Plângere contravenţională. Decizia nr. 483/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 483/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 483/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 483/A
Ședința publică de la 20 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R.-N. O.
Judecător E. S.
Grefier A. A.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul intimat I. T. DE M. V. în contradictoriu cu intimata petentă ., împotriva sentinței civile nr. 2641/2014 pronunțată la data de 19.11.2014 de către Judecătoria V., având ca obiect plângere contravențională.
împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, apelul este formulat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Nemaifiind cereri noi de formulat și acte de depus la dosar, Tribunalul, în baza dispozițiilor art. 244 Cod pr. civilă, constată terminată cercetarea judecătorească, declară dezbaterile închise și reține cererea de apel spre soluționare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 395 al. 1 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele;
Prin sentința nr. 2641/2014 pronunțată la data de 19.11.2014, Judecătoria V. a admis în parte plângerea formulată de intimata petenta ., cu sediul în ., jud. V. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 02.06.2014, încheiat de intimata – agent constatator ITM V., cu sediul în mun. V., .. 274, jud. V..
A înlocuit sancțiunile constând în amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei aplicată intimatei petente prin procesul-verbal contestat cu sancțiunea constând în „avertisment”.
A menținut celelalte dispoziții din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 02.06.2014, încheiat de intimata-agent constatator ITM V..
A respins cererea intimatei petente de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată avansate în prezenta cauză.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
În data de 31.05.2014, orele 23.35 -23.55 în urma unui control, ce a avut ca obiective identificarea și combaterea cazurilor de muncă fără forme legale potrivit Legii nr. 53/2003, Legii nr. 319/2006, H.G. nr.161/2006 I. T. de M. V. a întocmit Procesul-verbal de control nr._/02.06.2014, la .. – punctul de lucru situat în ., jud. V..
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 02.06.2014 de către apelantul intimat I. T. de M. V., intimata petenta a fost sancționată cu amenda de 10.000 lei, pentru contravenția prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003.
Prin procesul-verbal sus-menționat, s-a reținut de către organul constatator că, la data de 31.05.2014, orele 23.35 -23.55, petenta a primit la lucru o persoană fără încheierea unui contract individual de muncă în formă scrisă, conform art. 16 alin 1 din Codul muncii.
Fapta a fost constatată în urma controlului efectuat de către inspectorii de muncă, la punctul de lucru - situat în . în data de 31.05.2014, unde a fost identificată, prestând activităti fără contract de muncă, numitul B. C..
În aceste circumstanțe de fapt, susnumitul a declarat faptul că nu lucrează fără contract de muncă, nefiind salariat al societății petente.
Totodată se arată în conținutul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției că, în urma verificării bazei de date a Inspecției Muncii organizate conform art. 5 alin.2 din H.G. 500/2011, s-a constatat că nu au fost transmise date despre salariatul B. C..
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța reține următoarele:
Asupra legalității procesului-verbal, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, republicată, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict și limitativ prevăzute prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001, fiind supuse unei interpretări restrictive potrivit principiului, exceptio est strictisime interpretationes,,: Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Dispoziții legale incidente :
Art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 :”Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoana fizică autorizată să desfășoare o activitate independentă, precum și asociația familială au obligația de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă”.
Analizând procesul - verbal de contravenție, ce face obiectul prezentei cauze, sub aspectul temeiniciei, raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei și motivele învederate de către intimata petentă, potrivit principiului disponibilității, instanța a reținut că intimata petenta se face vinovată de savârșirea contravenției reținută în sarcina sa.
Prin declarația dată în fața instanței martorul B. C. a declarat faptul că nu presta activități în calitate de salariat la societatea intimată petentă și că în ziua efectuării controlului de către reprezentanții intimatei acesta se afla în incinta barului, în calitate de client împrejurare în care a pus un număr de melodii preferate de acesta.
Instanța a apreciat depoziția martorului susmenționat ca fiind nesinceră, fiind contrazisă de probatoriul administrat în cauză, nefiind de natură să contribuie la aflarea adevărului în cauză.
Față de probatoriul existent la dosarul cauzei, instanța a constatat că fapta intimatei petente, a primit la muncă pe numitul B. C. care a prestat activități în favoarea societății petente, fără a încheia contract individual de muncă în formă scrisă, întrunește elementele constitutive ale contravenției prev. de art. 16 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, fiind sancționată potrivit art. 260 alin.1 lit.e din același act normativ cu amendă în cuantum de_ lei.
Sub aspectul laturii subiective instanța a reținut faptul că intimata petentă a săvârșit fapta contravențională cu intenție indirecte, întrucât deși a prevăzut rezultatul faptei sale - constând în încălcarea dispozițiilor art. 16 din Lg. Nr. 53/2003 - Codul muncii, nu l-a urmărit, însă a acceptat producerea acestuia.
Asupra individualizării sancțiunii contravenționale:
Instanța a apreciat totodată că sancțiunea aplicată este disproporționată în raport de gradul de pericol social concret al faptei constatate, motivat de următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin.(3):,, Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.,,
Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârșite de către contravenientă, instanța a apreciat că, are un caracter redus, dedus din modalitatea concretă de săvârșire a contravenției astfel cu rezultă din probatoriul administrat în cauză. Modul și mijloacele folosite în săvârșirea faptei contravenționale nu depășesc sfera mijloacelor comune, nefiind susceptibile să confere faptei un grad sporit de pericol social.
Împrejurarea că, intimata petentă a fost la prima abatere de această natură, instanța a apreciat că sancțiunea constând în amendă contravențională, în cuantum de_ lei, este disproporționată față de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin.3 din O.G.2/2001, analizate mai sus.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat plângerea ca fiind întemeiată și, pe cale de consecință, a admis în parte în sensul că a înlocuit sancțiunea constând în amendă contravențională în cuantum de_ lei cu sancțiunile constând în avertisment, apreciind că această din urmă sancțiune este suficientă pentru ca intimata petenta să se îndrepte și să nu comită noi fapte de aceeași natură.
Instanța având în vedere dispozițiile art.453 Cod pr. civ. a respins ca neîntemeiată cererea intimatei petente de obligare a apelantei intimate la plata cheltuielilor de judecată avansate în prezenta cauză, constatând faptul că nu s-a putut reține o culpă procesuală în sarcina petentei intimate cât privește declanșarea procedurii judiciare ce face obiectul prezentei cauze.
Împotriva acestei soluții a declarat apel apelantul intimat ITM V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu motivarea că instanța de fond a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, a acordat clemență unui angajat care a încălcat prevederile legale neîncheind în formă scrisă contract individual de muncă pentru salariatul care desfășura activitate în favoarea acestuia.
Menționează că instanța de fond a constatat săvârșirea acestei contravenții reținute în sarcina angajatorului și a considerat că fapta are un grad de pericol social redus.
Prin urmare, apelantul intimat solicită rejudecarea în fond a cauzei prin luarea în considerare a prevederilor legale și schimbarea în parte a sentinței civile atacate în sensul menținerii sancțiunii contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție și respingerea plângerii contravenționale ca fiind nefondată și netemeinică.
Intimata petentă nu a formulat întâmpinare.
Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Analizând hotărârea instanței de fond, în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevede art. 479 din Noul Cod de pr. Civilă, Tribunalul apreciază că apelul este netemeinic pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 02.06.2014 de către apelantul intimat ITM V., intimata petentă a fost sancționată cu amendă de 10.000 lei pentru contravenția prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003.
Sub aspectul legalității procesului verbal, Tribunalul constată că a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de disp. art.17 al.1 din OG2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului,( numele, prenumele, calitatea agentului constatator, datele de identificare ale contravenientului și sediul acestuia, fapta săvârșită, data săvârșirii faptei).
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție Tribunalul constată că în mod corect a reținut instanța de fond că intimata petentă se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
De asemenea, în mod corect prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, reținând că intimata petentă a săvârșit fapta contravențională cu intenție indirectă întrucât aceasta a prevăzut rezultatul faptei sale, rezultat pe care nu l-a urmărit însă a acceptat producerea acestuia.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, va dispune respingerea apelului declarat de ITM V., împotriva sentinței civile nr._ a Judecătoriei Bârlad, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiat, apelul declarat de I. de M. V. împotriva sentinței civile nr. 2641 din 19.11.2014 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 aprilie 2015.
Președinte, R.-N. O. | Judecător, E. S. | |
Grefier, A. A. |
Red. S.E./ 21.04.2015
Tehnored. A.A./ 4 ex./ 29.04.2015
2 ex. . V.- judecător E. M. D.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 509/2015. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 488/2015. Tribunalul... → |
|---|








