Hotărâre judecătorească. Consecinţe faţă de terţi. Prezumţii legale relative
| Comentarii |
|
Terţele persoane nu pot să ignore ceea ce s-a statuat judecă-toreşte în mod irevocabil, chiar dacă nu au participat la procesul în care s-a pronunţat hotărârea, faţă de prevederile art. 1200 pct. 4 C. civ., aprecierile instanţei având valoarea unor prezumţii legale, care provin de la o putere publică.
în aceste condiţii, actul jurisdicţional produce, pe lângă efecte obligatorii între părţi, întemeiate pe principiul relativităţii, şi efecte de opozabilitate faţă de terţi. Faţă de aceştia, hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic şi cu valoarea unui mijloc de probă, respectiv de prezumţie relativă, caracterul absolut al prezumţiei legale funcţionând, în condiţiile art. 1202 alin. (2) C. civ., doar în relaţiile dintre părţi.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2351 din 14 martie 2007, www.scj.ro
La 8 august 2005, reclamantul D.I.M. a chemat în judecată pârâta SC U.P.E.T. SA, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care aceasta să fie obligată să-i respecte dreptul de proprietate şi posesia asupra unui imobil situat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa (compus din construcţie în regim P + 4 şi teren de 1266 mp, din care 835 mp suprafaţă construită).
în motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că a adjudecat imobilul, ca urmare a scoaterii la licitaţie publică a acestuia, datorită punerii în executare a unor titluri de creanţă pe care le aveau diferiţi creditori împotriva societăţii pârâte, că a achitat în întregime preţul licitaţiei (de 2.750.000.000 lei) şi i s-a eliberat actul de adjudecare, act ce constituie titlu de proprietate.
Cu toate acestea, urmărind să obţină un dublu avantaj, fără a-i restitui preţul licitaţiei, pârâta a formulat contestaţie la executare, în cadrul căreia s-a dispus, fără citarea reclamantului, anularea formelor de executare şi restabilirea situaţiei anterioare.
Reclamantul a susţinut că, în caz de adjudecare, restabilirea situaţiei anterioare nu se poate realiza prin încasarea de către pârâtă a sumei plătite de adjudecatar, actul de adjudecare neputând fi anulat, întrucât el a participat cu bună-credinţă la licitaţia de vânzare a imobilului.
Prin sentinţa nr. 343/S din 16 decembrie 2005, Tribunalul Braşov, Secţia civilă, a respins acţiunea formulată, ca neîntemeiată.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut, în fapt, că, după emiterea actului de adjudecare în favoarea reclamantului, a fost pronunţată sentinţa nr. 280 din 29 ianuarie 2004 a Judecătoriei Târgovişte, conform căreia a fost admisă contestaţia la executare formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi anulate formele de executare silită din dosarul menţionat anterior, cu privire la vânzarea bunurilor imobile aparţinând SC U.P.E.T. SA (respectiv cămin de nefamilişti, teren aferent căminului şi teren de tenis).
Ulterior, prin sentinţa nr. 492 din 13 februarie 2004, Judecătoria Târgovişte a dispus şi repunerea în situaţia anterioară executării silite (hotărârea devenind irevocabilă prin nerecurare).
S-a constatat, faţă de aceste hotărâri judecătoreşti, că reclamantul nu mai justifică un titlu de proprietate, întrucât acesta i-a fost anulat odată cu celelalte forme de executare silită, în cadrul contestaţiei la executare.
în ce priveşte susţinerea reclamantului, potrivit căreia hotărârile nu i-ar fi opozabile, întrucât nu a fost parte în proces, a fost înlăturată cu motivarea că, fără a se impune terţelor persoane efectele obligatorii ale hotărârii, în acelaşi timp, acestea nu pot să ignore ceea ce s-a statuat judecătoreşte irevocabil.
De altfel, aspectul pretins de reclamant, în legătură cu valabilitatea în continuare a actului său de adjudecare - ce nu ar fi făcut obiectul anulării, odată cu celelalte forme de executare -, a fost anterior supus judecăţii şi apreciat ca neîntemeiat.
Această statuare a instanţei în cadrul procedurii declanşate de către reclamant, de predare a posesiei imobilului, a intrat în puterea lucrului judecat, se bucură de prezumţia de adevăr, conform art. 1200 pct. 4 C. civ. şi nu poate fi infirmată în prezentul proces.
De asemenea, afirmaţia reclamantului, în sensul că restabilirea situaţiei anterioare efectuării formelor de executare silită nu ar implica reîntoarcerea în patrimoniul pârâtei a imobilului în litigiu, a fost apreciată ca nefondată, cu referire la dispoziţiile art. 4041 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
S-a reţinut că, în conformitate cu aceste prevederi legale, restabilirea situaţiei anterioare în ipoteza menţionată, a anulării formelor de executare, se realizează tocmai prin predarea imobilului (neavând relevanţă, sub acest aspect, plata preţului de către adjudecatar şi nici buna-credinţă a acestuia la momentul emiterii actului de adjudecare).
împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, care a susţinut caracterul nelegal al soluţiei, întrucât nu a ţinut cont de lipsa efectelor anulării formelor de executare asupra vânzării bunului la licitaţie.
S-a arătat că este greşit considerentul instanţei potrivit căruia plata preţului adjudecării nu are relevanţă, după cum este criticabilă soluţia instanţei şi pentru că nu a sesizat „inacţiunea debitorului în sensul opririi procedurii execuţionale", ceea ce trebuia interpretat ca o dovadă certă a faptului că solicitarea formulată pe calea contestaţiei la executare constituie o acţiune frauduloasă, mai ales că „vânzarea la licitaţie nu face parte din formele de executare anulate pe calea contestaţiei la executare".
Apelul a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 17l/A din 19 aprilie 2006 a Curţii de Apel Braşov, Secţia civilă.
în considerentele deciziei s-a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 359 alin. (3) C. proc. civ., actul de adjudecare emis de executorul judecătoresc constituie titlu executoriu şi, neavând caracter jurisdicţional, el poate fi anulat sau modificat în procedura executării silite.
în speţă, actul de adjudecare invocat de reclamant, ca reprezentând titlul său de proprietate, a fost anulat odată cu toate celelalte forme de executare silită ce l-au precedat, efectuate în dosarul de executare nr. 119/2003, prin sentinţa civilă nr. 280 din 25 ianuarie 2004 a Judecătoriei Târgovişte, rămasă irevocabilă prin nerecurare.
De asemenea, s-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 492 din 13 februarie 2004 a Judecătoriei Târgovişte (irevocabilă prin nerecurare), s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Aceste hotărâri irevocabile, intrate în puterea lucrului judecat, îi sunt opozabile reclamantului, chiar dacă nu a fost parte în proces, întrucât, potrivit art. 1200 pct. 4 C. civ., statuările instanţelor judecătoreşti au valoarea unor prezumţii legale, provin de la o putere publică şi se răsfrâng indirect şi asupra terţilor.
De aceea, a fost găsită nefondată critica apelantului, conform căreia tribunalul ar fi reţinut anularea titlului său de proprietate prin hotărâri judecătoreşti care nu-i sunt opozabile.
S-a apreciat ca neîntemeiat şi motivul de apel vizând restituirea sumei încasate ca preţ de la adjudecatar.
în acest sens, s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 4041 alin. (1) C. proc. civ., la faptul că, actul de adjudecare (titlul de proprietate) al reclamantului fiind anulat, este lipsită de relevanţă juridică, în cadrul litigiului în revendicare, împrejurarea că nu a fost restituit preţul adjudecării (aspect care poate constitui obiect distinct al procedurii întoarcerii executării).
Instanţa de apel a reţinut şi că tribunalului nu i se poate imputa faptul că „nu ar fi sesizat inacţiunea debitorului în sensul opririi procedurii execuţionale", câtă vreme aceasta era ţinută a examina o acţiune în revendicare.
împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-reclamant, care a susţinut următoarele aspecte de nelegalitate:
- instanţa de apel nu a luat în discuţie, în motivarea deciziei, criticile formulate prin intermediul apelului, întrucât, deşi este stabilit „cu acte, în mod neechivoc" că reclamantul este adjudecatarul imobilului revendicat, nu a dat nicio eficienţă titlului de proprietate prezentat.
— instanţa a apreciat greşit că actul de adjudecare a fost anulat, în condiţiile în care hotărârile pronunţate în cadrul contestaţiilor la executare nu-i sunt opozabile recurentului şi, în plus, nu s-a observat că, în realitate, prin respectivele hotărâri nu s-a pronunţat şi anularea titlului reclamantului.
Aceasta, întrucât prin sentinţa nr. 280/2004 a Judecătoriei Târgovişte s-au anulat formele de executare referitoare la vânzarea din 17 noiembrie 2003 (executorul întocmind ulterior alte forme şi stabilind termen de licitaţie la 5 ianuarie 2004), iar prin sentinţa nr. 492/2004 s-a respins contestaţia la executare pe autoritate de lucru judecat, fără ca instanţa să observe că este vorba de alte forme de executare, şi nu de cele pentru licitaţia din 17 noiembrie 2003.
în aceste condiţii, licitaţia din 5 ianuarie 2004, în urma căreia s-a emis actul de adjudecare, a rămas valabilă, iar reclamantul deţine un titlu de proprietate valabil.
