Donaţie făcută statului. Calitate procesuală pasivă a statului reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. Principiul relativităţii efectelor contractului
| Comentarii |
|
C. civ., art. 973, art. 966 Legea nr. 215/2001, republicată, art. 123 alin. (1) şi (2)
I. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 19 decembrie 2007, reclamanţii G.L., G.V., G.D. şi S.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să se constate nulitatea absolută a contractelor de donaţie privind imobilele situate în str. C. nr. 42 şi nr. 46.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât donaţia a fost acceptată în numele statului de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, iar, în prezent, imobilele sunt în patrimoniul Municipiului Bucureşti, în conformitate cu art. 36 din Legea nr. 18/1991.
Prima instanţă a constatat că G.Gh. şi G.V. au făcut ofertele de donaţie cu privire la imobilele situate în Bucureşti, str. C. nr. 42 şi nr. 46, oferte acceptate prin decizia Comitetului Executiv al Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti.
în aceste condiţii, instanţa a considerat că au calitate procesuală în cauză reclamanţii în calitate de persoane care au făcut ofertele de donaţie şi Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, organ al administraţiei locale care a acceptat oferta de donaţie, apreciindu-se că în prezent atribuţiile instituţiei care a acceptat donaţia sunt exercitate de C.G.M.B.
Totodată, la pronunţarea soluţiei instanţa a avut în vedere împrejurarea că în Constituţia din 1965, în vigoare la momentul încheierii contractului de donaţie, nu exista o prevedere conform căreia statul avea un patrimoniu propriu distinct de cel al unităţilor administrativ-teritoriale, astfel cum se prevede în prezent în dispoziţiile Legii nr. 213/1998, domeniul public şi privat al statului fiind distinct de cel al unităţilor administrativ-teritoriale.
II. Instanţa de apel a apreciat că în mod legal şi temeinic apelanţii-reclamanţi susţin că în cauză calitatea procesuală pasivă aparţine Statului Român, faţă de obiectul litigiului prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a unor contracte de donaţie, deoarece într-o astfel de cauză calitatea procesuală revine părţilor contractului, iar cea pasivă donatarului.
Este cert că bunurile au fost donate statului, astfel cum rezultă din cuprinsul contractelor de donaţie, iar Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti nu a fost altceva decât un mandatar al statului.
Prin urmare, s-a apreciat că nu are calitate procesuală pasivă în litigiu mandatarul părţii contractante, care nu a făcut altceva decât să-şi îndeplinească mandatul, în limitele sale, ci chiar partea contractantă, titularul dreptului de proprietate, în acest caz, Statul Român.
III. Curtea a reţinut că recurentul-pârât, prin criticile formulate, susţine, în mod contradictoriu, pe de o parte, atât excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, dar, pe de altă parte, admite că ofertele de donaţie au fost făcute de autorii intimaţilor Statului Român reprezentat la vremea respectivă de fostul Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, astfel încât concluzionează că în prezenta cauză având ca obiect constatarea nulităţii absolute a celor două contracte de donaţie, Statul Român ar trebui să fie reprezentat de C.G.M.B., iar nu de Ministerul Finanţelor Publice, întrucât dispoziţiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 nu sunt incidente, fiind o situaţie de excepţie reglementată de art. 123 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 215/2001, cele din urmă susţineri fiind însă susceptibile de valorificare din perspectiva excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român în această pricină.
Instanţa de apel în mod legal a făcut aplicarea principiului relativităţii actului juridic civil prevăzut de art. 973 C. civ., în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, reţinând că în prezenta cauză având ca obiect constatarea nulităţii celor două contracte de donaţie, încheiate între absenţi, nu pot figura alte subiecte de drept decât părţile contractante.
Cum din cele două oferte de donaţie reiese că însuşirea de donatar aparţine Statului Român în patrimoniul căruia la momentul încheierii contractelor cele două terenuri au intrat (indiferent de mandatarul prin intermediul căruia ele au fost acceptate), în mod corect în cauză a fost confirmată calitatea procesuală pasivă a recurentului.
în cuprinsul celor două oferte se face menţiunea derogării părţilor de la regulile de drept comun (art. 814 C. civ.) privind încheierea contractului de donaţie între absenţi, convenindu-se că actul juridic îşi va produce efectele de la momentul acceptării ei de către donatar, respectiv de către Statul Român, nemaifiind necesară comunicarea acceptării ofertei către donatori.
A se cerceta dacă la momentul actual terenul se află în proprietatea statului sau a unităţii administrativ-teritoriale (domeniul privat) potrivit distincţiilor prevăzute de art. 123 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 215/2001, nu este o chestiune care să poată fi dezlegată în cercetarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în cererea de constatare a nulităţii celor două contracte de donaţie, problema cadrului procesual, sub raport subiectiv, primindu-şi dezlegarea prin observarea părţilor contractante, cum corect a statuat instanţa de apel.
Pe de altă parte, Ministerul Economiei şi Finanţelor, aşa cum deja s-a arătat, nu stă în judecată în nume propriu, ci ca reprezentant legal al Statului, potrivit dispoziţiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954 (care este norma de drept comun în materia reprezentării statului în instanţă), însuşire care nu-i conferă ministerului calitatea de parte în dosar, întrucât motivele de recurs sunt formulate, pomindu-se de la premisa greşită a echivalenţei dintre calitatea de parte şi reprezentant (legal, în acest caz) al părţii.
în realitate, însuşi recurentul susţine că Statul Român are calitate de donatar, dar că în cauză statul trebuie reprezentat nu de Ministerul Finanţelor Publice, ci de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, autoritate care, în opinia sa, este corespondentă actualmente fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti (mandatar al statului la momentul acceptării), potrivit art. 123 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, ceea ce presupune o problemă de reprezentare judiciară, conform art. 161 C. proc. civ.; susţinerea nu poate fi primită, deoarece, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 215/2001, Consiliul General al Municipiului Bucureşti este autoritate deliberativă şi nu reprezintă municipalitatea în instanţă, ci numai Primarul este cel care reprezintă Municipiul, în cazul în care unitatea administrativ-teritorială este titulară a dreptului şi s-ar pune problema realizării lui; or, cererea de chemare în judecată presupune doar verificarea valabilităţii celor două convenţii pentru motivele invocate de intimaţi: art. 966 C. civ. — lipsa cauzei, respectiv, a intenţiei de a dona (animus donandi), sancţiunea nulităţii neputând să opereze decât în contra părţilor actului.
în ipoteza în care bunul, potrivit dispoziţiilor legale actuale şi distincţiei dintre domeniul public şi privat, se află în patrimoniul Municipiului Bucureşti, fiind vorba despre aplicarea unor norme legale succesive, dezlegarea respectivă ar interesa un raport de restituire, ceea ce nu face obiectul cauzei de faţă, iar pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, prin care, eventual, s-ar modifica o realitate juridică, respectiv s-ar constata nulitatea contractelor de donaţie, ar fi opozabilă succesorului legal (universal, cu titlu universal sau chiar având-cauză) al donatarului din cele două oferte.
C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şi propr. int., decizia nr. 212/R din 14 aprilie 2009, nepublicată
Notă: în legătură cu problema pusă în discuţie de speţele nr. 42, 43 şi 44, apreciem corect în principiu punctul de vedere exprimat în ultima dintre acestea, legitimarea procesuală pasivă în acţiunea în constatarea nulităţii unui contract fiind dată de calitatea de parte în acel act juridic, neavând relevanţă transmiterea ulterioară a proprietăţii asupra bunului, indiferent de modalitate.
| ← Donaţie făcută statului. Legitimarea procesuală pasivă a... | Nulitatea donaţiei. Cauze distincte de nulitate. Inexistenţa... → |
|---|
