Contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995. Cerere în revendicare admisă. Cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptăţiţi cumpărătorii locuinţei

Legea nr. 10/2001: art. 20 alin. (21), art. 501

Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate irevocabil au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilului.

(Decizia civilă nr. 937 din 4 noiembrie 2010, Secţia civilă, F.Ş.)

Prin sentinţa civilă nr. 857 din 1 februarie 2010, pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 10586/55/2008, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii Z.M.G. ş a. în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice Arad şi Consiliul Local al Municipiului Arad; în consecinţă a fost obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 317.800 lei către reclamanţi cu titlu de despăgubiri reprezentând valoarea de piaţă a imobilului situat în Arad; a fc respinsă acţiunea faţă de Consiliul Local al Municipiului Arad; a fost respinsă cerere reconvenţională formulată de pârâtul reclamant reconvenţional Consiliul Local Municipiului Arad având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzan cumpărare nr. 484; a fost admisă excepţia puterii de lucru judecat în privinţa cere de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 46 încheiat de antecesorul reclamanţilor Z.N. cu SC R. SA Arad.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 484, autorul reclamanţilor a cumpărat de la Statul Român, în baz Legii nr. 112/1995, apartamentul situat în Arad, încheindu-se contractul de vânzar cumpărare cu Statul Român reprezentat prin SC R. SA Arad, fără însă a fi efectuat demersurile necesare pentru apartamentarea imobilului şi înscrierea în carte funciară a dreptului de proprietate.

în urma pronunţării sentinţei civile nr. 2540/2004 a Judecătoriei Arad irevocabil prin decizia civilă nr. 3161/2005 a Curţii de Apel Timişoara, reclamanţii au fost obliga să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul către succesorii cu titlu particular c proprietarilor tabulari ai imobilului, în prezent reclamanţii fiind evacuaţi din imobil.

Contractul de vânzare-cumpărare nr. 484 nu a fost desfiinţat, întrucât cererea d< constatare a nulităţii sale absolute a fost respinsă irevocabil prin sentinţa civilă nr 2540/2004 a Judecătoriei Arad pronunţată în dosarul nr. 11710/2003 rămas? irevocabilă prin decizia nr. 3161/2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara îr dosarul nr. 9224/C/2006, astfel fiind întrunite prevederile art. 1201 C. civ.

Având în vedere prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificat? prin Legea nr. 1/2009, conform cărora „Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (2 se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit îr temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 cu modificările şi completările ulterioare", instanţa a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Arad şi a SC R. SA Arad.

Din raportul de expertiză tehnico-judiciară efectuat în cauză a rezultat că valoarea de circulaţie a imobilului este de 317.800 lei, echivalentul sumei de 75.000 euro (la cursul BNR din 2 septembrie 2009).

Reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea preţului de piaţă al imobilului ca urmare a faptului că prin revendicarea imobilului de către foştii proprietari contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 poate fi considerat desfiinţat astfel că, în temeiul art. 501 din Legea nr. 10/2001 introdus prin Legea nr. 1/2009, instanţa a dispus conform celor mai sus arătate.

întrucât s-a reţinut puterea de lucru judecat faţă de cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare a fost respinsă cererea reconvenţională şi a fost respinsă ca fiind lipsită de obiect cererea de chemare în garanţie formulată de Consiliul Local al Municipiului Arad în temeiul art. 60-63 C. pr. civ. privind pe chematul în garanţie SC R. SA Arad.

împotriva sentinţei a declarat apel pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, solicitând modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.

Prin cererea de aderare la apel reclamanţii au solicitat schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 857/2010 a Judecătoriei Arad, în sensul obligării la plata despăgubirilor stabilite prin expertiză a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, şi nu a Statului român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin decizia civilă nr. 230 din 22 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Arad în

dosar nr. 10586/55/2008 au fost respinse atât apelul declarat de pârâtă, cât şi

aderarea la apel formulată de către reclamanţi.

