Certificat de moştenitor. Acţiune în constatarea nulităţii. Interes. Legatar cu titlu particular. Interesul de a se stabili persoana căreia i se poate solicita executarea legatului
Comentarii |
|
I. Instanţa de fond a reţinut următoarele:
Sub aspectul excepţiei invocate de pârâtă prin întâmpinare, s-a reţinut că reclamanţii-pârâţi sunt beneficiarii unui legat cu titlu particular având ca obiect compensaţiile băneşti cuvenite defunctei N.T., decedată la 12 martie 2006, în baza Legii nr. 9/1998, potrivit testamentului autentificat sub nr. 1026/05 aprilie 2004.
Conform dispoziţiilor art. 899 alin. (2) C. civ., legatarul singular intră în posesiunea lucrului legat din ziua în care a cerut prin justiţie sau i s-a încuviinţat de bunăvoie predarea legatului. în consecinţă, când legatul are ca obiect un drept de creanţă, legatarul poate obţine executarea legatului printr-o acţiune personală, cu caracter patrimonial, întemeiată pe testament şi intentată împotriva moştenitorului universal sau cu titlu universal, în speţă împotriva pârâtei-reclamante, în calitate de legatar universal.
Pe de altă parte, prin anularea certificatului care atestă calitatea pârâtei-reclamante de legatar universal a defunctei N.T., reclamanţii-pârâţi nu obţin niciun folos practic, deoarece ei nu au vocaţie succesorală concretă pentru întreaga masă succesorală, ci numai pentru un bun din această masă, or, una din condiţiile interesului în exercitarea acţiunii civile este aceea ca interesul să fie personal şi direct al titularului cererii.
S-a reţinut, de asemenea, că reclamanta nu justifică un interes nici în ceea ce priveşte chemarea în judecată a pârâtei G.M., pe calea cererii formulate conform art. 57 C. proc. civ., apărând un interes al unei terţe persoane beneficiare a unui alt legat cu titlu particular.
II. Curtea a reţinut următoarele:
Condiţia generală a interesului pentru ca cineva să devină parte în procesul civil nu este prevăzută în mod expres în dispoziţiile procedurale civile decât pentru anumite situaţii particulare, reglementate în cuprinsul art. 111 C. proc. civ. sau art. 49 C. proc. civ., însă, pentru toate celelalte ipoteze, cerinţa interesului reprezintă o creaţie a juris-prudenţei şi a practicii judiciare.
Această cerinţă priveşte nu doar introducerea acţiunii, fiind necesar a fi îndeplinită pentru orice cerere făcută în desfăşurarea procesului civil.
Cu alte cuvinte, procedura judiciară nu trebuie să fie pusă în mişcare dacă nu aduce părţii un avantaj legal, ce poate fi moral sau material, ci urmăreşte doar şicanarea părţii adverse.
Curtea a apreciat că reclamanţii au dovedit că au în cauză un interes personal şi legitim de a formula prezenta acţiune, având în vedere tocmai calitatea acestora de legatari cu titlu particular, calitate ce le conferă dreptul de a cere executarea legatului printr-o acţiune îndreptată împotriva legatarului universal, fiind astfel necesar a se stabili care este persoana care are această calitate.
Mai mult, reclamanţii dovedesc şi îndeplinirea cerinţelor ca interesul în promovarea acţiunii să fie unul născut şi actual, prin aceea că sunt titularii unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere încheiat cu defuncta N.T., contract a cărui anulare a fost solicitată în justiţie de către pârâta din prezenta cauză.
Astfel, prin exercitarea prezentei acţiuni, reclamanţii urmăresc să se apere împotriva cererilor făcute în instanţă de către pârâtă, cereri ce nu pot fi promovate în lipsa calităţii de moştenitor a acesteia.
C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şi propr. int., decizia nr. 141/Rdin 10 martie 2009
Notă: în legătură cu problema calităţii procesuale active într-o cerere de anulare a certificatului de moştenitor formulată de o persoană care are o obligaţie faţă de succesori sau faţă de care succesorii au o îndatorire (speţele nr. 87, 88, 89), apreciem întemeiată opinia exprimată în această din urmă cauză.
← Certificat de moştenitor. Acţiune în nulitate. Lipsa... | Certificat de moştenitor. Acţiune în nulitate relativă.... → |
---|