Pretenţii. Decizia nr. 688/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 688/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 688/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 688/A/2015
Ședința publică de la 27 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. M. V.
Judecător M. C.
Grefier T. B.
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de apel formulată de apelanta intimată pârâtă Agenția Națională pentru Reproducție și D. în Z. Profesor Dr. G.K.C. Balotești în contradictoriu cu apelantul intimat reclamant N. V. împotriva sentinței civile 2565 din data de 14.11.2014 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul civil nr._ având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut șa pronunțare, au lipsit părțile în proces.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 19 mai 2015, susținerile apelantului intimat reclamant prin apărător fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie și când, constatând că pentru deliberare este necesar un timp suplimentar, instanța a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei la data de 27 mai 2015.
La termenul de pronunțare din data de 27 mai 2015, deliberând, s-a dat soluția de mai jos.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2565 din data de 14.11.2014 pronunțată în dosarul civil nr._ , Judecătoria V. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N. V. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Z. „Prof. Dr. G.K. C.”, a obligat pârâta să plătească suma de 24.150 lei reprezentând beneficiu nerealizat, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și a obligat pârâta la plata sumei de 4.195 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu avocat
P. a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 01.10.2007 între părți a fost încheiat un contract de tranzacție (filele 27-29), prin care pârâtul se obliga să predea reclamantului o suprafață de 34 ha în arendă, contra unei sume de bani. Termenul contractului a fost stabilit la 5 ani, respectiv de la data de 01.10.2007 până la data de 01.10.2012.
La data de 16.10.2008 pârâtul i-a adus la cunoștință reclamantului faptul că are obligația de a elibera terenul de restul culturilor, ca urmare a intervenirii nulității contractului de arendă și imposibilității de menținere a acestuia (fila 70).
Ca urmare a acestei adrese, reclamantul s-a adresat instanței judecătorești cu o cerere de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor ocazionate de neexecutarea contractului de arendă. Astfel, prin sentința civilă nr. 3626 din data de 25.10.2010, pronunțată în dosarul_, menținută prin decizia civilă nr. 341/R din data de 23.02.2011 pronunțată de Tribunalul V. s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 23.411 lei către reclamant reprezentând beneficiu nerealizat.
Astfel, la data de 21.06.2011 între părți s-a încheiat contractul de tranzacție nr. 53 (filele 19-20), având ca obiect stingerea litigiului ce forma obiectul unui dosar de executare, prin care pârâtul s-a angajat să prelungească contractul de arendă cu 2 ani calendaristici, cu menținerea condițiilor prevăzute în contractul inițial de arendă. În acest sens, a fost încheiat actul adițional nr. 1 (fila 21), prin care s-a stipulat că s-a prelungit durata contractului de arendă cu încă un an, respectiv până la data de 01.10.2013, iar prin actul adițional nr. 2 (fila 22), contractul a fost prelungit până la data de 31.12.2013.
În drept, instanța a constatat faptul că prezenta cerere are ca temei un contract încheiat la data de 21.06.2011, respectiv contractul de tranzacție, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului cod, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. Având în vedere cele de mai sus, instanța constată că legea aplicabilă prezentei cereri este reprezentată de Codul civil și legislația în vigoare la data încheierii contractului, astfel că va face aplicarea acestora.
Conform art. 1704 cod civil anterior tranzacția este un contract prin care părțile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce poate să nască, iar conform art. 969 Cod civil anterior, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Conform art. 1169 Cod Civil anterior, cel care face o propunere înaintea instanței trebuie să o dovedească. În concret, ținând cont de natura cererii, creditorul are obligația de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații. În acest caz, revine debitorului sarcina de a dovedi executarea propriilor sale obligații, respectiv stingerea acestora prin plată sau executarea întocmai a obligației asumate.
Instanța a reținut ca neîntemeiate afirmațiile petentului referitoare la administrarea probei testimoniale, acesta cunoscând de la început obiectul probațiunii, astfel că nu e poate afirma că necesitatea administrării probei testimoniale a reieșit din dezbateri, și acesta nu o putea prevedea.
Astfel, având în vedere faptul că reclamantul, prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada existenței unui contract valabil, respectiv contractul de tranzacție, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârât, a revenit în sarcina acestuia din urmă răsturnarea acestei situații prin proba contrară.
Pârâtul a invocat faptul că neexecutarea obligațiilor sale ce izvorau din contractul de tranzacție, constând în aceea că nu a prelungit contractul de arendă pentru încă un an, s-a datorat unui caz fortuit, respectiv . Noului Cod Civil, care nu mai permite arendarea terenurilor ce fac parte din domeniul public al statului.
