Legea nr. 10/2001 - 18 lit. d, art. 46. Eroare comună şi invincibilă. Principiul error communis facit jus
Comentarii |
|
Prin sentinţa civilă nr. 5171 din 24.04.2002 a Judecătoriei Braşov (irevocabilă prin decizia nr. 102/R/21.02.2003 a Curţii de Apel Braşov), a fost admisă acţiunea reclamantului M.O.C. privind revendicarea unui imobil, în contradictoriu cu pârâta P.R., chiriaşa cumpărătoare a imobilului.
în cauză, nu a fost primită susţinerea pârâtei privind aplicabilitatea art. 18 lit. d şi a art. 46 din Legea nr. 10/2001, deoarece, a considerat instanţa, aceste prevederi legale ar fi putut fi aduse în discuţie numai în măsura în care ne-am fi aflat în prezenţa unei acţiuni în revendicare introdusă împotriva statului, în cauza de faţă însă titlul statului a fost desfiinţat anterior apariţiei actului normativ invocat.
Pârâta a invocat şi buna sa credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reprezentanţii statului în ceea ce priveşte imobilul revendicat.
Instanţa a apreciat că, într-adevăr, problema bunei-credinţe a pârâtei-recurente a fost tranşată prin decizia civilă nr. 957/2001 a Tribunalului Braşov, când s-a statuat că nu au fost încălcate prevederile art. 948 C. civ. şi ale Legii nr. 112/1995. în ceea ce priveşte însă eroarea comună şi invincibilă, acesta nu se poate confunda cu buna-credinţă, iar existenţa ei trebuie dovedită ori de câte ori este invocată.
De altfel, după 1990 şi, mai ales, după apariţia Legii nr. 112/1995, când proprietăţile au început a fi revendicate şi restituite foştilor proprietari, titlul statului fiind pus sub semnul întrebării, nu se poate accepta ideea că a mai existat o eroare comună şi invincibilă, în sensul deplinei siguranţe a chiriaşului că va cumpăra de la adevăratul proprietar.
Jud. Braşov, sentinţa civilă nr. 5171din 24.04.2002