Plângere contravenţională. Decizia nr. 480/2015. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 480/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 480/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 480/A

Ședința publică de la 20 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R.-N. O.

Judecător E. S.

Grefier A. A.

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul C. R. P. PROTECȚIA C. - R. NORD - EST IAȘI în contradictoriu cu intimații ÎI Ș. P. și A.-C. JUDEȚEAN P. PROTECȚIA C. V., împotriva sentinței civile nr. 3231 pronunțată la data de 11.12.2014 de către Judecătoria Bârlad, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată prezența pentru intimat a reprezentantului Ș. P. A., legitimat cu CI, ., nr._, lipsind reprezentantul apelantului.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la II-lea termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, apelantul nu a comunicat motivele de apel și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;

Văzând declarația părții că nu mai are cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, președintele completului, raportat la dispozițiile art. 392 alin. 1 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părții pentru a-și susține cererile și apărările formulate în proces.

Reprezentantul Interprinderii Individuale Ș. P., având cuvântul, solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțate de Judecătoria Bârlad.

Nemaifiind cereri noi de formulat și acte de depus la dosar, Tribunalul, în baza dispozițiilor art. 244 Cod pr. civilă, constată terminată cercetarea judecătorească, declară dezbaterile închise și reține cererea de apel spre soluționare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 395 al. 1 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față:

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă 3231 pronunțată la data de 11.12.2014, pronunțată de Judecătoria Bârlad, a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității procesului-verbal de contravenție, excepție ridicată de intimata petenta Întreprinderea Individuală Ș. P. A..

A admis în parte plângerea formulată de intimata petenta Întreprinderea Individuală Ș. P. A., cu sediul social în Bârlad, ., ., ., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 5.09.2014, încheiat de Autoritatea Națională pentru Protecția C. - Comisariatul Județean pentru Protecția C. V., în contradictoriu cu C. R. pentru Protecția C. R. Nord-Est Iași.

A înlocuit sancțiunea de 3.000 lei amendă, aplicată intimatei petente prin procesul-verbal de contravenție sus enunțat, cu sancțiunea avertisment.

A exonerat petenta de plata amenzii de 3.000 lei.

A menținut celelalte constatări consemnate în procesul-verbal de contravenție.

Cheltuielile de judecată efectuate în cauză de către intimata petentă au rămas în sarcina acesteia.

P. a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarele;

Prin procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 5.09.2014, încheiat de Autoritatea Națională pentru Protecția C. - Comisariatul Județean pentru Protecția C. V., intimata petentă Întreprinderea Individuală Ș. P. A., cu sediul social în Bârlad, ., ., ., a fost sancționată cu amenda de 3.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 50 lit. d din OG nr.21/1992.

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție s-a reținut că, la data de 3.09.2014, ora 11,15, s-a constatat că operatorul economic - magazin mixt și bufet din satul Țuțcani, .- nu a respectat orarul de funcționare afișat, fiind încălcate prevederile art. 26 alin.2 din OG nr.21/1992. În procesul-verbal de contravenție s-a consemnat că unitatea este amplasată în locuința tatălui asociatului care era prezent la ușa unității dar a refuzat să cheme gestionara.

Procesul-verbal de contravenție nu a fost semnat de către reprezentantul intimatei petente, deoarece a fost întocmit la sediul Comisariatul Județean pentru Protecția C. V., în absența reprezentantului intimatei petente. Totodată, procesul-verbal de contravenție nu a fost semnat nici de către un martor, din cauză că la sediul organului constatator nu se afla nicio persoană care să fi putut avea această calitate.

Inițial, procesul-verbal de contravenție a fost comunicat intimatei petente cu recomandată poștală și cu confirmare de primire, însă recomandata poștală a fost restituită organului constatator pentru motivul „Avizat. Lipsă domiciliu”.

Consecință a restituirii recomandatei poștale, la data de 24.09.2014 agenții constatatori din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția C. V. au procedat la afișarea procesului-verbal de contravenție la sediul intimatei petente, așa cum a rezultat din procesul-verbal de afișare nr. 30/24.09.2014.

Față de data la care a fost afișat procesul-verbal de contravenție (24.09.2014), plângerea intimatei petente a fost formulată în cadrul termenului legal de 15 zile.

Privitor la motivele de nulitate ale procesului-verbal de contravenție, invocate de intimata petentă prin plângere, articolul 17 din O.G. nr. 2/2001 enumeră motivele de nulitate ale procesului-verbal de contravenție, astfel: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.

Or, în cauza de față, în procesul-verbal de contravenție au fost consemnate toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în condiții de legalitate.

P. considerentele arătate, excepția nulității procesului-verbal de contravenție, invocată de petentă, a fost neîntemeiată, fiind respinsă.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, din contractul individual de muncă nr.3/21.07.2014, depus în copie la dosar, a rezultat că Întreprinderea Individuală Ș. P. a angajat la magazinul din satul Țuțcani pe numita C. C. C., cu o fracțiune de normă de 2 ore pe zi, 10 ore pe săptămână.

