Contradictorialitatea în procesul civil.

Principiul disponibilităţii - art.129 Cod procedură civilă

Contradictorialitatea în procesul civil înseamnă posibilitatea acordată prin lege părţilor, de a discuta în contradictoriu în faţa instanţei toate elementele de fapt şi de drept ale cauzei.

Acest principiu al dreptului procesual este consacrat în dispoziţiile art.129 cod pr.civilă.

Pe de altă parte, potrivit art. 130 alin.ultim Cod procedură civilă, disponibilitatea în procesul civil înseamnă recunoaşterea dreptului părţilor de a dispune de obiectul procesului şi de mijloacele sale procesuale de apărare.

Potrivit principiului disponibilităţii, instanţa este ţinută să se pronunţe, în limitele investirii, numai cu privire la persoanele care au fost chemate în judecată şi asupra obiectului determinat al pricinii, stabilit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, deoarece nici o dispoziţie legală nu prevede posibilitatea instanţei de a se pronunţa asupra vreunei chestiuni necerută de nici una dintre părţi şi pusă în discuţie din oficiu de instanţă.

în speţă, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale sus-citate, deoarece:

încheierea atacată cu apel prevede în considerente că cererea de înscriere în cartea funciară a fost respinsă, deoarece titlul de proprietate al reclamantului a fost anulat prin hotărâre judecătorească. Instanţa de apel depăşeşte limitele investirii şi respinge apelul, fără să cerceteze dacă într-adevăr, titlul de proprietate al reclamantei a fost anulat;

instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel, formulate de reclamantă, motivându-şi soluţia de respingere a acestuia pe o excepţie nepusă în discuţia părţilor.

Curtea de apel Constanţa - decizia civilă nr. 1806/13 noiembrie 2001

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contradictorialitatea în procesul civil.