Rectificare carte funciară. Decizia nr. 5/2016. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5/2016 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 5/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBVAS:2016:006._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE Nr. 5/R/2016
Ședința publică de la 26 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător A. A.
Judecător O. M. V.
Grefier A. C.
-----------------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenții S. E. și P. D. în contradictoriu cu intimații G. V., G. I., și B. V. ȘI ASOCIATII, recurs declarat împotriva sentinței civile nr. 5441/2014 a Judecătoriei B., având ca obiect - constatare nulitate act juridic, dosar strămutat de la Tribunalul B., cauză ale cărei dezbateri au avut loc în ședința publică din 19.01.2016 și consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când în conformitate cu art. 260 (1) Cod procedură civilă 1865, pronunțarea cauzei s-a amânat pentru termenul de astăzi.
În termenul de amânare a pronunțării s-au depus la dosar concluzii scrise de către intimații G. V. și G. I..
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 08.10.2012, reclamanții S. E. și P. D., în contradictoriu cu pârâții G. V., G. I. și Biroul Notarial – Societate Civilă „V. & Asociații”, au solicitat:
- să se constate nulitatea titlului de proprietate nr. 0263-37 /21.10.2002, titular M. Iani, titlu fals prin contrafacerea titlului original, care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1661/21.02.2006 la BNSC «V. si Asociații";
- să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1661/21.02.2006 la BNSC «V. și Asociații", încheiat între M. Iani în calitate de vânzător și G. V. și G. I. în calitate de cumpărători, pentru suprafața de 5 ha teren situat pe raza comunei Tichilești, jud. B.;
- să fie obligați pârâții G. V. și G. I. să le lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 5 ha situat pe raza comunei Tichilești, jud. B.;
- să se dispună rectificarea dreptului de proprietate al pârâților înscris în cartea funciară potrivit hotărârii pronunțate;
- să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanții au arătat că împreună cu numita S. Boksckay S. sunt proprietarii imobilului în suprafață totală de 5 ha, situat pe raza comunei Tichilești, jud. B., imobil dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000. S. Bokschay S. a decedat la data de 20.05.2003 și a avut ca unic moștenitor pe numitul M. Iani, care de asemenea a decedat la data de 11.01.2010, fără moștenitori.
Au mai arătat reclamanții, că în timpul vieții, respectiv în anul 2006, numitul M. Iani, singurul moștenitor al numitei S. Bokschay S. a înțeles să vândă pârâților G. V. și I. imobilul în suprafață totală de 5 ha prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1661/21.02.2006 de B.N.S.C. "V. și Asociații, deși nu deținea un titlu valabil pentru acest imobil. Pentru perfectarea acestui contract de vânzare cumpărare defunctul M. Iani a folosit un titlu de proprietate fals, respectiv un titlu de proprietate identic cu cel emis de Comisia Județeană pe numele reclamanților și a numitei S. Boksckay S., schimbând doar numele proprietarilor.
S-a mai precizat că, în loc de cei trei proprietari, defunctul M. Iani a folosit un titlu de proprietate în care era trecut doar el ca unic proprietar al suprafeței de 5 ha teren, iar la momentul perfectării contractului de vânzare cumpărare pârâții aveau cunoștință de faptul că această suprafață de teren nu aparține defunctului M. Iani, ci aparține reclamanților și numitei S. Boksckay S., întrucât în anul 2002 au încheiat un contract de arenda cu toți cei trei proprietari. Contractul de arenda nr. 24/30.07.2002 a fost încheiat între . B., reprezentata prin G. V. și G. T., în calitate de arendaș și S. Boksckay S., S. E. și P. D., în calitate de arendatori, contract în baza căruia cei trei proprietari ai imobilului au încredințat spre exploatare arendașului suprafața de 5 ha teren situat pe raza comunei Tichilești, jud. B., pe o perioada de 5 ani, respectiv de la 01.01.2003 până la data de 30.12.2007.
S-a mai arătat că la momentul perfectării contractului de vânzare cumpărare între M. Iani și pârâți pentru suprafața de 5 ha teren situat pe raza comunei Tichilești, jud. B., contractul de arenda era în desfășurare, iar pârâții aveau cunoștință de adevărații proprietari ai imobilului. Cu toate acestea, pârâții au ignorat titlul de proprietate fals în care apărea ca unic proprietar M. Iani și au încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1661/21.02.2006 de către BNSC "V. și Asociații”, atât numitul M. Iani, cât și pârâții G. V. și G. I. au fost de rea credință întrucât vânzătorul prin contrafacerea titlului original a înstrăinat pârâților un imobil care nu-i aparținea, imobil despre care pârâții aveau cunoștință că aparține altor persoane.
S-a mai precizat că proprietatea privată este un drept garantat constituțional iar, pe de altă parte principiul legalității este unul de bază în societatea actuală, încheierea unui act juridic sau constituirea unui drept cu încălcarea acestor două cerințe reprezentând o "cauză de nulitate absoluta în sensul prevederilor art. 1250 cod civil și, văzând dispozițiile art. 1254 alin. 2 cod civil urmează a se constata nul contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1661/21.02.2006 la BNSC "V. și Asociații", întrucât vânzătorul nu a deținut și transmis în mod valabil cumpărătorilor dreptul de proprietate cu privire la acesta.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 555 alin. l, art. 556, art. 557 alin. l, art. 1246, art. 1247, art. 1250, art.1254 si art. 907 C. civ.
Parații G. V. și G. I. au depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, arătând că reclamanții sunt obligați să arate cine este autorul acestora, în ce grad de rudenie se află cu titulara dreptului de proprietate, cât și cu M. Iani, și dacă s-a dezbătut succesiunea după aceștia.
