Acţiune în revendicare. Mandat general. Depăşirea împuternicirilor primite. Ratificare
| Comentarii |
|
1. Fiindu-i aplicabile dispoziţiile ce reglementează contractul de mandat, reprezentarea judiciară convenţională, atunci când nu se realizează prin intermediul unui avocat, se constată printr-un act scris, care se numeşte procură şi în care se enumeră actele juridice ce urmează să îndeplinească mandatarul în numele man-dantului, precum şi puterile ce-i sunt conferite.
Actele îndeplinite de mandatar cu depăşirea împuternicirilor primite ori în afară de limitele mandatului nu obligă pe mandant faţă de terţi sau faţă de organele de stat unde s-a urmărit reprezentarea (administrativă ori judiciară), afară numai dacă mandan-tul le-a ratificat expres sau tacit
2. Acţiunea în revendicare a fost introdusă din iniţiativa mandatarului, fără ca acesta să aibă din partea reclamantului mandant o procură specială pentru exerciţiul actelor de dispoziţie, procura în baza căreia acesta a acţionat în justiţie conferindu-i doar puteri limitate, referitoare la actele de administrare sau conservare cu privire la bunurile mobile şi imobile ale reclamantului mandant, aflate pe teritoriul României.
însă, în faţa instanţei de apel, mandatarul a depus o procură autentificată, ulterioară, prin care reclamantul îl împuternicea să îl reprezinte în faţa instanţelor judecătoreşti de orice grad cu depline puteri pentru a formula şi susţine orice acţiune pentru revendicarea imobilului în litigiu, conferindu-i inclusiv dreptul „de a uza de orice căi de atac". Chiar dacă nu se precizează expres, din interpretarea procurii se constată că reclamantul mandant confirmă, în mod tacit, promovarea şi susţinerea de către mandatar a acţiunii în revendicare, exercitată cu depăşirea primului mandat, dat de reclamant doar pentru administrarea şi conservarea bunurilor sale.
I.C.C.J., s. civ. şi de proprietate intelectuala, decizia nr. 2330 din 23 martie 2005,
La data de 17 iunie 1998 D.N., cetăţean român, domiciliat în S.U.A., prin intermediul numitului V.A.V., a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi M.F.P. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi să-i restituie în deplină proprietate un apartament, descris în acţiune şi situat în Bucureşti, bun trecut în proprietatea statului conform Decretului nr. 223/1974 şi să fie desfiinţată Hotărârea nr. 1480 din 18 mai 1998 dată de Comisia municipală Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 prin care, pentru acelaşi imobil, reclamantului i s-au oferit despăgubiri în sumă de 70.494.502 lei.
La data de 9 ianuarie 2001, reclamantul şi-a completat acţiunea în sensul că a chemat în judecată, în calitate de pârâţi, şi pe soţii A. pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpă-rare nr. 1182 din 20 decembrie 1996 pe care l-au încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti, cu referire la imobilul litigios şi pentru a se dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului.
Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 628 F din 24 septembrie 2001, a anulat acţiunea, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a numitului V.A.V., soluţie ce a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, care, prin decizia nr. 205/A din 24 aprilie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut, în esenţă, că, la data acţiunii din 17 iunie 1998, conform procurii autentificate sub nr. 640, la 20 iunie 1997, numitul V.A.V. avea împuternicire numai de reprezentare a reclamantului în faţa organelor de stat (administrative şi instanţe judecătoreşti), în vederea administrării bunurilor pe care reclamantul le deţine pe teritoriul României, procură din care nu rezultă exerciţiul dreptului de chemare în judecată; în lipsa unei procure speciale, numitul V.A.V. nu are calitatea de reprezentant pentru exerciţiul actelor de dispoziţie (în speţă, acţiune în revendicare şi de constatare a nulităţii unui contract de vânzare-cumpărare fondat pe Legea nr. 112/1995)
împotriva deciziei date în apel, prin care s-a confirmat soluţia tribunalului de anulare a acţiunii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul D.N., prin V.A.V., care a reproşat instanţelor că au dat o eronată interpretare şi au aplicat greşit prevederile art. 68 alin. (1), şi art. 69 alin. (2) C. proc. civ., precum şi art. 3 din Legea nr. 51/1995 privind exerciţiul activităţii de avocat.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., „părţile pot exercita drepturile procedurale personal sau prin mandatar", iar în conformitate cu art. 68 alin. (1) din acelaşi cod, „procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaţilor".
Reprezentarea desemnează situaţia în care o persoană, numită reprezentant, îndeplineşte acte procedurale în numele şi în interesul altei persoane care este parte în procesul civil. Reprezentarea judiciară constituie o formă particulară a reprezentării civile, fapt pentru care această instituţie nu este, uneori, considerată ca având un caracter pur procedural. Actele de procedură îndeplinite de către reprezentant se răsfrâng întotdeauna asupra persoanei reprezentate.
Legislaţia procesuală cunoaşte două forme principale ale reprezentării judiciare: reprezentarea legală sau necesară şi reprezentarea convenţională sau voluntară. în ceea ce priveşte reprezentarea judiciară convenţională a persoanelor fizice, instituţia ia naştere în temeiul unei convenţii de mandat, între partea litigantă şi un terţ care acceptă să o reprezinte pe aceasta în proces. Reprezentarea judiciară convenţională a persoanelor fizice nu este obligatorie, dar ea este întotdeauna posibilă.
Fiindu-i aplicabile dispoziţiile ce reglementează contractul de mandat, reprezentarea judiciară convenţională, atunci când ea nu se realizează prin intermediul unui avocat, se constată printr-un act scris, care se numeşte procură şi în care se enumera actele juridice ce urmează să îndeplinească mandatarul în numele mandantului, precum şi puterile ce-i sunt conferite.
Speţa dedusă recursului pune în discuţie situaţia reglementată de art. 1546 C. civ. referitoare la actele îndeplinite de mandatar cu depăşirea împuternicirilor primite ori în afară de limitele mandatului. Regula este că atare acte nu îl obligă pe mandant faţă de terţi sau faţă de organele de stat unde s-a urmărit reprezentarea (administrative ori judiciare), afară numai dacă mandantul nu le-a ratificat expres sau tacit.
în cauză, este adevărat că acţiunea în revendicare promovată la data de 17 iunie 1998 a fost introdusă din iniţiativa mandatarului V.A.V., fără ca acesta să aibă din partea reclamantului o procură (mandat) specială pentru exerciţiul actelor de dispoziţie, după cum la fel de adevărat este că procura nr. 640 din 20 iunie 1997 nu conferea mandatarului decât puteri limitate, referitoare la actele de administrare sau conservare cu privire la bunurile mobile şi imobile ale reclamantului, aflate pe teritoriul României.
Numai că, în faţa instanţei de apel, mandatarul V.A.V. a depus procura autentificată la data de 11 ianuarie 2002 de autorităţile competente ale Statului Connecticut, Greenwich, Districtul Fairfield, act tradus şi legalizat sub nr. 1821 din 19 februarie 2002, prin care reclamantul îl împuternicea pe mandatar „ca în numele meu şi pentru mine să mă reprezinte în faţa instanţelor judecătoreşti de orice grad cu depline puteri pentru a formula şi susţine orice acţiune pentru revendicarea imobilului situat în Bucureşti, un imobil al cărui proprietar am fost până la data de 18 iunie 1978 când acesta a fost preluat de Statul Român prin decizia nr. 976 din 19 iunie 1978 în baza Decretului nr. 223/1974". Printre alte împuternici date de reclamant, mandatarului i s-a conferit şi dreptul „de a uza de orice căi de atac".
Chiar dacă nu precizează expres, din interpretarea procurii, se constată că reclamantul confirmă, în mod tacit, promovarea şi susţinerea de către mandatar a prezentei acţiuni în justiţie, odată ce, prin procura citată, el îşi manifestă în mod neîndoielnic voinţa de a revendica injustiţie nemişcătorul, iar formalităţile pe care le implică litigiul să fie întreprinse de mandatarul V.A.V., care, la data de 17 iunie 1998, a promovat prezenta acţiune în afara limitelor unui mandat special, precum şi cu depăşirea primului mandat dat de reclamant doar pentru administrarea şi conservarea bunurilor sale.
întrucât este de aplicat principiul conform căruia ratificarea valorează mandat (ratihabitio mandato aequiparatur), se constată că greşit instanţele au anulat acţiunea reclamantului pentru lipsa calităţii de reprezentant a mandatarului V.A.V., motiv pentru care s-a admis recursul, s-au casat hotărârile date în cauză cu consecinţa reluării judecăţii de la prima zi de înfăţişare.
| ← Depăşirea limitelor împuternicirii. Ratificare tacită.... | Procură generală. Acţiune în evacuare. Act de administrare → |
|---|
