Certificat de moştenitor. Acţiune în nulitate. Calitate procesuală activă. Pârâţi într-o acţiune în revendicare promovată într-un alt dosar. Interes. Lipsa de efecte a unei hotărâri anterioare într-o cauză în care nu au avut calitate de părţi
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată la data de 20 ianuarie 2006, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanţii P.N., O.M.A. şi R.D.C. au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâţii D.S.D. şi CGMB-AFI, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. N6459/22 iunie 2004, având ca obiect apartamentul nr. I situat în imobilul din Bucureşti, str. P.S. nr. 56, et. 1, sector 1.
într-un al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 1771/30 octombrie 2006 (rămasă irevocabilă, prin decizia civilă nr. 1005/16 mai 2007), Tribunalul Bucureşti, Secţia a lll-a civilă (şi, respectiv, Curtea de Apel Bucureşti), a hotărât că reclamanţii justifică un interes în cauză, pentru că au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, solicitând reparaţii, inclusiv apartamentul pârâtului, şi a trimis dosarul spre rejudecare în fond, reţinând că prima instanţă, cu încălcarea îndrumărilor şi problemei de drept dezlegate de instanţa de control judiciar, a soluţionat pricina tot pe cale de excepţie.
Curtea a constatat că instanţa de fond, după casarea cu trimitere, în baza înscrisurilor noi depuse la dosar şi în virtutea plenitudinii de competenţă, în fapt şi în drept, ca o garanţie a dreptului de acces la o instanţă independentă şi imparţială, reglementat ca o componentă materială a dreptului la un proces echitabil, de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, a analizat legitimarea procesuală activă a reclamanţilor, din perspectiva dreptului de proprietate al autorului acestora.
Astfel, instanţa de fond a reţinut, în mod legal, că, anterior intrării în vigoare a Codului familiei, relaţiile patrimoniale dintre soţi erau reglementate de Codul civil din anul 1864, regimul matrimonial legal fiind cel al separaţiei de bunuri, potrivit căruia fiecare dintre soţi îşi păstra administrarea, folosinţa şi libera dispoziţie a averii sale.
Prin actul de vânzare-cumpărare, autentificat la Tribunalul Ilfov -Secţia notariat, A.M. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză, soţul său, A.I., dându-şi doar autorizaţiunea la încheierea actului, potrivit dispoziţiilor în vigoare la acel moment, dreptul de proprietate fiind înscris pe numele lui A.M., conform procesului-verbal nr. 4152/11 aprilie 1940, întocmit de Comisia pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare în Bucureşti.
Cum imobilul situat în Bucureşti, str. P.S. nr. 56, sector 1 a fost bun propriu al lui A.M., care a fost moştenită de N.C.I., reclamanţii, în calitate de pretinşi succesori ai defunctului A.I., predecedat numitei
A.M., nu demonstrează un titlu, în virtutea căruia să poată introduce o acţiune în nulitate împotriva unui contract de vânzare-cumpărare încheiat de terţi, având ca obiect un apartament al imobilului din litigiu, existenţa interesului, justificat prin prisma introducerii unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, neputând echivala cu dobândirea calităţii de moştenitori şi ai defunctei A.M. sau cu dobândirea unui drept de proprietate asupra unui bun propriu al acesteia, ce nu a aparţinut niciodată defunctului A.I.
în acest context, se poate pune în discuţie posibilitatea acestei instanţe de a reevalua, în cadrul acţiunii în nulitate, într-un al doilea ciclu procesual, probele deja existente la dosar, respectiv, probele noi depuse de către reclamantul D.D.S., pentru a stabili existenţa dreptului de proprietate al reclamanţilor P.N., O.M.A. şi R.D.C. asupra imobilului în litigiu, în raport de deciziile invocate de aceşti reclamanţi -decizia civilă nr. 1331/19 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, decizia civilă nr. 1005/16 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.
Astfel, Curtea a reţinut că decizia civilă nr. 1331/19 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti a fost pronunţată într-o procedură având ca obiect contestaţie la Legea nr. 10/2001, angajată exclusiv între reclamantul P.N. şi Primarul General al Municipiului Bucureşti, deci, în care recurentul-pârât din prezenta cauză, D.D.S., nu a fost parte (intervenind accesoriu ulterior, conform deciziei civile nr. 418/20 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă şi deciziei civile nr. 703/27 ianuarie 2009 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi în care, iară a se indica, in concreto, certificatele de moştenitor la care se referă, într-o exprimare de ordin general, de tipul: „Or, la dosar, se află contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 21759/5 august 1931, din care rezultă că numita A.M., cu consimţământul soţului său, A.I., a dobândit suprafaţa de 600 mp situată în Bucureşti, str. P.S. nr. 56, fostă 32 bis, pe care s-a construit apoi imobilul în litigiu. Aşadar, rezultă că, în cauză, s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul cauzei de faţă” şi „(...) cu actele de stare civilă şi numeroasele certificate de moştenitor, apelanţii (n.i.r.: nu exista decât un singur apelant în cauză - P.N.) au făcut şi dovada calităţii de moştenitor după urma defunctei lor autoare M.A., soţia defunctului I.A.”, instanţa tranşează asupra dreptului de proprietate şi a calităţii de moştenitor a apelantului P.N., de pe urma defiinctei M.A., cu privire la care nu s-a pretins această constare, întrucât intimaţii-reclamanţi din prezenta cauză susţin că sunt doar moştenitorii lui I.A.