Paratul Birou Notarial-Societate Civila V. & Asociații a formulat întâmpinare, solicitând pe cale de excepție, respingerea acțiunii îndreptată împotriva sa pentru lipsa calității procesuale pasive.
La data de 09.04.2013 reclamanții au depus precizări referitoare la temeiul de drept, arătând că primul capăt de cerere este întemeiat pe dispozițiile art. III lit. a, i din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 169/1997, cu privire la capătul al doilea de cerere a invocat prevederile art. 948 pct. 4, art. 966 și art. 968 C.civ., iar referitor la cel de-al treilea capăt de cerere temeiul de drept este art. 480 C.civ.
Prin sentința civilă nr. 4892/25.06.2013 a Judecătoriei B. a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții G. V. și G. I., s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 0263-37/21.10.2002 – pe numele M. Șt. Iani, s-a constatat nul absolut contractul de vânzare autentificat sub nr. 1661/21.02.2006 de BNSC „V. Asociații”, au fost obligați pârâții G. V. și G. I. să lase în deplină proprietate posesie terenul în suprafață de 5 ha situat în .> Au fost respins celelalte capete de cerere față de pârâții G. V. și G. I., iar față de pârâtul BNSC „V. & Asociații” cererea a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă. Pârâții G. V. și G. I. au fost obligați să plătească reclamanților suma de 1200 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței s-a arătat că la data de 21.10.2002 a fost eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului B., titlu de proprietate nr. 0263-37 pe numele reclamanților S. E. și P. D., precum și a numitei S. Boksckay S., în calitate de moștenitori ai defuncților M. A. și M. A., titlul având ca obiect terenul în suprafață de 5 ha în extravilanul . 7.
La data de 29.07.2002 între S. Boksckay S., S. E. și P. D., în calitate de arendator și ., în calitate de arendaș, a fost încheiat contractul de arendare având ca obiect exploatarea de către arendaș a terenului de 5 ha, proprietatea arendatorului, pe o perioada de 5 ani. Pentru arendaș a semnat reprezentantul legal, G. V..
S. Boksckay S. a decedat la data de 20.05.2003, având ca unic moștenitor pe fiul sau M. Iani, decedat la data de 8.01.2010, fără moștenitori, sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale fiind făcută la data de 28.09.2013, cu mult după împlinirea termenului de prescripție pentru exercitarea dreptului de opțiune succesorală. Anterior însă, la data de 21.02.2006 a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1661 de BNSC V. & Asociații, între M. Iani, în calitate de vânzător și G. V. (căsătorit cu G. I.) în calitate de cumpărător, având ca obiect terenul în suprafață de 5 ha în extravilanul ./1 . inserat faptul ca M. Iani a dobândit acest teren prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor conform titlului de proprietate nr. 0263 – 37/21.10.2002 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului B..
Judecătoria B., a mai reținut că, având în vedere conținutul adresei nr. 2116/27.05.2013 emise de Primăria . și actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 0263-37/21.10.2002 – titulari S. Boksckay S., S. E. și P. D., titlul de proprietate având același număr și dată, dar ca titular pe M. Iani este nul, ca urmare a falsificării primului.
A mai arătat instanța că, deși în titlul de proprietate valabil este trecută autoarea defunctului M. Iani, acesta din urma vânzând pârâților G. V. și G. I. întregul teren, iar nu numai cota parte ce îi revenea, drept pentru care nu a reținut apărarea pârâților referitoare la faptul că soarta contractului depinde de partajul bunului.
A apreciat că, deși această regulă se aplică când unul din coindivizari vinde dreptul de proprietate asupra întregului bun, și nu numai cota sa, a reținut instanța ca motiv de nulitate absolută frauda la lege, întrucât cumpărătorii, după cum rezultă din contractul de arendare, aveau cunoștință de calitatea de coproprietari a reclamanților.
In consecință, văzând dispozițiile art. 966 din C.civ. de la 1864 instanța a constatat nul absolut contractul de vânzare autentificat sub nr. 1661/21.02.2006 de BNSC „V. & Asociații”, iar ca o consecință a nulității va obliga pârâții G. V. si G. I. să lase in deplina proprietate posesie terenul în suprafață de 5 ha situat in ./1 . se stabili ulterior, după închiderea procedurii succesorale pentru defunctul M. Iani, cine va culege moștenirea acestuia, respectiv cota cuvenită conform titlului de proprietate valabil.
În ceea ce privește capătul de cerere privind rectificarea cărții funciare, cerere cu caracter necontencios, instanța a reținut că după rămânerea definitivă a hotărârii reclamanții se pot adresa Biroului de Carte Funciară pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare, nefiind necesară intervenția instanței.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții G. V. și G. I., prin care au invocat faptul că instituția falsului unui înscris autentic nu este identică cu instituția nulității absolute, considerând că reclamanții trebuiau să facă declarație de înscriere în fals, precum și faptul că instanța de fond nu a răspuns la toate apărările formulate.
Au mai arătat că reclamanții nu și-au dovedit cotele părți care li se cuvin din titlul de proprietate, așa cum prevăd dispozițiile art.13 alin.3 din Legea nr.18/1991 și că reclamanții trebuiau să formuleze anterior ieșire din indiviziune, deoarece contractul autentificat sub nr.1661/21.02.2006 își produce efecte numai între părțile contractante și că nu se poate constata nulitatea absolută numai față de o parte dintr-un contract de vânzare-cumpărare.
Prin decizia civilă nr. 114/24.03.2014 a Tribunalului B. a fost admis recursul, fiind casată nr.4892 din 25.06.2013 a Judecătoriei B., cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța a această decizie Tribunalul B. a reținut că M. Iani, decedat la data de 8.01.2010, acesta este moștenitorul, în calitate de fiu al autoarei S. Boksckay S., la dosarul cauzei aflându-se depusă sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale de pe urma acestuia, moștenitori prezumtivi ai autorului fiind reclamanții S. E. și P. D., în calitate de veri primari, însă nu s-a făcut dovada finalizării procedurii succesorale în privința lui M. Iani.
A mai arătat că, în condițiile în care prin acțiune se solicită constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis pe numele lui M. Iani și a actului de vânzare cumpărare încheiat intre M. Iani, în calitate de vânzător și G. V. (căsătorit cu G. I.) în calitate de cumpărător, instanța avea obligația, în virtutea rolului activ de a pune în discuție cadrul procesual în privința succesorilor autorului M. Iani.
Sub acest aspect, a reținut că nu s-a lămurit cine a acceptat succesiunea de pe urma acestui autor, deoarece constatarea nulității actului de vânzare cumpărare vizează atât cumpărătorul, cât și vânzătorul. Potrivit cadrului procesual în care cauza a fost soluționată de instanța de fond, această constatare a nulității a fost dispusă numai în privința cumpărătorilor, deși eventuala nulitate ar avea consecințe juridice directe și asupra moștenitorilor vânzătorului.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 30.04.2014 sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 5441/27.11.2014 a Judecătoriei B. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții S. E. și P. D., în contradictoriu cu pârâții G. V. și G. I., reclamanții fiind obligați să plătească pârâților suma de 1400 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței s-a reținut că reclamanții au solicitat să se constate nulitatea titlului de proprietate nr. 0263-37 /21.10.2002 - titular M. Iani, titlu fals prin contrafacerea titlului original, care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1661/21.02.2006 la BNSC „V. și Asociații" și pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1661/21.02.2006 la BNSC „V. și Asociații", încheiat între M. Iani în calitate de vânzător și G. V. și G. I. în calitate de cumpărători, pentru suprafața de 5 ha teren situat pe raza comunei Tichilești, jud. B..
Potrivit declarațiilor autentificate prin încheierea de autentificare nr. 1892 din 6.09.2012 și încheierea nr.1893 din 26.09.2012 a BNPO Asociați C. M. și P. A., cei doi reclamanți, S. E. și P. D., au acceptat tacit succesiunea defunctului M. Iani.
A mai arătat Judecătoria B. că potrivit art. 1337 cod civil vechi vânzătorul este obligat să-1 garanteze pe cumpărător de evicțiune totală sau parțială a lucrului vândut. Deoarece obligația de garanție contra evicțiunii a vânzătorului este o obligație patrimonială, după moartea lui, ea se transmite succesorilor universali și cu titlu universal.
Astfel, excepția de garanție contra evicțiunii poate fi invocată de cumpărător și împotriva adevăratului proprietar care îl moștenește pe vânzător și nu a acceptat succesiunea acestuia sub beneficiul de inventar pentru a evita confuzia de patrimonii, căci acela care are obligația garantării pentru evicțiune nu poate, tot el, să evingă pe dobânditorul cu titlu oneros.
În ceea ce privește susținerile reclamanților referitoare la modul cum operează excepția de garanție contra evicțiunii, instanța a arătat că în cauza de față este vorba despre obligația de garanția pentru evicțiune pentru fapta proprie a vânzătorului M. Șt. Iani, obligație transmisă în patrimoniul reclamanților și față de care pârâții - cumpărători au obligația să invoce aceasta excepția în acest proces, nemaiputând fi opusă ulterior.
Referitor la buna-credință a pârâților la momentul vânzării-cumpărării suprafeței de 5 ha situat pe raza comunei Tichilești, jud. B., instanța a reținut că potrivit principiului de drept buna credință se prezumă, iar reclamanților le revine obligația să dovedească că pârâții au fost de rea - credința, adică să dovedească că au cunoscut că defunctul-vânzător M. Iani nu era adevăratul proprietar.
Faptul că anterior, prin Contractul de arenda nr. 24/30.07.2002 încheiat intre . B., reprezentată de G. V. și G. T., în calitate de arendaș și S. Boksckay S., S. E. si P. D., în calitate de arendatori, cei trei proprietari ai imobilului au încredințat spre exploatare arendașului suprafața de 5 ha teren situat pe raza comunei Tichilești, jud. B., pe o perioada de 5 ani, nu poate conduce la concluzia că, G. V. cunoștea faptul că M. Șt. Iani nu este adevăratul proprietar și că titlul de proprietate al acestuia prezentat la notar la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare era fals, cu atât mai mult cu cât potrivit titlului de proprietate prezentat de vânzătorul M. Șt. Iani, acesta a fost emis de Comisia Jud. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor la data de 21 octombrie 2002, iar contractul de arendă fusese încheiat anterior, la data de 30.07.2002.
În lipsa oricăror alte probe din care să rezulte că pârâții G. V. și G. I. aveau, în mod cert, cunoștință că titlul de proprietate prezentat de vânzătorul M. Șt. Iani era fals, instanța a considerat că nu poate reține această susținere și pe cale de consecință, nici reaua credință a acestora.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs reclamanții S. E. și P. D., apreciind că sentința este nelegală și netemeinică arătând că, în privința excepției de garanție pentru evicțiune, reclamanții nu au obligația de a garanta pe pârâți pentru evicțiune, motivat de faptul că actul de vânzare cumpărare a fost încheiat prin fraudă la lege, atât de către pârâți, cât și de defunctul M. Iani.
Prin contrafacerea titlului de proprietate, pârâții și defunctul M. Iani au încheiat un act de vânzare-cumpărare prin care s-a încălcat dreptul de proprietate al reclamanților. Pârâții cunoșteau situația juridică a terenului deoarece anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, pârâții și defunctul au semnat un contract de arendă.
Motivarea instanței de fond, cum că cumpărătorii au fost de buna-credință, este contrazisă de probele administrate în cauză, respectiv contractul de arendă, precum și de adresa nr. 2116/27.05.2013 emisă de Primăria comunei Tichilești. Practic, la momentul perfectării contractului de vânzare - cumpărare parații aveau cunoștință de faptul că întreaga suprafață de teren nu aparține în exclusivitate numitului Mihalace Iani, ci era proprietatea reclamanților și numitei S. Boksckay S.- mama defunctului M. Iani, întrucât în anul 2002 au încheiat un contract de arenda cu cei trei proprietari. În aceste sens au depus contractul de arendare încheiat la data de 29.07.2002 între . B., reprezentată prin G. V. și G. T., în calitate de arendaș și S. Boksckay S., S. E. și P. D., în calitate de arendatori, contract în baza căruia reclamanții au încredințat spre exploatare arendașului suprafața de 5 ha teren situat pe raza comunei Tichilești, jud. B., pe o perioada de 5 ani, respectiv de la 01.01.2003 până la data de 30.12.2007.
Contractul de vânzare-cumpărare, fiind un contract încheiat cu fraudă la lege, nu subzistă obligația de garantare pentru evicțiune din partea reclamanților, persoane care au fost prejudiciate prin încheierea actului de vânzare-cumpărare.
Se arată că instanța nu poate reține excepția de garanție pentru toată suprafața de teren cuprinsă în titlul de proprietate real și nu contrafăcut, cel mult putea să rețină garanția pentru evicțiune pentru cota legală din suprafața cuvenită vânzătorului M. Iani, dar în orice caz, având în vedere că atât vânzătorul, cât și cumpărătorii au încheiat un act de vânzare-cumpărare cu fraudă la lege, pârâții nu pot invoca excepția de garanție pentru evicțiune față de reclamanți, terțe persoane cu drepturi personale legale asupra suprafeței de teren din titlu de proprietate real.
Consideră că pârâții au avut cunoștință de situația juridică certa a coproprietății terenului la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, astfel că instanța de fond în mod greșit a reținut că, în cauză este îndeplinită una din condițiile evicțiunii, situație în care obligația de garanție nu este operantă în raport de dispozițiile art.1337 C.civ. Cumpărătorii au fost de rea-credință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în sensul că aceștia aveau cunoștință că obiectul pro-parte nu se găsea în proprietatea vânzătorului. Mai mult, evicțiunea în cauza de față are o cauză anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare despre care pârâții au avut cunoștință, reaua credință fiind stabilită prin contractul de arendă încheiat între părți pentru aceeași suprafața de teren, anterior încheierii contractului de vânzare- cumpărare.
În atare situație, cu privire la pierderea proprietății, cumpărătoriinefiind de bună credința nu pot invoca și opune vânzătorului obligația de garanție pentru evicțiune, cumpărătorii urmând să suporte consecințele declarării nulității absolute, în sensul repunerii în situația anterioară.
Pe fondul cauzei, se solicită a fi avut în vedere materialul probator administrat în cauza, respectiv înscrisurile depuse de către reclamanți precum și înscrisurile depuse de Primăria Tichilești, rezultând că pentru perfectarea acestui contract de vânzare cumpărare numitul M. Iani a folosit un titlu de proprietate fals respectiv un titlu de proprietate identic cu cel emis de Comisia Județeană pe numele reclamanților si a numitei S. Boksckay S., schimbând doar numele proprietarilor. Astfel, în loc de cei trei proprietari, numitul M. Iani a folosit un titlu de proprietate în care era trecut doar el ca unic proprietar al suprafeței de 5 ha teren. La momentul perfectării contractului de vânzare cumpărare pârâții aveau cunoștință de faptul ca această suprafața de teren nu aparține numitului M. Iani, ci aparține reclamanților și numitei S. Boksckay S.-mama defunctului M. Iani, întrucât în anul 2002 au încheiat un contract de arenda cu cei trei proprietari.
În aceste sens, s-a depus contractul de arendare încheiat la data de 29.07.2002 între . prin G. V. și G. T., în calitate de arendaș și S. Boksckay S., S. E. și P. D., în calitate de arendatori, contract în baza căruia reclamanții au încredințat spre exploatare arendașului suprafața de 5 ha teren situat pe raza comunei Tichilești, jud. B., pe o perioada de 5 ani, de la 01.01.2003 până la data de 30.12.2007.
Așadar, la momentul perfectării contractului de vânzare - cumpărare între M. Iani și pârâți pentru suprafața de 5 ha teren situat pe raza comunei Tichilești, jud. B., contractul de arenda era în desfășurare, iar pârâții aveau cunoștința de adevărații proprietari ai imobilului. Contractul de arendare a fost încheiat cu parații in anul 2002 iar contractul de vânzare-cumpărare pentru aceeași suprafața de teren a fost încheiat in anul 2006, tot cu pârâții. Cu toate acestea, pârâții au ignorat titlul de proprietate fals în care apare ca unic proprietar M. Iani și au încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1661/21.02.2006 de către BNSC "V. și Asociații".
Se solicită a se avea în vedere faptul ca atât numitul M. Iani, cât și pârâții G. V. și G. I. au fost de rea credință întrucât vânzătorul prin contrafacerea titlului original a înstrăinat paraților un imobil care nu-i aparținea, imobil despre care parații aveau cunoștința ca aparține altor persoane. Solicită a se reține ca motiv de nulitate frauda la lege, întrucât cumpărătorii, după cum rezultă din contractul de arendare, aveau cunoștința de calitatea de coproprietari a reclamanților.
La momentul la care numitul M. Iani a vândut imobilul nu avea recunoscut niciun drept de proprietate asupra terenului așa cum apare el trecut în titlul de proprietate nr. 0263-37/21.10.2002. M. Iani a vândut un bun care se afla în indiviziune contrar intereselor celorlalți coindivizari uzitând de un act contrafăcut, un act fals prin contrafacere. Au arătat că nu sunt obligați să iasă din indiviziune asupra terenului. In anul 2007 toți coindivizarii au semnat contractul de arendă, acesta fiind semnat și de recurentul G. V. care ulterior a încheiat si contractul de vânzare-cumpărare.
In drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304 indice 1 Cod pr. civilă.
Intimații G. V. și G. I. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că sentința civila nr. 5441/2014 pronunțata de Judecătoria B. este legală și temeinica, dar cu o altă motivare.
Având în vedere faptul ca reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe constatarea nulității titlului de proprietate ca fiind fals, fără ca aceștia să urmeze procedura declarării în fals (prevăzută de art. 184 VCPC) și a dispozițiilor Deciziei nr. XV/2005 a ICCJ (RIL) și art. 14 al. 3 lit. a CPP, consideră ca instanța trebuia să respingă acțiunea pentru lipsa unei soluții a organelor de urmărire penală sau a instanței penale.
Au mai arătat că nu a fost încheiat un singur contract de arenda, așa cum susțin recurenții-reclamanți. În data de 29.07.2002 a fost încheiat un prim contract de arenda având la baza o adeverința de proprietate emisa de Primăria Tichilești, deoarece titlul de proprietate nu exista la acel moment, iar după cum se știe, adeverințele emise nu au valoare de titlu de proprietate acestea având caracterul unor acte administrative. Nu era obligatoriu ca ulterior să se emită un titlu de proprietate conform adeverinței. În data de 15.07.2005 a fost încheiat un al doilea contract de arenda, iar in calitate de arendator a fost numitul M. Iani in baza titlului de proprietate cu numărul 0263-37 cod_.
M. Iani este înregistrat în evidențele UAT Tichilești în registrul agricol ca proprietar pe cele 5 ha de teren agricol, așa cum rezultă din Certificatul Fiscal eliberat în vederea vânzării terenului. Arenda a fost ridicată doar de către M. Iani, iar recurenții-reclamanți nu s-au prezentat niciodată la sediul societății, aceștia s-au manifestat pentru prima dată prin cererea de chemare în judecata. Astfel intimații-pârâți nu pot fi acuzați de rea-credință, deoarece aceștia nu au cunoscut și nici nu aveau cum să cunoască faptul că mai existau și alți proprietari.
Având în vedere că sunt cumpărători de buna-credință, recurenții-reclamanți trebuie să garanteze pentru evicțiune. Recurenții-reclamanți au acceptat moștenirea de pe urma defunctului M. Iani în data de 26.09.2012 la B. C. M. și Potarniche A. din G., în concluzie au acceptat actele și faptele acestuia, în calitate de moștenitori cu titlu universal, fiind continuatorii persoanei decedate.
În drept, intimații au invocat dispozițiile art. 304 si 312 din vechiul Cod de proc. civila, respingerea recursului ca nefondat.
Prin încheierea de ședință din data de 28.04.2015 pronunțată de Tribunalul B., urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de petenții S. E. și P. D., s-a dispus scoaterea dosarului de pe rolul Tribunalului B. și înaintarea acestuia spre soluționare Tribunalului V..
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și față de prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., Tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de către reclamanți la data de 09.04.2013, s-a solicitat, constatarea nulității absolute, pe de o parte, a titlului de proprietate nr. 0263-37/21.10.2002, titular M. Iani, titlu fals prin contrafacerea titlului original, invocându-se prevederile art. III alin. 1 lit. a, i din Legea nr. 169/1997, iar, pe de altă parte, a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1661/21.02.2006 de către BNSC "V. și Asociații", invocându-se ca și motive de nulitate cauza ilicită și frauda la lege; precum și revendicarea suprafeței de teren ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare și rectificarea cărții funciare.
Judecătoria B. prin sentința civilă nr. 5441/27.11.2014 recurată a respins integral acțiunea reclamanților, arătând că aceștia sunt ținuți de respectarea obligației de evicțiune, în calitate de moștenitori ai defunctului M. Iani, astfel încât nu pot cere constatarea nulității contractului, precum și faptul că nu s-a făcut dovada că pârâți au cunoscut că titlul de proprietate este fals.
Referitor la garanția contra evicțiunii, Tribunalul arată că aceasta reprezintă una din principalele obligații ale vânzătorului, astfel că respectarea acesteia este o chestiune care privește executarea contractului.
Astfel, este în afara oricărei discuții că vânzătorul, în privința obiectului vândut, răspunde de evicțiune față de cumpărător și această obligație se transmite moștenitorilor universali sau cu titlu universal ai vânzătorului. Din obligație rezultă principiul de drept că acela care este ținut să răspundă de evicțiune nu poate să evingă nici personal și nici reprezentat prin moștenitorii săi universali sau cu titlu universal.
Mai mult, obligația de garanție pentru evicțiune fiind prin natura ei indivizibilă, o au și moștenitorii vânzătorului, care au acceptat succesiunea pur și simplu, astfel că aceștia nu pot să revendice de la cumpărător lucrul vândut, sub motiv că ar fi proprietatea lor în total sau în parte, iar nu a vânzătorului, ei fiind obligați să respecte vânzarea făcută de autorul lor, ca o consecință a obligației de garanție. Aceasta deoarece în cazul acceptării pur și simple a succesiunii se produce o confuziune între patrimoniul propriu și cel succesoral.
Prin urmare, spre deosebire de cazul în care succesiunea a fost acceptată sub beneficiu de inventar, în cazul acceptării pur și simple moștenitorul nu poate invoca împotriva cumpărătorului separația de patrimonii, așa cum rezultă din interpretarea per a contrario art. 713 C.civ. da la 1864, aplicabil în cauză față de data deschiderii succesiunii după defunctul M. Iani.
În cauză, potrivit propriilor declarații autentificate, ce au natura juridică a unor mărturisiri extrajudiciare, reclamanții au acceptat moștenirea de pe urma defunctului M. Șt. Iani în mod tacit, acceptarea tacită neputând fi decât pur și simplă, așa cum rezultă din art. 689 C.civ. de la 1864.
În consecință, având în vedere că reclamanții au acceptat pur și simplu, în mod tacit, moștenirea defunctului M. Șt. Iani, aceștia sunt ținuți personal și în mod solidar de respectarea obligației de garanție contra evicțiunii, asumată implicit prin contractul de vânzare cumpărare încheiat de defunct, în calitate de vânzător, neputând invoca un drept propriu, distinct de al defunctului, pentru a obține posesia bunului vândut, pe calea unei cereri în revendicare.
Cu toate acestea, condiția pentru a deveni operantă obligația de garanție este ca valabilitatea titlului de proprietate al cumpărătorului să nu fie afectată de o cauză, ce era cunoscută cumpărătorului și preexista datei încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Astfel, eventuala constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare ar conduce la încetarea tuturor garanțiilor pentru evicțiune, dat fiind caracterul retroactiv al nulității, ceea ce echivalează cu constatarea că actul nu există, or, dacă actul nu există, nici vânzătorul nu poate fi ținut de respectarea garanțiilor legale.
Prin urmare, contrar celor reținute de prima instanță, obligația de garanție contra evicțiunii invocată de pârâți ca mijloc de apărare, nu poate reprezenta motivul determinant de respingere a cererii reclamanților de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, care trebuie analizată prin prisma motivelor de nulitate invocate.
Pe de altă parte, instanța de recurs observă că Judecătoria B., deși a respins în întregime cererea de chemare în judecată, nu a expus în considerente motivele pentru care cererea de constatare a nulității absolute a titlului de proprietate nr. 0263-37/21.10.2002, titular M. Iani a fost respinsă.
Cu toate acestea, Tribunalul constată că soluția de respingere a cererii reclamanților de constatare a nulității absolute a titlului de proprietate nr. 0263-37/21.10.2002, titular M. Iani este una corectă, însă urmează a fi prezentate în continuare considerentele acestei soluții.
Instanța de recurs se subliniază că nulitatea reprezintă o sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea lor valabilă, astfel că sfera de acțiune a nulității este circumscrisă actului juridic civil ca manifestare de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, adică de a crea, modifica sau stinge un raport juridic – efecte care se produc numai dacă, potrivit legii civile, o asemenea intenție a existat. Prin urmare, acțiunea în constatare nulitatea absolută nu poate viza decât un act juridic, iar nu un act în sensul de instrumentum probationis, de înscris.
Pe de altă parte, declararea falsului nu este echivalentă cu declararea nulității absolute, întrucât prima vizează, de fapt, constatarea inexistenței însăși a actului juridic privit ca negotium iuris, iar din acest motiv aceasta ar putea fi valorificată principal pe calea unei acțiuni în constatarea inexistenței dreptului, formulată în condițiile art. 111 C.proc.civ., cadru procesual în care se poate urma procedura înscrierii în fals, caz în care este necesară prezentarea înscrisului în original.
Reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 0263-37/21.10.2002, titular M. Iani, invocând ca și motive de nulitate faptul că acesta este fals și că defunctul M. Iani nu era persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate. Or, așa cum s-a arătat mai sus nu se poate solicita constatarea nulității absolute decât cu privire la un act juridic, iar nu cu privire la un înscris probator.
Mai mult, un alt motiv pentru care această cerere a reclamanților nu ar fi putut fi admisă îl reprezintă și faptul că, deși se solicită constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate, care ar fi fost emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B., reclamanții nu au înțeles să cheme în judecată și această instituție, cadrul procesual sub aspectul părților fiind incomplet, astfel că această cerere, în mod firesc nu ar fi putut fi soluționată pe fond în absența pretinsului emitent al actului. În acest context, nu se poate reține lipsa rolului activ al primei instanțe având în vedere că prezentului litigiu îi sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă de la 1865, care nu impunea obligația pentru instanță de a pune în discuție și de a introduce din oficiu în cauză alte persoane, stabilirea pârâților în cauză fiind exclusiv sarcina reclamanților.
Totodată, instanța de recurs arată că, de regulă, defăimarea unui înscris ca fals poate fi făcută în procesul civil pe cale incidentală, prin urmarea procedurii înscrierii în fals. Însă, instanța civilă are obligația de a verifica și constata falsul, doar când, după urmarea procedurii înscrierii în fals, în condițiile art. 184 C.proc.civ., rezultă din actele specifice emise de către organele judiciare penale competente că nu este caz de judecată penală sau când acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris.
Declararea falsului de către instanța civilă putea fi făcută pe cale principală, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă de la 1865 aplicabil în cauză, în cadrul acțiuni având ca obiect desființarea totală sau parțială a înscrisului falsificat și în condițiile în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluție de netrimitere în judecată adoptată de către procuror. Aceste aspecte au fost reținute și de către Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. XV/2005 în interesul legii, privind interpretarea și aplicarea prevederilor art. 14 alin. 3 lit. a C.proc.pen. și art. 184 C.proc.civ.