Deși este adevărat faptul că suprafața de teren cu privire la care s-a încheiat tranzacția părților face parte din domeniul public al statului, astfel că nu se putea încheia un contract de arendare cu privire la acesta, pârâtul, în calitatea sa de titular al dreptului de administrare, avea posibilitatea de a încheia cu reclamantul un contract prin care să îi transmită folosința asupra acelui teren, indiferent de denumirea acestuia, de exemplu prin încheierea unui contract de concesiune – art. 871 Noul Cod civil, în vederea respectării obligațiilor sale rezultând din tranzacție. . Noului Cod Civil nu se poate circumscrie unui caz de fortuit care să exonereze de răspunderea contractuală pe pârât în condițiile în care acesta avea la îndemână alte mijloace juridice de executare a obligațiilor contractuale.
În ceea ce privește susținerea pârâtului privitoare la faptul că reclamantul a semnat o declarație autentică notarială prin care a arătat că înțelege să renunțe la orice pretenție ce izvorăște din cele două titluri executorii, respectiv sentințele civile anterior menționate, instanța constată că potrivit art. 3.2 din tranzacție, reclamantul a înțeles să renunțe la orice pretenție doar având în vedere împrejurarea că neînțelegerile dintre părți au fost soluționate conform dispozițiilor din contractul din tranzacție.
Acesta din urmă, fiind un contract legal întocmit, are putere de lege între părțile contractante, îndreptățind partea cea suferit un prejudiciu din neexecutarea obligațiilor de cealaltă parte, la repararea integrală a acestuia, respectiv pârâta avea obligația de a încheia contractul de arendă pentru 2 ani, obligație pe care nu a respectat-o decât în parte.
Astfel, ținând cont de faptul că în prezenta cauză s-a făcut dovada existenței unui contract între părți, a neexecutării culpabile a obligațiilor de către pârât, fără ca acesta din urmă să dovedească existența unei cauze exoneratoare de răspundere, a considerat instanța că au sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile contractuale, astfel că va obliga pârâtul la plata către reclamant a contravalorii lipsei de folosință a terenului.
În ceea ce privește valoarea lipsei de folosință a suprafeței de 34 ha, constată instanța a reținut răspunsurile la obiecțiunile la raportul de expertiză întocmit în cauză (filele 158-159).
Astfel, pentru producția de floarea soarelui cultivată pe suprafața de 19 ha, expertul stabilește că producția de semințe de floarea soarelui la ha este de 1820 kg, ca urmare a scăderii din producția brută obținută( 2600 lei) a semințelor stricate, resturi de plante, semințe seci, astfel că 19 x 1820 kg/ha, rezultă o cantitate_ kg, și având în vedere prețul de 1 leu/kg, rezultă suma de_ lei. Expertul a stabilit că pentru cultivarea unui ha de cultură de floarea soarelui este de 1450 lei, pentru întreaga suprafață rezultă cheltuieli în cuantum de 27 550 lei, iar arenda aferentă aceste suprafețe este de 1900 lei. Față de toate acestea, scăzând din suma obținută ca venit cheltuielile de mai sus, rezultă un beneficiu de 5130 lei total.
În ce privește producția de lucernă, expertul reține că în anul 2014 de pe suprafața de 15 ha lucernă s-au obținut două coase de lucernă având în vedere lipsa precipitațiilor din luna august și septembrie.
Această apreciere a expertului este temeinică, având în vedere că și în raportul de expertiză extrajudiciară aflată la fila 61 arată că în cazul culturii de lucernă, în condiții climaterice normale, fără irigare se obțin 2-3 coase pe an.
Având în vedere că în luna august și septembrie precipitațiile au fost aproape 0, pare veridică afirmația expertului privind obținerea a două coase de lucernă.
Instanța a reținut faptul că în raportul de expertiză întocmit expertul a reținut recoltarea doar a unei coase de fân de 3750 kg/ha, ori având în vedere cele expuse mai sus, este evident că o cultură de lucernă se recoltează de minim 2 ori pe an, așa cum în mod corect a reținut expertul în răspunsul al obiecțiuni la expertiză.
De asemenea, instanța a apreciat ca neîntemeiate afirmațiile reclamantului privind împrejurarea că întreaga cultură de lucernă fost înființată în 2010, din raportul de expertiză extrajudiciară rezultă că cel puțin 6,28 ha de lucernă au fost înființate în 2005(fila 61).
Astfel expertul a arătat că producția de fân la prima coasă a fost de 3750 kg/h, iar cantitatea totală de 15 ha x 3750 kg/ha x 0,4 lei/kg, rezultă suma de_ lei
P. a doua coasă expertul a estimat o producție de 1920 kg/ha, astfel că 15 ha x 1920 kg/ha x 0,4 lei rezultă o sumă totală_ lei.
Din aceste sume trebuie scăzute cheltuielile în cuantum total de_ lei și 1500 lei cu titlu de redevență, rezultând un beneficiu de 19 020 lei
Astfel după efectuarea operațiunilor de evaluare și estimare a daunelor interese pentru cultura florei soarelui a plantelor pentru fân datorate lipsei de folosință pentru 1 an de zile, a suprafeței de 34 ha a rezultat un beneficiu în valoare de 24 150 lei.
Având în vedere că acțiunea reclamantului a fost admisă, instanța a obligat pârâtul și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 4195 lei, din care 700 lei taxă de timbru, 2150 lei onorariu avocat, și 1345 lei onorariu expert.
Împotriva acestei soluții, au formulat apel reclamantul N. V. și pârâta Agenția Națională pentru Reproducție și D. în Z..
Apelanta Agenția Națională pentru Reproducție și D. în Z.a solicitat admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinței atacate si pe fond respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiate si nefondate.
În motivarea cererii de apel, apelanta a arătat că, la data de 23.10.2014, așa cum rezulta din actele dosarului, dar si din încheierea de ședința de la 31.10.2014, a formulat obiecțiuni la răspunsul la obiecțiuni emis de către expert in dosar, solicitând instanței de fond ca, in temeiul art. 338 Cod proc. civ. sa dispună efectuarea unei noi expertize, aceasta cerere fiind formulată in termen legal, că, în încheierea din 31.10.2014, instanța de fond amintește de depunerea a acestor obiecțiuni, dar se pronunța numai asupra obiecțiunilor reclamantului fara a dispune nimic in ceea ce privește obiecțiunile si solicitarea sa, că instanța a interpretat normele de drept, deși atât prin întâmpinarea depusa, cât si prin concluziile scrise a arătat ca terenul, fiind in domeniul public, părțile se află in imposibilitate obiectiva impusa prin norme dispozitive sa încheie vreun contract asupra acestui imobil, că, potrivit art. 858 coroborat cu art. 861 si cu art. 866 C.civ., singurele drepturi reale corespunzătoare proprietății publice sunt dreptul de administrare, dreptul de concesiune, care potrivit art. 871 Cod civ., este acordat pe baza unui contract de concesiune, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, iar legea este cea speciala si anume Legea nr. 213/1998 - art. 15 și dreptul de folosința cu titlu gratuit, care, potrivit art. 874 C.civ., se acorda, pe termen limitat, in favoarea instituțiilor de utilitate publica, că potrivit art. 15 din Legea nr. 213/1998 "concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitație publică, în condițiile legii ", iar procedura de licitație publica nu asigura garanția încheierii unui contract de concesiune cu reclamantul, că dreptul de folosința asupra terenului acesta nu poate fi acordat decât in favoarea instituțiilor de utilitate publica, calitate pe care reclamantul nu o are.
De asemenea, apelanta mai arată că, în anul 2011, la data de 21.06.2011 s-a încheiat contractul de Tranzacție atestat sub nr. 53 de Cabinet de Avocatura « A. A. M. », contract potrivit căruia Agenția se angaja ca, începând cu anul 2011 sa prelungească prin acte adiționale contractul de arenda 4125/2007, care, la data încheierii acestei Tranzacții fusese anulat, conform sentinței civile nr. 3626/2010 pronunțate de Judecătoria V. in dosarul nr._, fiind obligata la plata beneficiului nerealizat ca urmare a încălcării prevederilor contractului nr. 4125/25.11.2007, suma rezultata potrivit expertizei administrate in cauza fiind de 23.411 lei pentru cele 34 ha luate in arenda/5 ani, durata contractului fiind de 5 ani, din 2007 pana in 2012, că, la data încheierii Contractului de Tranzacție, iunie 2011, nu era in vigoare Noul Cod civil, însă terenul pe care reclamantul a solicitat încheierea/prelungirea contractului de arenda se afla in domeniul public si in administrarea instituției, că anterior intrării in vigoare a noului Cod civil, Legea nr. 16/1994 reglementa contractul de arenda, iar art. 230 lit. r) din Legea 71/2011 abroga în mod expres Legea arendei nr. 16/1994, că abrogarea Legii arendei si introducerea contractului de arenda in cadrul capitolului ce reglementează contractul de locațiune constituie un eveniment ce nu ar fi putut fi prevăzut si nici împiedicat de către agenție, că un alt aspect este reprezentat și de faptul că actul adițional privind arendarea acestui teren ce ar fi fost încheiat de agenție ar fi fost lovit de nulitate absoluta, conform art. 1247 Cod civil, iar . Noului Cod civ. cu dispozițiile sale nu putea fi prevăzuta astfel ca nu se poate aprecia existenta vreunei culpe din partea sa.
Totodată, apelanta mai arată că instanța a interpretat in mod greșit probele administrate în cauză în sensul că expertul ar fi trebuit sa se raporteze la o alta cultura decât cea de floarea soarelui, că din cuprinsul raportului de expertiza nu rezulta cu claritate modul in care a stabilit producția medie de 3.750 de fan la ha, in contextul in care, potrivit raportului de expertiza anterior, producția de fan a scăzut de la 8.475 la ha in anul IV de la înființarea lucernierei la 2.542,51 la ha in anul VIII de la înființarea lucernierei, că lucerna este o planta perena, iar producția de fan de lucerna scade in fiecare an, că, desi arata ca pe suprafața cultivata cu lucerna, aprox. 65% din plante sunt graminee leguminoase anuale si perene din diferite familii botanice si doar 35% din plante sunt lucerna, aspect care conduce la concluzia ca producția de fan de lucerna scade, nefiind in primii ani de la înființarea lucernierei, si valoarea producției de fan de lucerna scade, că suma stabilita de către expert si la care au fost obligați prin sentința atacata, de 24.150 lei, reprezentând beneficiul nerealizat in cursul unui an de zile este mai mare decât suma de 23.411 lei stabilita pentru 5 ani de lipsa de folosința, in condițiile in care contravaloarea arendei a rămas aceeași, iar preturile produselor agricole din 2010 pana in prezent au scăzut și că în ceea ce privește obligarea instituției la plata cheltuielilor de judecata, in suma totala de 4195 lei, aceasta suma reprezintă totalitatea cheltuielilor de judecata efectuate de reclamant, deși în dispozitivul sentinței atacate se face mențiunea ca instanța admite in parte acțiunea formulata, iar potrivit art. 453 alin. (2) Cod proc. civ. instanța va stabili măsura in care fiecare dintre parti poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata, putând dispune compensarea acestora, in nici un caz obligarea la plata intregii sume.
Cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.
Prin întâmpinare, intimatul N. V. a solicitat respingerea apelului formulat de apelanta Agenția Naționala pentru Ameliorare si Reproducție in Z. "Prof. dr. G.K. C.". În motivare, intimatul a arătat că susținerea apelantei potrivit căreia terenul in litigiu ar aparține domeniului public nu este probata in nici un fel, că, deși se susține de către parata ca se afla in imposibilitatea juridica(obiectiva) de a încheia un contract asupra acestui teren, dat fiind natura sa de teren ce aparține domeniului public al statului, acest punct de vedere este greșit atâta vreme cat contractul (tranzacția) a fost încheiat anterior intrării in vigoare a noului Cod Civil, că actul care nu a fost respectat de apelantă este contractul de tranzacție încheiat intre parți la data de 21.06.2011, înainte de . noului Cod Civil si prin care Agenția parata se obliga sa pună la dispoziția reclamantului, terenul in litigiu pentru inca o perioada de 2 ani pentru stingerea datoriei izvorâte dintr-o sentința civila, anterioara, rămasa definitiva si executorie, astfel încât nu are nici o importanta faptul ca terenul este in prezent in domeniul public sau nu, iar parata trebuia sa-si onoreze obligațiile asumate prin tranzacție, iar in caz contrar sa plătească contravaloarea beneficiului nerealizat, că nu era necesară încheierea unui nou contract și apelanta trebuia să respecte contractul de tranzacție și să fie de acord cu folosirea terenului, fapt ce nu s-a întâmplat.
De asemenea, intimatul mai arată că producția de floarea soarelui care s-ar fi realizat pe terenul in litigiu in anul 2014 a fost stabilita de expert împreuna cu reclamantul si cu împuternicitul paratei,fapt necontestat de niciuna din părțile prezente in teren, iar daca se ia in calcul o alta planta cu producția ei, respectiv porumb, se putea obține o productivitate mai mare și apelanta ar fi datorat despăgubiri mai mari,pentru lipsa de folosința a terenului, că lucerna existenta in prezent pe terenul in litigiu are o vechime de numai 5 ani si nu 8-10 cum susține apelanta, că anterior declanșării acestui proces, a făcut toate demersurile teoretic posibile pentru a nu se ajunge la proces, însă, cu toate demersurile, apelanta,cu rea credința, a luat terenul cuvenit in baza tranzacției către reclamant si l-a încredințat tacit unui alt beneficiar.
Reclamantul N. V. a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 2665 din 14.11.2014, precum si împotriva încheierii de ședința din data de 31.oct.2014, solicitând admiterea apelului si admiterea in întregime a pretențiilor sale fata de intimata Agenția Naționala P. Reproducție si D. in Z. Prof.Dr.G.K.C..
În motivarea cererii de apel, apelantul a arătat că sentința civila este nelegala si netemeinica întrucât instanța de fond admite in parte pretențiile reclamantului, dar nu precizează ce admite si ce respinge din pretențiile acestuia, astfel ca hotărârea apare ca fiind si nemotivată, că prima instanța nu a ținut cont de procesul verbal, tripartit, de constatare in teren a producției ce s-a putut realiza in anul agricol 2014, pe terenul de care a fost lipsit, urmare a nerespectării tranzacției de către intimata, si prin urmare nu a stabilit prejudiciul produs reclamantului la valorile consemnate in acel proces verbal de constatare si anume 3 coase de lucerna a 250 baloți fiecare, un balot având 15kg., act care urma sa stea la baza expertizei făcute de expertul agricol, că instanța de fond a respins nemotivat obiecțiunile formulate de reclamant prin care se cerea calcularea prejudiciului funcție de procesul verbal tripartit încheiat în teren la răspunsurile expertului date la primele obiecțiuni, susținând ca sunt neîntemeiate, că instanța de fond si-a întemeiat concluziile nu pe actele administrate in prezenta cauza, ci mai mult pe raportul de expertiza extrajudiciara ce s-a efectuat in dosarul precedent din anul 2009 si in care se precizează ca cultura de lucerna a fost înființata in anul 2005, însă instanța omite sa observe ca respectiva cultura de lucerna din expertiza extrajudiciara a fost înființata pe alte sole decât cultura actuala.
De asemenea, apelantul mai arată că expertul din aceasta cauza săvârșește un fals grosolan deoarece, după încheierea procesului verbal tripartit de constatare in teren a situației culturilor, realizate pe cele 34 ha aflate in litigiu si stabilire a prejudiciului, act semnat de cele doua parți din proces si de expert, acesta isi permite sa depună împreuna cu raportul de expertiza, un proces verbal falsificat, deoarece după semnarea de către reclamant, a acestui act, el șterge mențiunea reala de trei coase (deci trei recolte de lucerna) făcuta in prezenta reclamantului și împuternicitul paratului, modifica actul si înlătura mențiunea celor trei coase de lucerna ce se putea recolta in anul 2014 de pe teren, fara ca aceste ștersături si modificări sa fie certificate si de către noi,respectiv reclamantul si împuternicitul paratului, că instanța de fond a respins nelegal cererea de prelungire a probatoriului, cu proba testimoniala, proba rezultata in cursul procesului, urmare a obiecțiunilor formulate de către parata la raportul de expertiza, precum si a răspunsului dat de expert, la obiecțiunile formulate fiind incidente prevederile art. 254 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ., probă cu care dorea să dovedească ca aceasta cultura de lucerna, văzuta de expert la 21 iulie 2014, era tânăra si plantata in anul 2010 si nu mai demult, că rezultatul prejudiciului suferit la lucerna ar fi de 52.500 lei,venit net de care a fost lipsit reclamantul pentru cele 15 ha cultivate cu lucerna, că în ceea ce privește cultura de floarea soarelui, cu toate ca expertul de comun acord cu părțile(vezi procesul verbal din 21 iulie 2014) a stabilit o producție de 2600kg la ha si un preț de 1 leu/kg de floarea soarelui,ulterior revine nejustificat si reduce producția la 1.800kg/ha, valorificând doar producția pentru ulei, reținând 30% scăzăminte (corpuri străine semințe seci etc.), acestea fiind de 5-7 % maxim la astfel de producție, că expertul omite faptul ca din floarea soarelui se obține nu numai ulei, ci este valorificat si restul plantei,tulpini si cojile, care sunt folosite atât in hrana animalelor ca srot, cit si pentru încălzire, venitul net pentru producția de floarea soarelui fiind de 19.950 lei
Cererea de apel a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 350 lei ( conform chitanței nr._/03.12.2014 – fila 15).
Prin întâmpinare, intimata Agenția Naționale pentru Ameliorare și Reproducție în Z. ""Prof. dr. G. K. C. a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivare, intimata a arătat că între părți s-a încheiat un contract de tranzacție, modificat ulterior prin două acte adiționale (actul adițional nr. 1 și actul adițional nr. 2), între Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Z. kiProf. dr. G.K. C." și apelantul N. V. având ca obiect stingerea litigiului ce face obiectul dosarului de executare nr. 621/2011, că terenul pe care reclamantul solicită prelungirea contractului de arendă, se află în proprietate publică, instituția fiind doar administrator al acestuia, că la data încheierii Contractului de tranzacție, iunie 2011, nu era în vigoare Noul Cod civil, iar suma la care au fost obligați prin sentința nr. 2565/2014, stabilită de expertul tehnic judiciar, de 24.150 lei, reprezentând beneficiul nerealizat în cursul unui an de zile, este mai mare decât suma de 23.411 lei stabilită pentru 5 ani de lipsă de folosință (Sentința 3226/2010), în condițiile în care contravaloarea arendei a rămas aceeași, iar prețurile produselor agricole din 2010 până în prezent au scăzut.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză,conform prevederilor art. 479 C.proc.civ., instanța reține că apelurile formulate de apelanții Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Z. „ Prof. Dr. G.K.C.” și N. V. împotriva sentinței civile nr. 2565/14.11.2014 a Judecătoriei V. sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
1.Procedând la analiza motivelor de apel invocate deapelanta Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Z. „ Prof. Dr. G.K.C.”, instanța va reține netemeinicia acestora.
Astfel, referitor la împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la obiecțiunile formulate și solicitarea de efectuare a unei noi expertize, instanța reține că solicitarea de efectuarea a unei noi expertize a fost pusă în discuția părților la termenul de judecată din data de 19.05.2015, iar instanța de apel a apreciat că o astfel de probă nu este utilă cauzei și a respins această solicitare, astfel încât apelanta nu a suferit nici o vătămare.
În ceea ce privește imposibilitatea obiectivă de către apelanta de a încheia vreun contract asupra imobilului dat în arendă determinat de faptul că, conform art. 15 din Legea nr. 213/1998, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publicăm se face doar prin licitație publică, iar dreptul de folosință nu poate fi acordat decât în favoarea instituțiilor de utilitate publică, instanța reține, în primul rând, că, în prezenta cauză, este invocată existența unui contract de tranzacție în baza căruia apelanta și-a asumat obligația de a prelungi un contract de arendă încheiat între părți în anul 2007 pentru 2 ani calendaristici în schimbul renunțării apelantului N. V. la pretențiile rezultate din hotărârile pronunțate în dosarul nr._ . Contractul de tranzacție, ca și primul act adițional, a fost încheiat la data de 21.06.2011, fiind supus dispozițiilor vechiului C.civ., în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 71/2011. De asemenea, instanța mai reține și că apelanta, contrar celor stabilite prin contractul de tranzacție, a încheiat cu apelantul N. V. un act adițional la contractul de arendă nr. 4125/28.11.2007 prin care durata contractului a fost prelungită cu încă un an ( filele 21-21), refuzând ulterior prelungirea contractului pentru încă un an. Nu poate fi considerată drept o imposibilitate obiectivă invocarea de către apelantă a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 213/1998 în condițiile în care aceste dispoziții erau în vigoare și la data de 28.11.2007 când a fost încheiat primul contract de arendă, și la data preluării bunului arendat de către apelantă și a încheierii contractului de tranzacție și apelanta nu poate invoca în justificarea refuzului de a prelungi contractul de arendă aceste dispoziții pe care trebuia să le cunoască, aceasta invocând în realitate propria culpă. D. urmare, instanța de fond a apreciat corect că nu poate fi considerată o imposibilitate de prelungire a contractului . Noului C.civ. și că apelanta avea posibilitatea de a încheia un alt contract care să asigure apelantului folosința bunului, obligație pe care apelanta și-a asumat-o prin contractul de tranzacție și pe care era ținută să o execute. Sunt lipsite de relevanță aserțiunile apelantei cu privire la dreptul de folosință întrucât, chiar dacă un astfel de drept nu poate fi acordat apelantului N. V., apelanta avea la dispoziție alte mijloace juridice prin care își putea executa obligația de a asigura folosința terenului, acesta fiind și scopul final al contractului de tranzacție.
Cu privire la imposibilitatea de prelungire a contractului de arendă datorată abrogării Legii arendei și faptului că bunul arendat se află în domeniul public, instanța reține că abrogarea Legii arendei odată cu . noului C.civ. nu putea determina decât aplicarea dispozițiile Noului C.civ. ( art. 1.836 și urm.) în materie de arendă pentru contractele încheiate ulterior datei de 01.10.2011, fiind vorba de o modificare a contractului supusă dispozițiile noului Cod în virtutea art. 102 alin. 2 din Legea nr. 71/2011. Împrejurarea că bunul arendat se află în domeniul public nu a fost probată de către apelanta, la fel ca și cea a administrării de către apelantă, însă chiar și în această situație, posibilitatea închirierii bunurilor proprietate publică este permisă de lege atât de Legea nr. 213/1998, cât și de noul C.civ., aplicabil conform prevederilor art. 5 alin.2 din Legea nr. 71/2011.
