Cesionare părţi sociale aparţinând asociatului minor. Act de dispoziţie. Limitele mandatului
| Comentarii |
|
Potrivit dispoziţiilor art. 1536 C. civ., „mandatul conceput în termeni generali cuprinde numai actele de administraţie, iar când e vorba de înstrăinare, ipotecare, sau de facerea unor acte ce trec peste administraţia ordinară, mandatul trebuie să fie special".
Rezultă că cesionarea părţilor sociale în baza mandatului general, iar nu special, s-a făcut prin depăşirea limitelor mandatului, fără consimţământul minorei, cu atât mai mult cu cât, în condiţiile art. 129 alin. (1), (2), (3) C. fam., era obligatorie şi încuviinţarea dată de către autoritatea tutelară, astfel că sancţiunea este nulitatea absolută a actului încheiat
I.C.C.J., s. com., decizia nr. 1217din 8 aprilie 2009,
Reclamantele I.I. şi L.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.V., constatarea nulităţii absolute a actului adiţional nr. 3001 din 6 noiembrie 2002 la statutul SC M. SRL Fălticeni.
S-a susţinut că prin actul adiţional contestat, reclamanta L.A. (soţia supravieţuitoare a defunctului I.N. - fost asociat la SC M. SRL Fălticeni), în nume propriu şi în calitate de mandatară a reclamantei I.I. (fiica sa minoră şi moştenitoare a defunctului I.N.), a cooptat în societate, prin cesionarea unui număr de 33 părţi sociale, pe pârâtul I.V. Reclamanta a susţinut că actul adiţional este lovit de nulitate absolută, deoarece reclamanta L.A. a cesionat pârâtului părţile sociale în nume propriu, cât şi ca mandatară a minorei I.I., în lipsa unei procuri speciale din partea acesteia, în speţă, cesionarea părţilor sociale fiind un act de dispoziţie prin care patrimoniul minorei a fost diminuat contrar prevederilor legale. Au precizat reclamantele că prin actul adiţional în discuţie s-au cesionat în bloc cele 33 părţi sociale, în condiţiile în care masa succesorală după defunctul soţ şi respectiv tată al reclamantelor era de 50 părţi sociale, fără a se stabili câte părţi sociale din cele cesionate aparţin fiecărei reclamante, deci fără a se cunoaşte cu câte părţi sociale a fost diminuat patrimoniul minorei. S-a mai susţinut că la întocmirea actului nu a fost dat consimţământul curatorului minorei sau al autorităţii tutelare.
Pârâtul a formulat cerere reconvenţională şi a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii, cu motivarea că temeiul acesteia îl reprezintă situaţia depăşirii limitelor mandatului dat reclamantei L.A. de fiica sa minoră I.I., ceea ce pune în discuţie o eventuală nulitate relativă a actului, iar nu nulitatea absolută. A mai susţinut că acţiunea a fost introdusă peste termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 al Decretului nr. 167/1958. A solicitat a se încuviinţa retragerea sa din societate, conform art. 221 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Tribunalul Suceava, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 956 din 17 mai 2006, a admis acţiunea şi a constatat nulitatea actului adiţional nr. 3001 din 26 noiembrie 2002.
împotriva sentinţei a declarat apel I.V., apelul fiind respins prin decizia nr. 119/2006 a Curţii de Apel Suceava, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
în urma recursului declarat de pârâtul I.V., înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat decizia Curţii de Apel Suceava şi a desfiinţat sentinţa Tribunalului, trimiţând cauza acestuia pentru rejudecare.
Investit cu rejudecarea, Tribunalul Suceava, prin sentinţa nr. 3112/2007 a respins acţiunea principală şi cererea reconvenţională formulată de pârât.
Instanţa de fond a reţinut că, în raport de art. 1536 C. civ., întocmirea unui act de dispoziţie asupra părţilor sociale implică existenţa unei procuri speciale şi în cauză această cerinţă a fost îndeplinită.
A mai reţinut că, în cauză, condiţia mandatului special a fost suplinită prin clauzele stipulate în procură, iar mandatara a acţionat în limitele puterilor conferite, neefectuând niciunul din actele de dispoziţie care în mod limitativ i-au fost prohibite. Prin urmare, nu se poate reţine că actul adiţional ar fi fost încheiat cu depăşirea limitelor mandatului şi fără consimţământul asociatei minore.
împotriva sentinţei au declarat apel reclamantele şi pârâtul.
Prin apelul lor, reclamantele au arătat că instanţa de fond nu a ţinut cont de art. 1536 C. civ., care prevede că mandatul trebuie să fie special, cerinţă obligatorie în cazul înstrăinării bunurilor minorei, trebuia să cuprindă ceea ce s-a făcut, respectiv cesiunea gratuită de părţi sociale.
S-a mai arătat că instanţa nu a avut în vedere prevederile art. 129 C. fam., care dispun expres că „tutorele nu poate în numele minorului să facă donaţii şi nici să garanteze obligaţia altuia" [alin. (1)], iar în temeiul prevederilor alin. (2), pentru ca tutorele să poată dispune de bunurile minorului, de diminuarea patrimoniului acestuia, trebuie să solicite prealabila încuviinţare a autorităţii tutelare.
Apelantele menţionează că lipsa consimţământului minorei este evidentă, iar sancţiunea directă este nulitatea absolută a actului adiţional prin care pârâtul a devenit acţionar prin cesiune gratuită.
Pârâtul a solicitat schimbarea parţială a sentinţei în sensul admiterii cererii reconvenţionale şi încuviinţarea retragerii din societate, întrucât nu s-a putut lua această hotărâre în cadrul A.G.A. şi sunt incidente dispoziţiile art. 226 lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Curtea de Apel Suceava, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 142 din 20 octombrie 2008, a admis apelul formulat de reclamantele I.I., L.A. Prin aceeaşi decizie a respins ca nefondată cererea de aderare la apel formulată de pârâtul I.V.
