Contract de credit. Rezoluţiune. Stingerea ipotecii menită să garanteze obligaţia de restituire a împrumutului, conform principiului accesorium sequitur principale

în situaţia în care contractul de credit a fost rezoluit, contractul de ipotecă, menit să garanteze obligaţia de restituire a împrumutului, se va stinge, conform principiului "accesorium sequitur principale".

Prin urmare, cererea de executare silită îndreptată de creditori împotriva garanţilor ipotecari, după ce s-a dispus, pe cale judecătorească, rezoluţiunea contractului de împrumut, urmează a fi respinsă.

(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1.827/13.11.1998)

Prin sentinţa civilă nr. 3.993 din 7.10.1997, Judecătoria Giurgiu a respins cererea de executare silită imobiliară formulată de creditoarea C.B. S.A. - Sucursala Giurgiu împotriva debitorilor T.I. şi T.P., a admis contestaţia la executare formulată de debitorii T. şi a anulat formele de executare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 179/1995 a Tribunalului Giurgiu a fost admisă acţiunea reclamantei C.B. - SA. împotriva pârâtei S.C. "L." - S.R.L., iar pârâta a fost obligată Ia plata sumei de 20.017.956 lei, reprezentând credit restant şi dobânzi, iar aceeaşi acţiune a fost respinsă în contradictoriu cu pârâţii T.I. şi P., care aveau calitatea de garanţi ipotecari. Sentinţa menţionată este definitivă, însă nu este opozabilă debitorilor din prezentul proces şi nu poate fi pusă în executare împotriva lor, deoarece, potrivit art. 1.662 Cod civil, fidejusorul nu este ţinut a plăti creditorului decât atunci când acesta nu se poate îndestula de la debitorul principal, asupra averii căruia trebuie să se facă în primul rând urmărirea, afară de cazul în care s-a obligat în solidar cu datornicul.

în speţă, executarea silită nu a fost pornită împotriva datornicului, iar garanţii nu au fost obligaţi în solidar cu acesta, astfel că, cererea de executare silită a fost respinsă.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea S.A.C.B. -Sucursala Giurgiu, iar prin decizia civilă nr. 151 din 24.02.1998, Tribunalul Giurgiu a admis apelul, a desfiinţat sentinţa pronunţată de Judecătoria Giurgiu şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă, în vederea continuării procedurii de executare silită imobiliară împotriva debitorilor T.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că garanţii-ipotecari T.I. şi P. au garantat împrumutul de 50.000.000 lei, acordat de creditoarea C.B.-SA. Giurgiu unei societăţi comerciale, iar prin contractul de ipotecă au renunţat la beneficiul de diviziune şi de discuţiune, astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1.777, 1.778 şi 1.782 Cod civil, iar soluţia de respingere a cererii creditoarei este greşită, împrejurarea că, prin sentinţa civilă nr.179 din 23.11.1995 a Tribunalului Giurgiu, a fost respinsă acţiunea faţă de garanţi, nu poate constitui un impediment la executare, deoarece ipoteca îşi produce efectele numai în faza de executare a obligaţiilor, iar, pe de altă parte, creditoarea avea deja un titlu executoriu împotriva garanţilor - contractul de ipotecă.

împotriva acestei decizii au formulat recurs intimaţii T.I. şi P., solicitând casarea hotărârii, în baza art. 304 pct. 6-11 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive: a) în mod greşit a dispus tribunalul continuarea executării silite imobiliare împotriva debitorilor T., deoarece executarea nu se poate efectua în lipsa unui titlu executoriu, sentinţa civilă nr. 179/1995 a Tribunalului Giurgiu nu este opozabilă debitorilor, deoarece acţiunea a fost respinsă faţă de garanţi; b) titlul executoriu este opozabil numai datornicului principal S.C. "L." - S.R.L. şi nu există nici un temei în baza căruia să se pornească executarea silită împotriva garanţilor, deoarece contractul de credit nr. 110/28.10.1994 a fost desfiinţat.

Curtea de Apel Bucureşti constată că recursul este fondat şi îl va admite, în baza art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, deoarece hotărârea atacată în recurs a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.

