Certificatul de moştenitor - act autentic şi consensual. Nulitate. Calitate procesuală activă. Interes. Pârâţi în acţiunea în constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995
| Comentarii |
|
I. Prin cererea înregistrată la data de 3 aprilie 2006, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamanţii P.V., P.B., S.P.S.A. şi Z.M. au chemat în judecată pe pârâtul J.M., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a certificatului de calitate de moştenitor nr. 205/27 septembrie 2002 emis de SC M. - BNP.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că pretenţiile reclamanţilor sunt întemeiate, din examinarea pieselor probatorii ale dosarului succesoral în care a fost eliberat certificatul de calitate de moştenitor defăimat în speţă rezultând că raportul de filiaţie între defuncta C.A. şi succesibila sa, J.E., nu a fost legal atestat, neexistând certitudinea că defuncta este, într-adevăr, mama persoanei indicate ca unic moştenitor.
Instanţa a înlăturat argumentul invocat de reclamanţi ca şi cauză de nulitate a certificatului de calitate de moştenitor, şi anume că acest act a fost emis în baza unor mijloace de probă false, constând în depoziţii nereale date de cele două martore în faţa notarului, apreciind că în procedura succesorală se impunea producerea de înscrisuri suplimentare care să ateste fară echivoc identitatea succesibilului, mai ales în condiţiile în care se dezbătea moştenirea unei persoane decedate cu mult timp în urmă, aspect grefat pe existenţa unor neconcordanţe în privinţa numelor unora dintre persoanele menţionate în actele de stare civilă înfăţişate.
în ceea ce priveşte motivul de nulitate invocat de reclamanţi, constând în nevalabila emitere a certificatului de moştenitor pentru un succesor decedat la momentul acceptării succesiunii şi care nu putea succede prin acceptarea moştenirii, deoarece era în viaţă, instanţa a constatat că este nefondat, motivat de faptul că, în condiţiile în care nu ar fi existat nicio îndoială cu privire la raportul de filiaţie între autoarea C.A. şi J.E., al cărei soţ supravieţuitor este pârâtul, conform certificatului de moştenitor nr. 1592/1988, atunci acesta putea fi considerat beneficiarul, prin retransmitere, a succesiunii autoarei C.A., cu consecinţa recunoaşterii vocaţiei acestuia la restituirea imobilului în litigiu, conform procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001, la care a recurs prin formularea notificării nr. 1909/31 iulie 2001.
Indiferent dacă se reţine faptul că J.E. a acceptat tacit moştenirea autoarei C.A., fie că reţine statutul său de neacceptant (însă nu de renun-ţător), beneficiul consacrat de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este susceptibil să profite pârâtului, în calitatea sa de succesor prin retransmitere.
în ceea ce priveşte argumentul de nelegalitate invocat de reclamanţi, referitor la faptul că certificatul a fost eliberat ulterior împlinirii termenului legal prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit, şi anume 14 februarie 2002, instanţa a constatat, de asemenea, că este nefondat faţă de art. 4.5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Termenul de acceptare a succesiunii coincide cu termenul pentru depunerea notificării şi este cel rezultat în urma prelungirii termenului iniţial, deci până la data de 14 februarie 2002.
Chiar dacă nu a reţinut instanţa incidenţa acestor motive de nulitate invocate de reclamanţi, a concluzionat că, cu toate acestea, mecanismul juridic analizat nu este eficient în speţă, datorită celeilalte cauze de nulitate a certificatului de calitate de moştenitor, examinată şi reţinută de instanţă, respectiv, nedovedirea identităţii succesibilului.
