Contract de depozit voluntar. Dovada contractului

Potrivit art. 1597 cod civil "depozitul voluntar nu se poate face decât prin înscris".

Prin urmare, pe lângă predarea lucrului se mai cere ca depozitul să fie constatat printr-un înscris.

în situaţia în care actul juridic de depozit nu a fost întocmit în scris, deponentul se află în imposibilitatea de a dovedi actul juridic prin alte mijloace de probă, aspect care conduce la respingerea acţiunii în restituirea bunului, ca nefondată.

(Secţia a IV-a civilă - decizia nr. 393/6. 04. 1995).

Prin sentinţa civilă nr. 421/1993, Judecătoria Slobozia a respins acţiunea formulată de reclamantul M.I. împotriva pârâtei D.F., prin care a solicitat restituirea a 20 de roţi de caşcaval, în greutate de 20 kg sau contravaloarea acestora de 155.200 lei.

Prin decizia civilă nr. 32/1995, Tribunalul Ialomiţa a respins apelul reclamantului M.I., ca nefondat.

S-a reţinut că reclamantul a lăsat pârâtei cele 20 de roţi de caşcaval în păstrare, deoarece aceasta dispunea de condiţii bune pentru conservarea produsului alimentar, condiţii în care riscul de alterare era diminuat.

în contextul dat, înţelegerea părţilor a echivalat cu un contract de depozit voluntar, în sensul prevederilor art. 1591 Cod civil.

S-a avut în vedere că, în contextul dispoziţiilor art. 1597 Cod civil şi, respectiv, art. 1191 Cod civil, dovada depozitului voluntar se face prin înscris or, în speţă, nu s-a dovedit existenţa contractului printr-un înscris.

Curtea constată că tribunalul a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii - depozit voluntar hotărârea pronunţată fiind consecinţa aplicării corecte a legii.

Pentru aceste considerente, în baza art. 316 rap. la art. 296 Cod procedură civilă, recursul formulat de reclamant va fi respins, ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contract de depozit voluntar. Dovada contractului