Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine. Sentința nr. 249/2013. Tribunalul VRANCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 249/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 1850/91/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 249
Ședința publică de la 02 aprilie 2013
PREȘEDINTE: M. D.
Grefier: I. Albiței
Ministerul Public a fost reprezentat de:
Procuror: D. P.
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de petenta F. N., cu domiciliul în oraș O. .. 100 județul V. – la F. M., prin mandatar F. M., pentru recunoașterea hotărârii motivate nr. 216/2012 a Tribunalului Județean de Primă Instanță Vize – Turcia, nr. de sentință 130/2011 pronunțată la cererea petentei Topcu Meltem.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns mandatar F. M. pentru petentă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată cauza în stare de judecată și în fond acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Mandatarul petente solicită admiterea cererii și recunoașterea hotărârii din Turcia pentru a putea fi folosită la primărie pentru schimbarea certificatului de naștere.
Procurorul, având cuvântul, pune concluzii de admitere a cererii pentru stabilirea statutului copilului.
TRIBUNALUL
Prin cererea formulată la data de 07.03.2013 și înregistrata pe rolul Tribunalului V. petenta F. N., cetățean român stabilit în Turcia, cu domiciliul ales la mandatara sa F. M. domiciliată în oraș O. jud. V. .. 100, potrivit procurii speciale autentificată sub nr. 166/521/21.02.2013 la Consulatul General al României din Istambul, a solicitat recunoașterea hotărârii motivate nr. 216/2012 a Tribunalului Județean de Primă Instanță Vize- Turcia, nr. de sentință 130/2011 pronunțată la cererea petentei Topcu Meltem cu privire la identitatea de persoană a mamei copilului H. Emir, înregistrată în România ca F. N. fiica lui M. și M. născută la 27.05.1986 în orașul O. cu petenta Topcu Meltem posesor nr. personal turc_ născută la 27.05.1986 în orașul O. fiica lui M. și M., înregistrată în evidența populației dn Jud. Kirklareli orașul Vize cart. Mimar Sinan nr. vol2 rând 141.
Petenta nu și-a motivat în drept cererea, dar sunt aplicabile prevederile art.1095 și urm. NCPC și disp. Legii 121/2005 pentru aderarea Romaniei la Conventia cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata la Haga la 5 octombrie 1961.
În dovedire petenta a depus copia sentintei apostilate si traducerile autorizate ale acestor acte.
Cererea a fost timbrată legal.
Examinând probatoriul administrat în dosarul cauzei tribunalul apreciază că acțiunea este întemeiată față de următoarele:
Prin hotărârea motivată nr. 216/2012 a Tribunalului Județean de Primă Instanță Vize- Turcia, nr. de sentință 130/2011 pronunțată la cererea petentei Topcu Meltem, s-a dispus cu privire la identitatea de persoană a mamei copilului H. Emir, înregistrată în România ca F. N. fiica lui M. și M. născută la 27.05.1986 în orașul O. cu petenta Topcu Meltem posesor nr. personal turc_ născută la 27.05.1986 în orașul O. fiica lui M. și M., înregistrată în evidența populației din Jud. Kirklareli orașul Vize cart. Mimar Sinan nr. vol 2 rând 141.
Întrucât este vorba despre o hotărâre referitoare la alt proces decât cele la care face referire art.1094 NCPC, instanța este datoare să verifice îndeplinirea condițiilor prev. de art. 1095 NCPC pentru a stabili dacă hotărârea poate fi recunoscută în România:
1. hotărârea este definitiva, potrivit legii statului unde a fost pronunțată – Republica Domicană – sentința poartă Apostila conform Convenției privind suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 05.10.1961 și la care România a aderat prin Legea 121/2005 și cuprinde specificația că fiecare din părți va executa și va îndeplini prompt și corespunzător (…) pentru a aduce la îndeplinire această sentință cu fiecare din termenii ei; convenția a fost semnată și de Republica Dominicană;
2. instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii menționate, competenta sa judece procesul – instanța străină și-a constatat propria competență, ca urmare a faptului că reclamanta a primit și cetățenie turcă și s-a judecat în contradictoriu cu Evidența Populației Orașului Vize - Kirklareli;
3. exista reciprocitate in ce priveste efectele hotaririlor straine intre Romania si in statul instantei care a pronuntat hotarirea, Legea 214/2006 pentru ratificarea Acordului dintre România și Republica Turcia privind asistența judiciară în materie civilă
4. hotarirea a fost pronuntata in prezența reprezentanților avocați ai ambelor părți, care au pus concluzii, iar cel care solicită recunoașterea ei este chiar unul dintre petenți.
Constatând, de asemenea, că nu există niciun motiv pentru care, potrivit art.1096 NCPC recunoasterea hotaririi straine ce priveste starea civila si capacitatea unui cetatean roman să poată fi refuzata, tribunalul, soluționând cererea fără citarea pârâtei potrivit art. 1101 alin.2 NCPC întrucât rezultă că aceasta a fost de acord cu admiterea acțiunii, va admite acțiunea și va recunoaște efectele sentinței străine de stabilire a identității de persoană și puterea de lucru judecat a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de petenta F. N. prin mandatar F. M., cu domiciliul în oraș O. .. 100 județul V. – la F. M., prin mandatar F. M., pentru recunoașterea hotărârii motivate nr. 216/2012 a Tribunalului Județean de Primă Instanță Vize – Turcia, nr. de sentință 130/2011 pronunțată la cererea petentei Topcu Meltem.
Recunoaște efectele juridice depline și puterea executorie a hotărârii motivate nr. 216/2012 a Tribunalului Județean de Primă Instanță Vize- Turcia, nr. de sentință 130/2011 pronunțată la cererea petentei Topcu Meltem.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2013.
Președinte,
M. D.
Grefier,
I. Albiței
Red.M.D./04.04.2013;Tehnred.A.I./05.04.2013; 4 ex.
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 676/2013. Tribunalul... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
---|