În ceea ce privește împrejurarea că, în determinarea prejudiciului cauzat apelantului N. V., expertul trebuia să se raporteze și la altă cultură decât cea de floarea soarelui și a stabilit un cuantum al prejudiciului mai mare decât cel stabilit pentru 5 ani de lipsă de folosință prin sentința din dosarul nr._, aceste critici sunt neîntemeiate. Astfel, așa cum rezultă din raportul încheiat în data de 24.12.2013 – fila 45 dosar fond -, la data de 23.12.2013, terenul dat în arendă apelantului N. V. a fost cultivat cu lucernă și floarea soarelui, terenul nefiind arat la data constatărilor; prin urmare, în mod corect, expertul s-a raportat la culturile cultivate în anul anterior în determinarea prejudiciului, atât expertul, cât și instanța neavând posibilitatea de a stabili cu ce culturi ar fi fost cultivat terenul în anul 2014 dacă ar fi fost prelungit contractul de arendă. Pe cale de consecință, raportarea la alte culturi decât cea de floarea soarelui în stabilirea prejudiciului ar fi fost pur speculativă. De asemenea, cuantumul prejudiciului ce a format obiectul dosarului nr._ a fost stabilit prin raportare la cultura de porumb și de lucernă și prin alte calcule ce nu prezintă relevanță în prezenta cauză, astfel încât nu se poate face comparație între cele două prejudicii.
Cu privire la modalitatea de stabilire a cheltuielilor de judecată, instanța reține că acțiunea reclamantului N. V. a fost admisă în totalitate și nu doar în parte și drept urmare, și cheltuielile de judecată au fost acordate în mod corespunzător, în conformitate cu prevederile art. 453 alin.1 C.proc.civ.
2. Procedând la analiza motivelor de apel invocate deapelantul N. V., instanța de control judiciar va reține că și acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, referitor la nemotivarea hotărârea primei instanței prin neindicarea pretențiilor admise și a celor respinse, instanța de control judiciar reține că prin stabilirea sumei cu titlu de beneficiu nerealizat, prima instanța a stabilit în mod clar care este pretenția admisă, fiind irelevantă aprecierea apelantului atâta timp cât acesta a solicitat inițial doar suma de 11.800 lei fără a interveni o majorarea a pretențiilor acestuia ulterioară.
În ceea ce privește procesul verbal de constatare a producției ce s-ar fi putut realizat în anul agricol 2014, instanța reține că valorile înscrise în procesul verbal menționat de către apelant sunt estimative, iar în răspunsul la obiecțiuni ( filele 154-156 dosar fond), expertul precizează în mod expres motivul pentru care nu s-au efectuat cele trei coase precizate în procesul verbal (fila 155 dosar fond) și anume lipsa precipitaților în august 2014 și septembrie 2014, împrejurare general cunoscută.
Apelantul apreciază în mod greșit că instanța de fond a avut în vedere doar raportul de expertiză extrajudiciară și nu probele administrate în cauză. Astfel, prima instanța a făcut o singură referire în considerentele hotărârii la raportul de expertiză efectuat în dosarul nr._ și anume la faptul că și acesta reține că, în cazul culturii de lucernă, în condiții climaterice normale, fără irigații se pot obține 2-3 coase pe an, neavând relevanță în aceste condiții unde a fost cultivată această cultură și că raportul de expertiză reține anul înființării culturii de lucernă ca fiind 2005. Acest aspect este reținut de către prima instanța în susținerea motivelor pentru care, în condițiile anului 2014, se apreciază că ar fi putut fi obținute doar două coase de lucernă, prima instanța procedând astfel la o coroborare a probelor; de asemenea, susținerea apelantului că anul înființării culturii de lucernă ar fi 2010 este neîntemeiată în condițiile în care așa cum s-a reținut prin sentința civilă nr. 3626/25.10.2010 ( fila 82 dosar fond), apelantul renunțase la cultivarea suprafeței de teren arendate ca urmare a somației din 2008 de a elibera terenul, ulterior fiind în judecată cu apelanta Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Z. „ Prof. Dr. G.K.C.”, astfel încât până la finalizarea procesului și încheierea contractului de tranzacție acesta nu s-a mai aflat în posesia terenului și nici nu l-a cultivat.
În ceea ce privește respingerea solicitării de prelungire a probatoriului, instanța reține că atât prima instanță, cât și instanța de control judiciar s-au pronunțat cu privire la proba solicitată de către apelant, astfel încât acesta nu a suferit și nu a probat nici o vătămare; mai mult, prin considerentele sentinței civile, prima instanță enunță și motivele pentru care nu era incident art. 254 C.proc.civ. ( fila 189 dosar fond). Împrejurarea că în încheierea de ședință nu a fost menționată respingerea solicitării de prelungire a probatoriu nu atrage nulitatea încheierii în condițiile în care sunt aplicabile dispozițiile art. 231 alin. 4 și 5 C.proc.civ., apelantul având posibilitatea de a solicita completarea încheierii de ședință sau copie de pe înregistrarea ședinței de judecată.
În ceea ce privește modul de stabilire a cuantumului prejudiciului solicitat de către apelant, din studiul răspunsului la obiecțiuni, instanța de control judiciar reține ca fiind corecte calculele menționate de prima instanță.
Astfel, în cazul culturii de floarea soarelui s-a reținut, pentru anul 2014, pentru suprafața de 19 ha, producția a fost de 1.820 kg, rezultând o cantitate totală de 34.580 kg și sumă de 34.580 lei din care vor fi scăzute cheltuielile de cultivare pe ha și arenda, rezultând un beneficiu de 5.130 lei. Este corectă aserțiunea expertului potrivit căruia scăderea producției la hectar este determinată și de împrejurarea că se adună semințe seci, stricate, de la alte plante, pământ și alte corpuri străine ( fila 155 dosar fond), astfel încât trebuie ținut cont și de această împrejurare, fiind incorectă aprecierea că trebuie avută în vedere întreaga cantitate de la recoltare ca reprezentând producție de floarea soarelui atâta timp cât nu toată producția este una utilă.
De asemenea, în cazul culturii de lucernă, s-a reținut în mod corect că, pentru anul 2014, datorită condițiilor meteo nefavorabile, general cunoscute, pentru suprafața de 15 ha, s-au putut obține doar două coase, rezultând o producție de 3.750 kg pentru prima coasă și o valoare de 22.500 lei și o producție de 1.920 kg și o valoare de 11.520 lei, sume din care au fost scăzute cheltuielile de cultivare și arenda, rezultând un beneficiu de 19.020 lei.
Față de considerentele anterior expuse, instanța de control judiciar, în temeiul art. 480 alin.1 C.proc.civ., va respinge neîntemeiate apelurile formulate de apelanții Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Z. „ Prof. Dr. G.K.C.” și N. V. împotriva sentinței civile nr. 2565/14.11.2014 a Judecătoriei V. pe care o va păstra.
În baza art. 482 raportat la art. art. 453 alin.1 C.proc.civ., față de soluția de respingere a apelului formulat de apelanta Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Z. „ Prof. Dr. G.K.C.”, instanța urmează să oblige intimata Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Z. „ Prof. Dr. G.K.C.” la plata către apelantul N. V. a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, respectiv ½ din valoarea pretinsă de către apelant ( conform chitanței nr. 55/03.12.2014 – fila 17).
În baza art. 38 din OUG nr. 80/2013, precum și având în vedere faptul că reclamantul a achitat taxă judiciară de timbru doar pentru suma de 11.800 lei solicitată inițial, deși cererea sa a fost admisă pentru suma de 24.150 lei, instanța va reține că reclamantul datorează taxă judiciară de timbru pentru diferența de 12.350 lei atât la fond ( 612,5 lei), cât și în apel ( 306,25 lei), cu aplicarea prevederilor art. 3 alin. 1 lit. c) și art. 23 din OUG nr. 80/2013, motive pentru care instanța urmează a obliga reclamantul N. V., CNP_, cu domiciliul în mun. V., ., nr, 31, jud. V., la plata către stat a sumei de 918,75 lei reprezentând diferență taxă judiciară de timbru datorată la fond și în apel.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiate apelurile formulate de apelanții Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Z. „ Prof. Dr. G.K.C.” și N. V. împotriva sentinței civile nr. 2565/14.11.2014 a Judecătoriei V. pe care o păstrează.
Obligă intimata Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Z. „ Prof. Dr. G.K.C.” la plata către apelantul N. V. a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
În baza art. 38 din OUG nr. 80/2013, obligă reclamantul N. V., CNP_, cu domiciliul în mun. V., ., nr, 31, jud. V., la plata către stat a sumei de 918,75 lei reprezentând diferență taxă judiciară de timbru datorată la fond și în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 mai 2015.
Președinte, O. M. V. | Judecător, M. C. | |
Grefier, T. B. |
Red./Tehnored. Jud. O.M.V./24.06.2015
4 ex./ 2 . fond: M. B., Judecătoria V.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 669/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 679/2015. Tribunalul... → |
|---|
