Plângere contravenţională. Decizia nr. 136/2016. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 136/2016 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 136/2016
Document finalizat
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE Nr. 136/A/2016
Ședința publică de la 03 februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. A. C.
Judecător M. C.
Grefier A. C.
---------------
Pe rol se află spre soluționare cererea de apel formulată de apelanta C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA SA în contradictoriu cu intimatul I. D., împotriva sentinței civile nr. 2060/23.09.2015 a Judecătoriei V. având ca obiect - plângere contravențională PV . nr._.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru intimatul I. D., avocat C. C., cu împuternicire avocațială la fila 13 din dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, apelul este declarat și motivat în termen, se solicită judecarea cauzei și în lipsă.
La interpelarea instanței, avocat C. C. arată că nu are cereri de formulat și nici probe de propus.
Tribunalul, constată decăderea apelantei din dreptul de a-și propune probe, neindicate prin cererea de apel, luându-se act că intimatul nu solicită administrarea de probe în apel.
Instanța apreciază cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în apărare față de motivele de apel.
Av. C. C. pentru intimat, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică.
Se invocă că în mod greșit prima instanță, în analizarea excepției nulității absolute a procesului – verbal, privind lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, și-ar fi format convingerea exclusiv pe baza deciziei obligatorii nr. 6/_ a ÎCCJ, prin care se constată că sunt nule absolut acele procese – verbale întocmite de CNADNR și care nu prezintă semnătura olografă a agentului constatator.
Apreciază că această critică nu este întemeiată, în condițiile în care, în considerentele hotărârii instanța reține ca și temei dispozițiile art. 17 raportat la art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, în care se menționează în mod expres că lipsa din procesul – verbal a semnăturii agentului constatator duce la nulitatea acestuia, iar potrivit deciziei nr. 22/2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 833/2007 Înalta Curte prin recursul în interesul legii, a stabilit care sunt elementele ce lipsesc din procesul – verbal și care sunt sancționate cu nulitate absolută și care cu nulitate relativă.
Utilizarea semnăturii electronice este prevăzută în anumite acte normative, dar care regelementează în mod expres acest procesul de semnare a unui act administrativ, fiind prevăzută această dispoziție în normele fiscale, respectiv art. 43 alin. 1 din OG nr. 92/2003, însă în cauza de față, OG nr. 15/2002 este legea specială în temeiul căreia a fost sancționat petentul, care nu conține o derogare de la norma de drept comun, dată de OG nr. 2/2001.
Se arată că semnătura electronică este acceptabilă doar în cazul acelor documente emise și semnate în format electronic, însă această modalitate de întocmire trebuie prevăzută în mod expres în actul normativ care reglementează această contravenție, însă în cauza de față nu este aplicabilă această situație, prin urmare apreciază că instanța de fond a procedat în mod corect, admițând excepția nulității procesului – verbal pentru lipsa semnăturii agentului constatator.
Apelanta solicită admiterea apelului și să procedeze la rejudecarea cauzei, respingând plângerea, însă această situație nu este posibilă în contextul în care instanța de fond a soluționat cauza doar pe baza unei singure excepții invocate de petent.
Concluzionând, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică.
Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Tribunalul declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2060/23.09.2015 a Judecătoriei V. s-a admis plângerea contravențională formulată de petentul I. D. cu domiciliul ales la avocat C. C., cu sediul in V., . cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. BUCUREȘTI cu sediul în București, .. 401A reprezentată de B. T. prin mandatar A. G. D. împotriva procesului-verbal . nr._/10.04.2012 pe care l-a anulat.
A constatat ca rămasă fără obiect excepția prescripției executării sancțiunii invocată de petent.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/10.04.2012 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se în sarcina sa că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a circulat in data de 26.12.2011, pe DN 1 fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru a verifica introducerea în termen a plângerii contravenționale s-a apreciat că este necesar întâi a se analiza valabilitatea comunicării, și față de dispozițiile Deciziei ÎCCJ nr. 10 din 10 iunie 2013 (Decizia 10/2013) privind examinarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”, astfel că procedura de comunicarea a procesului verbal . nr._/10.04.2012 este viciată.
Instanța a apreciat că cererea a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 31 din O.G.2/2001 având în vedere că procedura de comunicare s-a realizat exclusiv prin afișare, fiind viciată. Faptul că Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 10/2013 a devenit obligatorie de la publicare, ulterior comunicării actului administrativ prin afișare, nu conduce la validarea procedurii de comunicare, cu atât mai mult cu cât hotărârea instanței supreme are rol interpretativ, punând capăt unei practici neunitare. Astfel, nici anterior deciziei nu era exclusă soluția de a considera procedura de comunicare viciată, neputându-se aprecia că se face o aplicarea retroactivă a unor dispoziții noi. În acest context trebuie avute în vedere dispozițiile legale astfel cum au fost interpretate de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
D. înscrisurile aflate la dosar, a rezultat că intimata a procedat la comunicarea procesului verbal prin afișare, fără a avea în vedere caracterul subsidiar al acestei proceduri.
Instanța a apreciat că cererea a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 31 din O.G.2/2001 având în vedere că procedura de comunicare este viciată .
În ceea ce privește legalitatea, instanța a reținut că prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6/2015 s-a stabilit în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1 - 4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a, alin. 2 și 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Raportat la prezenta cauză, instanța a constatat că procesul-verbal . nr._/10.04.2012 este lovit de nulitate absolută față de lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, condiție prevăzută de art. 17 din ordonanță care reglementează în mod limitativ cazurile în care procesul verbal este lovit de nulitate absolută conform Deciziei nr. 22/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În aceste condiții instanța nu a mai procedat la analizarea temeiniciei procesului verbal de contravenție.
Având în vedere că pentru a se putea constata prescrisă executarea sancțiunii aplicată prin procesul verbal de contravenție, este necesară existența unui proces valabil, față de soluția de constatarea a nulității procesului verbal de . nr._/10.04.2012 instanța a constatat rămasă fără obiect excepția prescripției executării sancțiunii invocată de petent
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă a formulat apel intimata C. Națională de A. și D. Naționale din România SA, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Instanța de fond a admis plângerea contravenționala împotriva procesului verbal de constatare a contravenției seria R_.
F. de invocarea Deciziei 6/ 2015 a 1CCJ. susține ca orice act juridic, inclusiv deciziile ICCJ se aplica destinatarilor numai pentru viitor - ex nune, nu si pentru trecut - ex tune. Efectul ex nune al deciziilor ICCJ constituie o aplicare a principiului neretroactivitatii, garanție fundamentala a drepturilor constituționale de natura a asigura securitatea juridica si increderea cetățenilor in sistemul de drept. Pe cale de consecința, efectele deciziei ICCJ nu pot viza decât actele, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se infaptui in viitor de către autoritățile implicate in activitatea de întocmire și comunicare a procesului verbal de contravenție si a instiintarii de plata, neputind sa reprezinte o lege mai favorabila.
La momentul intocmirii procesului verbal (10.04.2012) agentul constatator nu avea obligația, stipulată explicit de legislație, de a semna olograf procesele verbale de constatare a contravenției.
In drept invocă dispozițiile art. 466 si următoarele din NCPC, O.G 2/2001, O.G. 15/2002,
Intimatul I. D. a depus întâmpinare fata de apelul declarat si motivele invocate de CNADR, prin CESTRIN București, împotriva sentinței civile nr. 2060/2015 a Judecătoriei V..
Contrar celor susținute de apelanta, in cauza, agentul constatator avea obligația de a semna olograf procesul verbal de contravenție - art. 17 rap. la art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001; decizia obligatorie (RIL) nr. 22/2007 publicata in M.O. nr. 833/05.12.2007.
Dispozițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronica nu sunt aplicabile în cauza, fiind incompatibile cu procedura contravenționala reglementata de O.G. nr. 15/2002 (legea specială în temeiul căreia a fost sancționat contestatorul), ce se completează cu O.G. nr. 2/2001 - norma generala în materie contravenționala.
Utilizarea semnăturii electronice în cazul actelor administrative poate avea loc doar atunci când aceasta modalitate este în mod explicit conferita de lege; spre exemplu în cazul normelor fiscale - art. 43 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de proc. fiscala.
Semnătura electronica extinsa este proprie doar înscrisurilor electronice - înscrisuri ce se prezintă sub forma binara, ce nu au o reprezentare strict vizuala, în sensul clasic al termenului, decât în momentul în care destinatarul verifica, cu ajutorul unor metode specifice, conformitatea semnăturii aplicate mesajului, respectiv autenticitatea, integritatea și confidențialitatea conținutului documentului astfel transmis, precum și identitatea semnatarului. în sfera înscrisurilor sub forma electronica intra documente ce sunt generate și vizualizate cu ajutorul unor programe informatice de editare iar transmiterea acestora se poate realiza fie prin intermediul rețelelor închise, fie prin internet sau prin remiterea către destinatar a suportului magnetic ce are stocata informația respectiva (înscrisul).
În situația în care manifestarea de voința a emitentului actului ajunge la destinatar pe suport hârtie, înscrisul astfel transmis nu mai este în forma electronica. în același sens, semnătura electronica nu se poate atașa decât unui inscris în forma electronica; drept pentru care semnătura electornica nu poate fi aplicata pe un inscris aflat pe suport hârtie.
În concluzie, actul administrativ intocmit și semnat în format electronic este valid doar dacă este comunicat în modalitățile anterior arătate și doar în condițiile în care legea prevede în mod expres acest lucru. Ori, O.G. nr. 15/2002 nu cuprinde nici un fel de dispoziții cu privire la modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție, situație în care devin incidente prevederile O.G. nr. 2/2001, care stipulează ca procesul verbal încheiat de agentul constatator se comunica prin poșta la domiciliul sau sediul contravenientului; așadar, modalitatea de comunicare presupune utilizarea formei tradiționale, pe suport hârtie, de comunicare a procesului verbal de contravenție, ceea ce exclude semnătura agentului constatator în forma electronica.
De altfel, prin decizia nr. 6/2015 (RIL), publicata în M.O. nr. 199/25.03.2015, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, I.C.C.J. stabilind ca procesele verbale de constatare și sanctioanare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a, alin. 2, 3 din același act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Faptul ca aceasta decizie a instanței supreme a devenit obligatorie după emiterea și comunicarea procesului verbal în discuție, nu are are nici o relevanta și nu poate conduce la validarea procedurii de comunicare, viciata la momentul la care a avut loc. Recursul în interesul legii are valoarea juridica interpretativa, urmarindu-se aplicarea unitara a legii de către toate instanțele judecătorești; deci, se poate spune ca are putere de lege. Nulitatea unui proces verbal de contravenție întocmit și comunicat de CNADR pe suport hârtie dar fără semnătura olografa a agentului constatator se putea constata și înainte de decizia nr. 6/2015, astfel ca nu se poate susține ca aceasta retroactiveaza.
Instanța de control judiciar nu poate soluționa cauza pe fond, astfel cum solicita apelanta, pentru ca Judecătoria V. nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate de petent, ci a soluționat cauza pe cale de excepție.
In situația admiterii apelului se impune trimiterea cauzei spre rejudecare conform art. 474 alin. 3, la cererea petentului, acesta neputand fi privat de un grad de jurisdicție.
Analizând motivele de apel formulate de apelant, prin prisma ansamblului materialului probatoriu și normelor legale aplicabile în cauză, instanța de apel reține următoarele considerente:
Referitor la situația de fapt, instanța de apel constată că, așa cum a reținut și prima instanță, prin procesul-verbal . nr._ din 10.04.2012 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se în sarcina sa că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a circulat in data de 26.12.2011, pe DN1,fără a deține rovinietă valabilă.
Prin sentința civilă nr. 2060/23.09.2015, Judecătoria V. a admis plângerea contravențională, a anulat procesul-verbal contestat și a constatat rămasă fără obiect excepția prescripției executării sancțiunii invocată de petent.
În drept, se constată că prima instanță a avut în vedere, în mod corect, prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care prevăd că instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Apreciază tribunalul că, în mod corect, prima instanță a avut în vedere la pronunțarea soluției decizia nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, neputând fi reținute susținerile apelantei-intimate din cererea de apel.
Scopul recursului în interesul legii este, așa cum statuează art. 514 Cod de procedură civilă, de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, de a fixa jurisprudența asupra problemelor de drept care au fost soluționare diferit de acestea. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate cu ocazia recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, partea I.
Art. 517 Cod de procedură civilă instituie caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate în interesul legii, fără a impune ca acestea să producă efecte numai pentru viitor, așa cum s-a stabilit în cazul deciziilor Curții Constituționale.
Astfel, art. 147 alin. 1 din Constituție stabilește că dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Or, trebuie făcută distincție între caracterul obligatoriu al unei decizii și neretroactivitate. Aplicarea deciziilor Curții Constituționale sunt numai pentru viitor, de la data publicării în Monitorul Oficial, este justificată, întrucât admiterea excepției de neconstituționalitate are efect asupra activității în timp a legii, ordonanței sau dispoziției legale constatată ca fiind neconstituțională, conform art. 147 alin. 1 din Constituție.
Deciziile pronunțate în interesul legii nu au efect asupra activității legii, aplicarea legii în timp nu este incidentă în cazul recursului în interesul legii, întrucât prin pronunțarea acestora legea nu se modifică, ci doar se stabilește modul de interpretare asupra normei analizate.
Așadar, decizia pronunțată în interesul legii are rol de interpretare a textelor legale, iar nu de legiferare, nepunându-se problema retroactivității acesteia. Astfel, deciziile în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești de la data publicării lor în Monitorul Oficial, însă, acest fapt nu înseamnă că anterior acestei date, instituțiile în aplicarea legii nu puteau interpreta în mod corect textele legale în discuție.
Raportat la prezenta cauză, prima instanță, în mod corect, a constatat că procesul-verbal . nr._ din 10.04.2012 este lovit de nulitate absolută față de lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, condiție prevăzută de art. 17 din ordonanță care reglementează în mod limitativ cazurile în care procesul verbal este lovit de nulitate absolută, conform Deciziei nr. 6/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Având în vedere aceste considerente de fapt și drept, instanța de apel, urmează a respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-intimată împotriva sentinței civile nr. 2060/23.09.2015 a Judecătoriei V., pe care o va păstra.
În virtutea principiului disponibilității, va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-intimată C. Națională de A. și D. Naționale din România SA împotriva sentinței civile nr. 2060/23.09.2015 a Judecătoriei V., sentință pe care o păstrează.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2016.
Președinte, O. A. C. | Judecător, M. C. | |
Grefier, A. C. |
Red./tehnored. jud. AOC/03.03.2016
4 ex./..03.2016
Judecătoria V.: jud. M. B.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 228/2016. Tribunalul... | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 163/2016. Tribunalul VASLUI → |
|---|