II. Tribunalul a reţinut următoarele considerente:
Reclamanţii din acest litigiu sunt cumpărătorii unor spaţii locative situate în imobilul sus-menţionat, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 003411/24 octombrie 1996, nr. 01474/9 decembrie 1996 şi nr. 01962/23 decembrie 1996, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Printr-o hotărâre judecătorească a fost constatată nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare ai căror titulari sunt reclamanţii din litigiul de faţă, în prezent cauza aflându-se pe rolul instanţei de recurs, aşa cum atestă încheierea dată la 24 mai 2005 de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, din care rezultă că judecata recursului exercitat împotriva deciziei civile nr. 123/2004 a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Prin promovarea prezentei acţiuni, reclamanţii urmăresc desfiinţarea certificatului de calitate de moştenitor nr. 205/2002, pe considerentul procedurii de eliberare a acestuia, cu consecinţa vătămării drepturilor lor, proprietari ai locuinţelor din imobilul litigios.
Potrivit art. 88 din Legea nr. 36/1995, „cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii”.
Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că numai persoanele care emit pretenţii asupra moştenirii, în temeiul legii, ori a testamentului pot cere anularea unui certificat de moştenitor sau de calitate succesorală eliberat în legătură cu o succesiune Ia care se consideră îndreptăţiţi, solicitând în acelaşi timp instanţei stabilirea drepturilor lor în legătură cu acea succesiune.
în cauză, reclamanţii sunt străini de succesiunea lui C.A. De altfel, cererea lor de chemare în judecată nu este întemeiată pe încălcarea vreunui drept succesoral al reclamanţilor în legătură cu această succesiune.
în consecinţă, a apreciat instanţa de apel, eliberarea unui certificat de calitate succesorală (care nu stabileşte decât calitatea de succesor a unei persoane, nu şi compunerea masei succesorale) nu le poate afecta în niciun fel drepturile lor în legătură cu o succesiune la care nu au niciun fel de vocaţie.
Prin urmare, reclamanţii nu au calitate procesuală pentru a cere anularea acestui certificat de calitate succesorală.
Interesul lor în promovarea acestei acţiuni, determinat de existenţa contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, nu le conferă şi calitate procesuală, cele două noţiuni fiind condiţii distincte, inconfundabile, de exerciţiu a acţiunii civile.
III. La termenul din 4 decembrie 2008, în şedinţă publică, apărătorul recurenţilor P.V. şi P.B. a invocat excepţia de neconstituţio-nalitate a dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, susţinând că dispoziţia vizată interzice a priori accesul la justiţie în anularea unui act juridic.
Prin încheierea de şedinţă de Ia aceeaşi dată, Curtea a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, dispunând suspendarea soluţionării recursului până la soluţionarea excepţiei.
Prin Decizia nr. 747 din 12 mai 2009, Curtea Constituţională învestită cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 a respins excepţia, cu argumentul, reţinut în motivare, că, potrivit art. 99 alin. (1) coroborat cu art. 100 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, actele notariale sunt supuse controlului judecătoresc şi pot fi atacate de părţi sau de orice persoană interesată prin acţiunea în anulare la instanţa judecătorească, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
Curtea Constituţională a mai reţinut că, potrivit şi jurisprudenţei sale anterioare, excepţia este nefondată, dat fiind că în cuprinsul textului de lege nu se face nicio distincţie între succesori şi terţele persoane care ar putea fi vătămate prin folosirea unui certificat de moştenitor emis cu încălcarea legii.
Curtea a reţinut următoarele:
Recurenţii-reclamanţi au promovat cererea de chemare în judecată, pentru constatarea nulităţii absolute a certificatului de calitate de moştenitor nr. 205/27 septembrie 2002, invocând ca şi cauză de nulitate încălcarea legii, la momentul emiterii acestuia, cauza ilicită şi fraudarea legii, iar ca temei de drept dispoziţiile dreptului comun, art. 968 C. civ.
Prin decizia recurată s-a reţinut lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor-recurenţi, exclusiv pe baza dispoziţiilor art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995.
Prima instanţă, reţinând motivul de nulitate invocat, a dispus admiterea acţiunii şi a constatat nulitatea certificatului de moştenitor, argumentele de drept reţinute în sentinţă fiind cele cuprinse în art. 84 şi art. 88 alin. (1) teza a Il-a, citată anterior, din Legea nr. 36/1995.
