Partaj bunuri comune. Stabilirea valorii imobilului supus împărţirii în condiţiile art. 673^3 din Codul de procedură civilă
| Comentarii |
|
Sunt nejustificate criticile recurentului privitoare la creşterea preţului imobilului determinat de creşterea preţurilor pe piaţa imobiliară, în condiţiile în care chiar el a stabilit valoarea bunului supus partajării prin cererea de chemare în judecată şi prin precizarea adusă acesteia. în faţa primei instanţe, valoarea bunului declarată de reclamant nu a fost contestată de pârâtă, ceea ce semnifică existenţa unui acord al părţilor asupra acestui element, în sensul art. 6733 din Codul de procedură civilă, caz în care nu se mai impune efectuarea unei expertize de evaluare.
Relevante asupra relei-credinţe manifestate de recurent în invocarea acestei critici în recurs sunt răspunsurile sale la interogatoriu, prin care a negat valoarea, indicată ca fiind reală de intimată, a bunului supus partajării şi s-a opus actualizării cuantumului declarat al acestuia prin cererea de chemare în judecată.
(Decizia nr. 1216 din 29 noiembrie 2004 - Secţia a IlI-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 351 din 28.01.2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în Dosarul nr. 6155/2002, a fost admisă acţiunea principală precizată, formulată de reclamantul-pârât C.O.L. împotriva pârâtei-reclamante M.D., şi admisă în parte cererea reconvenţională formulată de aceasta din urmă, constatându-se că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, în calitate de coproprietari, în cote de 50% fiecare, ca bun comun, apartamentul nr. 22 din Bucureşti, prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 6637 din 18.12.1997, totodată respingându-se cererea pârâtei-reclamante de includere în masa partajabilă a autoturismului.
De asemenea, s-a constatat că părţile au o creanţă de 54.600.000 lei, echivalentul sumei de 1.500 USD, s-a dispus ieşirea din indiviziune, atribuindu-se reclamantului-pârât în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul, obligându-l pe acesta din urmă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 3.500 USD sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de sultă, creanţa de 1.500 USD rămânând în sarcina reclamantului-pârât.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin încheierea interlocutorie din data de 17.12.2002, instanţa de fond a stabilit masa partajabilă şi cota fiecăruia de contribuţie, de câte 50%, cu privire la achiziţionarea apartamentului bun comun. Ambele părţi au solicitat atribuirea în natură a imobilului, reclamantul-pârât depunând la dosar o adeverinţă din care rezulta că acesta achita rate pentru apartamentul în speţă, din actele şi lucrările dosarului reieşind şi că acesta încă locuieşte în apartament şi se ocupă în prezent de achitarea integrală a împrumutului către CEC.
în raport de aceste argumente, instanţa a atribuit apartamentul în natură reclamantului-pârât, considerând că acesta este mai interesat de achitarea împrumutului pentru apartament decât pârâta-reclamantă şi încă locuieşte acolo, având nevoie de această locuinţă şi pentru faptul că locul său de muncă este în acest oraş.
în ceea ce priveşte pârâta-reclamantă, instanţa a reţinut că aceasta a depus la dosar acte medicale, însă nu a dovedit necesitatea de a locui în acest apartament, nefiind astfel susţinută cererea sa de atribuire a imobilului.
A mai reţinut prima instanţă că în speţă nu se impunea efectuarea unei expertize, dat fiind că valoarea imobilului din contractul de vânzare-cumpărare nu a fost contestată de părţi.
Apelul declarat de către pârâta-reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 1646/2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 1190/2003, prin care s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a atribuit apelantei M.D. în proprietate apartamentul supus partajării, parte care a fost obligată la plata către intimat a sumei de 3.500 USD, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de sultă. Cheltuielile de judecată au fost compensate şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Considerentele care au fost avute în vedere la schimbarea soluţiei primei instanţe au vizat faptul că judecătorul fondului a aplicat un criteriu nesemnificativ şi insuficient după care a hotărât cărei părţi să-i fie atribuit în natură imobilul supus partajării.
