Pensie întreţinere. Decizia nr. 789/2013. Tribunalul VRANCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 789/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 973/231/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILA Nr. 789/2013
Ședința publică de la 03 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE -S. R.
Judecător -V. M.
Judecător- C. C.
Grefier- D. B. Mihailișca
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul recurent R. R. N.,domiciliat in . la parinti R. T. ,împotriva sentinței civile nr.2772 din data de 07.06.2013 pronunțata de Judecatoria Focșani in dosarul nr._ și in contradictoriu cu intimata M. I., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul și av. L. M. cu imputernicire avocațiala pentru intimata lipsa.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinita,după care;
Recurentul depune la dosar adeverința de venit nr._ emisa de ANAF V. la data de 27.09.2013 și răspuns la intimpinare,arata ca este bolnav de epilepsie,depune in acest sens un act medical eliberat de Azienda Ospedaliera Santa M. Terni Italia și precizeaza ca de un an de zile s-a intors din Italia.
S-a comunicat răspunsul la intimpinare av, L. M. pentru intimata care nu solicita termen pentru a lua la cunostinta de conținutul acesteia.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat tribunalul constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul in cadrul dezbaterilor.
Recurentul având cuvântul solicita admiterea recursului așa cum a fost formulat,casarea sentintei instantei de fond și admiterea actiunii așa cum a fost formulata.arata ca este bolnav,nu are venituri și s-a intors din Italia de un an de zile,urmand ca instanta sa aprecieze.
Av.L. M. având cuvântul pentru intimata solicita respingerea recursului ca nefondat și sustine ca reurentul nu a platit niciodata pensie de intretinere,nu si-a vizitat fiica și este tanar și faptul ca nu lucreaza nu il exonereaza de la plata pensiei de intretinere și acesta este singurul copil .
In replica recurentul precizează ca a platit pensia de intretinere.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la nr._ reclamantul R. R. N. a chemat in judecata pe parata M. I. solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa dispuna reducerea pensiei de intretinere stabilita de catre instanta in favoarea minorei R. R. N. G. motivat de faptul ca veniturile sale s-au redus in conditiile in care nu mai are loc de muncă.
Parata ,legal citată, nu s-a prezentat in instanta si nu a depus intampinare.
Prin sentința civilă nr. 2772 din 07.06.2013 Judecătoria Focșani a respins ca neîntemeiată cererea reținând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 531 cod civil. Astfel, s-a reținut că deși veniturile reclamantului s-au micșorat nu se poate dispune reducerea pensiei de întreținere dacă se are în vedere starea de nevoie în care se află minora R. R. N. G..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul R. R. N. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. A arătat că suma de 150 Euro s-a stabilit când el lucra în Italia, că în prezent nu mai lucrează, a revenit în țară locuiește la părinții săi este bolnav și nu are posibilitate să obțină venituri.
A mai arătat că în toamna anului 2012 și aprilie 2013 a dat pârâtei pentru minoră aproximativ 2.000 Euro, dar în prezent nu are posibilitatea să plătească pensia de 150 Euro. Este de acord să se stabilească pensia la venitul minim pe economie.
Recursul nu este fondat.
Tribunalul reține că potrivit art. 531 cod civil instanța judecătorească poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei, după care se schimbă mijloacele celui care prestează întreținerea sau nevoia celui care o primește.
Prin decizia civilă nr.76 din 29 martie 2011 a Tribunalului V. s-a stabilit o pensie de întreținere de 150 Euro în sarcina recurentului pentru minora N. G. născută la 24 martie 2006 avându-se în vedere că recurentul lucra la cea dată în Italia.
Prin acțiunea de față reclamantul a declarat că nu mai lucrează în Italia și a revenit în țară afirmație nesinceră întrucât prin cererea depusă ulterior la dosar, respectiv la 24 aprilie 2013 solicită judecarea înb lipsă întrucât este plecat din țară.
De asemeni, recurentul a susținut că este bolnav dar la judecata în fond nu a depus nici un act medical, iar în instanța de recurs a depus un act medical în limba italiană, netradus care însă datează din 22.10.2012. Având în vedere că recurentul nu a mai depus acte medicale ulterioare spre a dovedi că acea afecțiune a persistat în timp tribunalul nu poate să țină seama de acel act medical depus la dosar.
Se reține astfel că recurentul nu a făcut dovada certă a reducerii veniturilor, adeverințele de P. Jariștea din care rezultă că acesta nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri impozabile nefiind probatorii suficiente în sensul reducerii veniturilor cu atât mai mult cu cât chiar recurentul recunoaște prin declarația din aprilie 2013 că nu este în țară.
Pe de altă parte, în mod corect a reținut prima instanță că și nevoile minorei au crescut odată cu vârsta.
Față de considerentele expuse tribunalul reține că sentința este temeinică și legală încât recursul nefiind fondat, în temeiul art. 312 pct.1 cod procedură civilă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul recurent R. R. N.,domiciliat in . la parinti R. T. ,împotriva sentinței civile nr.2772 din data de 07.06.2013 pronunțata de Judecatoria Focșani in dosarul nr._ și in contradictoriu cu intimata M. I., având ca obiect pensie întreținere.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2013.
Președinte, S. R. | Judecător, V. M. | Judecător, C. C. |
Grefier, D. B. Mihailișca |
Red:V.M.
11.10.2013 N.S._14.10.2013 Jud. Fond: E. B./ ex 2.
← Fond funciar. Decizia nr. 220/2013. Tribunalul VRANCEA | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 676/2013. Tribunalul... → |
---|