Cale de atac. Acţiune în nulitate. încheiere de carte

Comentarii

0

i

funciară. Neagravarea situaţiei în propria cale de atac

Legea nr. 7/1996, republicată, art. 52 C. proc. civ., art. 296

Acţiunea în nulitate a încheierii de carte funciară şi de rectificare în sensul radierii dreptului de proprietate formulată de reclamant este o acţiune cu caracter subsidiar, grefată pe o acţiune de fond în constatarea nulităţii sau anularea dreptului de proprietate intabulat. Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Decizia civilă nr. 167 din 28 octombrie 2009

Prin sentinţa civilă nr. 62/S/06 martie 2008 a Secţiei civile a Tribunalului Braşov, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta parohia greco-catolică, în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă Română, constatându-se nulitatea absolută a încheierii de carte funciară nr. 12/1968 emisă de notariatul de Stat Local Făgăraş — cartea funciară. S-a dispus rectificarea cărţii funciare nr. 127, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei asupra imobilelor biserică şi cimitir de sub numerele topografice 54, 616 şi reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestor imobile.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Braşov a reţinut că nelegalitatea Decretului nr. 358/1948 nu putea fi analizată în cadrul acestui litigiu, actul normativ fiind abrogat expres prin Decretul nr. 9/1989.

S-a mai reţinut de Tribunalul Braşov că primele trei petite trebuiau respinse, întmcât prima solicitare viza constatarea unor situaţii de drept, prin a doua se solicita constatarea unor aspecte generale pentru justificarea capacităţii de folosinţă a reclamantei, care au fost analizate de instanţă la momentul soluţionării excepţiei menţionate. In ce priveşte restul petitelor formulate, s-a reţinut de tribunal că imobilele înscrise sub nr. topografic 54, 616 constând în locaş de cult şi cimitir, au aparţinut Eclesiei Greco-Catolice.

La data de 26 februarie 1968, în baza cererii parohiei ortodoxe şi în temeiul Decretului nr. 358/1948, a fost emisă încheierea nr. 12/1968 de Notariatul de Stat Local Făgăraş - cartea funciară prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor în favoarea Parohiei Ortodoxe Române.

S-a mai reţinut că bunurile cultului greco-catolic ce a fost scos în afara legii treceau de drept în proprietatea statului care, prin procedura specială instituită de art. 2 din Decretul nr. 177/1948, putea decide asupra transmiterii lor în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române, or, în speţă, parcurgerea acestei proceduri speciale nu a fost făcută, radierea dreptului de proprietate al reclamantei din evidenţele de carte funciară realizându-se în baza unei simple cereri formulate de parohia ortodoxă română, inaptă din punct de vedere juridic de a realiza transferul dreptului de proprietate. Simpla cerere întemeiată pe prevederile Decretului nr. 358/1948 nu putea sta la baza intabulării dreptului de proprietate al pârâtei asupra bunurilor imobile în litigiu, în lipsa hotărârii comisiei intenninisteriale prevăzute de art. 2 din decret şi atâta timp cât cele cuprinse în conţinutul său nu au fost consfinţite printr-o hotărâre judecătorească pronunţată în condiţiile reglementate de art. 37 din Decretul nr. 177/1948 pentru regimul juridic al cultelor religioase.

Astfel, tribunalul a constatat nulitatea absolută a încheierii de carte funciară nr. 12/1968 emisă de Notariatul de Stat Local Făgăraş - carte funciară şi că intabularea în litigiu nu s-a realizat în temeiul unui titlu valabil.

împotriva sentinţei civile nr. 62/S/07 martie 2008 a Tribunalului Braşov, a declarat apel Parohia Ortodoxă Română, criticând sentinţa apelată pentru următoarele motive:

Fără a avea temei legal şi nici suport probatoriu pentru a radia înscrierea pârâtei din cartea funciară, instanţa a fost în eroare atât în ce priveşte stabilirea stării de fapt, cât şi în ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938, aplicând greşit şi dispoziţiile Legii nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la biserica greco-catolică. Legiuitorul a înţeles, potrivit art. 3 din Decretul nr. 126/1990, să rezolve diferendele dintre cele două culte, ţinând cont de voinţa credincioşilor care alcătuiau comunitatea locală şi care deţineau aceste bunuri. Instanţa de fond a minimalizat voinţa comunităţii, reţinând ca temei refuzul preotului paroh ortodox de a se întruni în comisie, aspect neesenţial întrucât parohul nu este reprezentant al cultului potrivit statutului şi Codului canonic al Bisericii Ortodoxe Române. Vicariatul român unit greco-catolic şi parohia greco-catolică şi-au încetat existenţa în anul 1948, potrivit art. 1 din Decretul nr. 358/02.12.1948. Reclamanta nu a produs nicio dovadă că vicariatul şi parohia şi-au redobândit capacitatea de folosinţă, aşa cum dispune art. 28 din Decretul nr. 31/1954. Era necesară o hotărâre judecătorească prin care să se constate că reclamanta era aceeaşi persoană juridică cu parohia desfiinţată, ca atare apelanta a reiterat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a vicariatului şi a parohiei, aceste entităţi neavând calitatea de a sta în judecată. Pe fondul pricinii, cum primele trei petite formulate de reclamantă au fost respinse, acţiunea în rectificare de carte funciară era o acţiune accesorie, grevată pe acţiunea principală, care constituia suportul său juridic. în ce priveşte dreptul de proprietate al apelantei în cartea funciară, rezulta fără putere de tăgadă că înscrierea s-a efectuat în baza legii, şi nu a unui act juridic de a cărui valabilitate depindea valabilitatea înscrierii în cartea funciară, cu respectarea procedurii prevăzute de Decretul-lege nr. 115/1938. Faptul că Decretul nr. 358/1948 a fost abrogat nu reprezenta un motiv de aplicare a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938, deoarece, prin abrogarea sa, singurul efect era că nu se mai aplica pentru viitor, însă efectele juridice produse de acesta rămâneau valabile, întrucât se aplica principiul neretroactivităţii legii civile, conform art. 1 C. civ. Tribunalul a interpretat dispoziţiile art. 2 din Decretul nr. 358/1948, că nu s-ar fi respectat procedura specială instituită prin acest articol, dar potrivit acestui decret, comisia interdepartamentală hotăra numai cil privire la averea mobilă şi imobilă ce aparţinuse organizaţiilor şi instituţiilor cultului greco-catolic, fiind exceptate de la această comisie parohia greco-catolică şi averea acesteia, care trecea de drept la parohia ortodoxă, în urma revenirii comunităţilor locale greco-catolice la cultul ortodox român.

Curtea de apel a constat că apelul formulat este întemeiat.

Astfel, vicariatul român unit greco-catolic, în numele şi pentru parohia greco-catolică, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă

Română: să se constate nelegalitatea Decretului nr. 358/1948, de scoatere în afara legii a cultului greco-catolic; să se constate că prin Decretul-lege nr. 9/1989 a fost abrogat în mod expres Decretul nr. 358/1948; să se constate pe cale de consecinţă că, începând cu această dată, vicariatul român unit greco-catolic, cât şi parohia greco-catolică şi-au reluat existenţa şi activitatea legală; să se constate nulitatea absolută a încheierii nr. 12/1968 a Notariatului de Stat Local - carte funciară, în sensul ilegalei intabulări a proprietăţii reclamantei în favoarea pârâtei Parohia Ortodoxă Română; să se dispună rectificarea cărţii funciare nr. 127 la nr. top 54616, de pe numele Parohiei Ortodoxe Române, pe numele parohiei greco-catolice.

Tribunalul Braşov a constatat că reclamanta parohia greco-catolică avea personalitate juridică în conformitate cu art. 28 din Decretul-lege nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor din România, fiind înregistrată la primărie, la data de 23.05.2002, conform procesului-verbal înregistrat la nr. 1787/23.05.2002, astfel că avea vocaţie de a sta în judecată fie personal, fie prin mandatar. Prima instanţă a mai reţinut în mod legal că şi vicariatul avea calitatea de reprezentant legal al reclamantei parohia greco-catolică, având în vedere procura din 10 iunie 2009.

Tribunalul Braşov a soluţionat excepţiile privind lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a parohiei greco-catolice şi lipsa calităţii de reprezentant a vicariatului român greco-catolic unit, prin încheierea din 10 octombrie 2007.

