Plângere contravenţională. Decizia nr. 693/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 693/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 693/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 693/R/2013
Ședința publică de la 20 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. S.
Judecător G. F.
Judecător L.-M. B.
Grefier T. B.
Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de recurenta petentă . cu sediul în mun. Bîrlad, ., județul V. și recurentul intimat I. T. de Muncă V. cu sediul în mun.V., ..274, județul V., împotriva sentinței civile nr. 3347 din 13.11.2012 pronunțată de Judecătoria Bîrlad în dosarul civil nr._ având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat că se prezintă recurenta petentă . reprezentată de avocat B. I., lipsă fiind recurentul intimat I.T.M. V..
S-au verificat actele și lucrările dosarului după care, interpelată, recurenta petentă prin apărător, depune la dosar contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit datat 26.09.2012 cu care înțelege să dovedească faptul că la data aplicării contravenției, autovehiculul fusese vândut persoanei fizice V. O., și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau acte de depus.
Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la dezbateri, dând cuvântul recurentei petente în susținerea recursului.
. V. având cuvântul prin apărător, solicită admiterea recursului declarat de petentă, respingerea recursului declarat de intimatul ITM V., modificarea sentinței și pe fond admiterea plângerii așa cum a fost formulată.
Din probele administrate în cauză rezultă faptul că recurenta petentă nu se face vinovată de săvârșirea niciunei din cele două contravenții reținute în sarcina sa de către agenții constatatori.
La instanța de fond recurenta petentă a făcut dovada că autoturismul la volanul căruia a fost găsită persoana despre care se susține că presta activitate în folosul societății, fusese vândut persoanei fizice V. O., care are la rându-i o societate care a și obiect de activitate transportul de persoane în regim de taxi, acesta cumpărând autovehiculul de la recurentă pentru a desfășura activitate de taxi în folosul său și nu în folosul recurentei.
Așa cum s-a dovedit cu martori și actul de vânzare-cumpărare, mașina nu mai aparținea societății recurente, solicitând admiterea recursului și admiterea plângerii așa cum a fost formulată.
S-au declarat apoi dezbaterile închise, după care s-a lăsat cauza în pronunțare.
Ulterior, conform prevederilor art. 256 Cod pr.civ., s-a trecut la deliberare, când;
INSTANȚA:
Deliberând asupra recursului declarat, instanța constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 3347 din 13.11.2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul civil nr._ s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. Tășchină T. S.R.L. cu sediul în Bârlad, ., jud. V. împotriva procesului – verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din data de 29.06.2012 în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă V..
S-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei aplicată prin procesul-verbal . nr._ din data de 29.06.2012 pentru contravenția prevăzută de art.260 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003 cu sancțiunea „avertismentului”.
S-a menținut contravenția prevăzută de art. 39 alin. 8 lit. a din Legea 319/2006 și sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 4.000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 13.07.2012 sub număr de dosar_, petenta . a contestat procesul verbal de contravenții . nr._ din data de 29.06.2012 întocmit de către intimatul I. T. de Muncă solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal și exonerarea de plata amenzii, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii cu avertisment.
În motivarea în fapt a plângerii contravenționale, petenta a arătat că, a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 10.000 lei și 4.000 lei, pentru faptul că, ar fi primit la muncă o persoană fără a avea contract individual de muncă în conformitate cu prevederile legii și pentru faptul că, nu a asigurat materialele necesare în vederea informării salariatului cu privire la securitatea și sănătatea în muncă. Petenta a susținut că nu este vinovată de săvârșirea contravențiilor. Persoana găsită în mașina sa la data de 28.06.2012, data controlului, V. O. nu a pretat niciodată activitate pentru societate. A susținut petenta că, V. O. nu dorea să se angajeze la societate, acesta deține și el o societate de transport persoane, iar la data respectivă dorea să achiziționeze un autoturism al său. La momentul controlului acesta se afla la volanul mașinii pentru a face o probă cu mașina. Petenta a susținut că, a încheiat cu acesta contract individual de muncă în speranța că nu va fi sancționată . A mai susținut petenta că, a fost sancționată în mod nelegal pentru că nu ar fi asigurat materialele necesare informării și instruirii angajatului în domeniul securității și sănătății în muncă, având în vedere că V. O. nu era angajatul său.
În drept, petenta a invocat dispozițiile O.G. 2/2001.
