Autoritate de lucru judecat. Hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare

Comentarii

0

C. civ., art. 948, art. 1201

C. proc. civ., art. 166

Identitatea de obiect nu este îndeplinită în acţiunea prin care se solicită darea hotărârii care să ţină loc de act de vânzare-cumpă-rare, când prima cerere a fost respinsă pentru că terenul (obiect al vânzării) nu este identificat în antecontractul încheiat de părţi, iar în a doua cerere suprafeţele de teren promise spre vânzare sunt determinate prin elemente topometrice, fiind îndeplinită condiţia cerută de art. 948 C. proc. civ.

Decizia civilă nr. 501 din 6 noiembrie 2009

Prin sentinţa civilă nr. 14998/09.12.2008, Judecătoria Iaşi a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, respingând cererea formulată de reclamantul

D.B.-M., formulată în contradictoriu cu pârâta SC G. SRL, prin care solicitase pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, pentru terenul în suprafaţă de 32 ha şi 3800 mp situat în extravilanul comunei T., pentru care s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 1522/2006.

Judecătoria a reţinut că, prin decizia civilă nr. 369/2008 a Tribunalului Iaşi, a fost admis recursul împotriva sentinţei civile nr. 8484/2007 prin care fusese admisă cererea reclamantului, formulată în contradictoriu cu pârâta SC G. SRL, privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină de loc de act de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafaţă de 32 ha şi 3800 mp, situat în extravilanul comunei T., pentru care s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 1522/2006.

în conformitate cu dispoziţiile art. 1201 C. civ., în care se arată că este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate, judecătoria a reţinut că în ambele dosare cererea a fost introdusă de acelaşi reclamant în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă, având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare pentru terenul de 32 ha 3800 mp, situat în extravilanul comunei T. şi arătat în antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 1522/2006. Instanţa a reţinut că în cauză erau îndeplinite dispoziţiile art. 1201 C. civ. privind identitatea de părţi, obiect şi cauză.

Tribunalul Iaşi, prin decizia civilă nr. 429 din 11.05.2009, a admis apelul promovat de reclamant şi a desfiinţat sentinţa judecătoriei, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Iaşi.

Pronunţând această decizie, tribunalul a reţinut că prin decizia civilă nr. 369/18.02.2008, s-a respins cererea reclamantului de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, deoarece în antecontractul întocmit de părţi la notariat lipseau o serie de elemente de identificare a obiectului vânzării. Terenul respectiv s-a apreciat că putea fi determinat doar prin întocmirea unei documentaţii cadastrale pentru înscrierea în cartea funciară, astfel că vânzarea-cumpărarea nu poate fi perfectată, întrucât obiectul acesteia nu era determinat.

Prin cauza de faţă s-a cerut acelaşi lucru, însă prin încheierea comple-tatoare nr. 5576/09.07.2008 dată de biroul notarului public se completa antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1522/01.11.2006, în sensul identificării terenului promis spre vânzare, prin precizarea categoriei de folosinţă, a tarlalei, a suprafeţelor individualizate şi a parcelelor pe care erau amplasate. Cu alte cuvinte, apelantul a cerut pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, întrucât abia acum obiectul vânzării era determinat. Ca atare, situaţia de fapt era una diferită, autoritatea de lucru judecat neputându-i fi opusă.

Având în vedere că a fost respinsă acţiunea reclamantului, trebuia să se determine în considerentele hotărârii, care era întinderea exactă a lucrului judecat. Or, situaţia de fapt era diferită de cea analizată şi din acest punct de vedere nu exista autoritate de lucru judecat, întrucât prin hotărâre s-a soluţionat litigiul pe un alt temei.

Pârâta a declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală şi netemeinică pentru motivele înscrise în art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut că în mod corect instanţa de fond a reţinut că erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ. privind tripla identitate de părţi, de obiect şi de cauză. Recurenta a apreciat că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a aplicat greşit legea considerând eronat că în cauză nu opera autoritatea de lucru judecat. Recurenta a arătat că tribunalul a interpretat greşit decizia civilă nr. 368 din

18.02.2008, considerând că prin această hotărâre s-ar fi reţinut că terenul din litigiu putea fi determinat doar prin întocmirea unei documentaţii cadastrale, însă, în realitate, în hotărârea respectivă s-a reţinut că terenul ce forma obiectul contractului nr. 1522/2006 nu era determinat sau determinabil, în sensul art. 19 din Legea nr. 7/1996, deoarece nu era identificat prin precizarea destinaţiei sale, a categoriei de folosinţă şi a vecinătăţilor, ceea ce atrăgea nulitatea absolută a contractului.

