Imobil dobândit în temeiul unui contract de întreţinere. Drept de ipotecă. Opozabilitate faţă de creditorul întreţinerii. Rezoluţiune judiciară. Restabilirea situaţiei anterioare în cartea funciară

Dacă, la încheierea contractului de întreţinere, creditorul întreţinerii nu şi-a rezervat dreptul de uzufruct, dreptul de ipotecă înscris de debitorii întreţinerii în favoarea băncii, pentru împrumutul acordat acestora, îi este opozabil creditorului întreţinerii.

în cazul rezoluţiunii judiciare a contractului de întreţinere, în lipsa consimţământului creditorului ipotecar, creditorul întreţinerii nu poate obţine o integrală repunere în situaţia anterioară de carte funciară, întrucât nu intervine şi radierea ipotecii. Ipoteca dă dreptul creditorului ipotecar să urmărească imobilul în mâinile oricui s-ar afla, fiind opozabilă creditorului întreţinerii, care a redevenit proprietar ca urmare a rezoluţiunii contractului.

Stingerea ipotecii intervine în condiţiile art. 17 alin. (2) din Decretui-lege nr. 115/1938, respectiv numai dacă radierea s-a înscris în cartea funciară cu consimţământul titularului, iar în cazurile în care imobilele nu sunt supuse regimului de carte funciară, îşi au aplicarea dispoziţiile art. 1788 C. civ.

C.A. Alba lulia, decizia civilă nr. 699 din 9 iunie 1995, în Dreptul nr. 5/1996, p. 92-93

Prin acţiunea civilă formulată de reclamanta B.E. împotriva pârâţilor F.I., F.S. şi Banca Felix SA Deva, s-a cerut rezilierea contractului de întreţinere încheiat de reclamantă cu pârâţii I şi II şi restabilirea situaţiei de carte funciară, ca urmare a neîndeplinirii de către pârâţi a obligaţiilor ce le reveneau din contractul încheiat.

Judecătoria Alba, prin sentinţa civilă nr. 3687 din 9 august 1994, a admis acţiunea reclamantei şi a dispus rezilierea contractului de întreţinere nr. 2283/1990, autentificat de notariatul de Stat Judeţean Hunedoara — Deva şi restabilirea situaţiei de carte funciară privind imobilul înscris în CF nr. 274 G., nr. top. 1020, 1021, ce a fost transmis de reclamantă în favoarea pârâţilor F.I. şi F.S. Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut, în baza probelor administrate, că pârâţii F.I. şi F.S. nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate faţă de reclamantă şi astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 969 şi art. 1020-1021 C. civ., s-a dispus rezilierea contractului de întreţinere şi restabilirea situaţiei de carte funciară.

Apelul declarat de pârâta Banca Felix SA Deva împotriva sentinţei civile nr. 3687/1994 a Judecătoriei Deva a fost respins, pe considerentul că rezilierea contractului de întreţinere, producând efecte pentru viitor, în mod corect s-a dispus repunerea în situaţia anterioară de carte funciară şi că pârâta Banca Felix n-a fost parte în contractul de întreţinere.

Prin recursul declarat de pârâta Banca Felix SA Deva, împotriva deciziei civile nr. 94/1995 a Tribunalului Hunedoara, se susţine că, dispunându-se rezilierea contractului de întreţinere, nu se putea dispune şi restabilirea situaţiei anterioare, întrucât această reziliere nu poate avea drept efect şi radierea ipotecii înscrise în foaia de sarcini a imobilului, care fusese dobândit de pârâţi cu titlul de contract de întreţinere.

Recursul pârâtei este fondat, pentru considerentele ce se vor menţiona în continuare.

Instanţele de fond şi de apel au ignorat faptul că pârâta Banca Felix SA Deva a fost chemată în judecată ca urmare a înscrierii în cartea funciară nr. 274/A G. a ipotecii de sub C5, în favoarea creditoarei Banca Felix SA Deva, pentru împrumutul în sumă de 2.500.000 lei, acordat la 5 iulie 1993 pârâţilor I şi II.

Odată ce, la încheierea contractului de întreţinere, reclamanta nu şi-a rezervat dreptul de uzufruct, dreptul de ipotecă înscris în favoarea Băncii Felix Deva îi este opozabil reclamantei şi aceasta nu poate obţine o integrală repunere în situaţia anterioară de carte funciară, întrucât efectele rezilierii contractului de întreţinere nu au drept consecinţă şi radierea ipotecii. Aceasta intervine în condiţiile art. 17 alin. (2) din Decretul-lege nr. 115/1938, iar în cazurile în care imobilele nu sunt supuse regimului de carte funciară, îşi au aplicarea dispoziţiile art. 1788 C. civ.

în temeiul considerentelor arătate şi a pct. 6, 9, 10 şi 11 al art. 304 C. proc. civ., se admite recursul pârâtei Banca Felix SA Deva, se casează decizia Judecătoriei Deva, numai cu privire la restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară şi, judecând pricina în fond, se menţine înscrierea dreptului de ipotecă în favoarea creditorului Banca Felix SA Deva.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Imobil dobândit în temeiul unui contract de întreţinere. Drept de ipotecă. Opozabilitate faţă de creditorul întreţinerii. Rezoluţiune judiciară. Restabilirea situaţiei anterioare în cartea funciară