Prin motivele de apel formulate, apelanta s-a referit din nou la cele două excepţii menţionate mai sus, dar nu a precizat în mod expres că înţelegea să atace şi încheierea premergătoare din 10 octombrie 2007 a Tribunalului Braşov, considerată nelegală.

Ca atare, cum a fost abrogat alin. (3) al art. 282 C. proc. civ. prin Legea nr. 219/2005, care prevedea că apelul declarat împotriva hotărârii se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare, curtea a constatat că prin apelul formulat nu s-a apelat în mod expres şi încheierea din 10 octombrie 2007, care producea efecte juridice depline cu privire la cele două excepţii invocate de Parohia Ortodoxă Română.

Curtea de apel a constatat că apelul formulat este întemeiat pe fondul litigiului pentm următoarele considerente.

Tribunalul Braşov a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, precizând în considerentele sentinţei civile apelate nr. 62/06 martie 2008 că primele trei petite (capete de acţiune), din cele cinci, vor fi respinse, justificând astfel şi admiterea în parte a cererii de chemare în judecată.

încheierea nr. 12/1968 a fost emisă de Notariatul de Stat Local Făgăraş -cartea funciară, intabulându-se dreptul de proprietate al apelantei-pârâte Parohia Ortodoxă Română în temeiul Decretului nr. 358/1948.

în litigiu, acţiunea de nulitate a încheierii de carte funciară şi de rectificare a acesteia, în sensul radierii dreptului de proprietate a apelantei-pârâte era o acţiune - potrivit art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938 şi Legii nr. 7/1996 - cu caracter subsidiar şi, ca orice acţiune în rectificarea cărţii funciare, era grefată pe o acţiune de fond, fie pe o acţiune în nulitate sau anularea actului în temeiul cămia s-a dispus intabularea, fie pe orice altă acţiune principală prin care s-a constatat nevalabilitatea înscrierii sau a titlului în temeiul căruia s-a săvârşit înscrierea.

Or, în cauză, cât timp prima instanţă a respins capetele de acţiune referitoare la nelegalitatea (nevalabilitatea) Decretului nr. 358/1948, în temeiul cămia s-a intabulat dreptul de proprietate al pârâtei, prima instanţă nu putea constata nulitatea încheierii de carte funciară şi rectificarea acesteia în sensul în care s-a pronunţat.

Acţiunea în rectificarea cărţii funciare nr. 127 nu putea fi soluţionată de instanţă pe alte considerente decât pe cele invocate în acţiunea cu care a fost învestită prin cererea de chemare în judecată.

Cum unul dintre motivele de apel l-a constituit modul de soluţionare a capetelor de cerere formulate, instanţa de apel a examinat legalitatea şi temeinicia hotărârii, prin prisma acestui motiv de apel prioritar, reţinând că, într-adevăr, acţiunea de nulitate a cărţii funciare şi de rectificare a acesteia avea un caracter subsidiar, iar prima instanţă nu putea să admită această acţiune pentm alte considerente.

Considerentele primei instanţe referitoare la parcurgerea sau nu a procedurii instituite în art. 2 din Decretul nr. 358/1948, trecerea sau nu a credincioşilor greco-catolici la cultul ortodox erau chestiuni de fapt, pe care prima instanţă putea să le analizeze în cererea prin care constata nevalabilitatea înscrierii sau titlul în temeiul cămia s-a săvârşit înscrierea.

Existând numai apelul formulat de Parohia Ortodoxă Română şi având în vedere principiul non reformatio in pejus consacrat de art. 296 teza a 11-a C. proc. civ., instanţa de apel a examinat cauza numai în limitele învestirii sale.

Faţă de acestea şi de dispoziţiile art. 296-297 C. proc. civ., Curtea de Apel laşi a admis apelul formulat, a schimbat în tot sentinţa Tribunalului Braşov, respingând acţiunea formulată de reclamanta parohia greco-catolică prin vicariatul român unit greco-catolic.

Totodată, având în vedere cererea de intervenţie în interesul apelantei-pârâte Parohia Ortodoxă Română, formulată de asociaţia creştin-ortodoxă şi dispoziţiile art. 54 C. proc. civ., intervenienta având aceleaşi interese ca şi apelanta, admiţând apelul, curtea a admis şi cererea de intervenţie în interesul apelantei.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: