Delimitarea proprietăţii publice de proprietatea privată In privinţa utilităţilor
| Comentarii |
|
- Legea nr. 213/1998, Anexa 1: art. III pct. 4
- Legea nr. 241/2006: art. 3 lit. h)
- Ordinul nr. 88 din 20 martie 2007 al Autorităţii Naţionale de Reglementare
pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală: art. 138 alin. (1)
Potrivit art. III pct. 4 din Anexa 1 la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publici şi regimul juridic al acesteia, domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor estt alcătuit, printre altele, din următoarele bunuri: reţelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile ş terenurile aferente, iar dispoziţiile art. 3 lit. d) şi h) din Legea nr. 241/2006 privinc serviciul public de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi art. 106 alin. (1) şi art. 13t alin. (1) din Ordinul nr. 88 din 20 martie 2007 al Autorităţii Naţionale de Reglementart pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală, delimitează reţeaua publică dt alimentare cu apă de reţeaua interioară de distribuţie, precum şi instalaţia publică de canalizare de reţeaua interioară de canalizare, în sensul că punctele de delimitare sunt „căminul de branşament" şi, respectiv, „căminul de racord".
Prin urmare, dincolo de căminul de racord sau cel de branşament, spre interiorul reţelei de alimentare cu apă sau celei de canalizare, nu se poate recunoaşte un drept de proprietate privată asupra acelor utilităţi.
(Decizia civilă nr. 36 din 19 ianuarie 2010, Secţia civilă, G.O.)
Prin decizia civilă nr. 36 din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva deciziei civile nr. 289 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Arad, care a menţinut sentinţa civilă nr. 162 din 25 martie 2009 a Judecătoriei Gurahonţ, prin care a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul C.V. împotriva pârâţilor G.O. şi G.T. şi s-a constatat că reclamantul este proprietarul instalaţiei interioare de canalizare până la căminul de racord din faţa proprietăţii sale, racordul de la cămin spre reţea, inclusiv căminul de racord cu toate componentele sale aparţinând reţelei publice de canalizare, fiind respinse capetele de cerere prin care reclamantul a solicitat să se constate că pârâţii s-au legat în mod abuziv la canalizarea efectuată de reclamant, fără acordul său, precum şi să îi oblige pe pârâţi să îşi ridice ţevile ce străpung sistemul de canalizare şi să repare prejudiciul provocat prin această lucrare.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curea a reţinut, în legătură cu primul caz de modificare invocat prin cererea de recurs, cel prevăzut de art. 304 pct. 6 C. pr. civ., că nu este incident în cauză, deoarece de niciunde nu rezultă că instanţa ar fi acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
în acest sens, este de observat că nici recurentul nu a indicat în mod concret în ce constă încălcarea acestor dispoziţii.
De asemenea, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. pr. civ., întrucât în cauză nu poate fi reţinută interpretarea greşită a unui act juridic cu consecinţa schimbării naturii şi înţelesului acestuia, care să stea la baza pronunţării hotărârii.
în ceea ce priveşte ultimul caz de modificare invocat prin cererea de recurs, cel prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea a apreciat că toate criticile subsumate acestuia sunt neîntemeiate, întrucât, potrivit art. III pct. 4 din Anexa 1 la Legea nr. 213/1998, domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: reţelele de alimentare cu apă, canalizare, ter-moficare, staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente, iar dispoziţiile art. 3 lit. h) din Legea nr. 241/2006 şi art. 138 din Ordinul nr. 88 din 20 martie 2007 al ANRSPG delimitează instalaţia interioară de canalizare de reţeaua publică de canalizare, în sensul că punctul de delimitare este reprezentat de căminul de racord.
Prin urmare, conducta de canalizare din litigiu, de la căminul de racord din faţa casei reclamantului recurent până la branşamentul de la dispensarul medical din G. a devenit prin incorporare în terenul proprietate publică a unităţii administrativ teritoriale, accesoriu al acestuia (accesiune artificială), astfel încât această conductă face parte din reţeaua publică de canalizare atât conform dispoziţiilor legale speciale [art. III pct. 4 din Anexa I la Legea nr. 213/1998, art. 3 lit. h) din Legea nr. 241/2006 şi art. 138 din Ordinul nr. 88/2007 al ANRSPG], cât şi potrivit dispoziţiilor dreptul comun (art. 482 C. civ.).
Or, dreptul de proprietate publică poate fi definit ca fiind acel drept real princip inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil, aparţinând statului sau unităţilor administrat teritoriale, care conferă titularului său, în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, pren gativele de posesie, folosinţă şi dispoziţie (Jus possidendi, jus utendi, jus fruendi jus abutendi) asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt c uz sau de utilitate publică.
Prin urmare, reclamantul recurent nu poate invoca în favoarea sa vreo pre rogativă, din cele de mai sus, legată de acest bun.
în acest context, adeverinţele eliberate de Primăria G., invocate de recurent, n pot avea vreo relevanţă în cauză, iar eventuale despăgubiri pot fi solicitate de I proprietarul reţelei publice de canalizare în măsura în care se dovedeşte că aceast nu poate prelua apele reziduale de la ambele imobile.
| ← Drept de administrare. înscriere în cartea funciară.... | Contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.... → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Delimitarea proprietăţii publice de proprietatea privată In privinţa utilităţilor
