Donaţie. Obligaţia legală de a nu deţine o a doua locuinţă. Lipsa caracterului fictiv. Testament întocmit anterior cu privire la acelaşi bun
| Comentarii |
|
C. civ., art. 669, art. 751, art. 849 Legea nr. 319/1944
I. Instanţa de fond a reţinut că la data de 5 decembrie 2006 a survenit moartea Iui R.C., vocaţie la succesiune având reclamanta-pârâtă M.A.C., în calitate de descendent de gradul I al defunctului (fiică), dintr-o căsătorie anterioară, şi pârâta-reclamantă R.I., în calitate de soţie supravieţuitoare, ambele fiind acceptante ale succesiunii.
Având în vedere dispoziţiile art. 651 C. civ., potrivit cărora „succesiunile se deschid prin moarte”, cât şi prevederile art. 111 C. proc. civ., instanţa a constatat deschisă succesiunea defunctului R.C.
Faţă de dispoziţiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 319/1944 şi art. 669 C. civ., a constatat că moştenitori ai defunctului sunt reclamanta-pârâtă M.A.C., cu o cotă de 7/8 din masa succesorală şi pârâta-reclamantă R.I., cu o cotă de 1/8 din masa succesorală, cotă ce este egală cu rezerva succesorală a soţului supravieţuitor, în concurs cu clasa I de moştenitori (descendenţii defunctului).
Cât priveşte masa succesorală, instanţa a reţinut că în compunerea acesteia intră cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului din Bucureşti, Aleea F. nr. 2, vila 13, ap. 5, sector 1, în valoare totală de 245.122 lei, cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra a două locuri de veci din cadrul parcelei nr. 3, situate în cimitirul parohial Progresul, în valoare totală de 2.160 lei, cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile: două paturi, o masă cu patru scaune, două fotolii, un şifonier, o toaletă, o vitrină, un aragaz, câteva cărţi.
Având în vedere însă că imobilul din Bucureşti, Şos. V. nr. 7IA, sector 5, ce a fost achiziţionat de defunct ca bun propriu prin actul de vânzare-cumpărare nr. 2029 din 13 mai 1942, fiind pus în posesie prin procesul-verbal din data de 9 noiembrie 1948, compus din apartamentul nr. 1 şi 2, şi terenul în suprafaţă de 350 mp, a fost donat de către acesta în timpul vieţii reclamantei, dreptul de proprietate asupra bunului s-a transmis în patrimoniul acesteia, astfel încât nu s-a putut reţine existenţa acestuia în patrimoniul succesoral al defunctului, dar valoarea acestor donaţii a fost avută în vedere la stabilirea rezervei succesorale şi la reducţiunea liberalităţilor succesive.
Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, instanţa a constatat că prin contractul de donaţie încheiat între reclamanta M.A. şi defunctul R.C., autentificat de notariatul de Stat Local al Sectorului 5 Bucureşti, acesta a donat reclamantei apartamentul nr. 1, compus din două camere, antreu, bucătărie, o cămară şi o magazie, şi cota indiviză de teren de 175 mp, situat în Bucureşti, Şos. V. nr. 71 A, sector 5.
Ulterior, prin contractul de donaţie încheiat între aceleaşi părţi, autentificat de Notariatul de Stat al Sectorului 5 Bucureşti, defunctul R.C. a donat reclamantei apartamentul nr. 2, compus din două camere, hol şi bucătărie, şi cota indiviză de teren de 175 mp, situat în acelaşi imobil.
Referitor la nulitatea absolută a contractului de donaţie încheiat la data 13 septembrie 1971, pentru lipsa intenţiei liberale, instanţa a reţinut că, într-adevăr, potrivit declaraţiei sale date în faţa Notariatului de Stat, defunctul R.C. s-a obligat la înstrăinarea prin donaţie a locuinţei din şos. V. nr. 71, sector 5.