S-a apreciat în mod eronat, în considerentele deciziei atacate, că statuările instanţei din hotărârile anterioare se impun cu valoarea unor prezumţii legale şi terţilor, precum şi că există autoritate de lucru judecat a acestor hotărâri şi faţă de reclamant, deşi, neavând calitate de parte în procesele respective, ele nu-i sunt opozabile.
în felul acesta, a fost nesocotit principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti şi faptul că autoritatea de lucru judecat operează numai faţă de părţile din proces, nu şi împotriva terţilor.
Rezultă că, pentru a fi incident art. 1200 pct. 4 C. civ., era necesar ca hotărârile pronunţate în contestaţiile la executare să fie opozabile reclamantului prin participarea acestuia la proces; că, această situaţie neregăsindu-se în speţă, actul de adjudecare invocat este valabil, în acţiunea în revendicare promovată fiind ignorate efectele juridice ale titlului de proprietate al reclamantului.
Recursul este nefondat.
Susţinerea privitoare la nemotivarea hotărârii şi neluarea în discuţie a criticilor formulate în apel (cu incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) este contrazisă de conţinutul deciziei atacate, în care se regăsesc argumentele care susţin soluţia instanţei, cu referire punctuală asupra criticilor aduse prin motivele de apel.
De altfel, recurentul nu indică ce motiv de apel ar fi rămas fără analiză din partea instanţei.
Contrar celor afirmate de recurent, instanţa a analizat probele administrate în cauză, împrejurarea că a dat acestora o altă valoare decât cea pretinsă de parte (în legătură cu valabilitatea titlului său de proprietate), neputând avea semnificaţia ignorării criticilor formulate.
In privinţa efectelor recunoscute de instanţă hotărârilor judecătoreşti pronunţate în procesele anterioare, critica este, de asemenea, nefondată.
Astfel, actul jurisdicţional (ca orice act juridic, în general) produce, pe lângă efecte obligatorii între părţi, întemeiate pe principiul relativităţii, şi efecte de opozabilitate faţă de terţi.
Ca element nou apărut în ordinea juridică şi în cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terţi, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. Faţă de aceştia însă, hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic şi cu valoarea unui mijloc de probă, respectiv de prezumţie.
Este ceea ce a reţinut şi instanţa de apel, atunci când a făcut referire la dispoziţiile art. 1200 pct. 4 C. civ. şi la faptul că statuările unor hotărâri irevocabile, cu valoare de prezumţii legale, se răsfrâng în mod indirect şi asupra terţilor.
în acelaşi timp, pentru că terţul (în speţă, recurentul-reclamant) nu a participat la dezbaterea judiciară finalizată prin hotărârea judecătorească ce i se opune şi, astfel, nu şi-a putut face propriile apărări, el are posibilitatea ca în cadrul procesului ulterior, prin administrare de probe, să răstoarne prezumţia invocată de parte şi care, faţă de el, are doar valoare relativă [caracterul absolut al prezumţiei legale funcţionând, în condiţiile art. 1202 alin. (2) C. civ., doar în relaţiile dintre părţi].
Aceasta însemna, raportat la datele speţei, ca reclamantul să demonstreze fie că nu a existat notată în cartea funciară o somaţie în legătură cu executarea unei creanţe bugetare împotriva aceluiaşi debitor - proprietar al imobilului adjudecat (ceea ce a constituit temeiul contestaţiei la executare şi al anulării formelor de executare), fie că, anulându-se formele de executare, soluţia nu a privit şi actul de adjudecare al reclamantului.
Apărările în proces ale recurentului au privit acest din urmă aspect şi ele au fost corect înlăturate de către instanţele fondului, care au realizat o corectă interpretare a celor dispuse prin hotărârile judecătoreşti anterioare.
Astfel, potrivit sentinţei nr. 280 din 29 ianuarie 2004 a Judecătoriei Târgovişte, admiţându-se contestaţia la executare formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, s-au anulat formele de executare îndeplinite în dosarul nr. 119/2003 al B.E.J. D.M. (dosar în care a fost emis şi actul de adjudecare al reclamantului, la 5 ianuarie 2004).
în dispozitivul hotărârii nu se face referire doar la vânzarea silită din 17 noiembrie 2003, ci, dimpotrivă, se anulează formele de executare cu privire la bunurile imobile aparţinând societăţii U.P.E.T. SA, constând în cămin nefamilişti şi teren aferent imobilului (adjudecate de către reclamant) şi teren de tenis.
Or, prin această vânzare se adjudecase numai terenul de tenis, celelalte imobile făcând obiectul adjudecării ulterioare (din 5 ianuarie 2004) în favoarea reclamantului şi care, astfel, faţă de conţinutul hotărârii menţionate, intră în noţiunea formelor de executare supuse anulării.