Acest ultim temei juridic a fost avut în vedere şi de către instanţa de apel, chemată să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei sentinţei, în calea de atac a apelului.
Curtea Constituţională, respingând excepţia de neconstituţiona-litate cu care a fost sesizată, se referă în considerentele deciziei pronunţate la dispoziţiile art. 99 şi art. 100 din Legea notarilor publici nr. 36/1995, într-un demers interpretativ care nu îi aparţine, potrivit legii în baza căreia funcţionează, nr. 47/1992.
Pe de altă parte, potrivit actelor aflate la dosarul cauzei, rezultă în mod incontestabil că recurenţii-reclamanţi, chemaţi în judecată de către intimatul-pârât, în acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, au invocat, în cadrul unei cereri de revizuire a deciziei civile nr. 123/26 ianuarie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, acte noi, obţinute după momentul pronunţării acesteia, potrivit cărora reclamantul J.M. nu are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului situat în str. A.R. nr. 7, sector 2, cu motivarea că autoarea acestuia, J.E. nu ar fi fost fiica fostei proprietare a imobilului, C.S.A. şi, deci, nici moştenitoarea legală a acesteia, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor a cărui anulare s-a cerut în prezenta cauză.
Respingându-li-se cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanţa de revizuire, cercetând motivele prin care recurenţii revizuenţi urmăreau să obţină în această cale procesuală o analiză a dovezilor prezentate, prin raportare la certificatul de calitate de moştenitor, a reţinut în motivarea deciziei nr. 48/R din 31 ianuarie 2006 puterea probantă diferită a actelor, în fiincţie de forma acestora sau de îndeplinirea sau nu a formalităţilor pe care legea le cere pentru un anumit înscris, respectiv tocmai puterea probantă superioară a certificatului de moştenitor, comparativ cu alte acte care, îndeobşte, stau la baza emiterii acestuia, în considerarea tocmai a dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995.
Considerentele acestei decizii lasă să se înţeleagă faptul că revi-zuenţii au fost realmente îndreptăţiţi să urmeze o altă cale decât cea a revizuirii, citarea în acest sens a dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, având menirea de a evidenţia impedimentul legal, de a cărui depăşire depinde analiza actelor de care s-au prevalat revizuenţii, aceleaşi cu cele invocate în cauza de faţă, menite să ateste o altă situaţie de drept cu privire la succesiunea defunctei C.S.A.
în sfârşit, dar nu în ultimul rând, premisa legală ce a stat la baza recunoaşterii dreptului şi, implicit, a calităţii intimatului-pârât de a beneficia de dispoziţiile legii cu caracter reparatoriu nr. 10/2001 a constituit-o înseşi dispoziţiile acestei legi, respectiv art. 4 alin. (3), potrivit cărora „Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi”.
Se impune a mai fi făcută şi o menţiune suplimentară, anume aceea că deşi legea specială nu impune cu necesitate dovedirea calităţii de succesor în drepturile fostului proprietar pe baza unui certificat de moştenitor, câtă vreme însăşi cererea de restituire are, potrivit legii, valoare de acceptare a succesiunii, certificatul de calitate de moştenitor eliberat în condiţiile Legii nr. 36/1995 obligă instanţele la luarea lui în considerare, astfel cum s-a şi întâmplat, ca probă cu o valoare superioară actelor care au stat sau era necesar să stea la baza eliberării lui.
Ca urmare, Curtea, în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a recurenţiior-reclamanţi, a arătat:
Sunt dispoziţiile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, derogatorii de la regimul de drept comun în materie de nulitate a actelor juridice?
Poate fi confundat interesul procesual al reclamanţilor cu calitatea procesuală activă a acestora, sau se poate stabili calitatea procesuală activă exclusiv din perspectiva recunoaşterii unui interes procesual al reclamanţilor?
Care ar fi consecinţele constatării nulităţii certificatului de moştenitor supus analizei, în considerarea dispoziţiilor alin. (2) din art. 88 din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora notarul public va emite un nou certificat de moştenitor, în baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a constatat nulitatea unui certificat de moştenitor?