Cu toate acestea, instanţa a apreciat că donatorul a avut intenţia de a dona bunul ce formează obiectul acestui contract (animus donandi), având în vedere că dorinţa sa constantă a fost de a transmite acest bun în patrimoniul reclamantei, aspect dovedit atât prin testamentele olografe succesive încheiate de către defunct (testamentul întocmit la data de 25 martie 1968, prin care defunctul înţelegea să testeze, înainte de încheierea contractului de împrumut nr. 10590/1969, întreg bunul imobil în favoarea reclamantei, testamentul întocmit la data de 8 septembrie 1990, prin care înţelegea să testeze restul din imobilul situat în Bucureşti, Şos. V.), cât şi prin contractul de donaţie încheiat ulterior la data de 10 aprilie 1992, între aceleaşi părţi, având ca obiect apartamentul nr. 2 din acelaşi imobil. îndrumările defunctului pentru stabilirea unor drepturi legale, prin care a arătat că pârâta a ştiut şi a fost de acord, prin semnarea clauzei din contractul de împrumut cu donarea apartamentului nr. 1 reclamantei, aspect confirmat şi prin declaraţia martorei G.E., precum şi relaţiile de afecţiune existente între defunct şi reclamantă, probate prin depoziţia martorului G.I., care a precizat că „imobilul a fost donat din afecţiune”.
Verificând testamentele olografe succesive încheiate de defunct la datele din 25 martie 1968, 8 septembrie 1990 şi 4 august 1994, instanţa a reţinut că defunctul a înţeles să scutească de raport donaţia efectuată reclamantei şi autentificată de Notariatul de Stat Local al Sectorului 5 Bucureşti, cu privire la apartamentul nr. 1, şi cota indiviză de teren de 175 mp, din Bucureşti, Şos. V. nr. 71A, sector 5, dispunând, prin testamentul din data de 8 septembrie 1990, ca „locuinţa din Şos.
V. să nu fie socotită în masa succesorală”.
Pe cale de consecinţă, această scutire de raport priveşte numai contractul de donaţie încheiat între reclamantă şi defunct, autentificat de Notariatul de Stat Local al Sectorului 5 Bucureşti, privind apartamentul nr. 1, compus din două camere, antreu, bucătărie, o cămară şi o magazie, şi cota indiviză de teren de 175 mp, din Bucureşti, Şos. V. nr. 7IA, sector 5, testamentul din data de 4 august 1994 necuprinzând dispoziţii contrare cu privire la acest aspect.
Pentru aceste motive, a admis în parte cererea de raport formulată de pârâta-reclamantă, şi anume numai cu privire la donaţia autentificată în data de 10 aprilie 1992.
Chiar şi în această ipoteză, la stabilirea masei succesorale, potrivit dispoziţiilor art. 849 C. civ., instanţa a dispus reunirea fictivă la activul net al donaţiilor făcute reclamantei, în timpul vieţii, de către defunct, pentru a se putea determina necesitatea reducţiunii liberalităţilor făcute de acesta, în măsura în care acestea depăşesc limitele cotităţii disponibile.
în conformitate cu dispoziţiile art. 849 C. civ., sunt supuse reunirii fictive toate donaţiile făcute de defunct, indiferent de forma de realizare şi de persoana donatarului şi chiar dacă aceasta este scutită de raport, întrucât dispoziţiile legale prin care se asigură rezerva succesorală au caracter imperativ (de ordine publică).
Totodată, potrivit aceloraşi dispoziţii legale, evaluarea bunului donat se face în raport de data deschiderii succesiunii, dar numai după starea acestora din momentul încheierii contractului de donaţie, fără a se avea în vedere sporul de valoare adus prin investiţii noi sau îmbunătăţiri de către donatar.
Pe cale de consecinţă, instanţa a apreciat că, în mod corect, expertul B.N. a stabilit că valoarea actualizată de circulaţie a imobilului în întregul său din Bucureşti, Şos. V. nr. 71 A, sector 5, fără a se ţine cont de îmbunătăţirile făcute de reclamantă este în sumă totală de 159.525 lei.
