Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 155/2013. Tribunalul VRANCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 155/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 474/173/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILA Nr. 155/2013
Ședința publică de la 27 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V. N.
Judecător R. S.
Grefier D. B. Mihailișca
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta M. N., domiciliată în comuna Pufești ., împotriva încheierii de admitere în principiu din 18 ianuarie 2012 și a sentinței civile nr. 1079 din 21 noiembrie 2012 pronunțate de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av. A. A. pentru apelanta lipsă, av. C. C. pentru intimatul lipsă T. M., lipsă fiind și intimatul C. P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. C. C. depune la dosar adresa nr.2491/16.06.2013 emisa de primaria Pufesti privind datele de identificare al mopedului.
Av. A. A. arata ca sunt neconcordante intre cele doua adrese emise de primarie respectiv cea din 16.04.2013 și cea din 26.06.2013.
Av. C. C. arata ca datele mopedului nu coincid cu datele din traducere si pana la ce data a figurat inscris cu acesta la primarie.
Tribunalul va corobora probele și va avea in vedere adresele emise de primaria Pufesti, și nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Av. A. A. având cuvântul pentru apelanta solicita admiterea apelului așa cum a fost formulat,arata ca exista un dosar penal in curs de soluționare iar cheltuielile de judecata in mod nelegal i-au fost atribuite apelantei.
Av.Cocioaba C. solicita respingerea apelului ca nefondat si menținerea sentintei instantei de fond care este legala și temeinica.Arata ca apelanta este nemultumita ca i s-a respins cererea reconventionala fara a indica motivele.In hotărire instanta a motivat care sunt considerentele pentru care aceasta cerere a fost respinsa respectiv ca o remorca,un tractor și un scuter nu fac parte din masa de impartit.Cu privire la autoturismul BMW arata ca nu a figurat niciodata inscris cu acest autoturism la primarie intimatul, a fost depusa plangere penala și parchetul a dispus neinceperea urmaririi penale deoarece acest autoturism a fost vandut cu stirea paratei la data de 08.06.2010,in timpul convietuirii sotilor și nu poate fi inclus in masa partajabila,acest autoturism a fost cumparat dar nu a fost inmatriculat in Romania.Arată ca partile de comun acord au introdus actiunea de divort dar s-a apelanta razgandit si au fost depuse motive de divort.S-a dovedit cu inscrisurile depuse ca au fost edificate constructiile incluse in masa de partajat și edificate pe terenul din contractul de vanzare cumparare,aceste imobile nefiind contestate.Cu privire la televizor pe care apelanta nu l-a recunoscut,arata ca s-a avut in vedere ca acest bun a fost printre bunurile inventariate.Arata ca instanta in mod legal a făcut lotizare și a fost alegerea partilor si faptul ca apelanta s-a razgandit si spune ca nu are bani pentru achitarea sultei solicita sa se constate ca instanta a impartit legal toate bunurile potrivit dispozitiilor legale nu a existat cerere pentru partajare in natura.Cu privire la cererea de acordare ajutor public judiciar,arata ca si intimatul este in aceeasi situatie,nu exista cale de atac și cererea este inadmisibila și se putea sesiza doar Judecatoria A. nu si Tribunalul V. care judeca calea de atac cererea fiind inadmisibila.Solicita cheltuieli de judecata.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin încheierea de admitere în principiu din 18.01.2013 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea de partaj formulată de reclamantul T. M. în contradictoriu cu pârâții M. (T.) N. D., C. P. și s-a respins cererea reconvențională formulată de prima pârâtă ca neîntemeiată.
S-a constatat că foștii soți sunt în indiviziune cu pârâtul C. primii cu cota de 13/16 iar ultimul cu o cotă de 3/16 asupra unui imobil și s-a dispus deducerea cu privire la acest bun a îmbunătățirilor aduse de primii astfel cum au fost reținute.
De asemenea s-au menționat și terenurile și bunurile mobile care fac parte din masă.
Prin sentința civilă nr. 1079/21.11.2012 Judecătoria A. a admis în parte în fond acțiunea și a respins cererea reconvențională ca nefondată dispunând ieșirea din indiviziune a părților potrivit variantei I-a a rapoartelor de expertiză construcții și topo și variantei II a raportului de expertiză merceologie cu egalizarea loturilor prin sulte.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs(calificat administrativ) apel pârâta M. N. criticându-le ca fiind netemeinice și nelegale deoarece în mod greșit prima instanță:
1.A respins cererea reconvențională nereținând deci în masă următoarele bunuri mobile: autoturism BMW, tractor, remorcă, scuter!
Din redactarea confuză ar rezulta că pârâta critică și reținerea unor construcții în masa de împărțit în condițiile în care reclamantul nu a depus la dosar autorizațiile de construcție dar aceasta a dovedit că au fost demolate doar o parte din cele vechi.
2.La atribuirea bunurilor nu a avut în vedere că din toate actele dosarului rezultă că nu realizează venituri situație în care nu poate plăti sultele foarte mari pe care le datorează. A susținut că situația putea fi evitată prin atribuirea către reclamant a tuturor terenurilor sau bunurilor mobile.
3.A admis cererea de ajutor public judiciar a reclamantului fără a fi depuse toate actele necesare situație care a condus la obligarea acesteia la plata către stat a cotei părți din suma scutită.
La 01.03.2013 s-a dispus transpunerea cauzei la complet specializat.
La 28.03.2013 apelanta a formulat cerere de înscriere în fals a cererii de ajutor public formulată de intimat la fond solicitând suspendarea cauzei și înaintarea dosarului la P., cerere soluționată potrivit încheierii de ședință din data respectivă.
La 09.05.2013 intimatul a precizat că data despărțirii în fapt a foștilor soți a fost la 16.06.2010 când s-a promovat divorțul iar plecarea acestuia din domiciliul comun s-a produs în octombrie 2010.
În dovedirea apelului respectiv în apărare părțile au depus acte.
Apelul este nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului pe linia criticilor formulate se rețin următoarele:
1.referitor la cererea reconvențională se constată că într-adevăr din toate probele administrate(declarații martori și acte – contract din 08.06.2010 și proces verbal de inventariere) rezultă că bunurile mobile menționate au fost vândute în timpul căsătoriei iar pârâta-apelantă nu a dovedit că nu a cunoscut aceste vânzări sau că nu a fost de acord cu ele.
În ceea ce privește motivul ambiguu arătat se constată că recurenta nu a contestat construirea sau existența construcțiilor noi ci doar edificarea acestora fără autorizație însă pe terenul bun comun.
2.Motivul nu este fondat atribuirea construcțiilor(de la care există cea mai mare sultă) făcându-se potrivit opțiunii apelantei la fel și atribuirea terenurilor care la concluzii a cerut oricare din variante instanța acordând-o pe aceea în care intimatul primește terenuri de cea mai mare valoare.
Este adevărat că apelanta a cerut atribuirea bunurilor mobile în totalitate către intimat, dar varianta omologată este echitabilă iar de la acestea sulta este de doar 242,5 lei.
3.Pe lângă faptul că potrivit OG nr. 51/2008 doar petentul poate ataca doar încheierea de respingere a cererii de ajutor public, se constată că oricum potrivit art. 274 și 277 cod procedură civilă și regulilor partajului, chiar dacă cererea era respinsă cu consecința achitării taxei de timbru de către reclamant, apelanta oricum trebuia să fie obligată să suporte cota parte din aceasta potrivit dreptului său asupra bunurilor în cadrul cheltuielilor totale de judecată.
Considerând cele expuse în baza art. 296 cod procedură civilă se va respinge apelul ca nefondat.
Văzând apelul legal timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta M. N., domiciliată în comuna Pufești ., împotriva încheierii de admitere în principiu din 18 ianuarie 2012 și a sentinței civile nr. 1079 din 21 noiembrie 2012 pronunțate de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Iunie 2013
Pt. Președinte aflat în CO V. V. N. semn.Președinte instanță | Judecător, R. S. | |
Pt. Grefier aflat în CO D. B. Mihailișca semn.P. grefier |
Red:R.S.
19.07.2013
N.S._22.07.2013
Jud. Fond: C. C.
Ex 4.
← Reintegrare în familie. Sentința nr. 498/2013. Tribunalul VRANCEA | Reintegrare în familie. Sentința nr. 394/2013. Tribunalul VRANCEA → |
---|