Donaţie între soţi. Revocare. înstrăinarea anterioară a bunului donat. Restituirea valorii patrimoniale obţinute din înstrăinarea bunului
| Comentarii |
|
C. civ., art. 937
I. Cu privire la apartamentul în litigiu, prima instanţă a constatat că a fost bun propriu al pârâtului-reclamant, fiind cumpărat înainte de căsătorie, ulterior acesta donându-i soţiei sale o cotă de 1/2 din dreptul de proprietate, aşa încât nu se poate reţine existenţa unei stări de devălmăşie, cotele părţi din dreptul de proprietate aparţinând fiecărei părţi, inclusiv din apartamentul dobândit ulterior, fiind determinate.
S-a reţinut că, fiind vorba de o donaţie între soţi, pârâtul-recla-mant, în calitate de donator, a uzat de dreptul său de a revoca donaţia prin declaraţie notarială şi în faţa instanţei.
în ceea ce priveşte soluţia primei instanţe de a înlătura din masa partajabilă apartamentul nr. 15 situat în Bucureşti, Aleea C. nr. 6, reţinut a fi un bun propriu al pârâtului-reclamant, s-a apreciat că reflectă o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale privind caracterul esenţialmente revocabil al donaţiilor între soţi şi regulile subrogaţiei cu titlu particular. în acest sens s-a reţinut că înstrăinarea bunului donat, în cotă-parte, de către unul dintre soţi celuilalt, nu constituie o cauză de irevocabilitate a acestei donaţii, o soluţie contrară putând facilita eludarea dispoziţiilor legale ce instituie principiul revocabilităţii, reglementat tocmai în considerarea necesităţii ocrotirii patrimoniului soţului donator a cărui voinţă liberală ar putea fi speculată pe fondul afecţiunii ce o poartă soţului donatar, orice clauză de irevocabil itate a unei atari liberalităţi (inclusiv deghizarea într-un alt act juridic) fiind lovită de nulitate absolută.
Prin urmare, chiar dacă bunul donat a fost înstrăinat, fiind dobândit un alt imobil cu preţul obţinut, a operat subrogarea, bunul înstrăinat fiind înlocuit în patrimoniul comun (nu devălmaş, întrucât nici bunul înstrăinat nu a avut un astfel de caracter, fiind deţinut cu titlu de coproprietate în cote-părţi) cu valoarea acestuia şi, ulterior, cu alt bun achiziţionat cu respectiva sumă, ce a intrat în patrimoniul fiecărui coproprietar tot în cote egale de 1/2. Prin urmare, nu se poate susţine cu temei că revocarea donaţiei făcută de soţul donator ulterior achiziţionării noului imobil nu ar avea niciun fel de consecinţe cu privire la regimul juridic al acestuia din urmă, o atare argumentare echivalând cu lipsirea de orice efecte a actului unilateral de revocare, ceea ce nu poate fi primit. Este evident că, odată revocată donaţia făcută soţului cu privire la cota de 1/2 din imobilul deţinut în patrimoniul propriu al soţului donatar, fiind dobândit anterior încheierii căsătoriei, acest act va avea repercusiuni şi asupra actelor ulterioare, atât în virtutea principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis (anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial, principiu valabil şi în cazul altor cauze de ineficacitate a actului juridic civil, cum este şi revocarea), cât şi din perspectiva subrogaţiei cu titlu particular ce a operat cu privire la preţul obţinut, ca urmare a înstrăinării de către soţi a acestui imobil şi ulterior a părţii ce-i revenea soţului donatar din bunul cumpărat, care înlocuieşte, în patrimoniul acestuia, cota-parte din preţul la care s-a făcut referire.
II. Recurenta a arătat că în mod greşit s-a apreciat în cauză, ca urmare a revocării donaţiei cotei de 1/2 din dreptul de proprietate asupra apartamentului din str. M., în patrimoniul pârâtului S.I.C. s-ar întoarce preţul obţinut de către soţia sa, reclamanta V.C., preţ obţinut cu ocazia vânzării şi, pe cale de consecinţă, cota de 1/2 pe care aceasta a dobândit-o, ca urmare a cumpărării cu acest preţ a apartamentului din Aleea C.
Susţine recurenta că raţionamentul şi argumentele instanţei sunt greşite în condiţiile în care instanţa de fond nu analizează efectele revocării donaţiei dintre soţi faţă de părţile contractante şi faţă de terţul dobânditor al bunului donat.