Instanţa de apel a reţinut eronat că prin decizia civilă nr. 369/2008 s-a respins acţiunea ca prematură, dând astfel posibilitatea reclamantului să promoveze o altă acţiune, după ce terenul va fi identificat topo-cadastral. Recurenta a învederat că în mod greşit s-a constatat că nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., însă în speţă cauza era aceeaşi cu cea din acţiunea finalizată prin decizia civilă nr. 369/2008, respectiv neres-pectarea obligaţiei de încheiere în termen a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, pentru terenul ce a format obiectul antecontractului încheiat de părţi.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate de recurent, de ansamblul materialului probator şi de prevederile legale incidente, curtea de apel a reţinut că recursul nu este întemeiat, constatând că prin cererea cu care a învestit instanţa de fond, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta societate comercială, solicitând pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafaţă de 32,38 ha teren, situat în extravilanul comunei T. In motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că între pârâtă, în calitate de promitentă-vânzătoare, şi reclamant, în calitate de beneficiar-cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, autentificat la biroul notarului public sub nr. 1522/2006, prin care societatea comercială s-a obligat să îi vândă reclamantului terenul în suprafaţă de 32,38 ha, situat în extravilanul comunei T., la preţul total de

32.000 euro. Promitenta-vânzătoare a primit un avans de 20.000 euro, la data de 1.11.2006, şi 5.000 euro la 10.11.2008, însă a refuzat să întocmească documentaţia cadastrată şi nu a făcut niciun demers pentru perfectarea actului de vânzare-cumpărare. In drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. şi ale art. 1077 C. civ.

La dosarul cauzei a fost depusă decizia civilă nr. 369 din 18.02.2008 a Tribunalului Iaşi, prin care s-a admis recursul declarat de pârâta SC G. SRL şi s-a modificat în tot sentinţa civilă nr. 8484 din 4.07.2007 a Judecătoriei Iaşi, în sensul respingerii acţiunii promovate de reclamant în contradictoriu cu această societate. In considerentele deciziei s-a reţinut că litigiul a avut ca obiect pronunţarea unei hotărâri de vânzare-cumpărare pentru terenul situat în extravilanul comunei T. şi care forma obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1522/2006. S-a mai reţinut că terenul cu privire la care se solicita pronunţarea hotărârii care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare nu era identificat şi, prin urmare, obiectul antecontractului nu era determinat, astfel că vânzarea nu putea fi perfectată.

Potrivit dispoziţiei înscrise în art. 1201 C. civ., „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”. Autoritatea de lucru judecat urmăreşte ca hotărârea judecătorească ce a pus capăt unui litigiu, după dezbateri contradictorii şi cu respectarea unei proceduri probatorii menite să dea posibilitatea judecătorilor să stabilească în mod corect adevăratele relaţii dintre părţi, să se bucure de prezumţia absolută de adevăr şi nimeni să nu mai poată pune în discuţie, ulterior, dreptul consfinţit prin aceasta, după rămânerea ei irevocabilă.

însă este de principiu că puterea de lucru judecat între părţi este operantă numai atunci când s-a examinat şi rezolvat litigiul în fond, deoarece, numai în acest caz, partea al cărei drept a fost recunoscut se poate prevala de acest drept într-o nouă judecată, iar instanţa nu mai poate lua în discuţie existenţa dreptului respectiv. Dacă, dimpotrivă, litigiul nu a fost rezolvat în fond şi, deci, nu au fost soluţionate drepturile părţilor, hotărârea dată nu are putere de lucru judecat.

în cauză este de necontestat că cele trei elemente care stau la baza autorităţii de lucru judecat - părţi, obiect, cauză - sunt identice cu cele din litigiul finalizat prin decizia civilă nr. 369/18.02.2008 a Tribunalului laşi. Cu toate acestea, nu se poate reţine excepţia autorităţii de lucru judecat atâta timp cât, prin decizia civilă nr. 369/18.02.2008, nu s-a examinat raportul juridic dintre părţi, nerezolvându-se fondul litigiului.

Curtea de apel a reţinut că în litigiul finalizat prin decizia mai sus-menţionată nu s-a procedat la examinarea obligaţiei de a face, izvorâtă din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi şi, respectiv, a existenţei dreptului reclamantului de a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, în baza aceluiaşi antecontract, ca urmare a neîndeplinirii uneia dintre condiţiile de validitate ale promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv nedeterminarea de părţi a obiectului acestei promisiuni.

Ulterior pronunţării acestei hotărâri, biroul notarului public a emis încheierea completatoare nr. 5576 din 9.07.2008, prin care a procedat la completarea antecontractului încheiat între părţi, în sensul identificării suprafeţelor de teren ce formau obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare. în baza acestei încheieri completatoare, reclamantul a sesizat din nou instanţa, solicitând să se examineze raportul juridic dintre părţi şi să se statueze cu privire la existenţa dreptului său izvorât din acest raport juridic şi respectiv, cu privire la obligaţia corelativă a societăţii promitente-vânzătoare.

Curtea de apel a reţinut că tribunalul a făcut o corectă aplicare a art. 1201 C. civ. atunci când a respins excepţia autorităţii de lucm judecat şi a trimis cauza la Judecătoria Iaşi pentm soluţionarea fondului litigiului dintre părţi, motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nefiind operant în cauză.

Curtea a constatat că recurenta a invocat şi motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă criticile formulate nu erau susceptibile de a fi încadrate în acest text.

Motivul de modificare reglementat de pct. 8 al art. 304 vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, schimbarea naturii sau înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

în cauză, actul juridic dedus judecăţii îl constituia antecontractul de vânzare-cumpărare, care a dat naştere la drepturi şi obligaţii în sarcina ambelor părţi, şi nu decizia civilă nr. 369/2008, aşa cum a susţinut recurenta în dezvoltarea motivului de recurs.

Raportat la cele expuse, în baza art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., a fost respins recursul declarat de pârâta SC G. SRL şi a fost menţinută decizia atacată.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: