Citarea nelegală. încălcarea dispoziţiilor art.85 Cod procedură civilă

Potrivit art.85 Cod procedură civilă, instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel, iar art. 107 Cod procedură civilă, obligă instanţa să amâne judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor impuse de lege, sub sanţiunea nulităţii.

Principiul contradictorialităţii - principiu de bază al dreptului civil românesc - impune asigurarea drepturilor părţilor de a lua cunoştinţă de pretenţiile reciproce şi de a administra probatorii, obligaţia de citare a părţilor cu respectarea dispoziţiilor art.98 Cod procedură civilă, fiind una din modalităţile de realizare a acestui principiu.

în cauză se reţine că deşi apelanta pârâtă, în cererea declarativă de apel a indicat domiciliul ales unde urmau să-i fie transmise toate actele de procedură - instanţa de apel a dispus citarea la o altă adresă.

Ulterior, pentru termenul din 13.11.2000 când apelul s-a soluţionat în fond, apelanta pârâtă nu a mai fost citată, reţinându-se eronat că are termen în cunoştinţă, deşi nici personal şi nici prin apărător angajat nu fusese prezentă în instanţă la primul termen de judecată, instanţa de apel făcând o greşită aplicare a art. 153 Cod procedură civilă.

Curtea de Apel Constanţa - decizia civilă nr.696/24 aprilie 2001

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Citarea nelegală. încălcarea dispoziţiilor art.85 Cod procedură civilă