în privinţa motivelor de apel privitoare la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanţa a apreciat ca nefiind întemeiate, sub aspectul ambelor critici formulate de apelantă. Astfel, în ceea ce priveşte valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 484 încheiat de antecesorul reclamanţilor cu SC R. SA, instanţa a reţinut că această problemă a mai făcut obiectul analizei instanţei în cadrul litigiilor purtate anterior între părţi.

Instanţele au analizat pe fond problema valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare, statuând că acţiunea moştenitorilor fostului proprietar tabular nu se

sprijină pe niciuna dintre cauzele care pot duce la constatarea nulităţii absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare.

Sintetizând, tribunalul a remarcat faptul că prin hotărârile anterior menţionate s-a statuat în mod irevocabil faptul că actul de vânzare-cumpărare încheiat între Z.N. şi SC R. SA a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Instanţa de apel a mai avut în vedere că noţiune de „desfiinţare” folosită de legiuitor are un sens larg, referindu-se nu numai la desfiinţarea propriu-zisă a contractului prin constatarea nulităţii sau anularea lui, ci şi la desfiinţarea efectelor contractului ca urmare a admiterii unei acţiuni în revendicare sau ca urmare a comparării titlurilor. în sprijinul unei atare interpretări vin şi dispoziţiile art. 20 alin. (21) din Legea nr. 10/2001 introdus prin Legea nr. 1/2009, text legal care se referă la aceeaşi categorie de persoane, ale căror contracte au fost desfiinţate „fie ca urmare a unei acţiuni în anulare, fie ca urmare a unei acţiuni în revendicare”.

împotriva deciziei a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, solicitând modificarea hotărârilor primelor instanţe şi respingerea acţiunii formulate de către reclamanţi.

în motivare, a arătat că primele instanţe au reţinut în mod greşit calitatea procesuală pasivă a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice -Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, deoarece obligaţia de garanţie revine doar vânzătorului.

Ca atare, susţine recurentul, calitate procesuală pasivă are doar Consiliul Local Arad, care este succesor al SC R. SA Arad.

Pe fondul acţiunii s-a susţinut că nu sunt întrunite cele două condiţii prevăzute la art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind obligarea statului la plata despăgubirilor la valoarea de piaţă al imobilului.

în sinteză, s-a arătat că actul de vânzare-cumpărare anulat a fost încheiat cu nerespectarea Legii nr. 112/1995, iar hotărârea judecătorească nu a constatat nulitatea contractului.

în drept, au fost invocate motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 8 şi 9 C. pr. civ.

Examinând recursul prin prisma celor arătate şi în condiţiile prevăzute de art. 304 raportat la art. 306 şi art. 312 C. pr. civ. Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 304 pct. 8 C. pr. civ., hotărârea atacată cu recurs poate fi modificată dacă instanţa care a pronunţat-o a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile în speţă, deoarece instanţa de apel a făcut o corectă interpretare a raportului juridic dintre părţi şi a actului juridic, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 484, în sensul conţinutului acestui act juridi aşa cum el este definit de Legea nr. 112/1995.

Motivele de recurs prezentate de către recurent vizează aspecte de legalitate , hotărârii, fiind circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

Sub acest aspect, chestiunile privind calitatea procesuală pasivă a recurentuli au fost corect rezolvate de către primele instanţe, deoarece în speţă obligaţia d< despăgubire revine Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Izvorul acestei obligaţii este Legea nr. 112/1995 care face trimitere la proprietaru bunului înstrăinat chiriaşului cumpărător şi, respectiv, Legea nr. 1/2009, lege aplicabilă în speţă de la data intrării sale în vigoare, hotărârea primei instanţe fiinc pronunţată la data de 1 februarie 2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009.

Referitor la aplicarea prevederilor art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanţa de recurs a reţinut că primele instanţe au făcut o corectă aplicare a acestor dispoziţii legale, reclamanţii pierzând proprietatea asupra bunului ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile de retrocedare a bunului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

Ca atare, tot prin lege este stabilită obligaţia Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice de a despăgubi titularul dreptului cu valoarea de circulaţie a bunului pe care acesta l-a pierdut.

Faţă de cele arătate, recursul declarat a fost respins.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995. Cerere în revendicare admisă. Cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptăţiţi cumpărătorii locuinţei