S-ar putea opune considerentele acestei hotărâri, hotărâre prin care doar s-a admis apelul şi a fost desfiinţată sentinţa civilă nr. 506 din 1 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu autoritate de lucru judecat, în faţa instanţei învestite cu acţiunea în nulitatea contractului nr. N6459/22 iunie 2004, formulată de reclamanţii P.N., O.M.A. şi R.D., ar putea prevala aceste considerente asupra realităţii probatorii, care conturează adevărul judiciar; ce ar trebui să prevaleze?
în acest punct, se consideră că răspunsul trebuie dat din perspectivă convenţională. Astfel, recurentul-pârât D.D.S. este în posesia unui „bun”, ca noţiune autonomă reglementată de art. I al Primului Protocol adiţional la Convenţie, respectiv dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 1, situat în imobilul în litigiu, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. N6459/22 iunie 2004, titlu valabil până în prezent, dar care este atacat cu o acţiune în nulitate.
Intimaţii-reclamanţi au doar speranţa de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, speranţă ce ar fi putut deveni legitimă, în măsura în care aceştia ar fi dovedit îndeplinirea condiţiei de a fi succesori ai defiinctei M.A., titulara exclusivă a dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 1 al imobilului situat în Bucureşti, str. P.S. nr. 56, sector 1.
Cum anularea titlului de proprietate al contractului de vânzare-cumpărare nr. N6459/22 iunie 2004, al recurentului-pârât D.D.S. ar reprezenta o ingerinţă în dreptul său de proprietate, ingerinţă care însă nu ar fi determinată de stat, Curtea a apreciat că suntem pe tărâmul relaţiilor dintre particulari, în care responsabilitatea statului, din perspectiva obligaţiilor pozitive de a proteja dreptul de proprietate, constă în asigurarea unei proceduri echitabile pentru părţi (a se vedea cauza Crefu c. României, Hotărârea din 8 iulie 2008).
Or, această procedură presupune în mod necesar administrarea tuturor probelor legale, utile şi pertinente, prin care recurentul să poată demonstra, în procedura angajată împotriva sa, pe terenul dreptului comun, că cei care tind să îi anuleze titlul de proprietate nu au legitimarea procesuală activă de a o face, pentru că nu se pot prevala de dreptul de proprietate al defunctei M.A. asupra apartamentului nr. 1 al imobilului în litigiu.
Acestea sunt argumentele care, în opinia instanţei de recurs, dau posibilitatea ca, într-o procedură distinctă, ce nu se caracterizează prin triplă identitate, de părţi, de obiect şi de cauză juridică, instanţele să poată face propria analiză a calităţii procesuale active a recla-manţilor-intimaţi P.N., O.M.A. şi R.D. şi să nu i se poată opune recurentului-pârât constatările unor proceduri în care nu a fost parte şi în care nu s-a putut apăra.
în ceea ce priveşte decizia civilă nr. 1005/16 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, pronunţată în recursul din primul ciclu procesual al prezentei cauze, prin care s-a stabilit că interesul intimaţilor-reclamanţi P.N., O.M.A. şi R.D. este actual şi legitim, fiind întemeiat pe dispoziţiile referitoare la măsurile reparatorii acordate de Legea nr. 10/2001, astfel încât instanţa de fond ar fi avut obligaţia de a analiza fondul acesteia, Curtea a expus deja, în cenzurarea legalităţii deciziei civile nr. 395/9 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, consideraţiile ce ţin atât de regimul excepţiilor procesuale, cât şi condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile, şi care determină posibilitatea instanţelor, într-un al doilea ciclu procesual, de a invoca excepţii de ordine publică, altele decât cele care au fost deja analizate, şi aceste consideraţii, la care se adaugă cele enunţate din perspectivă convenţională, se menţin ca deplin valabile.
C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., decizia nr. 448 din 6 aprilie 2010
| ← Certificat de moştenitor. Acţiune în nulitate. Interes.... | Certificat de moştenitor. Acţiune în nulitate. Calitate... → |
|---|