Se arată că este evident că pârâtul putea să revoce şi să ceară întoarcerea în patrimoniul său doar a bunului pe care l-a donat, şi anume: cota-parte indiviză de 1/2 din dreptul de proprietate asupra apartamentului din strada M. şi că soţul pârât nu are nicio calitate să ceară întoarcerea în patrimoniul său a sumei de bani pe care reclamanta V.C. a obţinut-o ca urmare a vânzării acestei cote, deoarece revocarea nu poate opera decât strict asupra a ceea ce s-a donat, în acest sens este şi practica judiciară a Tribunalului Suprem, Secţia civilă, care, în decizia civilă nr. 551/1970, a statuat că: „la revocarea tacită este însă de importanţă decisivă identificarea exactă a bunului, adică atât actul anterior al donaţiei cât şi actul ulterior al donatorului să se refere la acelaşi bun”.
Se susţine că pârâtul S.I.C. nu a donat reclamantei niciodată vreo sumă de bani pentru ca în patrimoniul său să se întoarcă, ca urmare a revocării donaţiei, această sumă de bani, că în patrimoniul său se poate întoarce doar cota indiviză de 1/2 din dreptul de proprietate asupra apartamentului din strada M., iar reclamanta V.C. este ţinută să răspundă pentru evicţiune faţă de terţii dobânditori ai acestui bun imobil în situaţia în care soţul donator S.I.C. cere faţă de aceştia revocarea donaţiei, pentru ca în patrimoniul său să se întoarcă strict ceea ce a donat: cota indiviză de 1/2 din dreptul de proprietate asupra apartamentului din strada M.
Menţionează că în cazul revocării donaţiei între soţi, terţii dobânditori nu pot opune soţului donator care a revocat donaţia nici buna-credinţă şi nici uzucapiunea de scurtă durată, deoarece la momentul la care au acceptat să cumpere un asemenea bun imobil au acceptat riscul ca soţul donator să revoce oricând donaţia. în cazul de faţă, o asemenea revocare a donaţiei i-ar afecta pe terţii cumpărători şi nicidecum pe soţul care a beneficiat de donaţie împotriva acestuia, o asemenea revocare nemaiputând avea niciun efect din moment ce în patrimoniul său nu se mai află bunul donat.
Recurenta consideră că revocarea donaţiei asupra cotei indivize de 1/2 din dreptul de proprietate al apartamentului din strada M. nu poate avea niciun fel de efect asupra cotei indivize de 1/2 din dreptul de proprietate al reclamantei asupra apartamentului din Aleea C., iar cele reţinute de către instanţă că ar opera o subrogare reală cu titlu particular sunt lipsite de temei legal şi nu au în vedere regulile stricte şi derogatorii în ceea ce priveşte efectele revocării donaţiei între soţi.
III. Curtea are în vedere că, deşi principiul libertăţii de voinţă este unul de fundament în dreptul civil, libertatea de a contracta a părţilor se află întotdeauna subordonată prevederilor imperative ale art. 5 C. civ., potrivit cu care nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare de la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri.
în consecinţă, regimul juridic al revocării donaţiilor între soţi, fiind stabilit prin norme legale imperative, părţilor nu le este îngăduit ca prin simpla lor voinţă să le modifice, intervertind aplicarea acestei sancţiuni.
Plecând de la aceste considerente, Curtea a apreciat că în mod corect au apreciat instanţele de fond că împrejurarea că în timpul căsătoriei, bunul care a făcut obiect al donaţiei a fost înstrăinat de către donatar, nu poate fundamenta o excepţie de la principiul revocabilităţii donaţiilor între soţi, în acest sens pledând nu numai un argument de interpretare logică a dispoziţiilor înscrise în art. 937 alin. (1) C. civ., câtă vreme textul de lege nu distinge nici în ceea ce priveşte momentul revocării donaţiei şi nici în ceea ce priveşte intervenirea unor acte juridice subsecvente, care să aibă ca obiect bunul care a făcut obiect al donaţiei, astfel că nici cel care aplică aceste dispoziţii nu este îndreptăţit a distinge sub acest aspect, dar şi cel care derivă din însăşi natura regimului juridic al revocării donaţiilor între soţi şi raţiunea instituirii acesteia, anterior enunţate.
