Plângere contravenţională. Decizia nr. 1279/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1279/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 22-12-2014 în dosarul nr. 1279/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1279/2014
Ședința publică de la 22 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTEE. S.
Judecător R.-N. O.
GrefierA. A.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelant petent L. I. M. în contradictoriu cu intimatul I. G. P. I. AL M.A.I.-B. P. I. AL JUDEȚULUI V. împotriva sentinței civile nr. 1900/2014 din data de 05 septembrie 2014 pronunțată de către Judecătoria V., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat prezența reprezentantului pentru B. pentru I. V., lipsind intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. și apelantul petent Luaceș I. și avocatul P. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, apelul este declarat în termen, motivat și legal timbrat, B. pentru I. V. a depus întâmpinare ce a fost comunicată, apelantul petent a depus răspuns la întâmpinare iar în cauză se solicită judecata cauzei și în lipsa părților.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 15 decembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 22 decembrie 2014, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL
Asupra apelului declarat împotriva sentinței nr. 1900/2014 din data de 05 septembrie 2014 pronunțată de către Judecătoria V., constată următoarele;
Judecătoria V. a respinge plângerea contravențională formulată de petentul L. I. M. cu domiciliul ales în București, .. 6C, . – „P. și Asociații” SPARL, împotriva procesului-verbal ., nr._/21.01.2014, încheiat de I. G. pentru I. – B. pentru I. V..
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a IPJ V..
A respins plângerea în contradictoriu cu I.P.J. V..
P. a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
Prin procesul-verbal . nr._ întocmit de intimata I. general pentru I. – B. pentru I. V. la data de 21.01.2014, petentul L. I. M. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1200 RON, pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 134/2 coroborat cu art. 135/e/iii din OUG 194/2002, reținându-se că la data de 21.01.2014, la ghișeul biroului, s-a constatat faptul că nu a respectat obligația de a părăsi teritoriul României la data la care i-a expirat dreptul legal de ședere, respectiv 23.10.2013, având o ședere ilegală de 90 de zile.
Respectând dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța a examinat mai întâi legalitatea procesului verbal și ulterior temeinicia sa.
Sub aspectul legalității, instanța a reținut faptul că procesul-verbal poate fi calificat drept un act administrativ iar, condițiile de valabilitate a acestor acte sunt: respectarea competenței, a formei și procedurii de emitere a actului, a conformității conținutului actului cu actele juridice cu forță superioară, precum și cu scopul legii.
Așadar, în speță, instanța a constatat că prezentul act a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele, indicate de dispozițiile art. 16 și următoarele din OG 2/2001(inclusiv descrierea faptei).
Este nefondată nulitatea actului sancționator invocată de petent, și justificată de acesta prin nerespectarea art. 16 – rap. la art. 17 – OG 2/2001 din următoarele considerente:
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt STRICT determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. 2/2001.
Astfel, prin acest text de lege se prevede că „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal”, specificându-se că numai în astfel de situații „nulitatea se constată din oficiu”.
Ca atare, doar lipsa acestor mențiuni determină incidența sancțiunii nulității, prescurtarea - gradului profesional al agentului constatator sau al unității (deși în actul sancționator partea de antet este indicată în clar unitatea) din care face parte agentul constatator nu echivalează cu lipsa mențiunilor.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, (precum cele invocate de petent CNP, domiciliul complet, ocupația, locul de muncă), nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act”.
Articolul 174-175 din codul de procedură civilă stipulează că actele îndeplinite cu neobservarea cerințelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Potrivit art. 175 din Codul de procedură civilă nulitatea intervine dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- existența unui act de procedură întocmit cu neobservarea formelor legale;
- actul de procedură să fi produs părții o vătămare;
- vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Or, vătămarea nu a fost probată, în cauză.
Instanța a apreciat ca nefondată apărarea petentului privind lipsa nominalizării unui martor în procesul-verbal întrucât petentul a formulat obiecțiuni față de contravenția reținută în sarcina sa.
În plus, rolul martorului în sensul art. 19 din OG 2/2001 se reduce exclusiv la prerogativele arătate limitativ în acest text legal și anume de a atesta, prin semnătura sa, absența contravenientului de la locul săvârșirii faptei, refuzul sau imposibilitatea acestuia de a semna actul de constatare și nu de a confirma cele înscrise în procesul-verbal, cum eronat învederează petentul.
Instanța nu poate depăși cadrul strict al legii în stabilirea legalității actului supus controlului judiciar, extinzând în mod nejustificat o condiție de validitate peste limitele prevăzute expres prevăzute de art. 19 din OG 2/2001, aportul informațional al martorului se răsfrânge exclusiv asupra altor aspecte, și diferă de mijloacele probatorii asupra fondului cauzei.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a examinat din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, conform art.20 din Constituția României, textul convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprundența de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia), instanța a constatat că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiile art. 6 paragraf 1 CEDO, în latura sa penală în mod evident a fost ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal.
Instanța a apreciat că, procesul – verbal nu este afectat de vicii de legalitate, ca atare valoarea sa probatorie nu trebuie exclusă.
În raport de principiile stabilite de Curtea Drepturilor Omului, ar fi lipsit de logică să nu le fie recunoscut statelor parte la convenție, dreptul de a investi organe administrative cu competența de sancționare a unor fapte minore, fiind conformă convenției procedura de aplicare și executare a unei sancțiuni contravenționale pe baza unui act necontestat, ce are valoare probatorie, iar în momentul promovării unei plângeri judiciare împotriva unui asemenea act (proces – verbal), acordarea unei relevanțe probatorii, să contravină Convenției.
Procesul-verbal se bucură de o prezumție relativă de autoritate și veridicitate până la proba contrară.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia numărul 65 din 15 ianuarie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 și 21 din Ordonanța Guvernului 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 04.03.2009, partea I „(…). Totodată instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul – verbal de contravenție.”
Petentul nu a probat – deși sarcina în revenea - în cauză, prin înscrisuri, faptul că este asociat unic și administrator al . SRL - persoană juridică română, și în aceiași idee, instanță a apreciat că sarcina probei pe fondul plângerii contravenționale, revenea petentului, neputând pretinde în mod obiectiv și rezonabil agentului constatator proba faptului negativ – neîndeplinirea de către petent a obligației de a părăsi teritoriul României la data la care nu mai avea drept legal de ședere – în condițiile în care faptul negativ se probează prin faptul pozitiv contrar.
Deși petentul reclamă cauzele neimputabile în obținerea tuturor documentelor necesare pentru prelungirea șederii, și perioada suficient de mare, necesară pentru îndeplinirea cerințelor art. 43 – OUG 194/2002, - instanța a apreciat că la data de 23.10.2013 – data la care a expirat petentului dreptul legal de ședere în România, și până la data 21.01.2014 – data constatării faptei contravenționale - exista suficient timp pentru ca acesta să intre în legalitate, ca atare modalitatea în care s-a ajuns la sancționarea petentului are ca și cauză atitudinea sa.
Raportat tuturor considerentelor, instanța a respins plângerea contravențională, prezumția relativă de veridicitate a procesului-verbal nefiind răsturnată prin probe pertinente.
Împotriva acestei soluții a declarat apel petentul L. I. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu mențiunea că în mod greșit prima instanță a respins plângerea contravențională deoarece procesul verbal . nr._ din 21.01.2014 de către agentul constatator trebuia anulat pentru ca din conținutul acestuia lipsesc mențiunile privind calitatea agentului constatator, că lipsește descrierea faptei, că lipsește domiciliul contravenientului, CNP- ul, ocupația, locul de muncă, localitatea în care contravenientul își desfășoară activitatea, că mențiunea privind instituția din care face parte agentul constatator este iligibilă.
M. invocă apelantul că a suferit o vătămare însăși sancțiunea aplicată nelegal, ca urmare a viciilor de formă a procesului verbal de contravenție.
M. susține apelantul că în mod greșit nu a ținut seama de faptul că procesul verbal de contravenție nu a fost încheiat prezența unui martor asistent, că expirarea dreptului de ședere în România s-a datorat unei cauze neimputabile lui, că a făcut diligențele necesare în vederea prelungirii dreptului de ședere, însă obținerea tuturor documentelor au reclamat o perioadă îndelungată de timp, astfel că depășirea datei de 25.10.2013 este pe deplin justificată.
M. susține petentul-apelant că sancțiunea aplicată este netemeinică și că în cauză intimatul nu a făcut nicio dovadă în sprijinul situației de fapt reținută în actul constatator, că nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție și că nu a beneficiat de un proces echitabil.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul B. pentru I. V. a solicitat respingerea apelului pentru că procesul verbal de contravenție a fost întocmit corect, cu toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. 2/_, iar sub aspectul existenței faptei, nu există nici un dubiu cu privire la expirarea dreptului de ședere a petentului pe teritoriul României, acesta depășind cu 90 de zile șederea în țară noastră, încălcând dispozițiile art. 11 alin. (2) din O.U.G. 194/2002.
Se mai susține că același petent a mai săvârșit astfel de fapte în anii 2007, 2010, 2012 și că la ultima depistare, împotriva acestuia s-a luat măsura interzicerii intrării în România pentru o perioada de 6 luni.
În apel nu s-au administrat probe noi .