Potrivit dispozițiilor art.36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.1 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea contravențională formulată de petentă este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Instanța, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, a constatat că plângerea a fost înregistrată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal contestat.
Intimatul ITM V. a depus întâmpinare (fila 11) solicitând respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
În fapt, intimatul a arătat că, la momentul controlului, a fost depistat numitul V. O. M. care completând fișa de identificare a declarat pe propria răspundere că prestează activitate în meseria de șofer taxi din data de 26.06.2012. La momentul controlului pe autoturismul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei erau montate caseta luminoasă cu lampă verde la extremități aprinsă care indica faptul că mașina era intrată în trafic, iar aparatul de taxat era în funcțiune. A invocat intimata că, sancțiunile aplicate de agentul constatator sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptelor.
Petenta a depus la dosar înscrisuri (filele 4-6, 39-41).
Intimatul a depus la dosar înscrisuri în susținerea procesului verbal (filele 13-20).
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul A. A. –pentru petentă, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar la fila 38.
Instanța a constatat imposibilitatea de audiere a martorului V. O., față de împrejurările constatate prin procesul verbal de executare a mandatului de aducere (fila 34) și, în temeiul art. 188 alin. 3 C.proc. civ. a pășit la judecarea cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut căprin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 29.06.2012 de intimatul I. T. de Muncă V., s-a reținut că, în urma controlului efectuat la data de 28.08. 2012, orele 10,00 pe mașina aparținând ., având numărul de înmatriculare_, a fost depistat V. Ocatvian M. care presta activitate pentru societate de la data de 26.08.2012, ca șofer de taxi, fiind în perioada de probă . S-a reținut în procesul verbal că, angajatorul nu a asigurat materiale necesare informării și instruirii lucrătorului în domeniul securității și sănătății în muncă.
Prima faptă a fost încadrată juridic ca reprezentând contravenția prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003 aplicându-se sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei, potrivit aceluiași act normativ.
A doua faptă a fost încadrată juridic ca reprezentând contravenția prevăzută de art. 39 alin. 8 lit. a din Legea 319/2006, aplicându-se prin același proces verbal, sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 4.000 lei conform art. 39 alin. 1 lit. a din Legea 319/2006.
Procesul-verbal a fost semnat de către reprezentantul contravenientei, la rubrica ,,alte mențiuni" s-a consemnat de către reprezentatul legal la petentei ,, voi contesta în instanță ".
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
I.Cu privire la legalitatea procesului-verbal instanța a reținut că potrivit art. 17 din O.G. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu. Orice alte lipsuri din procesul - verbal sunt sancționate cu nulitatea relativă, ceea ce presupune ca persoana care invocă nulitatea să dovedească faptul că i s-a produs o vătămare, iar instanța să constate în raport de materialul probator administrat, că vătămarea nu poate fi acoperită decât prin anularea procesului-verbal.
Instanța a constatat că petenta nu a formulat obiecțiuni exprese privitoare la legalitatea procesului-verbal.
II. În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că faptele au fost încadrate corect de către agentul constatator.
Instanța a avut în vedere O.G. nr. 2/2001 care nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta fiind un act întocmit de un agent al statului, învestit cu autoritate de constatare a faptelor care constituie contravenții, rezultând că procesul-verbal contravențional se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie până la proba contară. Această prezumție operează fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.
Astfel, procesului-verbal de contravenție trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.
1.În ceea ce privește fapta referitoare la primirea la lucru a unei persoane fără contract individual de muncă, s-a reținut că, potrivit art.16 alin.1 din Legea 53/2003 cu modificări, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoana fizică autorizată să desfășoare o activitate independentă, precum și asociația familială au obligația de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă.
Potrivit art. 260 alin. 1 lit. e din același act normativ, constituie contravenție, primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1).
Referitor la această faptă, petenta nu recunoaște săvârșirea ei, susținând atât prin plângerea contravențională, cât și în fața instanței că, persoana depistată la muncă, V. O. se afla în mașina taxi întrucât intenționa să achiziționeze autoturismul.
Instanța a avut în vedere că actul de constatare și sancționare criticat prin cererea introdusă în fața acestei instanțe este rezultatul constatărilor personale ale agentului constatator, motiv pentru care, ca act administrativ, se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie.
A constatat instanța că, la momentul întocmirii procesului verbal de contravenții, petenta a semnat procesul verbal de contravenții, rezervându-și dreptul a formula obiecțiuni, dar fără însă, a arăta obiecțiunile sale și fără a invoca că persoana în cauză, V. O., depistat fără contract de muncă, venise în acel moment pentru a proba mașina, aspect care prezumă o recunoaștere implicită a faptelor reținute în sarcina sa, prezumție care poate face dovada faptei doar dacă se completează cu alte probe.
S-a observat că, procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în baza fișei de identificare a persoanei găsite prestând activitate V. O. (fila 19) și care a declarat în fața agenților constatatori că se află în perioada de probă, că prestează activitate în funcția de șofer de taxi de la data de 26.06.2012, cu normă întreagă. Instanța apreciază că, declarația persoanei depistată la momentul controlului, V. O. corespunde realității reflectă realitatea, întrucât este dată din punct de vedere temporal mai aproape de momentul constatării faptei.
S-a reținut că, prezumția de sinceritate a declarației date la momentul constatării faptei, derivă din faptul că, orice persoană responsabilă, are obligația de a semna un act ,,pe propria răspundere" doar în măsura în care este de acord cu cele consemnate deasupra semnăturii sale, în caz contrar, având posibilitatea să solicite a se consemna obiecțiunile ori să nu semneze, dacă nu i se rețineau aceste obiecțiuni. Se observă că prin plângerea contravențională petenta a susținut că, a încheiat contract individual de muncă, cu V. O., aspect care reprezintă o recunoaștere indirectă a împrejurării că, în fapt, această persoană a prestat activitate pentru societate.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a apreciat că declarația martorului A. A., fost angajat al societății petentei, cu privire la aspectele invocate este circumstanțială, efectuată pro cauza și a fost produsă de petentă în încercarea de a înlătura sancțiunea contravențională.
S-a reținut că, art. 31 din C.muncii care prevede la alin. 1 că, pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție, iar la alin. 4 se prevede că pe durata perioadei de probă salariatul se bucură de toate drepturile și are toate obligațiile prevăzute în legislația muncii, în contractul colectiv de muncă aplicabil, în regulamentul intern, precum și în contractul individual de muncă. Astfel, executarea perioadei de probă începe după încheierea contractului individual de muncă înregistrat la I. T. de Muncă, petenta având obligația să nu primească la muncă o persoană fără să fi încheiat, în prealabil, contractul individual de muncă.
Reține instanța că, procesul verbal de contravenție are la bază înscrisurile depuse la dosar, respectiv procesul-verbal de control nr._/ 29.08.2012, măsurile dispuse ca urmare a neconformității celor constatate, toate semnate de către petentă, fără obiecțiuni concrete, declarația martorului consemnată în fișa de identificare, probe care sunt de natură să confirme săvârșirea faptei de către petentă.
Susținerile petentei nu au fost dovedite în prezenta cauză, împrejurarea că V. O. deține o firmă de taxi, este contrazisă de înscrisurile atașate la dosar de petentă, respectiv certificat de înmatriculare și certificat constatator, din care rezultă că V. O. deține o Întreprindere individuală având ca obiect de activitate comerț cu amănuntul. Împrejurarea deținerii unei Întreprinderi individuale nu exclude prestarea unei activități de către administratorul acesteia în cadrul altei societăți.
2. În ceea ce privește fapta privind nerespectarea obligației angajatorului de a asigura materialele necesare informării și instruirii lucrătorilor cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, s-a reținut că, potrivit art. 13 lit. g din Legea 319/2006, în vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorii au obligația să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării și instruirii lucrătorilor, cum ar fi afișe, pliante, filme și diafilme cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, nerespectarea acestei obligații constituind contravenție, potrivit art. 39 alin. 6 lit. a din același act normativ.
Petenta recunoaște că nu a îndeplinit această obligație, motivat de faptul că, persoana depistată de agentul constatator nu era angajatul societății.
Așa cum s-a reținut, actul de constatare și sancționare criticat prin cererea introdusă în fața acestei instanțe este rezultatul constatărilor personale ale agentului constatator, motiv pentru care, ca act administrativ, se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie. Petenta, la momentul întocmirii procesului verbal de contravenții, a semnat procesul verbal de contravenții, fără obiecțiuni pentru fapta reținută, aspect care prezumă o recunoaștere implicită a faptei reținute în sarcina sa, prezumție care poate face dovada dacă este coroborată cu alte probe.
Față de concluzia la care a ajuns instanța, în urma administrării probatoriului, în ceea ce privește fapta de referitoare la primirea la lucru a unei persoane fără contract individual de muncă, apreciind că V. Octavin presta activitate în cadrul petentei, ca șofer de taxi, aflat în perioada de probă, luând în considerare recunoașterea efectuată prin procesul verbal de contravenții, instanța a apreciat că, fapta reținută a fost în mod corect reținută în procesul verbal.
Pe de altă parte, declarația martorului audiat în cauză nu aduce elemente cu privire la această faptă care să convingă instanța că, petenta și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege.
P. urmare, instanța a reținut în sarcina petentei contravenția privind nerespectarea obligației petentei de a asigura materialele necesare informării și instruirii lucrătorilor cu privire la securitatea și sănătatea în muncă.
P. urmare, instanța a confirmat temeinicia procesului verbal de contravenții.
III. În ceea ce privește sancțiunea aplicată de agentul constatator, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
P. procesul verbal de contravenții pentru fapta privind primirea la muncă a unei persoane fără a avea încheiat contract individual de muncă, agentul constatator a aplicat o amendă în cuantum de 10.000 lei, în temeiul art. 260 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003, republicată. Instanța a constatat că sancțiunea este stabilită conform legii, chiar la limita minimă prevăzută de lege.
Cu privire, însă, la proporționalitatea sancțiunii, având în vedere urmările produse, circumstanțele personale ale petentei și în raport cu fapta săvârșită,s-a apreciat că, fapta prezintă un grad de pericol social redus, iar sancțiunea aplicată nu este justificată.
S-a reținut că, la controlului efectuat a fost găsită o singură persoană lucrând fără contract de muncă și de puțin timp - așa cum rezultă din probele administrate în cauză.
Din înscrisurile depuse la dosar și probele administrate în cauză, nu rezultă că petenta a mai fost sancționată contravențional pentru fapte asemănătoare care să dovedească perseverență și rea - credință în săvârșirea aceluiași tip de contravenții.
Instanța a mai reținut că, sancțiunea juridică, în general, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate și ca urmare nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice numai sancțiunea amenzii, acesta fiind și scopul dispozițiilor art.7 alin 3 din O.G.nr.2/2001 și că, în funcție de gradul de pericol social concret al faptei, poate fi aplicat chiar în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune sau când prevede limite ridicate.
În ceea ce privește cea de-a doua faptă, prin procesul verbal de contravenții pentru fapta constând în nerespectarea obligației de a asigura materialele necesare informării și instruirii lucrătorilor cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, agentul constatator a aplicat o amendă în cuantum de 4.000 lei, în temeiul art.39 alin. 8 lit. a din Legea 319/2006. Instanța ca constatat că sancțiunea este stabilită conform legii, chiar la limita minimă prevăzută de lege.
Față de criteriile mai sus menționate, instanța a apreciat că, nu se relevă nici un motiv pentru a înlocui amenda contravențională în cuantum de 4.000 lei cu avertisment.
Fapta este gravă, având în vedere că putea avea ca rezultat vătămarea sănătății și chiar vieții angajaților. Instanța a mai constatat că, petenta nu a înțeles importanța respectării dispozițiilor legale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, astfel că, aplicarea amenzii la limita minimă prevăzută de lege ar avea efect de prevenție.
Față de aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora instanța hotărăște asupra sancțiunii, instanța, a admis în parte plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal . nr._ din data de 29.06.2012 și a dispus înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei cu sancțiunea avertisment.
Totodată, instanța a atenționat petenta asupra pericolului social al faptei săvârșite, recomandând respectarea în viitor a dispozițiilor legale.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au declarat recurs petenta . V., cât și intimatul I. T. de Muncă V..
Petenta . V. a criticat sentința instanței de fond pentru netemeinicie, respectiv pentru reținerea unei stări de fapt greșite. Astfel, recurenta, în esență, a susținut faptul că nu este vinovată de săvârșirea contravențiilor. Persoana găsită în mașina sa la data de 28.06.2012, data controlului, V. O. nu a pretat niciodată activitate pentru societate. A susținut petenta că, V. O. nu dorea să se angajeze la societate, acesta deține și el o societate de transport persoane, iar la data respectivă dorea să achiziționeze un autoturism al său. La momentul controlului, acesta se afla la volanul mașinii, care deja îi fusese vândut numitului V. O., împrejurare în care nu avea obligația de a-i încheia acestuia contract individual de muncă. Practic, V. O. desfășura activitate pe cont propriu, nu pentru ea.
