Calitate procesuală activă. Citarea contravenientului sancţionat
Comentarii |
|
Prin sentinţa civilă nr. 75/2002 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc a fost respinsă plângerea formulată de petiţionarul N.D. împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. 0592501 încheiat de Poliţia Miercurea Ciuc.
Instanţa de fond a reţinut că prin procesul-verbal de contravenţie contestat N.V. a fost sancţionat cu amendă de 20.000.000 lei, iar plângerea a fost formulată de către o altă persoană, respectiv N.D.
Nu poate fi acceptată de către instanţă ca fiind conformă cu adevărul precizarea formulată de N.V., cum că dintr-o eroare de dactilografiere apare în plângere prenumele D. în loc de V., deoarece în plângere s-a menţionat şi seria şi numărul buletinului de identitate al petentului, act care aparţine lui N.D., aşa cum rezultă din copia certificatului de producător depusă la dosar.
în drept, calitatea procesuală activă este una din condiţiile de exercitare a acţiunii civile şi presupune ca, în principiu, reclamantul şi titularul dreptului din raportul de drept dedus judecăţii să fie una şi aceeaşi persoană.
Aceasta înseamnă că, în cauze ca şi cea de faţă, petentul trebuie să fie una şi aceeaşi persoană cu cel care a fost sancţionat prin procesul-verbal de contravenţie.
în speţă, petentul N.D. şi persoana care a fost sancţionată prin procesul-verbal contestat, respectiv N.V., nu sunt aceeaşi persoană.
Având în vedere cele de mai sus, instanţa constată că petentul N.D. nu are calitate procesuală activă, urmând să respingă pentru acest motiv plângerea formulată de către aceasta.
Examinând sentinţa atacată, tribunalul a stabilit că hotărârea pronunţată este lovită de nulitate, nefiind citată de judecătorie persoana pe seama căreia s-a încheiat procesul-verbal de contravenţie, respectiv N.V.
Este adevărat că plângerea a fost formulată de N.D., tatăl contravenientului, dar la fila 18 din dosar se află o cerere în care se arată că la dactilografiere, din greşeală, s-a scris prenumele D. în loc de V., astfel că instanţa de fond trebuia, sub sancţiunea nulităţii, să-1 citeze pe N.V. în calitate de contravenient.
Trib. Harghita, decizia civilă nr. 419/R/28.03.2002
← Calitate procesuală activă. Organele reprezentative ale... | Calitate procesuală activă. Identitate între persoana... → |
---|