Uzucapiune. Decizia nr. 1328/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1328/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 27-11-2012 în dosarul nr. 1328/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1328/R/2012
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M.-C. Ț.
Judecător P. C. D.
Judecător E. R. I.
Grefier A. C.
-----------------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul – reclamant V. L., domiciliat în Huși, . A, jud. V. în contradictoriu cu intimatul –pârât M. H. - P. P., împotriva sentinței civile nr. 382/04-04-2012 pronunțată de Judecătoria Huși, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, au lipsit părțile;
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 20-11-2012, iar din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27 noiembrie 2012 , când s-a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele,
P. sentința civilă nr. 382/04-04-2012 pronunțată de Judecătoria V. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul V. L., împotriva pârâtului M. Huși, reprezentat prin primar, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani.
Din analiza probelor administrate în cauză, instanța a reținut următoarea stare de fapt:
În ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond a reținut că, reclamantul V. L. este fiul lui V. S.-decedată la data de 11.09.2006 și V. M.-decedat la data de 06.11.2011. Acesta a solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani asupra imobilului situat în Huși, ., jud. V., compus din casă de locuit- în suprafață construită de 49 mp., anexă gospodărească în suprafață construită de 22 mp. și teren aferent în suprafață de 142 mp.
S-a mai reținut de asemenea că, reclamantul a precizat că posesia acestora asupra imobilului a început în anul 1977, când au fost înzestrați de părinții săi, fără acte de proprietate, începând cu anul 1977, iar casa de locuit a fost construită împreună cu mama reclamantului și că, din anexa 24 coroborată cu actele de stare civilă rezultă că reclamantul este moștenitorul defuncților V. M. și S..
Raportându-se la dispozițiile art.1890 cod civil de la 1864 (aplicabil în speță), instanța de fond a reținut că, pentru a se putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiune, cel care invocă acest mod de dobândire a proprietății trebuie să îndeplinească două condiții: să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, anume 30 de ani și - posesia să sa fie utilă, în sensul că nu trebuie să fie afectată de vreunul din viciile discontinuității, violenței, clandestinității și echivocului.
Referitor la prima dintre condițiile enunțate anterior, prima instanță a reținut, din înscrisurile depuse la dosar, că autorii reclamantului nu au posedat întreaga suprafață de 142 mp. pe durata a 30 de ani, așa cum cere legea. Într-adevăr, aceștia au fost înscriși în evidențele fiscale din anul 1977 până în 1998 așa cum rezultă din adresa nr._ din 06.12.2011 a ANAF (fila 12), însă din copiile de pe matricolele (filele 15-16) depuse rezultă că imobilul situat pe ..11 B, era compus doar din 80 mp. și nu 142 mp. cum a arătat reclamantul. De asemenea, din adresa nr._ din 08.12.2011(fila19) rezultă că autorul reclamantului a figurat în evidențele fiscale în perioada 1999-2011 cu suprafața de 50 mp., teren ocupat de construcții, pentru ca mai apoi, din anul 2011, n urma declarației depuse să figureze cu suprafața de 142 mp. din care 71 mp. ocupat de construcții.
Din răspunsul dat de Primăria mun. Huși la data de 15.03.2012, rezultă că în perioada 2006-2010, pentru imobilul situat pe . A, figura atâta autorul reclamantului -V. M., cât și fratele său-V. G. și familia sa V. V. și V. G.-I..
În privința celei de a doua condiții a uzucapiunii de 30 de ani, instanța de fond a reținut că posesia autorilor reclamantului este afectată de viciul echivocului.
Viciul echivocului este atunci când din actele săvârșite de posesor nu rezultă cu claritate un posesor exclusiv chiar dacă actele de exercitare a posesiei există (așa cum au exprimat martorii).Din planul de amplasament depus de reclamant la dosar rezultă că într-adevăr acesta se învecinează cu V. G. pe o latură. Această schiță nu are suficientă relevanță în dovedirea situației existente, singura probă certă fiind efectuarea unei expertize care să determine pe baza măsurătorilor coroborat cu înscrisuri, amplasamentul imobilului.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța de fond a constatat că nu sunt întrunite condițiile impuse de textele de lege menționate, urmând să respingă acțiunea reclamantului V. L., conform dispozitivului sentinței.