Cererea de apel a fost legal timbrată cu suma de 20 lei conform facturii ._/ 08.12.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 480 alin.1 Cod de procedură civilă, cât și din și din oficiu, Tribunalul apreciază că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente;
Prin procesul verbal . nr._ întocmit de intimata I. general pentru I. – B. pentru I. V. la data de 21.01.2014, petentul L. I. M. a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 1200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 134/2 coroborat cu art. 135/e/î din O.U.G. 194/2002, reținându-se că petentul nu și-a respectat obligația de a părăsi teritoriul României la data la care i-a expirat dreptul legal de ședere, respectiv la data de 23.10.2013, având o ședere ilegală de 90 de zile, la data de 21.01.2014.
Sub aspectul legalității actului de constatare a contravenției, Tribunalul constată că acesta a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001, care atrag nulitatea absolută expresă a actului (numele, prenumele și calitatea agentului constatator, datele de identificare ale contravenției și sediul acesteia, fapta săvârșită și data săvârșirii acesteia). Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrag întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator ale contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. 2/2001.
În raport cu acest caracter imperativ limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de contravenție să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act (Decizia nr. XXII/2007 a ÎCCJ- Secțiile Unite).
Tribunalul apreciază că, în mod corect, s-a apreciat de către instanța de fond că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001.
Din conținutul procesului verbal de contravenție rezultă că agentul constatator V. O. și-a precizat calitatea, deși în formă prescurtată, a descris pe larg fapta contravențională, a consemnat datele de identificare a petentului, precum și celelalte mențiuni care sunt obligatorii pentru valabilitatea actului constitutiv.
Petentul a fost de față la întocmirea procesului verbal astfel că acesta a făcut și o declarație scrisă, scrisă în personal în procesul verbal chiar de către acesta.
Nu se impune prezența unui martor asistent de vreme ce petentul a semnalat fapta și a avut și posibilitatea să facă obiecțiuni, dar mai ales a primit personal o copie a procesului verbal cu înștiințarea de plată.
În plus, petentul nu a făcut dovadă că a suferit o vătămare ca urmare a menționării sau nu a elementelor din procesul verbal care pot atrage nulitatea acestuia.
Aplicarea sancțiunii contravenționale nu este urmarea lipsei unor mențiuni din actul constatator, ci a săvârșirii faptei contravenționale care constă în aceea că petentul nu a părăsit teritoriul României la data expirării dreptului de ședere în țara noastră.
În mod corect a reținut instanța de fond că lipsa mențiunilor prevăzute de art. 16 pct. 1 din O.G. 2/2001 privind ocupația și locul de muncă, precum și mențiunile privind arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei sunt de natură a atrage nulitatea relativă a procesului verbal, condiționare de existența unei vătămări.
În speță, petentul nu a dovedit vreo vătămare în drepturile sale recunoscute de lege ca urmare a lipsei mențiunilor agentului constatator privind ocupația și locul de muncă.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, Tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a reținut faptul că petentul a săvârșit cu intenție fapta contravențională pentru care a fost sancționat, în situația în care acesta nu a părăsit țara la expirarea dreptului de ședere în România, mai ales că același petent a mai săvârșit fapte contravenționale similare în anii 2007, 2010, 2012.
Petentul a avut parte de un proces echitabil având posibilitatea să formuleze plângere contravențională împotriva sancțiunii aplicate, să solicite probe în apărare.
Petentul nu a dovedit o altă situație de fapt decât cea cuprinsă în actul de constatare, iar susținerile cu privire la nelegalitatea procesului verbal de contravenție contestat și cu privire la temeinicia acestui act nu sunt întemeiate.
Aspectul că motivul întârzierii obținerii documentelor necesare în vederea prelungirii dreptului de ședere în România, îi este imputabil petentului, pentru că acesta trebuia să depună diligențele necesare pentru obținerea acestor documente, mai ales că petentul a mai săvârșit fapte contravenționale de depășire a termenului de ședere în România, știa că demersurile sale presupun o anumită perioadă de timp, că acesta are o afacere în țară, că era direct interesat să aibă o ședere legală în țară.
Ori, procedând de maniera în care a procedat, cu motivabila „nevinovat” dovedesc că petentul sfidează legile statului român.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de petent împotriva sentinței civile nr. 1900/2014 din data de 05 septembrie 2014 pronunțată de către Judecătoria V. pe care o va menține.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de petentul L. I. M. împotriva sentinței civile nr. 1900 din 5.09.2014 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Decembrie 2014.
Președinte, E. S. | Judecător, R.-N. O. | |
Grefier, A. A. |
A.A. 05 Ianuarie 2015
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 194/2014. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1265/2014. Tribunalul... → |
|---|
