Donaţie făcută statului. Legitimarea procesuală pasivă a unităţii administrativ-teritoriale, iar nu a Consiliului local. Lipsa cauzei. Contextul demolării locuinţei donatorului şi a familiei sale. Compensarea prin repartizarea unui apartament închiriat

C. civ., art. 813, art. 814, art. 966 Legea nr. 10/2001, republicată, art. 2 alin. (1) lit. c)

Faptul că, prin Decretul nr. 478/1954 privind donaţiile făcute statului, se prevedea că acceptarea ofertei de donaţie se face prin decizia

Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Sectorului 4 Bucureşti nu conferă acestuia din urmă legitimare procesual pasivă în prezenta cauză, cu excluderea beneficiarului ofertei - donatarul — care este Statul Român.

Fără îndoială că, prin derogarea de la dreptul comun în materie, cu privire la forma pe care trebuie să o îmbrace contractul de donaţie pentru a fi valabil - art. 814 C. civ., prin Decretul nr. 478/1954 privind donaţiile făcute statului, acceptarea donaţiei urma să se facă prin decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Sectorului 4 — respectarea acestei prevederi acoperind cerinţa legii legată de forma actului cerută ad validitatem.

Se constată, însă, că niciodată nu a fost emisă o astfel de decizie de acceptare a ofertei de donaţie, pentru a avea loc acordul de voinţă, esenţial pentru încheierea valabilă a contractului de donaţie. Iar preluarea directă, fără decizie, în fapt, a bunului în proprietatea statului apare, fără îndoială, abuzivă.

Cu privire la lipsa cauzei contractului, invocată drept cauză de nulitate absolută a donaţiei înseşi, prin lipsa intenţiei de a gratifica, în speţă nu numai că există o prezumţie de preluare abuzivă a bunului ce a făcut obiectul ofertei de donaţie, de către stat, ce ar deriva din prevederile cu privire la donaţiile din perioada regimului comunist ale Legii speciale de reparaţie nr. 10/2001 şi de Normele sale metodologice de aplicare, dar s-au şi dovedit împrejurările în care s-a făcut oferta de donaţie - demolarea locuinţei reclamantului şi a celorlalte din zonă, prezenţa buldozerelor care activau în zonă, invocându-se ca suport legal existenţa unui proiect de sistematizare.

în acest context, al demolării locuinţei reclamantului şi a familiei sale, compusă din soţ, soţie şi trei copii, s-a făcut oferta de donaţie, a terenului în cota de 3/8 din suprafaţa de 1.100 mp, pentru a-i fi repartizat un apartament cu chirie la bloc, fără ca reclamantul să fie despăgubit pentru lipsirea astfel de proprietatea sa, prin încălcarea art. 481 C. civ.

Susţinerea recurentului Municipiul Bucureşti că, pentru lipsirea de proprietate a reclamantului, a fost compensat prin repartiţia unui apartament cu plata unei chirii la stat, nu poate fi considerată despăgubire, întrucât apartamentul nu a fost primit în proprietate, în compensare.

împrejurările în care s-a făcut oferta de donaţie potrivit regimului de notorietate din acel timp, unită cu actul unilateral de voinţă de a oferi statului, în mod gratuit, singurul bun aflat în proprietatea reclamantului, care avea familie, copii, exclude, intenţia reală de a gratifica statul - animus donandi, cauza imediată a actului juridic, cel abstract, invariabil la toate actele juridice de acest fel, dar şi cauza mediată, internă, lipsind voinţa juridică reală de un element esenţial de validitate, din cele cerute de lege - art. 948 C. civ.

Iar lipsa cauzei este sancţionată cu nulitatea actului.

Susţinerea că, în speţă, nu sunt elemente care să justifice o cauză ilicită, imorală nu poate fi analizată, în condiţiile în care cauza de nulitate invocată în acţiune a fost lipsa însăşi a cauzei, iar nu caracterul ilicit, imoral al cauzei.

Tot astfel, criticile referitoare la violenţă, constrângere nu au fost invocate ca atare în acţiune, drept vicii ale consimţământului (alt element esenţial de validitate al contractului), care ar fi atras, într-adevăr, o nulitate relativă pentru care s-ar fi pus problema prescripţiei dreptului material la acţiune.

C.A. Bucureşti, s. a iii-a civ., min. şi fam., decizia nr. 204 din 2 februarie 2009, nepublicată

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Donaţie făcută statului. Legitimarea procesuală pasivă a unităţii administrativ-teritoriale, iar nu a Consiliului local. Lipsa cauzei. Contextul demolării locuinţei donatorului şi a familiei sale. Compensarea prin repartizarea unui apartament închiriat