Este soluţia contrară celei din decizie, concordantă cu practica actuală a instanţelor?
Răspunzând acestor întrebări, Curtea a constatat că decizia recu-rată este nelegală în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât a admis recursul declarat în cauză şi în baza art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., constatând că instanţa de apel s-a pronunţat exclusiv pe excepţie, a dispus casarea deciziei şi trimiterea cauzei aceluiaşi tribunal, pentru rejudecarea apelului, având în vedere următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 36/1995 nu pot fi considerate ca derogatorii de la dreptul comun în materie de nulitate a actelor juridice.
Aceste dispoziţii reglementează în concret regimul nulităţii relative a certificatului de moştenitor, respectiv a nulităţilor ce pot fi invocate de acei cărora li se opune un certificat de moştenitor, ei înşişi având pretenţii asupra succesiunii stabilite în conţinutul certificatului, astfel interpretându-se ultima dispoziţie cuprinsă în alin. (1) privind dreptul de a cere „anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii”.
Delimitarea, prin acest text, a cercului persoanelor considerate interesate în a cere anularea unui certificat de moştenitor, nu trebuie să conducă Ia ideea potrivit căreia certificatul de moştenitor nu poate fi constatat nul absolut, potrivit regulilor ce reglementează regimul nulităţii absolute.
Certificatul de moştenitor reprezintă, în esenţă, un act autentic şi consensual.
Caracterul autentic este dat de respectarea dispoziţiilor art. 1171 C. civ., actul fiind întocmit exclusiv de către notarul public, cu procedura prevăzută de lege.
Caracterul consensual al actului rezultă din modul de reglementare a procedurii succesorale, concepută a se desfăşura în prezenţa şi cu acordul tuturor succesibililor.
Regimul nulităţii absolute este unul comun tuturor actelor juridice, inclusiv cele autentice şi consensuale.
Regimul nulităţii absolute este reglementat de Codul civil, iar dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 36/1995, avute în vedere de Curtea Constituţională în decizia pronunţată în cauză, nu fac decât să accentueze corespondenţa dintre legea specială şi legea generală, respectiv legea ce reglementează actele notariale şi dreptul comun.
Aşa fiind, „orice persoană interesată” (art. 99 din Legea nr. 36/1995) poate formula o cerere de constatare a nulităţii absolute a unui certificat de moştenitor, pentru motive ce pot conduce la aplicarea acestei sancţiuni, între care şi cauza ilicită (art. 968 C. civ.), temei de drept care a stat la baza promovării cererii de chemare în judecată şi în cauza de faţă.
Condiţia interesului reclamanţilor în promovarea cererii de chemare în judecată este una în raport de care se stabileşte şi calitatea procesuală a acestora.
Calitatea procesuală a reclamanţilor-recurenţi este justificată de aceştia de afirmarea dreptului lor de proprietari ai imobilului, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, pornind de la premisa că imobilul intra sub incidenţa acestei legi, a cărei aplicare este negată In cadrul dosarului având ca obiect constatarea nulităţii acelui contract şi revendicarea.
în cadrul acelui proces, suspendat la acest moment până la soluţionarea cauzei de faţă, recurenţii şi-au formulat inclusiv apărări ţinând de lipsa calităţii reclamantului (intimat în cauza de faţă) de proprietar al imobilului, ca şi succesor în baza certificatului de calitate succesorală, eliberat de pe urma adevăratei proprietare.
Aceste apărări, deduse judecăţii într-o cale de atac extraordinară (revizuirea întemeiată pe existenţa unor acte noi), nu au putut fi primite, câtă vreme instanţa de revizuire a stabilit, în mod irevocabil, valoarea probatorie superioară a certificatului de moştenitor şi, prin aceasta, şi a certificatului de calitate succesorală, în raport de alte mijloace de probă.