O altă soluţie ar conduce la situaţia ca, deşi prin lege se instituie principiul potrivit căruia donaţiile între soţi sunt revocabile, exerciţiul dreptului soţului donator de a revoca donaţia făcută în favoarea soţului său, consacrat de art. 937 C. civ., să fie în mod nejustificat limitat în timp, prin voinţa donatarului, până la momentul înstrăinării bunului donat, ipoteză care contravine prevederilor art. 3 din Decretul nr. 31/1954, potrivit cu care „drepturile civile sunt ocrotite de lege”.
întrucât revocarea reprezintă o sancţiune de drept civil, care constă în înlăturarea efectelor actului juridic civil, în cazul de faţă ca urmare a denunţării unilaterale a contractului de donaţie, în mod corect au apreciat instanţele de fond că aceasta are drept consecinţă repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii convenţiei, prin restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului revocat, întrucât prin desfiinţarea actului juridic dispare fundamentul prestaţiilor.
într-adevăr, în cauză, în măsura în care, din situaţia de fapt conturată, ca urmare a analizei probatoriului, rezultă că bunul donat a fost înstrăinat, iar preţul obţinut din vânzare a fost folosit pentru achiziţionarea unui alt imobil, revocarea nu poate infirma înstrăinarea făcută de donatar, întrucât în raport de principiul relativităţii efectelor actelor juridice, consacrat de art. 973 C. civ., şi de principiul simetriei actelor juridice, revocarea donaţiei nu poate fi opusă decât părţii contractante, nimeni neputând a fi obligat prin voinţa altor persoane şi aceasta cu atât mai mult cu cât terţii cumpărători nu sunt părţi în acest litigiu; o atare împrejurare nu poate exclude însă, în aprecierea Curţii, în raport de considerentele ce preced, producerea efectelor obligatorii, specifice revocării actului juridic al donaţiei, în sensul restituirii valorii patrimoniale obţinute din înstrăinarea bunului donat de către donator, încorporate în bunul achiziţionat cu preţul obţinut din vânzarea bunului care a făcut obiect al donaţiei şi ca efect al subrogaţiei cu titlu particular.
O atare soluţie este de altfel consacrată în Codul civil, care, reglementând revocarea donaţiei pentru ingratitudine stabileşte în art. 834 alin. (2) că „în caz de revocare (deşi revocarea nu infirmă înstrăinările făcute de donatar) donatarul se condamnă a întoarce valoarea obiecte-
lor înstrăinate”, or, pentru identitate de raţiune, această prevedere legală constituie un argument suplimentar în justificarea acestei soluţii.
Pe de altă parte, principiul restitulio in integrum vizează efectele revocării actului juridic între părţile raportului juridic născut din actul respectiv, iar nu şi efectele faţă de terţi, astfel că, în raport de limitele devoluţiunii care au fost conturate în cauză prin cererile formulate de părţi şi care au vizat stabilirea calităţii de bun propriu sau bun comun a apartamentului dobândit în timpul căsătoriei cu preţul obţinut din vânzarea apartamentului cu privire la care a fost încheiată şi donaţia între soţi, în mod corect au procedat instanţele de fond la analiza în cauză doar a acestor raporturi, prin raportare la prevederile înscrise în art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cu care judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Curtea nu poate primi ca fondată nici susţinerea recurentei în sensul că în cazul de faţă nu ar putea opera revocarea donaţiei, întrucât aceasta ar fi ţinută să răspundă pentru evicţiune faţă de terţii cumpărători, în acest sens reţinând că, potrivit art. 828 C. civ., donatorul este responsabil de evicţiune când evicţiunea provine din faptul său, o atare situaţie fiind şi cea în care donatorul revocă prin voinţa sa unilaterală donaţia făcută în timpul căsătoriei soţului său.
Deşi recurenta citează practica judiciară a Tribunalului Suprem, în susţinerea recursului, Curtea a reţinut că, în realitate, decizia civilă astfel invocată vizează o situaţie de fapt distinctă (în cauza de faţă, revocarea donaţiei fiind efectuată de către intimat printr-un act juridic expres) şi prealabilă aspectului litigios în discuţie, aceea a decelării premiselor necesare pentru a putea opera o revocare tacită a unei donaţii (caz în care manifestarea de voinţă a donatorului în sensul revocării nu este declarată în mod expres, ci se impune a fi dedusă din acte sau fapte, săvârşite de donator, din care rezultă indirect, dar neîndoielnic, intenţia de revocare).
| ← Discuţii în legătură cu semnificaţia contractului de donaţie | Simulaţie. Acţiune introdusă de una din părţile... → |
|---|
