Acceptare tacită a succesiunii. Condiţii

Comentarii

0

Reclamanta S.G. a chemat în judecată pârâţii M.E. şi N.Ş., solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate calitatea sa de moştenitor acceptant al succesiunii defunctului N.P, decedat la 6 noiembrie 1997, cu domiciliu în comuna B., judeţul Prahova.

în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la 6 noiembrie 1997 a decedat tatăl lor, N.P, şi a acceptat tacit succesiunea acestuia prin preluarea de bunuri mobile, imediat după decesul acestuia, bunuri care au aparţinut defunctului, dobândind astfel calitatea de moştenitoare acceptantă a averii succesorale, deşi nu a fost chemată la notariat pentru dezbaterea succesiunii.

Din ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă fară putinţă de tăgadă că defunctul tată al părţilor ar fi avut în patrimoniu, la data decesului, bunuri mobile.

Dimpotrivă, pârâtul a dovedit că a locuit împreună cu tatăl său încă din 1984, iar din 1995 a devenit proprietarul exclusiv al casei şi terenului aferent, precum şi al mai multor terenuri, în baza actului de vânzare-cumpărare încheiat cu defunctul, aflat la dosar şi în calitate de unic moştenitor acceptant al succesiunii mamei sale.

Chiar dacă s-ar considera totuşi (aşa după cum au reţinut instanţele anterioare) că la momentul decesului autorului părţilor în patrimoniul acestuia ar fi rămas bunuri mobile, respectiv o pătură, un tuci din aluminiu şi o damigeană cu coş, bunuri luate cu un căruţ de către reclamantă la scurt timp de la deces, potrivit practicii judiciare în materie luarea câtorva bunuri de mică valoare din averea succesorală nu poate fi interpretată ca un act de acceptare tacită a succesiunii şi nu poate constitui o împrejurare care să fie asimilată prevederilor art. 689 C. civ.

Este cunoscut faptul că actele succesibilului pot fi considerate ca o acceptare tacită numai dacă din ele rezultă manifestarea voinţei de a accepta succesiunea. Voinţa de a accepta succesiunea trebuie să se manifeste prin acte neîndoielnice care să lase să se presupună neapărat intenţia de acceptare a succesibilului.

Or, în cauză, din ansamblul probator administrat nu rezultă o atare intenţie a reclamantei de acceptare a succesiunii, luarea unor bunuri de o mică valoare conducând mai degrabă la concluzia că aceasta a intenţionat cel mult să aibă aceste bunuri ca „amintire de familie", şi nicidecum că şi-ar fi manifestat prin aceasta voinţa de a accepta succesiunea.

C.A. Ploieşti, decizia civilă nr. 2054 din 2.10.2002