Legat cu titlu particular. Certificat de moştenire eliberat exclusiv în favoarea moştenitorului rezervatar. Acţiune în constatarea nulităţii certificatului de moştenitor şi obligarea notarului public de a emite un nou certificat
| Comentarii |
|
C. civ., art. 700
I. Instanţa de fond a reţinut că, prin testamentul autentificat de BNP I.D., G.I. a instituit ca legatar universal pe reclamanta-pârâtă T.E. asupra cotei indivize de 28,24%, respectiv suprafaţa de 1.412 mp din terenul în suprafaţă totală de 5.000 mp, situat în extravilanul Municipiului Bucureşti, sector 5, parcela 5/14, cotă dobândită prin reconstituirea titlului de proprietate nr. 18718/1995 emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor -Municipiul Bucureşti.
Având în vedere concluziile expertizei grafologice efectuate în cauză care a indicat faptul că semnătura a fost executată de către defunctul G.I., nu au putut fl reţinute susţinerile pârâtei-reclamante din cadrul cererii reconvenţionale, în sensul că testatorul nu a semnat testamentul mai sus-menţionat.
La data de 5 aprilie 2002, a fost înregistrat decesul numitului G.I., iar prin declaraţia autentificată la BNP I.D., reclamanta-pârâtă T.E. a acceptat în mod expres succesiunea defunctului G.I.
Ca urmare a deschiderii succesiunii defunctului a fost eliberat certificatul de moştenitor nr. 4/19 aprilie 2002 emis de BNP G.V., prin care s-a constatat că are calitate de unic moştenitor legal fiica defunctului, pârâta-reclamantă B.M., căreia îi revine întreaga masă succesorală.
Instanţa de fond a mai constatat că certificatul de moştenitor care face obiectul acţiunii este lovit de nulitate, dat fiind că pârâta-recla-mantă, deşi moştenitor rezervatar, nu este unica moştenitoare a defunctului care, prin testamentul sus-menţionat, a instituit ca legatar cu titlu particular pe reclamantă, aceasta acceptând succesiunea în termenul legal.
II. Tribunalul a arătat că se invocă într-o formă voalată că moştenirea testamentară ar fi trebuit acceptată de la data întocmirii testamentului, susţinere eronată, deoarece succesiunea se deschide prin moarte, până la această dată moştenitorul având doar un drept eventual de a culege bunurile succesorale, iar art. 700 C. civ. nu distinge în privinţa moştenirii legale sau testamentare.
în ceea ce priveşte menţionarea calităţii în care se acceptă succesiunea, această susţinere este neavenită, legea neimpunând o asemenea formalitate la acceptarea unei succesiuni.
Este nefondată şi critica de apel referitoare la obligaţia intimatei-recla-mante de a solicita eliberarea unui certificat de legatar, pentru că ţine strict de formalism. Cererea de a se elibera un certificat de moştenitor nu este reglementată ca o obligaţie a succesorilor, acest certificat nefăcând decât dovada dreptului transmis din patrimoniul defunctului în patrimoniul succesorilor, nu însă şi dovada dreptului. împrejurarea că bunul lăsat cu titlul de moştenire prin testament, adică printr-un legat cu titlu particular în favoarea intimatei-reclamante, este singurul bun succesoral, nu face decât să pună problema reducţiunii liberalităţii excesive, iar nu a neîndeplinirii unei obligaţii de a cere deschiderea procedurii succesorale notariale.
A fost înlăturată şi critica de apel ce vizează nejudecarea fondului cauzei. în mod corect s-a constatat că intimata-reclamantă are calitatea de moştenitor rezervatar, că testamentul autentificat este valabil şi îşi produce efectele (aspect neanalizat în apel faţă de limitele devolutive ale acestei căi de atac), astfel că, urmare a anulării certificatului de moştenitor emis cu nesocotirea drepturilor succesorale ale intimatei, Judecătoria a dispus reluarea procedurii succesorale notariale conform Legii nr. 36/1995.
Este de observat faptul că prima instanţă a pronunţat hotărârea în limitele cu care a fost învestită. Cum reclamanta a solicitat doar constatarea nulităţii certificatului de moştenitor nr. 4/2002 şi obligarea notarului public G.V. de a emite un nou certificat, fără a solicita pronunţarea unei hotărâri care să cuprindă menţiunile unui astfel de act, cererea de chemare în judecată a fost soluţionată in limine litis.
Faţă de acestea, având în vedere dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., Tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Trib. Bucureşti, s. V-a civ.,decizia nr. 959 din 5 iunie 2006, nepublicată
| ← Testament. Dovada vocaţiei la succesiune. Dovada calităţii de... | Acţiune având ca obiect acordare compensaţii financiare în... → |
|---|