În temeiul art.18 din OUG 51/2008 s-a dispus ca reclamantul în calitate de beneficiar al ajutorului public judiciar, să restituie taxa de timbru în cuantum de 578,7 lei de care a fost scutit, prin plata la bugetul local al unității administrativ teritoriale a mun. Huși.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul V. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului, după expunerea situație de fapt și a motivării sentinței atacate, reclamantul a arătat că, hotărârea primei instanțe este greșită, atunci când se reține că autorii săi nu ar fi stăpânit timp de 30 de ani întreaga suprafață de 142 mp, ci doar o suprafață de 80 mp sau chiar 50 mp, având în vedere că înscrisurile despre care se face vorbire confirmă că autorii săi au fost înregistrați la rolul fiscal și au achitat impozite și taxe pentru imobilul în cauză începând cu anul 1977, iar aceste înscrisuri sunt susținute și de un istoric de rol fiscal care provine de la aceeași instituție și care atestă fără putință de tăgadă că stăpânirea autorilor săi asupra imobilului din Huși, . A, jud. V. a început în anul 1977. Din punctul meu de vedere acest aspect evidențiază cu claritate faptul că prima condiție pentru a uzucapa, anume aceea a intervalului de 30 de ani, este îndeplinită.
În ceea ce privește suprafața real stăpânită de către autorii săi, reclamantul consideră că ea nu poate fi decât cea indicată de planul de amplasament atașat la dosarul cauzei, suprafețele indicate în înscrisurile invocate de instanță neputând prezenta relevanță în condițiile în care în trecut măsurătorile se realizau cu instrumente empirice care nu puteau indica cu precizia instrumentelor actuale suprafața deținută de proprietari. Faptul că suprafața de 142 de mp este cea pe care autorii mei au deținut-o din 1977 și până în 2011 este confirmată și de declarațiile martorilor audiați în cauză dar și de faptul că terenul a fost de la început delimitat cu garduri care nu au fost niciodată mutate de pe amplasamentul lor inițial.
De asemenea reclamantul a precizat că, nu poate fi acceptată nici concluzia că stăpânirea autorilor săi ar fi fost afectată de viciul echivocului deoarece, în primul rând, autorii săi invocă singuri posesia asupra imobilului situat în Huși, . A, jud. V., nici o altă persoană neinvocând o posesie asupra aceluiași imobil iar în al doilea rând, imobilul în discuție nu a fost stăpânit în indiviziune de
mai multe persoane înafara autorilor mei, astfel că nu se poate vorbi despre lipsa
elementului intențional în cazul posesie lor.|
Reclamantul susține că, faptul posesiei autorilor săi a fost evidențiat cu claritate de către martorii audiați în cauză, care au arătat că posesia asupra imobilului în cauză a fost exercitată doar de către V. M. și V. S., nu și de alte persoane, că poziția lor intențională a fost aceea de a se comporta ca și proprietari asupra întregului imobil compus din casă și teren aferent și că limitele terenului au fost mereu marcate de garduri.
În ceea ce privește prezența fratelui tatălui său și a familiei acestuia în documentele referitoare la imobilul revendicat, este explicabilă în condițiile în care de-a lungul timpului imobilul a suferit mai multe numerotări și a avut mai multe denumiri, astfel că învecinându-se cu proprietatea tatălui meu este posibil ca autoritățile să fi scris greșit numărul imobilului acestora. Oricum, din punctul meu de vedere nu se poate concluziona că posesia părinților mei este echivocă doar din acest motiv.
