Plângere contravenţională. Decizia nr. 1417/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1417/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 1417/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1417/R
Ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L.-M. B.
Judecător E. S.
Judecător R.-N. O.
Grefier M.-L. M. F.
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurent ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M. V. și pe intimat S.C.RIDEC S. S.R.L. V. P. R. D. N. R.,declarat împotriva sentinței civile nr.2429 din 14.06.2013 a Judecătoriei V., având ca obiect-
plângere contraventională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul a fost declarat în termen legal; motivat; nu s-a depus întâmpinare; cauza se află la primul termen de judecată; nu s-au depus relațiile solicitate recurentei o dată cu emiterea citației; se solicită judecarea cauzei și în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care:
Având în vedere lipsa părților legal citate la termenul de judecată și faptul că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la dezbateri, după care declară dezbaterile închise, lăsând cauza în pronunțare.
Ulterior deliberării;
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
P. sentința civilă nr. 2429 din 14.04.2013 a Judecătoriei V. s-a dispus admiterea plângerii formulate de reclamantul . V. împotriva procesului verbal de contravenție ./2011 nr._/20.06.2012 întocmit de ANAF – AFP V. și în consecință s-a menținut ca legal și temeinic procesul verbal constatator, înlocuindu-se cu avertisment amenda contravențională.
A reținut instanța de fond pentru a hotărî astfel că prin plângerea înregistrată sub nr. 4469/2012, petenta . prin D. N.-R. a solicitat anularea procesului-verbal ./2011, nr._ din 20.06.2012 încheiat de AFP V..
În motivare, petenta a arătat că societatea nu mai desfășoară activitate comercială, și există acte în acest sens.
A susține petenta că nu are datorii, nu a existat rea-voință din partea sa, amenda este prea mare, și nu se va mai repeta situația.
A arătat petenta că procesul-verbal este nul întrucât nu au fost respectate prevederile art. 19, privind nominalizarea unui martor, și nici dispozițiile art. 16/7 – din OG 2/2001 privind dreptul de a formula obiecțiuni față de aspectele consemnate în procesul-verbal.
Au fost anexate: înscrisuri.
P. întâmpinarea formulată DGFP V. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu motivarea că actul sancționator a fost încheiat de AFP V., petenta fiind administrată fiscal de către AFP V., excepția lipsei calității procesuale active întrucât plângerea e formulată de D. N.-R. și nu de ., și excepția tardivității plângerii contravenționale motivat de depunerea acesteia peste termenul legal de 15 zile.
P. întâmpinarea formulată AFP V. arată că procesul-verbal a fost legal întocmit, cu respectarea art. 16 și art. 17 – OG 2/2001.
A susținut intimata că a fost apreciată corect gravitatea faptei, sancțiunea stabilită și nu se impune înlocuirea sa.
Au fost anexate: înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut:
P. procesul-verbal ./2011, nr._/20.06.2012 AFP V. a sancționat petenta ., contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 219/1/b din OG 92/2003 întrucât aceasta nu a îndeplinit la 25.04.2012, obligația de declarare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor, respectiv declarația 100 și declarația 300, la perioada – martie 2012.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a petentei, întrucât, deși în petitul acțiunii apare consemnat numele administratorului societății sancționată D. N.-R., formularea plângerii s-a făcut fiind în numele agentului economic, ștampila aplicată în finalul cererii prin care instanța a fost sesizată este ce a societății, ca atare plângerea este evident promovată de societatea – sancționată.
Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP V. motivat de faptul că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit de AFP V., ca atare calitatea de organ constatator aparține intimatei AFP V..
Instanța a respins excepția tardivității promovării plângerii contravenționale motivat de faptul că petenta a respectat prevederile art. 31/1 – OG 2/2001 promovând plângerea în termen legal (15 zile de la comunicare)- comunicarea a fost realizată la 21.06.2012, iar plângerea a fost înaintată la data de 9.07.2012 (data limită a promovării cererii).
Respectând dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța a examinat mai întâi legalitatea procesului verbal și ulterior temeinicia sa.
Sub aspectul legalității, instanța a reținut faptul că procesul-verbal poate fi calificat drept un act administrativ iar, condițiile de valabilitate a acestor acte sunt: respectarea competenței, a formei și procedurii de emitere a actului, a conformității conținutului actului cu actele juridice cu forță superioară, precum și cu scopul legii.
Așadar, în speță, instanța a constatat că prezentul act a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele, indicate de dispozițiile art. 16 și următoarele din OG 2/2001.
Instanța a apreciat ca neîntemeiată nulitatea actului sancționator invocat de petentă și argumentată de aceasta prin nerespectarea de către agentul constatator a dispozițiilor art. 16/7 din O.G. 2/2001 (dreptul de a face obiecțiuni), motivat de faptul că nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16/7 din actul normativ citat atrage nulitatea relativă a procesului verbal sancționator (decizia civilă nr. XXII/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), ce poate fi reținută ca atare de instanță doar în cazul în care petenta ar fi făcut dovada că a suferit o vătămare ca urmare a încălcării aspectului menționat.
În ceea ce privește lipsa nominalizării unui martor instanța a reținut:
În conținutul actului constatator s-a făcut mențiunea legală impusă de art. 19 alin. 3 din OG 2/2001. Astfel, chiar dacă procesul-verbal nu a fost semnat și de un martor nerespectarea art. 19 din OG 2/2001 nu poate cauza nulitatea acestuia întrucât intimata a justificat absența martorului, iar petenta nu a demonstrat existența vătămării.
În plus, rolul martorului în sensul art. 19 din O.G. 2/2001 se reduce exclusiv la prerogativele arătate limitativ în acest text legal și anume de a atesta, prin semnătura sa, absența contravenientului de la locul săvârșirii faptei, refuzul sau imposibilitatea acestuia de a semna actul de constatare și nu de a confirma cele înscrise în procesul – verbal.
Instanța nu poate depăși cadrul strict al legii în stabilirea legalității actului supus controlului judiciar, extinzând în mod nejustificat o condiție de validitate peste limitele prevăzute expres de art. 19 din OG 2/2001 care impune ca necesară și suficientă efectuarea mențiunii privind lipsa martorilor, mențiune luată în considerare de către agentul constatator la întocmirea actului constatator.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a examinat-o din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, conform art.20 din Constituția României, textul convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprundența de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A. vs România), instanța a constatat că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiile art. 6 paragraf 1 CEDO, în latura sa penală în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal.
Instanța a apreciat că, procesul – verbal nu este afectat de vicii de legalitate, ca atare valoarea sa probatorie nu trebuie exclusă.
În raport de principiile stabilite de Curtea Drepturilor Omului, ar fi lipsit de logică să nu le fie recunoscut statelor parte la convenție, dreptul de a investi organe administrative cu competența de sancționare a unor fapte minore, fiind conformă convenției procedura de aplicare și executare a unei sancțiuni contravenționale pe baza unui act necontestat, ce are valoare probatorie, iar în momentul promovării unei plângeri judiciare împotriva unui asemenea act (proces – verbal), acordarea unei relevanțe probatorii, să contravină Convenției.
Procesul-verbal se bucură de o prezumție relativă de autoritate și veridicitate până la proba contrară.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia numărul 65 din 15 ianuarie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 și 21 din Ordonanța Guvernului 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 04.03.2009, partea I „(…). Totodată instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul – verbal de contravenție.”
Motivat însă de circumstanțele în care a fost săvârșită contravenția, având în vedere gravitatea faptei comisă, modul și mijloacele de comitere, scopul urmărit și urmarea produsă, văzând și dispozițiile art. 7 din O.G. 2/2001 - text ce face vorbire de sancțiunea „avertismentului”, instanța a admis plângerea și a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale cu cea a avertismentului.
A atras atenția petentului asupra dispozițiilor art. 7 din O.G. 2/2001 referitoare la respectarea prevederilor legale.
Este de reținut totodată, și în ideea justificării sancțiunii avertismentului, că sancțiunea contravențională are aptitudine funcțională numai în măsura în care ea e adecvată cazului individual concret. Orice faptă care întrunește elementele constitutive prevăzute de o anumită normă contravențională constituie contravenția prevăzută în acea normă. Fapta însă, ca realitate concretă, realizează într-o măsură și într-un mod distinct trăsăturile esențiale ale contravenției și tocmai de aceea trebuie apreciată distinct de la o persoană la alta și de la o împrejurare la alta.
Nu s-a contestat săvârșirea unor fapte contravenționale, dar este de reținut că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională nu reprezintă un scop, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii, în ideea că petenta înțeles că respectarea legii nu este o chestiune facultativă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs ANAF – AFP V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurentul că în mod greșit s-a înlocuit amenda contravențională cu avertismentul, fapta comisă de intimată fiind gravă, cu un pericol social sporit.
Analizând hotărârea instanței de fond, în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevede art. 304 C.pr.civ., Tribunalul constată că recursul este nefondat.
În mod corect instanța de fond a apreciat faptul că procesul verbal este legal și temeinic întocmit, nefiind cauze de nulitate absolută a acestuia, prev. de art. 15-19 din OG nr. 2/2001.
Referitor la înlocuirea măsurii administrative a amenzii contravenționale cu avertismentul, instanța de fond a apreciat în mod corect că această contravenție comisă de intimată nu prezintă un grad sporit de pericol social, ca să i se aplice o amendă contravențională de 1000 de lei.
Societatea amendată nu are activitate economică, deci nu participă activ la viața economică, neavând venituri, încasări sau cheltuieli pe care să le raporteze la organul constatator care a sancționat-o.
Astfel, atâta timp cât această societate ar fi refuzat să depună declarațiile obligatorii și prin aceasta s-ar fi prejudiciat bugetul de stat prin ascunderea unor venituri generatoare de impozite, taxe, etc., se putea justifica aplicarea unei amenzi contravenționale, deși această societate nu funcționa în mod efectiv, deci nu avea ce ascunde sau frauda bugetul de stat prin nedepunerea celor două declarații obligatorii.
Sunt astfel aplicabile dispozițiile art. 7 din OG nr. 2/2001, sancțiunea avertismentului fiind proporțională cu gravitatea faptei comise.
În baza art. 312 C. pr.civ., se va dispune respingerea ca nefundat a recursului formulat de ANAF – AFP V., împotriva sentinței civile nr. 2429/14.07.2013 a Judecătoriei V., care va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiat, recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Finanțelor P. V., împotriva sentinței civile nr. 2429 din 14.04.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Decembrie 2013.
Președinte, L.-M. B. | Judecător, E. S. | Judecător, R.-N. O. |
Grefier, M.-L. M. F. |
Red.O.R.N.
Teh.red.M.M.F.
2 ex./07.01.2014
Judec.fond; Judecătoria V.: M.G.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 11/2014. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 20/2014. Tribunalul VASLUI → |
|---|
