Dovada calităţii de moştenitor. Valoarea juridică a testamentului. Dreptul de opţiune între moştenirea legală şi testamentară. Caracterul irevocabil al alegerii
| Comentarii |
|
C. civ., art. 650
Situaţia de fapt prezentată prin cele două acte de procedură, cererea principală şi cererea reconvenţională, şi dovedită prin probele administrate în faţa instanţei de fond, a fost în mod corect reţinută în cuprinsul hotărârii.
Astfel, s-a reţinut faptul că reclamantul-pârât B.M.M. este fiul defunctei B.P., decedată la data de 1 aprilie 1979, iar pârâtul-recla-mant B.C.N. este nepotul acesteia (fiul fiului B.D. — predecedat).
In aceste calităţi, cei doi s-au prezentat în faţa unui notar public din Bucureşti şi au declarat că înţeleg să accepte succesiunea autoarei lor, în calitate de succesori legali, după cum rezultă din certificatul de moştenitor eliberat de BNP E.C.
în cauză, reclamantul-pârât a exhibat un testament olograf ai defunctei, testament întocmit la data de 17 mai 1977 în Bucureşti şi a cărui valabilitate a fost constatată prin raportare la concluziile expertizei criminalistice întocmite de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice.
Se pune, aşadar, problema de a se stabili dacă, după acceptarea unei succesiuni în calitate de moştenitor legal, succesorul în favoarea căruia s-a instituit şi un legat cu titlu universal, mai poate invoca această calitate pentru a culege bunurile testate după determinarea rezervei succesorale.
Tribunalul a apreciat că instanţa de fond a soluţionat corect această problemă, stabilind că beneficiarul testamentului, prin acceptarea succesiunii după principiile devoluţiunii succesorale legale, a renunţat indirect la beneficiul testamentului.
Este de observat că moştenirea legală se deferă prin lege succesorilor legali, după cum aceştia sunt determinaţi în funcţie de gradul de rudenie cu defunctul, în funcţie de clasa de moştenitori din care fac parte, coroborat cu împrejurarea exercitării dreptului acestora de opţiune succesorală, într-un termen prevăzut de lege de şase luni de la data deschiderii succesiunii. Aşadar, în conformitate cu art. 651 şi urm. C. civ., moştenirea este legală în cazul în care transmiterea moştenirii are loc în temeiul legii la persoanele, în ordinea şi cotele determinate de lege.
Cu titlu de principiu, moştenirea legală intervine în toate cazurile în care defunctul nu a lăsat testament. Cu toate acestea, devoluţiunea legală a succesiunii intervine şi în cazul în care defunctul a lăsat testament, însă acesta nu cuprinde legate, ci numai dispoziţii de ultimă voinţă. Mai mult, moştenirea va fi legală şi în acele cazuri în care testamentul cuprinde exheredări, dar nu cuprinde legate, astfel încât la moştenire vor fi chemaţi tot succesorii legali.
De asemenea, este cunoscut că moştenirea legală poate coexista cu moştenirea testamentară, atunci când defunctul a dispus prin testament numai de o parte a moştenirii legale sau atunci când dispune de întreg, dar există succesori rezervatari care vor dobândi rezerva în virtutea legii, deci ca moştenitori legali.
Din aceste ipoteze recunoscute de practică se poate trage concluzia că un act de ultimă voinţă al defunctului, testamentul, nu capătă eficienţă juridică prin el însuşi, ci numai prin raportare la voinţa celui care este beneficiarul legatelor. Această din urmă persoană instituită, deci, moştenitor testamentar, are la rândul său un drept de opţiune, atât la succesiunea defunctului, înţelegând să accepte sau nu transmiterea patrimoniului succesoral în patrimoniul său, dar şi un al doilea drept de opţiune asupra titlului sub care să culeagă moştenirea, adică sub titlu legal sau sub titlu testamentar. Odată exercitat acest din urmă drept, el este irevocabil pentru că exerciţiul dreptului de opţiune succesorală are ca efect consolidarea retroactivă a drepturilor şi obligaţiilor moştenirii, a transmiterii patrimoniului succesoral.
Aşadar, moştenitorul care a exercitat dreptul de opţiune nu mai poate reveni asupra alegerii făcute, acest principiu operând cu caracter absolut în cazul acceptării pure şi simple a moştenirii, aşa cum este cazul de faţă. Ca efect al unei asemenea acceptări, în mod irevocabil, se consolidează calitatea de moştenitor în primul rând, iar apoi calitatea de moştenitor legal sau testamentar, în al doilea rând, nemai-putându-se reveni asupra alegerii făcute.
în cauză, apelantul-reclamant-pârât a exercitat dreptul său de opţiune, invocând moştenirea legală Ia nivelul anului 2004, când se dezbate succesiunea în România, iar nu pe cea testamentară, care îi era
cunoscută, întrucât testamentul a fost întocmit în anul 1977, însă a fost prezentat la data de 30 ianuarie 2003 în faţa unui notar din Germania care l-a legalizat.
Trib. Bucureşti, s. a V-a civ., decizia nr. 1675 din 27 noiembrie 2006, nepublicată
| ← Discuţii referitoare la cota succesorală a soţului | Testament. Dovada vocaţiei la succesiune. Dovada calităţii de... → |
|---|