În opinia reclamantului, un alt aspect de netemeinicie îl reprezintă lipsa de rol activ a instanței care, constatând că probele administrate în cauză nu sunt concludente nu a solicitat din oficiu efectuarea unei expertize tehnice topometrice, preferând ca abia după pronunțarea unei soluții asupra fondului cauzei să recomande necesitatea administrării acestei probe.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri. Astfel, la solicitarea instanței, a intimatul a comunicat relații referitoare la imobilul în litigiu, respectiv relații cu privire la faptul dacă numitul V. Gh. a figurat cu rol agricol în perioada anterioară anului 1978, eventual să se comunice extras de pe registrul agricol deschis pe numele acestuia, să se arate care au fost actele ce au stat la baza înscrierii în evidențele fiscale pe numele lui V. M. a imobilului din prezenta cauză, începând cu anul 1977 și până în prezent, având în vedere relațiile comunicate la fila 12, respectiv să se comunice copie de pe cerere și alte acte justificative cu privire la dreptul invocat
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, reclamantul V. L. a solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani asupra imobilului situat în Huși, ., jud. V., compus din casă de locuit- în suprafață construită de 49 mp., anexă gospodărească în suprafață construită de 22 mp. și teren aferent în suprafață de 142 mp, acesta susținând că posesia imobilului a început în anul 1977.
Potrivit dispozițiilor art. 1890 din vechiul Codul civil (aplicabile în cauză prin prisma dispozițiilor art. 82 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora, pentru cazurile în care posesia a început înainte de data intrării în vigoare a Noului Cod civil, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei, și în condițiile în care recurenții au susținut că au exercitat posesia asupra imobilului începând cu anul 1963) „toate acțiunile atât reale, cât si personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile si pentru care n-a depășit un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani fără ca cel ce invoca aceasta prescripție sa fie obligat a produce vreun titlu si fără sa i se poată opune reaua-credința” iar art. 1837 din același act normativ prevede ca „prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea (…) sub condițiile determinate prin aceasta lege”.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1847 din Codul civil „ca sa se poată prescrie, se cere o posesiune continua, netulburata, publica si sub nume de proprietar”.
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 1847 din Codul civil rezultă viciile posesiei, a căror incidenta ar împiedica intervenirea uzucapiunii, si anume: discontinuitatea, violența, clandestinitatea și precaritatea, la care doctrina a adăugat și echivocul.
Astfel, posesia este echivocă atunci când actele de stăpânire exercitate de către posesor pot fi interpretate și altfel ca fiind corespunzătoare elementului psihologic propriu posesiei, anume atunci când nu se poate ști dacă există sau nu animus sibi habendi
Așa cum a reținut și prima instanță, posesia exercitată de către recurenți asupra terenului în litigiu a fost afectată de viciul echivocului astfel încât, nefiind utilă, nu era aptă a duce la dobândirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii.
Astfel, dincolo de lipsa unor precizări din partea recurentului cu privire la titlul cu care s-a început exercitarea posesiei inițial, de către părinții săi, recurentul reclamant a arătat doar că aceștia au stăpânit imobilul începând cu anul 1977, care la rândul lor au avut și alți moștenitori, respectiv fratele recurentului reclamant V. G.. În acest sens, relevante sunt înscrisurile depuse de către intimat la fondul cauzei, în mod temeinic reținute de prima instanță ( filele 39 – 46 dosar fond) din care rezultă că, în perioada 2006-2010, pentru imobilul situat pe . A, figura atâta autorul reclamantului -V. M., cât și fratele său-V. G. și familia sa V. V. și V. G.-I..
Ori, atunci când unul dintre coproprietari face acte de folosință cu privire la întregul bun aflat în coproprietate, nu se poate stabili cu certitudine dacă actele respective au fost făcut în calitate de titular al unei cote-părți a dreptului de proprietate sau cu intenția de a se comporta ca un proprietar exclusiv al întregului imobil.
De asemenea, contrar susținerilor recurentului, în prezenta cauză nu s-a făcut dovada faptului că în prezenta cauză ar fi intervenit vreunul din cazurile de intervertire a posesiei, în urma căruia detenția acestora să se fi transformat în posesie utilă.