în acest fel este dovedit interesul născut, legitim, personal şi actual al reclamanţilor-recurenţi de a nu fi luat în considerare certificatul de calitate succesorală, ca act probatoriu, în raport de care au fost apreciate ca fiind întemeiate susţinerile reclamantului privind trecerea fără titlu a imobilului în proprietatea statului, vânzarea nelegală a imobilului şi îndreptăţirea lui de a obţine restituirea în natură a acestuia, în cadrul acţiunii în revendicare.
Odată stabilit interesul reclamanţilor în promovarea cererii de chemare în judecată, precum şi calitatea acestora de terţi în raport de actul a cărui nulitate absolută au cerut a fi constatată, este greşită soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii lor procesuale active, adoptată de instanţa de apel.
în raport de aceste argumente, este evident că intimatul a susţinut în mod greşit teza potrivit căreia recurenţii-reclamanţi ar putea avea calitate procesuală să atace contractele în baza cărora a fost dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului.
Interesul recurenţilor-reclamanţi nu are legătură cu titularul dreptului de proprietate, dobânditor originar, ci cu modul în care intimatul a dovedit succesiunea care i-a permis să se subroge în drepturile acestuia, în baza transmisiunii cu caracter testamentar şi, respectiv, de succesor universal.
Or, din perspectiva succesiunii, nu prezintă importanţă titlul de proprietate, ci persoanele în patrimoniul cărora s-a regăsit sau trebuia să se regăsească bunul, ca efect al transmisiunii succesorale.
Constatarea nulităţii certificatului de calitate succesorală nu trebuie, în mod obligatoriu, să producă vreun efect în planul succesiunii reale ce ar urma să se stabilească, pornind de la dispoziţiile art. 88 alin. (2) din Legea nr. 36/1995. Aceste dispoziţii sunt incidente în ipoteza contestării certificatului de acele persoane cuprinse în cercul succesibililor, interesaţi în dezbaterea succesiunii şi, deci, a emiterii ulterioare a unui nou certificat.
Soluţia preconizată în prezenta decizie nu este contrară practicii de până la acest moment, având în vedere particularităţile pe care le prezintă speţa, particularităţi care constau în: a) calitatea reclamanţilor-recurenţi de titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului în privinţa căruia s-a susţinut că ar fi operat o nelegală transmitere a drepturilor succesorale; b) existenţa pe rol a cauzei, suspendate la acest moment, în care părţile îşi dispută titlurile de proprietate, titlul de proprietate al intimatului-pârât fiind întregit tocmai de certificatul de calitate de moştenitor nr. 205/27 septembrie 2002; c) condiţiile speciale care au determinat şi sub care a fost emis certificatul de calitate de moştenitor cu nota de la pct. 2 din conţinutul acestuia, potrivit căreia: „Prezentul certificat de moştenitor a fost eliberat în baza Legii nr. 10/2001, art. 4 alin. (3) pentru valorificarea drepturilor imobiliare ale defunctei (...), pentru care a fost depusă notificarea (...)”, menţiune care nu poate fi specifică unui certificat de moştenitor eliberat în baza Legii nr. 36/1995, dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 neaducând alte derogări de la dreptul comun decât cele ţinând de repunerea succesibililor în termenul de acceptare a unei succesiuni care, fără a fi fost repudiată, li s-ar fi cuvenit celor înscrişi în certificat; d) imposibilitatea în care s-ar afla recurenţii-reclamanţi, de a deduce în faţa unei instanţe apărările lor legate de eventuala emitere a certificatului de moştenitor cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie de transmitere a drepturilor succesorale, ceea ce ar avea semnificaţia limitării accesului la justiţie, drept consacrat prin dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şi propr. int., decizia nr. 390/R din 8 octombrie 2009
| ← Certificat de moştenitor. Acţiune în nulitate. Lipsa... | Nulitatea certificatului de moştenitor. Calitate procesuală... → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Certificatul de moştenitor - act autentic şi consensual. Nulitate. Calitate procesuală activă. Interes. Pârâţi în acţiunea în constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995