Prin urmare, cercetarea falsului se face, în primul rând, de către organele de urmărire penală și instanța penală, dat fiind faptul că faptele de falsificare țin de sfera ilicitului penal, instanței civile revenindu-i obligația de cercetare a falsului doar în anumite situații prevăzute expres de lege, respectiv când acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluție de netrimitere în judecată adoptată de către procuror.
În cauză, reclamanții au înțeles să formuleze cererea de constatare a falsului pe cale principală, fără a fi în măsură să prezinte o soluție de netrimitere în judecată adoptată de către procuror și fără a solicita declanșarea procedurii înscrierii în fals, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 184 C.proc.civ. și art. 14 alin. 3 lit. a C.proc.pen. pentru ca instanța civilă să poată proceda la verificarea și constatarea falsului.
În ceea ce privește cererea reclamanților de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat de defunctul M. Iani, se observă că aceștia au invocat două cauze de nulitate absolută, respectiv cauza ilicită și frauda la lege, însă prima instanță a analizat doar susținerile reclamanților referitoare la reaua-credință a pârâților. Cu toate acestea, soluția de respingere a cererii de constatarea a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare este una temeinică, motivarea primei instanțe urmând a fi completată de către instanța de recurs.
Astfel, se consideră că actul are o cauză ilicită numai dacă scopul urmărit de părți contravine dispozițiilor legale imperative, ordinii publice sau regulilor de conviețuire socială. În contractele sinalagmatice cu titlu oneros, cum este și cel dedus judecății, scopul imediat al încheierii contractului este considerarea contraprestației la care se obligă cocontractantul și, de aceea, de cele mai multe ori, în aceste contracte exigența cauzei licite este legată de liceitatea obiectului. Pentru că în astfel de contracte scopul imediat este licit și moral, plata prețului în considerarea contraprestației de a transfera proprietatea bunului, ceea ce trebuie verificat este scopul mediat, concret, subiectiv și variabil la actului, respectiv mobilul determinant al angajamentului fiecărui contractant și dacă acesta înfrânge sau nu ordinea publică sau bunele moravuri.
Având în vedere că, potrivit legii, art. 967 alin. 2 C.civ. de la 1864, cauza este prezumată până la dovada contrară, iar conform art. 1899 alin. 2 C.civ. de la 1864 buna credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui care aleagă rea-credință, incubă celui ce invocă existența unei cauze ilicite să administreze probe pentru a răsturna prezumția. Pe de altă parte, pentru ca sancțiunea nulității să intervină, cauza ilicită trebuie să fie cunoscută de ambele părți contractante, ceea ce reclamanții aveau obligația să dovedească în cauză.
Într-adevăr, o convenție a părților în care cumpărătorul și vânzătorul au avut convingerea certă că tranzacționează un bun aflat în proprietatea unui terț, tranzacția este fondată pe o cauză ilicită, respectiv prejudicierea adevăratului proprietar. Buna credință a părților contractante, condiție esențială pentru validitatea unui atare contract, iar aparența de drept urmează a fi interpretată și subordonată nu numai bunei credințe a cumpărătorului, ci și existenței unei erori comune și invincibile.
În cauză, reclamanții au invocat faptul că pârâtul G. V. ar fi avut cunoștință de faptul că defunctul M. Iani nu este proprietar al terenului ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare și că titlul de proprietate prezentat de acesta este fals, întrucât la data de 29.07.2002, în calitate de reprezentant al . a încheiat cu defuncta S. Boksckay S., mama lui M. Iani, și reclamanți S. E. și P. D., un contract prin care a primit în arendă tocmai terenul de 5 ha, pe o perioada de 5 ani.
Se constată că acest contract de arendă este semnat numai de către defuncta S. Boksckay S., pentru arendatori, iar pentru societatea arendaș există mențiunea că aceasta este reprezentată de G. V. și de G. T., însă la finalul contractului există o singură semnătură indescifrabilă (care a ar aparține pârâtului G. V.) și ștampila societății. Mai mult, nu este indicat titlul de proprietate al arendatorilor, titlul de proprietate care, de altfel, a fost emis ulterior datei încheierii contractului.
Reclamanții au susținut că acest contract a fost încheiat în baza unei adeverințe, pe care a depus-o în original, aflându-se în la grefa Tribunalului V.. Această „adeverință” nu reprezintă un act oficial (neavând un număr de înregistrare și nici o dată certă) care să confirme reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea celor trei arendatori, ci doar un tabel nominal cu cetățenii care au teren în proprietate conform legii 1/2000 în solele 12 și 8 aflat în folosința ., în care este menționat doar numele defunctei S. S. cu 5 ha, nefiind indicați și reclamanții.
De asemenea, în perioada 2002 – 2006 contravaloarea arendei pentru teren a fost încasată de defuncta S. S., iar ulterior de defunctul M. Iani, conform chitanțelor depuse în copie la dosar de către pârâți.
Titlul de proprietate nr. 0263 – 37 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului B., depus de recurenți în original și aflat la grefa Tribunalului V., pe numele defunctei S. Boksckay S. și al reclamanților S. E. și P. D. a fost emis la data de 21.10.2002.
S. Boksckay S. a decedat la data de 20.05.2003, unicul moștenitor al acesteia fiind fiul acesteia M. Iani, care, potrivit susținerilor pârâților ar fi încheiat la data de 10.12.2004 cu ., reprezentată de G. T., în baza titlului de proprietate nr. nr. 0263 – 37/21.10.2002 un alt contract de arendă, pentru aceeași suprafață de teren, pe o perioadă de 5 ani. Contractul poartă dată certă, fiind înregistrat la Primăria Comunei Tichilești, jud. B. sub nr. 82/14.07.2004.