Din înscrisurile medicale depuse în copie la dosar, rezultă că angajata intimatei petente, C. C. C., prezintă afecțiuni ale stării de sănătate, fiind internată în spital în perioada 22-30.09.2014.

Prin procesul-verbal de contravenție s-a reținut că fapta contravențională a fost constatată la data de 3.09.2014, deci anterior internării în spital a salariatei intimatei petente, C. C. C.. În aceste condiții, apărările petentei –respectiv invocarea motivelor de sănătate pe care le-ar fi avut angajata intimatei petentei, au fost lipsite de relevanță.

Totodată, din „Programul” depus în copie la dosar de către organul constatator, a rezultat că programul de funcționare al intimatei petente este între orele 7-12; 15,30-21,30.

Potrivit art.26 din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată:

„(1) Comercializarea produselor și prestarea serviciilor se fac în locuri și în spații autorizate, conform reglementărilor legale în vigoare.

(2) Sunt obligatorii afișarea, în mod vizibil, a denumirii unității, a codului unic de înregistrare la registrul comerțului, din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate al/ale societății pentru care este autorizată să funcționeze, precum și afișarea și respectarea orarului de funcționare.

(3) Orarele de funcționare vor fi stabilite, după caz, în conformitate cu hotărârile administrației publice locale”.

Potrivit art. 50 alin.1 lit. d din OG nr. 21/1992, încălcarea dispozițiilor art. 26 alin.1-2 din același act normativ constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei.

Intimata petentă nu a dovedit că nu ar fi săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, situație în care s-a apreciat că în mod întemeiat a fost încheiat procesul-verbal de contravenție.

Cu privire la sancțiunea de 3.000 lei, amendă, aplicată intimatei petente, s-a apreciat că, față de gradul de pericol social redus la faptei, această sancțiune este prea severă, mai ales că din actele dosarului nu a rezultat că intimata petentă ar mai fi fost sancționată anterior pentru contravenții de natura celei în cauză.

P. considerentele de mai sus, a fost suficientă sancționarea intimatei petente cu sancțiunea avertisment, prev. de art. 5 alin.2 din OG nr.2/2001, astfel că, potrivit art. 34 alin.1 din OG nr.2/2001 s-a admis în parte plângerea intimatei petente, în sensul că s-a dispus înlocuirea sancțiunii de 3.000 lei amendă, cu sancțiunea avertisment.

S-a dispus exonerarea intimatei petente de plata amenzii de 3.000 lei.

S-au menținut menține celelalte constatări consemnate în procesul-verbal de contravenție.

Potrivit art. 453 Cod.proc.civ., cheltuielile de judecată efectuate în cauză de către intimata petentă au rămas în sarcina acesteia.

Împotriva acestei soluții a declarat apel apelantul intimat Comisariatul Județean pentru Protecția C. V..

Reprezentantul intimatului petent prezent în instanță a solicitat respingerea apelului.

În apel nu s-au administrat probe noi.

Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Analizând hotărârea instanței de fond, în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevede art. 479 din Noul Cod de pr. Civilă, Tribunalul apreciază că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 05.09.2014 de către Autoritatea Națională pentru Protecția C.- Comisariatul Județean pentru Protecția C. V., intimata petentă a fost Întreprinderea Individuală Ș. P. A. a fost sancționată cu amendă de 3.000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 50 lit. d din OG nr. 21/1992.

Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, tribunalul constată că a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de disp. art.17 al.1 din OG2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului,( numele, prenumele, calitatea agentului constatator, datele de identificare ale contravenientului și sediul acestuia, fapta săvârșită, data săvârșirii faptei).

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție, Tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a reținut că intimatul petent a săvârșit fapta contravențională pentru care a fost sancționat.

La fel de just a procedat instanța de fond și atunci când a făcut o nouă reindividualizarea sancțiunii, aplicând corect criteriile stabilite de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.

Nu se impune menținerea sancțiunii amenzi aplicate de agentul constatator, deoarece sancțiunea „avertisment” este proporțională cu gravitatea faptei.

P. aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, va dispune respingerea apelului declarat de C. R. pentru Protecția C. Iași împotriva sentinței civile nr. 3231 pronunțată la data de 11.12.2014 de către Judecătoria Bârlad, pe care o va menține.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiat, apelul declarat de C. R. pentru Protecția C. Iași împotriva sentinței civile nr. 3231 din 11.12.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o menține.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 aprilie 2015.

Președinte,

R.-N. O.

Judecător,

E. S.

Grefier,

A. A.

Red. S.E./ 21.04.2015

Tehnored. A.A./ 4 ex./ 29.04.2015

2 ex. . Bârlad-judecător T. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 480/2015. Tribunalul VASLUI