Astfel, prima instanţă nu a avut în vedere faptul că şi pârâta-reclamantă locuieşte în acelaşi imobil şi că lucrează la o societate comercială din Bucureşti, neavând altă locuinţă şi nici posibilitatea materială de a-şi achiziţiona o alta. De asemenea, nu s-a ţinut cont de starea de sănătate a pârâtei-reclamante, ce a fost dovedită, şi de aspectul că recurentul-pârât face naveta la locul de muncă din localitatea Buftea, unde părinţii săi au un apartament, încă din luna februarie a anului 2003.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs intimatul C.O.L., prin care a solicitat ca, în urma rejudecării cauzei, să se respingă apelul ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
în susţinerea recursului declarat, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 din Codul de procedură civilă, recurentul a arătat că restituirea ratelor la împrumutul acordat de CEC pentru achiziţionarea apartamentului s-a făcut prin reţinere pe stat de la locul său de muncă, RADET. împrumutul a fost girat de mama sa şi cei doi colegi de serviciu, în consideraţiunea persoanei sale.
Din 5.12.2001 şi până la 30.08.2003, a achitat singur la CEC ratele, fără contribuţia intimatei, iar în apartament a locuit continuu, prin natura serviciului fiind în permanenţă necesară prezenţa sa în Bucureşti.
Nu are în proprietate o altă locuinţă.
Ca urmare a creşterii preţurilor pe piaţa imobiliară, valoarea actuală a apartamentului este de 15.000 euro.
La data de 20.10.2004, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat, precizând că expunerea superfluă a recurentului nu se încadrează în nici unul din motivele de recurs reglementate de lege şi că, în nici un caz, în speţă nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă. De asemenea, decizia instanţei de apel a fost pronunţată în acord cu ambele ipoteze prevăzute de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Recurentul nu mai poate contesta în prezent contribuţia intimatei la dobândirea bunului, la aceasta opunându-se art. 6738 din Codul de procedură civilă.
Curtea a respins ca probe în cauză declaraţiile notariale date de diverse persoane, expertiza extrajudiciară de evaluare a apartamentului, apreciind că prin acestea se tinde la eludarea prevederilor art. 305 din Codul de procedură civilă.
Curtea a apreciat însă că recursul declarat este nefondat.
Cum s-a arătat, recurentul a criticat hotărârea instanţei de apel atât din perspectiva art. 304 pct. 7, cât şi a art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, modificarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Cu puterea evidenţei, despre hotărârea instanţei de apel nu se poate susţine că ar cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, când aceasta arată punctual şi succint considerentele care au stat la baza adoptării soluţiei de schimbare în parte a hotărârii primei instanţe.
De altfel, toate criticile invocate prin motivele de recurs de către recurent se circumscriu în mod real motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, el neidentificând nici un motiv concret care să corespundă prevederii art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă.
Se reţine în acest sens că prin toate probele administrate atât la instanţa de apel, cât şi în recurs, ambele părţi s-au străduit să demonstreze preocuparea lor pentru întreţinerea apartamentului bun comun, faptul că au locuit în acesta, că s-au preocupat de achitarea ratelor de împrumut, acuzându-se reciproc de părăsirea voluntară a acestuia şi înfăţişând o serie de adeverinţe de la asociaţia de proprietari, în mare măsură contradictorii între ele.
Plecând de la concluzia, trasă pe baza dovezilor administrate, că despre nici una din părţi nu s-ar putea susţine că s-a dezinteresat de soarta imobilului, nici în privinţa administrării sau a plăţii ratelor, sau că a plecat în mod voluntar din acesta (intimata având o perioadă de câteva luni de zile - toamna anului 2002 până la începutul anului 2003 - cât a lipsit din apartament, fiind nevoită să se interneze în spital din pricina unei boli, fapt recunoscut de recurent la interogatoriu în faţa instanţei de apel), Curtea consideră însă că astfel de elemente prezintă o importanţă secundară în decizia care se ia, de atribuire a bunului în natură uneia sau alteia dintre părţi.
Criteriul major care trebuie avut în vedere în cazuri similare celui de faţă este cel al nevoii reale pe care părţile litigante o prezintă în raport cu bunul supus partajării şi acest criteriu a fost avut în vedere de către instanţa de apel.
Desigur că, în prezenţa tuturor datelor cauzei, şi prima instanţă ar fi procedat în acelaşi fel, însă cea mai mare parte a probelor intimatei au fost administrate abia în faţa instanţei de apel.
Astfel, ambele părţi au demonstrat că îşi desfăşoară activitatea de serviciu în Bucureşti şi că obţin venituri care le-ar permite plata în continuare a ratelor de împrumut rămase neachitate.
A mai rezultat din probe că intimata provine dintr-o familie cu probleme, cu un tată decedat şi o mamă bolnavă, ce locuieşte împreună cu sora intimatei într-o casă la ţară, în judeţul Vâlcea, împrejurări recunoscute de recurent la interogatoriu, în faţa instanţei de apel. Aşadar, ea nu ar putea beneficia în nici un fel de sprijinul familiei pentru achiziţionarea unei noi locuinţe, în timp ce recurentul poate avea un sprijin din partea părinţilor ce locuiesc în preajma Bucureştiului, în Buftea, într-un apartament de 3 camere, având astfel asigurată o posibilitate locativă pentru continuarea serviciului.
în mod corect şi echitabil au fost avute în vedere toate aceste elemente de către instanţa de apel, alături de care, în mod cert, un rol important l-a avut şi starea de sănătate a intimatei, dovedită cu adeverinţe medicale, împrejurări din care a reieşit că cea care se află într-o nevoie reală de a beneficia de o locuinţă stabilă este partea intimată.
în partea de început a motivelor de recurs, recurentul a tins a demonstra o cotă majoră a sa la achiziţionarea imobilului.
Curtea aminteşte însă că acest lucru nu mai este posibil cel puţin din două motive: în primul rând, întrucât niciodată pe parcursul judecăţii recurentul nu a contestat cota de contribuţie a intimatei, pe care chiar el a afirmat-o ca fiind de 50%, prin cererea introductivă, iar, în al doilea rând, întrucât în cauză s-a pronunţat de către prima instanţă o încheiere de admitere în principiu, prin care s-a hotărât asupra masei partajabile, a calităţii de coproprietar şi a cotelor ce le revin acestora.
Potrivit art. 6738 din codul de procedură civilă (normă în vigoare la data pronunţării amintitei încheieri), încheierea ce se pronunţă în temeiul art. 673® din Codul de procedură civilă poate fi atacată separat cu apel şi recurs, iar dacă încheierea nu a fost atacată, cele stabilite în cuprinsul ei nu mai pot fi supuse apelului o dată cu hotărârea asupra fondului procesului.
Sunt nejustificate criticile recurentului privitoare la creşterea preţului imobilului determinat de creşterea preţurilor pe piaţa imobiliară, în condiţiile în care chiar el a determinat valoarea bunului supus partajării prin cererea de chemare în judecată şi prin precizarea adusă acesteia. în faţa primei instanţe, valoarea bunului declarată de reclamant nu a fost contestată de pârâtă, ceea ce semnifică existenţa unui acord al părţilor asupra acestui element, în sensul art. 673^3 din Codul de procedură civilă, caz în care nu se mai impune efectuarea unei expertize de evaluare.
Dar, relevante asupra relei-credinţe manifestate de recurent în invocarea acestei critici sunt răspunsurile sale la interogatoriu prin care a negat valoarea, indicată ca fiind reală de intimată, a bunului supus partajării şi s-a opus actualizării valorii declarate a acestuia prin cererea de chemare în judecată.
în sfârşit, Curtea a apreciat că nu poate constitui un motiv hotărâtor în favoarea recurentului aspectul că, la efectuarea împrumutului pentru achiziţionarea apartamentului, a fost girat de mama şi doi colegi ai săi de serviciu, în consideraţiunea persoanei sale, întrucât prin semnarea angajamentului de garantare a restituirii împrumutului, giranţii respectivi şi-au asumat o serie de riscuri pe care le-au acceptat de bună-voie, nimeni neputându-i proteja împotriva acestora (unul dintre acestea constituindu-l chiar divorţul proprietarilor bunului, cu toate consecinţele inerente).
Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă sunt nefondate, motiv pentru care a respins în consecinţă recursul declarat.
| ← Raporturi patrimoniale dintre soţi. Inaplicabilitatea... | Incredinţare minor. Criterii obiective de apreciere a... → |
|---|