Instanţa a reţinut că lipseşte consimţământul reclamantei minore, întrucât prin procură i s-a interzis expres mandatarului să încheie acte prin care mandantul, deţinător al părţilor sociale, să fie exclus din societate.
Având în vedere această interdicţie expres stipulată, mandatarul nu putea vinde părţile sociale aparţinând minorei reclamante, întrucât prin vinderea părţilor sociale s-ar fi putut ajunge la o excludere din societate, ceea ce procura interzice.
Astfel, s-a reţinut că actul adiţional a fost făcut cu depăşirea limitelor mandatului, întrucât lipseşte consimţământul mandantului (art. 948 pct. 2 C. civ.) şi deci este lovit de nulitatea absolută.
Cu privire la cererea de aderare la apel formulată de pârât, instanţa de apel a reţinut că în condiţiile în care instanţa a constatat nulitatea absolută a actului adiţional litigios, cererea reconvenţională prin care a solicitat excluderea din societate a rămas fără obiect, pârâtul-apelant neavând calitatea de asociat.
Pârâtul I.V. a declarat recurs, prin motivele de nelegalitate invocate, arătând că instanţa a denaturat înţelesul contractului de mandat încheiat între curatorul asociatei minore I.I. şi asociata majoră L.A.. Conform procurii autentificate, i s-au conferit mandatarei puteri depline în efectuarea actelor de administrare şi dispoziţie privind societatea şi părţile sociale ale minorei, limitele acestor puteri fiind expres stipulate în procură.
Astfel, prin procură, mandatara a fost împuternicită să iniţieze şi să semneze orice act privind modificarea societăţii, cooptarea de noi asociaţi, creşterea sau diminuarea capitalului social şi „orice va socoti necesar după împrejurări", singurele acte de dispoziţie care i-au fost expres prohibite mandatarei fiind excluderea minorei din societate şi desfiinţarea societăţii.
Recurentul arată că instanţa de apel ar fi trebuit să reţină că mandatul încredinţat de asociata minoră, prin curator, este un mandat comercial în sensul art. 374 C. com., astfel încât instanţa trebuie să se raporteze la dispoziţiile art. 375 alin. (3) C. com., potrivit cărora mandatul pentru o anume afacere cuprinde împuternicire şi pentru toate actele necesare executării lui, chiar dacă nu ar fi fost anume arătate.
Recurentul a mai arătat că s-a făcut o aplicare greşită a legii, reţinându-se fără temei că vânzarea de către un asociat a părţilor sociale echivalează cu excluderea acestuia din societate.
De asemenea, a mai susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii în sensul că, referindu-se la motivele de nulitate a actului adiţional contestat, instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că actul ar fi fost încheiat cu depăşirea limitelor mandatului, iar, pe de altă parte, că ar fi lipsit consimţământul minorei la încheierea actului în discuţie.
Recurentul a arătat că în mod nelegal a fost respinsă cererea sa de aderare la apel, deoarece asociatele nefiind de acord cu aprobarea cererii de retragere din societate prin hotărâre a adunării generale a asociaţilor, devin incidente dispoziţiile art. 226 lit. a) din Legea nr. 31/1990, conform cărora retragerea poate fi încuviinţată de instanţă pentru motive temeinice.
Recursul declarat de pârât a fost respins ca nefondat.
Cu privire la primul motiv de recurs invocat, înalta Curte a apreciat că instanţa de apel nu a denaturat înţelesul contractului de mandat încheiat între curatorul minorei I.I. şi asociata majoră L.A., situaţie în care a respins motivul invocat.
Aşadar, potrivit art. 1536 C. civ., mandatul conceput în termali generali cuprinde numai actele de administraţie, „când e vorba de înstrăinare, ipotecare, sau de facerea unor acte ce trec peste administraţia ordinară, mandatul trebuie să fie special", prevederea alin. (2) al articolului menţionat.
Având în vedere prevederile legale anterior menţionate, rezultă că instanţa de apel corect a interpretat dispoziţiile legale aplicabile speţei şi a reţinut că mandatarul nu putea vinde părţile sociale aparţinând minorei, aceasta ar fi reprezentat o diminuare a patrimoniului minorei şi, de altfel, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 alin. (1), (2), (3) C. fam., era obligatorie încuviinţarea dată de către autoritatea tutelară.
Aşadar, rezultă că cesionarea părţilor sociale în baza mandatului general, iar nu special, s-a făcut prin depăşirea limitelor mandatului general, fără consimţământul minorei, astfel că sancţiunea este nulitatea absolută a actului adiţional, cum corect a reţinut instanţa de apel.
Cu privire la a doua critică, referitoare la faptul că instanţa de apel nelegal a schimbat înţelesul explicit al contractului de mandat, s-a apreciat că această critică nu poate fi primită, având în vedere că instanţa a interpretat corect dispoziţiile legale referitoare la mandat, coroborând aceste dispoziţii cu procura şi statutul societăţii.
Susţinerea recurentului că hotărârea atacată este contradictorie nu este fondată, instanţa de apel corect a reţinut că actul adiţional prin care, de fapt, au fost cesionate acţiuni nedeterminate, este lovit de nulitate absolută fiind încheiat cu depăşirea limitelor mandatului.
Faţă de aceste considerente, înalta Curte a constatat că decizia atacată este legală şi potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul pârâtului.
| ← Procură generală. Acţiune în evacuare. Act de administrare | Mandat limitat la vânzarea dreptului de proprietate propriu-zis... → |
|---|
