Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 17-10-2013, Tribunalul VRANCEA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 2769/275/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 246
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE - C. C.
JUDECĂTOR - D. J.
GREFIER - C. D.
La ordine pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul-pârât L. S., domiciliat în orașul P., ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 1066 din 5 septembrie 2013, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. C.-A., domiciliată în ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelantul personal și asistat de avocat N. B. și avocat A. D. pentru intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul apelantului depune la dosar împuternicire avocațială și referat de anchetă socială întocmit de SPLAS din cadrul UAT P..
Apărătorul intimatei depune împuternicire avocațială și precizează că a luat cunoștință de referatul de anchetă socială.
Tribunalul, nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Apărătorul apelantului, având cuvântul, apreciază că sentința este nelegală și netemeinică. Arată că sentința a fost dată fără citarea părților, deși nu a fost dovedită urgența deosebită care să justifice această măsură și nici nu s-a făcut dovada că ar exista vreun drept ce s-ar păgubi prin întârziere, soluția fiind dată de un judecător ce se mai pronunțase în cauză.
Arată că minorul a fost încredințat apelantului spre creștere și educare, locuind constant cu apelantul din anul 2006 până în luna august 2013, perioadă în care a fost bine îngrijit. Susținerile intimatei că minorul ar fi abuzat fizic de tată și de fratele acestuia care suferă de o anumită boală nu au fost probate.
Susține că intimata este în Italia, unde trăiește în concubinaj cu un cetățean albanez, iar copilul locuiește la bunica maternă în . de la Școala din P. la Școala din Movilița, în prezent având o situație școlară mai proastă. Intimata l-a influențat pe minor, promițându-i că-i cumpără diverse bunuri și din acest motiv a declarat că dorește să locuiască cu mama.
Solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței, în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială.
Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei susține că apelul este netemeinic și nelegal.
Referitor la susținerea că judecătorul de la fond se mai pronunțase în cauză apreciază că acest lucru nu dovedește decât faptul că acesta cunoștea situația minorului. Arată că există la dosar declarația copilului și acte de la DGASPC V. care demonstrează că minorul a fost abuzat fizic de către tată. Acesta merge zilnic la școală și-i face copilului tot felul de scene pentru a-l convinge să se întoarcă la el.
Referitor la urgența măsurii, consideră că aceasta a fost dovedită, fiind în interesul copilului să nu mai fie abuzat în nici un fel.
Solicită respingerea apelului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Apelantul, la interpelarea instanței, arată că merge zilnic la școală la Movilița și chiar copilul l-a sunat și aseară să-l întrebe când vine la el.
Precizează că o singură dată, pe la mijlocul lunii august a fost chemat la Poliția P. întrucât intimata îl reclamase, fără motiv, după ce se întâlniseră la o cafea pentru a discuta cu privire la minor.
Arată că, în perioada cât minorul a locuit cu el, intimata trimitea cam 100 euro la 2-3 luni, iar din decembrie 2012 până în august 2013 nu i-a mai trimis nici o sumă.
Mai arată că minorul a fost internat în spital o perioadă și atunci a stat el cu copilul în spital și nimeni nu s-a interesat de starea lui de sănătate, nici intimata și nici vreo rudă din partea acesteia.
Apreciază că bunica maternă nu se poate ocupa de copil întrucât este bolnavă, respectiv a suferit mai multe intervenții chirurgicale la colon.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată înregistrată sub nr._ reclamanta S. C. A. domiciliata in . a chemat în judecată pe pârâtul L. S. domiciliat in P., ., jud. V., solicitând instanței ca pe cale de ordonanță președințială, să se dispună stabilirea locuinței provizorie a minorului L. I. L. nascut la 15.07.2002 la mama reclamantă.
In motivarea acțiunii, a arătat reclamanta că a fost casatorita cu pârâtul, casatorie care a fost desfacuta prin divort, iar din relatiile de căsătorie a rezultat minorul L. I. L..
A mai arătat ca pe rolul instantei are inregistrat dosar nr._ avand ca obiect exercitarea autoritatii parintesti, dosar care a fost inaintat la instanta erarhic superioara in vederea solutionarii caii de atac decarate in cauza.
A mai arătat ca solicita stabilirea provizorie a domiciliului minorului, datorita faptului ca acesta refuza sa se mai intoarca la domiciliul tatalui datorita faptului ca este abuzat fizic atat de tata cat si de fratele acestuia.
În drept, se invocă dispoz. art.496 alin.3 si 996 si urm. cod proc civila.