Recurentul nu și-a motivat în drept cererea. Cele învederate se încadrează în cazul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C..
La rândul său, intimatul I. T. de Muncă V. a formulat, în termen legal, recurs împotriva sentinței civile nr.3347/2012 pronunțata de Judecătoria Bârlad, criticând-o pentru netemeinicie, respectiv pentru greșita înlocuire a sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 10.000 lei, cu sancțiunea avertismentului, sanctiunea contravențională care este prea blândă raportat la gradul de pericol social concret al faptei, care constă în primirea la muncă a unei persoane fără a avea contract individual de muncă, dar si raportat la persoana contravenientei..
Recurentul ITM V. a invocat prevederile Legii nr. 53/2003, ale Legii nr. 319/2006, ale Codului de procedură civilă și al OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În recurs, nu s-au administrat probe noi.
L. citat, intimata . V. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat în cauză.
În recurs s-au depus înscrisru noi.Recurenta . V. a depus, în fotpcopie, un contract de vânzare-cumpărare al unui autovehicul .
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de către recurent, dar si din oficiu, prin prisma prevederilor de art. 304 ind.1 C., instanța de recurs constată că ambele recursuri declarate în cauză sunt neîntemeiate,, sentința recurată fiind atît legală, dar si temeinică.
Referitor la recursul declarat de către ., tribunalul reține faptul că acesta este neîntemeiat.
Astfel, în mod corect, a reținut instanța de fond că, la data de 28.08.2012, recurenta a săvârșit contravențiile prev. de de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003 și de art. de art. 39 alin. 8 lit. a din Legea 319/2006, constând în aceea că, data de 28.08. 2012, orele 10,00 pe mașina aparținând ., având numărul de înmatriculare_, a fost depistat V. Ocatvian M., care presta activitate pentru societate de la data de 26.08.2012, ca șofer de taxi, fiind în perioada de probă, după cum el însuși a declarat, persoană căreia, în calitate de angajator, nu a asigurat materiale necesare informării și instruirii lucrătorului în domeniul securității și sănătății în muncă.
Potrivit prevederilor art. 260 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003, constituie contravenție și se sancționează cu amenda în cuantum de 10.000 lei, primirea la muncă a unei persoane, fără a i se întocmi contract individual de muncă.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 39 al.8lit.a)din Legea nr. 319/2006 privind securitatea si sănătatea în muncă constituie contravenție si se sancționează cu amenda în cuantum de 2.000 lei până la 4.000 lei, încălcarea prevederilor art. 13 lit.g) din legea mai sus arătată, care instituie obligația angajatorului de a asigura materialele necesare informării și instruirii lucrătorilor, cum ar fi afișe, pliante, filme și diafilme cu privire la securitatea și sănătatea în muncă.
Din mențiunile procesului verbal de sancționare contravențională, confirmate de către mențiunile din fișa de identificare completată de către salariatul V. O. M.(fila 19 dosar de fond), reiese că, realmente, recurenta, în perioada 26.06.28.06.2012, l-a primita la muncă pe numitul V. O., ca și taximetrist, fără a-i încheia acestuia un contract individual de muncă.
De remarcat este faptul că numitul V. O. a fost depistat de către inspectorii de muncă, la data de 28.06.2012, orele 10, în timp de se afla în stația de taxiuri situată alături de Casa M. E. Bârlad, pe mașina aparținând ., cu nr. de înmatriculare_, masină care avea aprinsă lampa specifică mașinilor folosite în activitatea de taximetrie.
Relevantă în ceea ce privește vinovăția recurentei este și împrejurarea ca aceasta a recunoscut implicit vinovăția sa în momentul în care, ulterior controlului, dar în aceiași zi, a încheiat cu numitul V. O., un contract individual de muncă.
Susținerile recurentei potrivit cărora, la data de 28.06.2012, numitul V. O. nu desfășura activitate de taximetrie în folosul său, ci în nume propriu, ea vânzându-i autovehiculul înmatriculat sub nr._, sens în care, în recurs, a și depus în fotocopie, un contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, nu pot fi primite, deoarece, pe de o parte, din înscrisul nou depus nu rezultă faptul că contractul de vânzare-cumpărare privea autovehiculul înmatriculat sub nr._, în contract nefiind trecut numărul de înmatriculare al autovehiculului, ci doar cel de identificare, iar pe de altă parte, contractul a fost încheiat ulterior controlului desfășurat de către inspectorii de muncă, fiind încheiat, în mod evident, pro-cauza.
