Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 176/2013. Tribunalul VRANCEA

Decizia nr. 176/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 09-07-2013 în dosarul nr. 6466/231/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECTIA I CIVILA

DECIZIE CIVILĂ Nr. 176/2013

Ședința publică de la 09 Iulie 2013

PREȘEDINTE C. C.

Judecător V. M.

Grefier L. P.

Pe rol judecarea apelului declarat de creditoarea S.C. A. M. COMPANY S.R.L, cu sediul în . și punct de lucru în mun. G., ., județul G., împotriva încheierii din 06 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. Ș. N. pentru apelantă .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;

Cauza a rămas în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea înregistrată la data de 27.05.2013 la Judecătoria Focșani, cu termen recomandat la 28.05.2013, a fost înregistrată cererea formulată de B. Asociați B. Firel și B. Vicuța-M. pentru încuviințare executare silită.

Cauza a fost înregistrată sub nr._ la Judecătoria Focșani fixându-se termen la 04 iunie 2013, și în conformitate cu Noul cod de procedură civilă, raportat la actele dosarului, s-a apreciat că cererea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 194 - 197 din noul cod de procedură civilă, astfel că instanța a putut proceda la analizarea cererii pe fond.

În motivarea cererii de încuviințare a executării silite s-a arătat că se solicită încuviințarea executării silite a titlului executoriu: Încheierea nr. 198/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2011, împotriva debitorului C. Ș. C., cu domiciliul în mun. G., .. 6, județul G., în vederea recuperării debitului datorat.

Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 665 din Noul cod de procedură civilă.

Prin încheierea din 04 iunie 2013 Judecătoria Focșani a respins cererea ca neîntemeiată reținând că s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu încheierea nr. 198/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria G. împotriva debitorului C. Ș. C. cu domiciliul în municipiul G..

S-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 665 NC procedură civilă și având în vedere că debitorul locuiește în G. cererea de încuviințare este de competența instanței de executare respectiv a instanței care își are sediul sau domiciliul debitorul.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea . SRL criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală pe motiv că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile art. 642 al.1 și art. 651 din NCPC.

A solicitat admiterea apelului, modificarea încheierii și pe fond admiterea cererii de încuviințare executare silită.

Apelul este fondat.

Prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale aplicabile în speță.

Se reține de către tribunal că potrivit art. 665 Noul Cod de procedură civilă ,,în termen de maxim 3 zile de la înregistrarea cererii de executare silită executorul judecătoresc va solicita să se dispună încuviințarea executării silite de către instanța de executare’’.

Potrivit art. 650 instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.

Potrivit art. 651 Noul Cod de procedură civilă titlurile executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul, în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile unde se află domiciliul sau după caz sediul debitorului în cazul urmăriri silite a bunurilor mobile.

Potrivit art. 651 pct.1 Noul Cod de procedură civilă instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea instanță care va soluționa și cererea de încuviințare executare silită.

În speță, cererea de încuviințare executare silită a fost formulată de Biroul Executorului Judecătoresc B. Firel și B. Vicuța cu sediul în Focșani situație în care instanța de executare este în baza art. 650 Noul Cod de procedură civilă Judecătoria Focșani. Sunt îndeplinite și cerințele art. 651 Noul Cod de procedură civilă întrucât debitorul își are domiciliul în G. deci în circumscripția curții de apel în care își desfășoară activitatea executorul judecătoresc care a solicitat încuviințarea executării silite.

Așa fiind, tribunalul în temeiul art. 480 pct.2 Noul Cod de procedură civilă va admite apelul, va schimba în tot încheierea primei instanțe și va admite cererea de încuviințare executare silită.

Se va face aplicarea dispozițiilor art. 665 pct.7 Noul Cod de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de creditoarea S.C. A. M. COMPANY S.R.L, cu sediul în . și punct de lucru în mun. G., ., județul G., împotriva încheierii din 06 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .

Schimbă încheierea din 4.06.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ și în rejudecare, admite cererea formulată B. A B. Firel și B. Vicuța .

Încuviințează executarea silită a încheierii nr. 198 din 08.02.2013 a Judecătoriei G. .

Se va face aplicarea art. 665 alin.7 NCPC .

D E F I N I T I V Ă .

Pronunțată în ședința publică de la 09 Iulie 2013.

Președinte,

C. C.

Judecător,

V. M.

Grefier,

L. P.

Red:V.M.

10.07.2013

N.S._10.07.2013

Ex 3.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 176/2013. Tribunalul VRANCEA