La aceasta urmează a se adăuga şi 1/2 din valoarea garsonierei din Bucureşti, Aleea F., în cuantum de 122.561 lei, a unui loc de veci evaluat la 1.080 lei (celălalt loc de veci aparţinând pârâtei, în calitate de coproprietară, îndreptăţită la o cotă de 1/2 din patrimoniul comun al soţilor) şi a cotei de 1/2 din bunurile mobile evaluate de reclamantă la
1.000 de lei, a căror existenţă a fost recunoscută de ambele părţi prin răspunsurile la interogatoriu, şi care, deşi s-a luat act de renunţarea reclamantei la această cerere (care poate avea efect doar cu privire la ieşirea din indiviziune asupra acestora), trebuie incluse în masa succesorală pentru a se putea determina dacă dispoziţiile testamentare ale defunctului sau donaţiile consimţite de acesta în timpul vieţii au încălcat rezerva succesorală, normele ce o ocrotesc fiind imperative.
întrucât prin donaţiile făcute în timpul vieţii şi legatele realizate prin testamentele încheiate, defunctul a dispus de întreaga masă succesorală, instanţa a apreciat că se impune reducţiunea liberalităţilor succesive, având în vedere că s-a adus atingere rezervei soţului supravieţuitor.
Instanţa, având în vedere ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive, a redus mai întâi legatele făcute reclamantei, cu privire la locul de veci, evaluat la 1.080 lei, cota-parte de 1/2 din garsoniera din Bucureşti, Aleea F. nr. 2, vila 13, ap. 5, sector 1, evaluată la 122.561 şi cota de 1/2 din bunurile mobile, evaluată la 500 lei, toate deodată şi în mod proporţional, cu rezerva soţului supravieţuitor de 35.458,25 lei, astfel că nu mai este necesară şi reducerea donaţiei din data de 10 aprilie 1992, având ca obiect apartamentul nr. 2, compus din două camere, hol şi bucătărie, şi cota indiviză de teren de 175 mp, din Şos.
V. nr. 71, sector 5, aceasta urmând a fi readusă, în parte, în natură la masa succesorală.
II. Tribunalul Bucureşti a reţinut următoarele:
Aşa cum a susţinut apelanta, donaţiei i-a lipsit intenţia de a gratifica, aspect ce rezultă fără dubiu, donaţia fiind făcută în anul 1971 numai pentru ca defunctul să poată îndeplini condiţia legală de a nu mai avea o altă locuinţă. Astfel, defunctul arată expres în testamentul din 1971 „Precizez că prin contractul de împrumut nr. 10590/1969 din 17 ianuarie 1969 făcut cu Banca de Investiţii, act semnat de soţia mea (pârâta) şi de mine, ne-am luat angajamentul de a nu mai avea o altă locuinţă”.
In acest sens a arătat defunctul şi în „precizările” din 7 octombrie 1998.
Trebuie avut în vedere şi faptul că defunctul a conştientizat tot timpul efectele juridice pe care le produceau actele juridice încheiate, având funcţia de jurisconsult, deci studii juridice.
Donaţia are şi un profund caracter ilicit, astfel cum a declarat şi defunctul ulterior, însă acest aspect nu a fost pus în discuţia părţilor.
Donaţia fiind lovită de nulitate absolută, efectele ei sunt desfiinţate retroactiv, ca şi cum actul juridic nu ar fi fost încheiat niciodată.
Ca o consecinţă, nu au mai putut fi reţinute nici argumentele instanţei privind intenţia de a scuti de raport această donaţie, rezultând din testamentele olografe ulterioare, potrivit principiului quod nullum est, nullum producit efectum.
De altfel, interpretarea instanţei este contrazisă chiar de actele ulterioare încheiate de defunct.
Prin actul de donaţie autentificat sub nr. 10282 din 13 septembrie 1971, defunctul a gratificat-o pe reclamantă donându-i imobilul apartamentul nr. 1 situat în str. V. nr. 71 A, sector 5.