în fapt, prin contractul de împrumut nr. 110 din 28.10.1994 C.B. -Sucursala Giurgiu a împrumutat numitei S.C. "L." - S.R.L. suma de 36.000.000 lei, pe termen de un an, cu o dobândă de 100 % pe an. împrumutul a fost garantat cu bunuri în valoare de 64.700.000 lei, printre care se află şi apartamentul proprietatea debitorilor T, garanţia fiind constituită prin contractul de ipotecă nr. 1.179/20.10.1994, încheiat între C.B. - S.A. - Sucursala Giurgiu, şi numiţii T.I. şi P.

Prin sentinţa civilă nr. 174 din 23.11.1995, pronunţată în dosarul nr.791/1995, Tribunalul Giurgiu a dispus rezoluţiunea contractului de împrumut nr. 110 din 28.10.1994, încheiat între C.B. - Sucursala Giurgiu şi S.C. "L." - S.R.L. şi a obligat pe pârâta S.C. "L." - S.R.L. la plata sumei de 4.640.167 lei, reprezentând dobânzi, şi a instituit un sechestru asigurator asupra bunurilor proprietatea pârâtei S.C. "L." - S.R.L., până la concurenţa sumei de 32.658.123 lei.

Această sentinţă este definitivă, reprezintă titlu executoriu, şi a fost pusă în executare împotriva debitorilor-recurenţi T.I. şi P.

Faţă de situaţia de fapt menţionată, care a fost corect reţinută de către instanţa de apel, este de precizat că legea a fost aplicată greşit, deoarece tribunalul a dat deplină eficienţă contractului de ipotecă semnat de debitorii T., deşi acest contract nu mai este în fiinţă.

Contractul de credit nr. 110/28.10.1994, contract care, oricum, nu a reprezentat niciodată un titlu executoriu, a fost definitiv desfiinţat în baza sentinţei civile nr. 179/1995 a Tribunalului Giurgiu. Ca o consecinţă a acestei desfiinţări a contractului principal s-a stins, pe cale accesorie, şi contractul de ipotecă prin care recurenţii T. au garantat obligaţia de restituire a împrumutului de către S.C. "L." - S.R.L. Aceasta, deoarece ipoteca este un drept real accesoriu, care însoţeşte obligaţia pe care o are debitorul faţă de creditor, a cărei soartă o împărtăşeşte integral, în virtutea principiului "accesorium sequitur principale". Astfel, dacă contractul de credit a fost rezolvit, aceasta reprezintă, din punct de vedere juridic, desfiinţarea contractului de credit, cu efect retroactiv, şi desfiiţarea, ca o consecinţă, a tuturor garanţiilor afectate pentru executarea obligaţiilor asumate prin contractul desfiinţat. în baza sentinţei prin care a fost desfiinţat contractul, singura obligată faţă de creditoare este S.C. "L." - S.R.L., deoarece toate celelalte garanţii s-au stins odată cu desfiinţarea contractului principal. Obligaţia asumată de S.C. "L." - S.R.L., prin contract, obligaţie garantată, a fost desfiinţată şi înlocuită printr-o altă obligaţie de plată, stabilită prin sentinţa civilă, obligaţie ce are un alt temei juridic, şi aparţine numai debitoarei S.C. "L." - S.R.L.

Creditoarea C.B. - Sucursala Giurgiu are, în prezent, împotriva numitei S.C. "L." - S.R.L. o simplă creanţă chirografară, ce rezultă din sentinţa nr. 174/1995 a Tribunalului Giurgiu, sentinţă ce constituie titlul executoriu în prezenta cerere de executare silită imobiliară.

în concluzie, împotriva debitorilor-recurenţi T. nu poate fi pornită executarea silită imobiliară, deoarece obligaţia principală garantată de ei s-a stins prin desfiinţarea contractului de credit şi, ca o consecinţă, s-a stins şi ipoteca constituită de ei, conform dispoziţiilor art. 1.800 pct. 1 Cod civil.

Astfel că recursul va fi admis, în baza art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, şi, rejudecând apelul, în fond, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea îl va respinge, ca nefondat, în baza art. 296 Cod procedură civilă.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contract de credit. Rezoluţiune. Stingerea ipotecii menită să garanteze obligaţia de restituire a împrumutului, conform principiului accesorium sequitur principale