Astfel, este adevărat că intervertirea precarității poate fi și rezultatul unei manifestări exterioare a coproprietarului care stăpânește bunul aflat în indiviziune, prin care acesta să demonstreze că a înțeles să transforme posesia comună în posesie exclusivă. În prezenta cauză, recurentul nu au făcut dovada efectuării unor acte asemenea acte, din declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă faptul că ar fi efectuat lucrări de reparații sau construcții la imobil, că l-ar fi închiriat în nume propriu, etc., simpla stăpânire a imobilului neconstituind, în sine, o asemenea manifestare.
În cazul în care însă unul dintre moștenitori stăpânește cu titlul de proprietar un bun succesoral, în condițiile unei posesii utile, el poate dobândi, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra acelui bun, dacă posesia a durat cel puțin 30 de ani. Este de precizat că stăpânirea de către unul dintre moștenitori a unui bun succesoral, poate duce la dobândirea, prin uzucapiune, a dreptului de proprietate numai dacă acesta și-a manifestat voința de a transforma posesia din posesie ., producându-se astfel o intervertire de fapt a posesiei, prin anumite acte, ca, de exemplu, perceperea fructelor și închirierea în nume propriu, efectuarea unor lucrări de reparații sau construcții, așa cum rezultă din întreg materialul probator reținut anterior .
În acest sens, instanța reține și Decizia nr. 786 din_ Secția civilă a Tribunalului Suprem .
Deosebit de cele reținute de instanța de fond, Tribunal reține că, acțiunea reclamantului este nefondată și pentru că, posesia autorilor recurentului a fost una precară.
Astfel, Tribunalul reține că, practica judiciară și literatura de specialitate au statuat că, în perioada 1974-1989, în care au fost în vigoare dispozițiile legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar s-au restrâns căile de transmitere și dobândire a lor, fără a se înlătura caracterul privat al formei de proprietate, așadar, rezultă că a putut să aibă loc o întrerupere naturală a cursului prescripției acestora, în sensul prevederilor art. 1864 pct. 2 din Codul civil, întrerupere care să poată fi invocată ca piedică la dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripției achizitive.
În aceste condiții, terenurile ce au făcut obiectul reglementărilor celor două acte normative, și-au păstrat caracterul privat, sub aspectul dreptului de proprietate, iar posesorii lor au beneficiat atât de prezumția de neprecaritate prevăzută de art. 1854 din Codul civil, cât și de dispozițiile art. 1858 din Codul civil referitoare la prezumția de neintervertire de titlu, de unde rezultă că intervalul de timp în care aceste legi au fost în vigoare nu a întrerupt cursul prescripției începute anterior, putând fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea prescripției achizitive asupra acelor terenuri. .
Acest lucru, este reținut cu putere obligatorie de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secții Unite, prin decizia nr. IV/16.01.2006 pronunțată într-un recurs în interesul legii, decizie în care se arată, printre altele: „ față de caracterul in rem al întreruperii naturale a prescripției, dedus din prevederile art. 1866 coroborate cu cele ale art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care nu se putea produce atât timp cât în cazul terenurilor ce au făcut obiectul prevederilor din legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 se invocă o prescripție de durată, bazată pe o posesie efectivă și necontestată, începută anterior adoptării acestor legi și încheiată după abrogarea expresă a acestora, prin decretele-lege nr. 1/1989 din 26 decembrie 1989 și nr. 9/1989 din 31 decembrie 1989, constatarea prescripției achizitive în astfel de cazuri devine de neînlăturat „ .
Cum legile nr. 58/1974 și 59/1974 au intrat în vigoare la 01.12.1974, dată la care autorii recurentului reclamant nu începuseră să posede, deoarece acest lucru s-a întâmplat, conform declarației recurentului în anul 1997, rezultă că cele două acte normative au întrerupt cursul prescripției.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, tribunalul va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către recurentul V. L. împotriva sentinței civile nr. 382/04-04-2012, a Judecătoriei Huși, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Noiembrie 2012.
Președinte, M.-C. Ț. | Judecător, P. C. D. | Judecător, E. R. I. |
Grefier, A. C. |
Red. D.P.C./27.12.2012
2 ex/28-12-2012
Judecător fond: A. I. – C.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1507/2015. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1321/2012. Tribunalul... → |
|---|