Această chestiune, a întinderii formelor de executare anulate, a fost tranşată şi prin sentinţa nr. 492 din 13 februarie 2004 a Judecătoriei Târgovişte, potrivit căreia s-a respins contestaţia la executare formulată de SC U.P.E.T. SA, prin care s-a solicitat anularea procesului-verbal de licitaţie din 5 ianuarie 2004, reţinându-se că există pe acest aspect autoritate de lucru judecat faţă de sentinţa nr. 280/2004 a aceleiaşi instanţe, prin care se dispusese deja anularea acestei forme de executare.
Mai mult, acest aspect al anulării actului de adjudecare al reclamantului a fost tranşat în cadrul procesului având ca obiect contestaţia la executare promovată de SC U.P.E.T. SA împotriva intimatului D.I.M. (ca urmare a demersului acestuia de a solicita punerea în posesie asupra imobilului).
Astfel, prin hotărâre irevocabilă s-a statuat că titlul invocat de reclamant, respectiv actul de adjudecare, a fost deja anulat, astfel încât nu mai poate avea efecte juridice şi nu mai poate legitima dreptul de proprietate pretins de acesta.
Această hotărâre, pronunţată în contradictoriu cu reclamantul din prezenta cauză, produce faţă de acesta efectele relativităţii lucrului judecat, astfel încât, în raport de dispoziţiile art. 1201 C. civ., el nu mai poate solicita reluarea verificării jurisdicţionale asupra aspectelor deja tranşate în mod irevocabil.
Rezultă că, în speţă, instanţele nu au denaturat în niciun fel înţelesul şi conţinutul actelor juridice deduse judecăţii, pentru a fi aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
De asemenea, nu a avut loc o aplicare greşită a legii în materia efectelor produse de către hotărârile judecătoreşti faţă de părţi şi în raport de terţi.
Cu privire la cele două hotărâri pronunţate în contestaţii la executare, faţă de care reclamantul a rămas terţ, instanţa de apel nu a reţinut, aşa cum în mod eronat se susţine, existenţa autorităţii de lucru judecat faţă de recurent, ci răsfrângerea, sub forma opozabilităţii, a statuărilor cuprinse în respectivele hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Susţinând o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1200 pct. 4 C. civ., recurentul ignoră faptul că hotărârile, ca mijloace de probă (prezumţii legale), se impun şi terţilor, cu precizarea că aceştia au posibilitatea să facă dovada contrară acestor prezumţii, care, faţă de ei, au caracter relativ (probă contrară ce, în speţă, nu a fost făcută).
De asemenea, recurentul face confuzie între principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti (care presupune, într-adevăr, ca obligativitatea acestor efecte şi autoritatea lucrului judecat să se impună numai părţilor) şi principiul opozabilităţii aceloraşi efecte (care se manifestă în relaţia cu terţii, interzicând acestora să le ignore şi să le încalce, câtă vreme nu fac dovada unei alte realităţi juridice).
De aceea, susţinând că hotărârile nu produc niciun efect asupra lui, pentru că, nefiind parte în proces, nu-i sunt opozabile, recurentul pretinde de fapt să i se recunoască posibilitatea ignorării unor acte jurisdicţionale intrate în puterea lucrului judecat, ca şi cum acestea nu ar exista şi fără a demonstra contrariul celor statuate de acestea (ceea ce i-ar fi fost permis din poziţia lui de terţ).
în consecinţă, instanţele au stabilit corect că actul de adjudecare al reclamantului, în condiţiile anulării acestuia, nu mai poate justifica dreptul de proprietate invocat de acesta şi, ca atare, acţiunea în revendicare promovată este nefondată.
Aprecierile recurentului în legătură cu stabilirea preţului adjudecării, cu participarea legală a acestuia la procedura licitaţiei, nu se pot constitui în critici care să facă obiect de analiză pentru instanţa de recurs, având în vedere că nu se regăsesc în considerentele deciziei atacate aspecte de natura celor menţionate, care să fie combătute prin motivele de recurs.
Faptul plăţii preţului adjudecării nu constituie şi nu consolidează titlul (faţă de motivele de nulitate enunţate anterior), ci doar dă posibilitatea recurentului să solicite restituirea în cadrul răspunderii pentru evicţiune (art. 522 C. proc. civ.).
Pentru considerentele expuse, stabilindu-se caracterul neîntemeiat al criticilor, recursul a fost respins.
| ← Hotărâre judecătorească. Efectele faţă de un succesor... | Titlu executoriu - hotărâre judecătorească - pronunţat doar... → |
|---|
