Pensie întreţinere. Decizia nr. 830/2013. Tribunalul VRANCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 830/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 572/231/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 830/2013
Ședința publică de la 10 Octombrie 2013
PREȘEDINTE S. R.
Judecător C. C.
Judecător V. M.
Grefier L. P.
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta O. N., cu domiciliul în Mărășești- Haret, nr. 28, județul V., 2587 din 28.05.2013 împotriva sentinței civile nr. 740 din 30.04.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: recurenta, lipsă fiind intimatul C. E. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care ;
Recurenta O. N. depune la dosar actul adițional la contractul individual de muncă înregistrat sub nr. C 7004 din 26.03.2008 din care rezultă că salariul său brut este de 1077 lei și nu cel care rezultă din dosarul de fond.
Nefiind cereri prealabile de formulat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul în cadrul dezbaterilor .
Recurenta O. N. având cuvântul solicită admiterea recursului ,în sensul obligării la plata pensiei de întreținere de la data când a luat cunoștință de existența dosarului .
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la nr._ reclamantul C. E. a chemat in judecata pe pirita O. fost Fega N. pentru ca prin hotarirea ce se va pronunta sa se dispuna majorarea pensiei de intretinere pentru minorul M. I. rezultat din casatoria lor năîscut la data de 09.11.1999.
In motivare reclamantul a arătat ca, prin sentinta civila nr. 3093/2003 pronuntata de catre Judecatoria Focsani in dosarul nr. 4160/2003 ramasa definitiva si irevocabila prin decizia nr. 549/2003 pronuntata de Tribunalul V. in dosarul nr. 1327/C/2003. s-a despartit de pirita iar minorul C. marius I. rezultat din casatorie i-a fost incredintat lui, pirita, fiind obligata la pensia de intretinere in suma de 500.000 lei vechi (rol).
A mai arătat reclamantul ca de la data pronuntarii, pirita a achitat foarte rar pensia de intretinere, negindindu-se ca nevoile minorului au crescut odata cu virsta.
Reclamanta a arătat ca desi pirita a lucrat in strainatate si a uitat ca are obligatii fata de minor.
Pentru toate acestea, a solicitat ca in temeiul art. 529,531 Noul Cod Civil, sa se dispuna admiterea cererii si majorarea pensiei de intretinere raportat la veniturile pîrîtei in cuantumul prevazut de lege.
Pirita legal citata s-a prezentat in instanta si a precizat ca nu este de acord cu actiunea promovata de reclamantă.
Prin sentința civilă nr. 740/2013 Judecătoria Focșani a admis acțiunea și a majorat pensia de întreținere de la 50 lei lunar la 210 lei lunar în favoarea minorului M. I. născut la 09.11.1999 cu începere de la data introducerii acțiunii și până la majoratul minorului .
A reținut instanța că pârâta a fost obligată în favoarea minorului la o pensie de întreținere de 50 lei prin sentința civilă nr. 3093/2003, iar copilul a fost încredințat reclamantului.
Că în prezent, nevoile minorului au crescut odată cu vârsta și că pârâta are un venit lunar de 1343 lei. La majorarea pensiei a avut în vedere și că pârâta mai are un copil în întreținere și că din veniturile sale datorează până la 1/3 atunci când părintele are doi copii în întreținere conform art.529 NCC.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta care a criticat-o ca nelegală și netemeinică deoarece nu a cunoscut de proces și a achitat pensia stabilită anterior până în luna mai 2013.
Arată că reclamantul a indicat greșit o altă adresă de domiciliu deși cunoștea adresa reală și a cunoscut de proces după patru luni de la începerea lui. A mai arătat că nu poate plăti suma stabilită pentru că mai are un copil de trei ani.
Intimatul legal citat nu a depus întâmpinare.
Recursul nu este fondat.
Chiar dacă nu a fost legal citată pentru primul termen de judecată, procedura de citare a fost îndeplinită cu recurenta pârâtă pentru termenul din 28.05.2013.
Acest lucru nu influențează legalitatea sentinței deoarece chiar dacă a achitat pensia lunară de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 3093/2003 până în luna mai, recurenta datorează doar diferența lunară de la 50 lei la 210 lei.
Pensia de întreținere majorată se datorează cu începere de la data introducerii acțiunii deoarece se are în vedere veniturile părții care le datorează de la acea dată, dar și împrejurarea că, la data înregistrării cererii de chemare în judecată era îndeplinită condiția creșterii nevoilor copilului, iar părintele care datorează pensia nu a înțeles să suplimenteze de bună-voie contribuția sa. Cererea de chemare în judecată fiind în acest caz o punere în întârziere a debitorului.
Instanța de fond a ținut cont de faptul că recurenta mai are un copil de trei ani în întreținere. Chiar dacă venitul său lunar ar fi de 1179 lei, cota legală pentru suportarea obligației de întreținere este de 1/3 respectiv suma de 393 lei, iar alocarea sumei de 210 lei pentru copilul mai mare, în vârstă de 14 ani, este corespunzătoare unor necesități mai mari față de copilul de 3 ani.
Pentru aceste considerente și în baza art. 312 cod procedură civilă tribunalul apreciază sentința ca legală și temeinică urmând să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta O. N., cu domiciliul în Mărășești- Haret, nr. 28, județul V., 2587 din 28.05.2013 împotriva sentinței civile nr. 740 din 30.04.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani, în dosarul nr._ .
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică de la 10 Octombrie 2013.
Președinte, S. R. | Judecător, C. C. | Judecător, V. M. |
Grefier, L. P. |
Red:C.C.
05.11.2013
N.S._06.11.2013
Jud. Fond: M. G.
Ex 2.
← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 140/2013. Tribunalul VRANCEA | Reintegrare în familie. Sentința nr. 125/2013. Tribunalul VRANCEA → |
---|