D. pentru care, instanța de recurs, constată faptul că calea de atac declarată de către . este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, ca atare.
Referitor la recursul declarat de către I. T. de Muncă V.,cel constând în greșita individualizare de către instanța de fond a sancțiunii contravenționale aplicate de către instanța de fond pentru săvârșirea contravenție prev. de art.260al.1 lit.e) din Legea nr. 53/2003 privind codul muncii, tribunalul reține faptul că si acest recurs este neîntemeiat, sancțiunea contravențională fiind corect individualizată raportat la gradul de pericol social concret al faptei, dar si raportat la persoana intimatei care nu a mai fost sancționată contravențional, sancțiunea avertismentului fiind suficientă pentru îndreptarea acesteia.
P. procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 29.06.2012 de intimatul I. T. de Muncă V., s-a reținut că, în urma controlului efectuat la data de 28.08. 2012, orele 10,00 pe mașina aparținând ., având numărul de înmatriculare_, a fost depistat V. Ocatvian M. care presta activitate pentru societate de la data de 26.08.2012, ca șofer de taxi, fiind în perioada de probă . S-a reținut în procesul verbal că, angajatorul nu a asigurat materiale necesare informării și instruirii lucrătorului în domeniul securității și sănătății în muncă. P. prima contravenție, respectiv cea prev. de art. 260al.1 lit.e) din Legea nr. 53/2003 intimatei i-a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 10.000 lei, care a fost înlocuită de către instanța de fond cu sancțiunea avertismentului, iar pentru cea de a doua contravenție, cea prev. de art.39al.8lit.a) din Legea nr. 319/2006, i-a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 4.000 lei.
Potrivit prevederilor art. 5 al.5 din O.G nr.2/2001, instanța de judecată trebuie să se raporteze în aprecierea temeiniciei sancțiunii contravenționale aplicate de către agentul constatator la gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Conform prevederilor art. 21 al.3 din OG nr.2/2001, gradul de pericol social concret al unei contravenții se apreciază în fiecare caz în parte de către instanța de judecată ținându-se seama de o . criterii stabilite de acest text de lege, respectiv de împrejurările în care a fost săvârșită fapta contravențională, de modul și mijloace de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și urmare produsă.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese faptul că intimata a primit la muncă o singură persoană, respectiv pe numitul V. O., fără a-i încheia contract individual de muncă, pentru o perioadă mică de timp, respectiv pentru 2(două) zile.
Totodată, recurentul ITM V. nu a făcut dovada că intimataa mai fost sancționată contravențional .
Raportat la cele expuse mai sus, având în vedere că sancțiunea contravențională trebuie să îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, reținem că fapta comisă de către intimată are un grad de pericol social scăzut, sancțiunea amenzii în cuantum de 10.000 lei fiind prea aspră raportat la împrejurările săvârșirii faptei și la circumstanțele personale ale intimatei, sancțiunea principală adecvată fiind cea a avertismentului.
În concluzie, pentru considerentele învederate mai sus, tribunalul reține că sentința recurată este întemeiată sub aspectul sancțiunii principale a avertismentului aplicată de către instanța de fond pentru contravenția prev. de art. 260al.1lit.e) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, care este suficientă pentru îndreptarea intimatei.
Pentru toate cele învederate mai sus, instanța de recurs constata că sentința atacata este întemeiată, instanța de fond făcând o corectă aplicare a legii raportat la probatoriile administrate în cauză, astfel că, în temeiul prevederilor art. 312 C., se va respinge recursul declarat de către ITM V., acesta fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de . și I.T.M. V. împotriva sentinței civile nr. 3347 din 13.11.2012 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2013.
Președinte, E. S. | Judecător, G. F. | Judecător, L.-M. B. |
Grefier, T. B. |
Redactat-B.L.M.
Tehnoredactat-T.B.
Ex.2-30.06. 2013
Judecătoria Bîrlad-judecător fond: G. B.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1242/2014. Tribunalul VASLUI | Pretenţii. Decizia nr. 824/2013. Tribunalul VASLUI → |
|---|