Cu toate acestea, instanța de recurs nu poate reține aceste susțineri, având în vedere că înscrisul depus în copie la fila 26 dosar nr._ al Tribunalului B., nu a fost prezentat și în original, acest înscris neputând fi luat în considerare la stabilirea situației de fapt, fiind aplicabile 174 C.proc.civ., în sensul că vor fi considerate fondate susținerile recurenților referitoare la inexistența acestei convenții și întocmirea acestuia pro causa.
Potrivit evidențelor Primăriei Comunei Tichilești, jud. B. defunctul M. Iani figura înregistrat la compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale cu un teren de 5 ha, pentru care nu avea creanțe bugetare neachitate, așa cum rezultă din certificatul de atestare fiscală nr. 351/25.01.2006, prezentat la biroul notarului public pentru încheierea actului de înstrăinare.
Contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat de către defunctul M. Iani și pârâtul G. V., căsătorit cu G. I., la BNSC „V. și Asociații", în data de 21.02.2006, cererea de autentificare formulată atât de vânzător, cât și de cumpărător, fiind însoțită de titlul de proprietate nr. 0263 – 37/21.10.2002 emis pe numele vânzătorului M. Iani, certificatul de atestare fiscală și actele de identitate ale părților, așa cum rezultă din înscrisurile înaintate de BNSC „V. și Asociații” la solicitarea Tribunalului V.. Nu rezultă dacă notarul public a solicitat sau i-a fost prezentat originalul titlului de proprietate invocat de defunctul M. Iani, titlu a cărui existență este infirmată de Primăria Comunei Tichilești.
De asemenea, documentația pentru intabularea dreptului de proprietate al vânzătorului M. Iani a fost întocmită de către OCPI B., fără a fi ridicate obiecțiuni cu privire la autenticitatea titlului de proprietate prezentat de vânzător.
Toate aceste aspecte, care rezultă din probele administrate în cursul judecății nu sunt de natură să răstoarne prezumția de bună credință a pârâților G. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Mai mult, faptul că însăși persoanele însărcinate cu verificarea actelor de proprietate ale vânzătorului nu au formulat obiecțiuni cu privire la autenticitatea titlului de proprietate prezentat de defunctul M. Iani consolidează aparențele că acesta era proprietarul exclusiv al terenului vândut. În asemenea situație, nu se poate reține că pârâții ar fi știut despre existența unui titlu de proprietate cu același număr și emis la aceeași dată pe numele reclamanților, probele administrate în cauză neconducând la această concluzie.
Referitor la cel de-al doilea motiv de nulitate invocat de reclamanți, respectiv frauda la lege, Tribunalul arată că aceasta constă în aplicarea de către părți a unei norme legale într-un raport juridic, în scopul eludării unei norme imperative. Frauda la lege se concretizează totdeauna în adoptarea conștientă și voluntară a unor mijloace care sunt licite în aparența lor, dar sunt îndreptate contra obligațiilor impuse prin norma juridică. Astfel, frauda la lege conține două elemente distincte: unul material și obiectiv, iar al doilea intelectual sau intențional. Elementul material constă în procedeul folosit, care prin el însuși nu este contrar legii, pe când elementul intențional cuprinde tocmai esența acestei forme de fraudă, și anume eludarea sau sustragerea de la aplicația unui text de lege determinat.
În cauză, elementul material este reprezentat de contractul de vânzare cumpărare, încheiat de către o persoană care s-a declarat proprietar exclusiv al terenului înstrăinat, prezentând în acest sens un înscris autentic a cărui existență a fost infirmată de către instituțiile emitente. Pe de altă parte, reclamanții susțin încălcarea dreptului lor de proprietate prin încheierea contractului de vânzare cumpărare în aceste condiții, însă nu s-a făcut dovada, după cum s-a arătat mai sus, că cei doi cumpărători au cunoscut faptul că vânzătorul nu este proprietar exclusiv și că au urmărit la încheierea contractului, în mod conștient și voluntar, prejudicierea intereselor reclamanților, în calitatea lor de coproprietari ai terenului.
În consecință, față de cele arătate mai sus instanța de recurs constată că nici acest motiv de nulitate invocat de reclamanți nu poate fi reținut și, prin urmare, în mod corect Judecătoria B. a considerat neîntemeiată cererea reclamanților de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Referitor la cererea de revendicare cu privire la terenul trecut în titlul de proprietate, Tribunalul constată că odată reținută valabilitatea contractului de vânzare cumpărare, reclamanții sunt ținuți de respectarea obligației de garanție contra evicțiunii, astfel încât ei nu îi pot evinge pe cumpărători, având în vedere calitatea reclamanților de moștenitori, prin acceptare pur și simplă a moștenirii defunctului vânzător, așa cum s-a arătat și mai sus. Pentru aceste motive, cererea de revendicare a suprafeței de teren ce a aparținut în coproprietate atât, vânzătorului, cât și reclamanților, este și ea nefondată.
De asemenea, în ceea ce privește cererea având ca obiect rectificarea cărții funciare, se constată că acestea are caracter accesoriu față de primele trei capete de cerere, astfel încât respingerea acestora din urmă, în mod firesc atrage și respingerea acestora.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții S. E. și P. D. împotriva sentinței civile nr. 5441/27.11.2014 a Judecătoriei B., pe care, față de prevederile art. 312 alin. 1 C.proc.civ., o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții S. E. și P. D. împotriva sentinței civile nr. 5441/27.11.2014 a Judecătoriei B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.01.2016.
Președinte, M. C. | Judecător, A. A. | Judecător, O. M. V. |
Grefier, A. C. |
Red./tehnored. jud. MC/
7 ex/..02.2016
Judecătoria B.: jud. A. A. N.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Grăniţuire. Decizia nr. 55/2016. Tribunalul VASLUI → |
|---|
