Nulitatea. Lipsa menţiunii că hotărârea s-a pronunţat în şedinţă publică
Comentarii |
|
Prin decizia civilă nr.300 din 26 martie 2002, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul declarat de pârât, a casat sentinţa civilă nr.809 din 4 octombrie 2001 a Tribunalului Brăila şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Din considerentele deciziei rezultă că instanţa a constatat că judecătorul fondului a omis să facă menţiunea pronunţării hotărârii în şedinţă publică.
Principiul publicităţii dezbaterilor judiciare constituie una dintre cele mai importante garanţii ale imparţialităţii şi independenţei judecătorilor la îndeplinirea actului de justiţie ca serviciu public. El este prevăzut atât de textul constituţional în art. 126 dar şi de Legea organică în art. 121 fiind evocat de asemenea şi prin norme de drept procesual.
Curtea a apreciat că încălcarea acestui principiu este de natură a pune la îndoială corectitudinea actelor de procedură întocmite cu încălcarea dispoziţiilor generale referitoare la desfăşurarea procesului civil în condiţii de publicitate. Pe de altă parte, s-a reţinut şi aspectul că publicitatea dezbaterilor este o regulă de ordine publică astfel că încălcarea ei sancţionează actul astfel îndeplinit cu nulitatea absolută, deoarece art. 105 alin.2 din Cod procedură civilă precizează că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule dacă prin aceasta s-a pricinuit pârâtei o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Precizează textul că în cazul nulităţii anume prevăzute de lege, vătămare se presupune până la proba contrarie.
Cum în speţă o astfel de nulitate este expres prevăzută, Curtea în temeiul art.312 alin.3, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art.304 pct.5 în ref.la art. 105 din Codul de procedură civilă, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Decizia civilă nr.300/26.03.2002 a Curţii de Apel Galaţi
← Incălcarea dispoziţiilor procedurale de citare a părţilor... | Nepronunţarea asupra fondului cauzei în limitele investirii... → |
---|