Prin testamentul încheiat la 13 septembrie 1990, defunctul a făcut precizări asupra donaţiei făcute prin actul încheiat în anul 1971, în sensul că a precizat că prin donaţia anterioară i-a lăsat acesteia numai o parte din imobil („din care i-am donat o parte”).
Testamentul nu este foarte clar, însă din analiza lui în ansamblu rezultă că defunctul a dorit ca fiicei acestuia - reclamanta, să îi rămână numai partea din imobil pe care îl locuieşte împreună cu soţul „având în vedere că fiica şi soţul ei (...) au investit mari sume de bani după plecarea defunctului din acel imobil”.
Că aceasta este intenţia reală a defunctului, rezultă şi din interpretarea coroborată a celor două acte, dată fiind interdicţia de a mai deţine o altă locuinţă „conform art. 6 din Legea nr. 9/1968”.
Concluzionând, rezultă că apartamentul nr. 1 situat în str. V., trebuie adus integral la masa partajabilă, ca urmare a constatării nulităţii absolute a donaţiei din 13 septembrie 1971.
Curtea a arătat că primul motiv de critică referitor la nulitatea contractului de donaţie întocmit la data de 13 septembrie 1971, prin care recurentei-reclamante i-a fost donat apartamentul nr. I din imobilul situat în Şos. V. nr. 71/A este întemeiat.
în actele cu titlu gratuit, cauza actului constă în intenţia de a gratifica. Existenţa contractului de titlu gratuit este determinată de cauza impulsivă a celui care gratifică şi care constă tocmai în intenţia acestuia de a procura un folos altcuiva. în aceste condiţii, este evident că intenţia defunctului trebuie raportată la multitudinea actelor juridice întocmite de acesta, iar nu exclusiv prin raportare la menţiunea din cuprinsul contractului de împrumut încheiat în 1969.
Astfel, se observă că, anterior încheierii contractului de donaţie, defunctul a testat în 25 martie 1968 fiicei sale, recurenta din prezentul litigiu întreg imobilul din Şos. V., iar ulterior întocmirii contractului de donaţie în discuţie a întocmit în 1990 testamentul prin care îi lasă fiicei sale şi restul din imobil ce nu a fost donat, respectiv apartamentul nr. 2, în 1992 întocmeşte actul de donaţie cu privire la apartamentul nr. 2. Rezultă că defunctul a dorit în mod expres ca acest imobil să revină fiicei sale, care a locuit permanent acolo, aspecte confirmate şi de martorii audiaţi în cauză. A aprecia în sensul lipsei intenţiei de a dona, exclusiv prin raportare Ia menţiunile din contractul de împrumut este complet greşit, mai ales că, din actele întocmite, rezultă permanenta temere a defunctului că intimata nu ar recunoaşte dorinţa sa ca acest imobil să revină fiicei sale.
în aceste condiţii, este evident că defunctul a urmărit să o gratifice pe recurentă, adică să-i transmită proprietatea sa cu titlu gratuit, ceea ce impune respingerea cererii de constatare a nulităţii acestui contract de donaţie.
Cea de-a doua critică referitoare la intenţia defunctului de a scuti de raport donaţiile privind ambele apartamente, adică atât cea întocmită în 1971, cât şi cea din 1992 prin testamentul din 1990, JIU poate fi primită, întrucât la momentul întocmirii acestui testament, în 1990, defunctul nu putea să se refere la un act ce urma să se întocmească doi ani mai târziu. Nu se poate reţine că testamentul ar putea fi valabil ca şi scutire de raport pentru donaţia din 1992, în condiţiile în care acesta nu mai are obiect prin încheierea donaţiei şi pentru apartamentul nr. 2.
C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şifam., decizia nr. 441 din 24 martie 2010, nepublicată
| ← înzestrarea făcută la căsătorie. Obligaţie de raport.... | Succesiune. Cotitate disponibilă. Rezervă. Calcul. Donaţiuni... → |
|---|