Prin sentința civilă nr. 1066/2013 Judecătoria P. a admis cererea și a dispus stabilirea provizorie a domiciliului minorului L. I. L. la domiciliul reclamantei din . până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ .
Instanța de fond a reținut că minorul a fost încredințat spre creștere și educare pârâtului și acesta a fost luat de reclamantă conform programului de vizită stabilit de instanță iar după expirarea perioadei a refuzat să mai meargă la domiciliul tatălui motivat de faptul că este abuzat fizic de acest și alți membri ai familiei . A mai reținut că pe rolul instanței reclamanta a promovat o acțiune care are ca obiect exercitarea autorității părintești față de minor.
Instanța a apreciat că față de vârsta fragedă a minorului și comportamentul tatălui se impune stabilirea provizorie a locuinței la domiciliul mamei până la soluționarea acțiunii pe dreptul comun, fiind întrunite condițiile art. 996 și urm. cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel pârâtul care a criticat sentința ca nelegală și netemeinică deoarece nu s-a dovedit urgență deosebită care să justifice măsura, ce pagubă iminentă și care nu s-ar putea repara s-a prevenit prin admiterea cererii.
În realitate, prin luarea acestei măsuri au fost prejudiciate interesele minorului .
Că susținerile reclamantei din cerere nu au fost dovedite cu nici un mijloc de probă care să justifice măsura luată.
În realitate minorul a locuit la apelant timp de 7 ani ceea ce dovedește că a avut condiții de locuit corespunzătoare, că nu s-a dovedit că minorul ar fi fost abuzat fizic de către recurent sau altă persoană.
Mai arată apelantul că intimata lucrează în Italia și că minorul ar trebui să locuiască cu bunicii materni și nu este în interesul copilului să fie crescut de către aceștia ci de către unul dintre părinți.
A solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii.
Recurentul a depus referatul de anchetă socială înregistrat sub nr._/2013 întocmit de Primăria P..
Intimata legal citată nu a depus întâmpinare.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 996 N.C. procedură civilă ,,Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere”.
Condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale sunt: urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului cauzei.
Instanța de fond a apreciat greșit că, condiția urgenței a fost dovedită cât timp în fața instanței de fond nu s-a administrat vreo probă din care să rezulte necesitatea luării imediate a măsurii solicitate.
Practic instanța de fond s-a rezumat a prelua susținerile reclamantei din cererea de judecată fără o minimă verificare.
La dosarul cauzei s-a depus doar o plângere adresată ,,Domnule comandant” formulată de reclamantă pe motiv că minorul nu mai dorește să se întoarcă la tată deoarece este agresat. Dar această plângere emană de la partea care a formulat ordonanța și nu poartă nici măcar un număr de înregistrare pentru a se putea stabili dacă a fost sau nu depusă la poliție, astfel că nu are valoare probatorie, apreciindu-se că a fost întocmită pro cauza.
În apel, s-a depus de către apelant un referat de anchetă socială care confirmă că minorul a locuit cu tatăl său din luna martie 2006 și până în august 2013 în casa acestuia formată din 5 camere, cu baie și centrală termică, situată în or. P..
Că a învățat în această localitate dar că în prezent se află în . bunicii materni, localitate unde merge și la școală.
Față de toate aceste aspecte se constată că în prezenta cerere de ordonanță nu s-a dovedit aparența dreptului reclamantei și nici condiția urgenței sub aspectul păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere în situația în care copilul a locuit și a fost crescut de tată în ultimii 7 ani și nici nu s-a dovedit comportamentul agresiv al acestuia.
Pentru aceste considerente și în baza art. 479 și 480 N.C. procedură civilă cu referire la art. 996 N. C. procedură civilă urmează să se admită apelul, să se schimbe sentința în tot și în rejudecare, să se respingă cererea ca neîntemeiată.
Văzând cererea legal timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de apelantul-pârât L. S., domiciliat în orașul P., ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 1066 din 5 septembrie 2013, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. C.-A., domiciliată în ..
Schimbă în tot sentința și în rejudecare, respinge ca neîntemeiată cererea pentru ordonanță președințială formulată de reclamanta S. C.-A. în contradictoriu cu pârâtul L. S..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 octombrie 2013.
Președinte, Judecător,
C.C. D.J.
Grefier,
C.D.
Red:C.C.
21.10.2013
N.S._21.10.2013
Jud. Fond: Dr. S. M. F.
Ex 4.
← Nulitate act. Sentința nr. 100/2013. Tribunalul VRANCEA | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 308/2013. Tribunalul VRANCEA → |
---|