Drepturi părinteşti. Exercitare. Stabilirea unui program de vizitare exclusiv la domiciliul tatălui. încălcarea dreptului mamei la legături personale cu minorul
| Comentarii |
|
Exerciţiul dreptului mamei la legături personale cu minora, în sensul stabilirii unui program de vizitare, se presupune a fi efectiv, impunându-se ca dispoziţiile adoptate în acest sens să nu fie formale, ci susceptibile de aducere eficientă la îndeplinire şi, în mod necesar, să asigure valorificarea optimă a dreptului subiectiv.
în speţă, s-a dispus în sensul ca legăturile personale să aibă loc la domiciliul pârâtului, chiar şi în perioada vacanţelor, fără ca mama să aibă posibilitatea deplasării împreună cu minora în afara locuinţei acestuia. Atare dispoziţie afectează atât programul de viaţă al părinţilor, cât şi cel al minorei, nu mai puţin, lipseşte de conţinut dreptul subiectiv, al cărui exerciţiu devine formal de ambele părţi. în acest mod nu se poate asigura intimitatea necesară unei relaţii personale delicate, cu atât mai mult cu cât minora a pierdut obişnuinţa comunicării cu mama.
Din probatoriul administrat nu a rezultat necesitatea adoptării unei măsuri ce are forţa unei sancţiuni pentru mamă, aceea ca exerciţiul legăturilor personale cu minora să se realizeze sub supravegherea tatălui, la domiciliul acestuia, şi nu a reieşit că deplasarea minorei în afara locuinţei tatălui, fie la domiciliul mamei, fie într-un spaţiu străin, ar reprezenta un pericol pentru dezvoltarea sa fizică şi psihică, ci, dimpotrivă, ar permite desfăşurarea firească a relaţiei parentale în mediul de viaţă al mamei.
(Decizia nr. 1443 din 22 iunie 2004 - Secţia a lll-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 2886 din 4.12.2003, pronunţată în Dosarul nr. 2353/2003, Judecătoria Giurgiu a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta B.l. împotriva pârâtului C.V. şi, în consecinţă, a obligat pârâtul să-i permită reclamantei să aibă legături personale cu minora C.M.A. la domiciliul pârâtului, sâmbăta şi duminica, între orele 10 şi 18, în prima şi a treia săptămână a fiecărei luni, în a doua zi a sărbătorilor creştin ortodoxe, o săptămână în vacanţa de iarnă şi două săptămâni în vacanţa de vară.
Au fost respinse cererile ambelor părţi privind obligarea reciprocă la cheltuieli de judecată.
în considerentele sentinţei, s-a reţinut că reclamanta este îndreptăţită a avea legături personale cu minora, în temeiul art. 97 din Codul familiei, însă, din probele administrate, a rezultat un comportament agresiv al mamei faţă de copil, fapt ce a impus, avându-se în vedere şi vârsta copilului, ca vizitele reclamantei să aibă loc la domiciliul pârâtului.
Măsura a fost justificată şi prin împrejurarea că minora nu este ataşată de mamă, aflându-se în îngrijirea pârâtului de la despărţirea părţilor, fiind vizitată rar de mamă, în condiţiile prezente, o modificare în ceea ce priveşte locuinţa având efecte negative asupra creşterii copilului.
împotriva sentinţei menţionate a declarat apel, în termenul legal, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de apel, s-a susţinut că dispoziţia instanţei ca legăturile personale ale mamei cu minora să aibă loc numai la domiciliul pârâtului nu poate fi adusă la îndeplinire, din cauza neînţelegerilor dintre reclamantă şi pârât. Astfel, a lua legătura cu minora numai în prezenţa tatălui ar avea un impact negativ asupra minorei, date fiind relaţiile tensionate dintre părinţi.
Mai mult, nu este posibil ca legăturile personale în decursul vacanţelor de iarnă şi vară să aibă loc în domiciliul pârâtului, fiind vorba despre perioade mai lungi de timp.
Apelanta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere integral probatoriul administrat, în condiţiile în care a rezultat că mama a fost aceea care s-a ocupat de creşterea şi educarea minorei până la despărţirea de intimatul-pârât, după cum a recunoscut acesta la interogatoriu.
De asemenea, reclamanta a mai arătat prin motivele de apel, că din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantei a reieşit că este cunoscută ca o persoană responsabilă, are venituri şi se poate ocupa de minoră.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a materialului probator administrat în cauză, Curtea a apreciat că apelul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Admiţând, fie şi numai în parte, cererea reclamantei având ca obiect stabilirea programului de vizitare a minorei, instanţa de fond a recunoscut dreptul subiectiv pretins, acela ca reclamanta să aibă legături personale cu minora, în condiţiile în care, prin Sentinţa civilă nr. 4427 din 26.11.2002 a Judecătoriei Giurgiu, s-a dispus încredinţarea către tată a minorei C.M.A., născută în afara căsătoriei părţilor.
Exerciţiul dreptului mamei la legături personale cu minora, în sensul stabilirii unui program de vizitare, se presupune a fi efectiv, impunându-se ca dispoziţiile adoptate în acest sens să nu fie formale, ci susceptibile de aducere eficientă la îndeplinire şi, în mod necesar, să asigure valorificarea optimă a dreptului.
în raport de atare criterii, s-a constatat că programul de legături personale stabilit în cauză împiedică exercitarea normală a dreptului recunoscut, iar dispoziţia instanţei este contradictorie în conţinut şi, de altfel, neconformă probatoriului administrat, după cum s-a arătat prin prezentele considerente.
în speţă, s-a dispus în sensul ca legăturile personale să aibă loc la domiciliul pârâtului, chiar şi în perioada vacanţelor, fără ca mama să aibă posibilitatea deplasării împreună cu minora în afara locuinţei acestuia. Atare dispoziţie afectează atât programul de viaţă al părţilor, cât şi cel al minorei, nu mai puţin, lipseşte de conţinut dreptul subiectiv, al cărui exerciţiu devine formal de ambele părţi. în acest mod nu se poate asigura intimitatea necesară unei relaţii personale delicate, cu atât mai mult cu cât minora a pierdut obişnuinţa comunicării cu mama.
Or, deplasarea împreună cu minora în afara locuinţei pârâtului este absolut necesară în acest scop, contribuind la stabilirea unei apropieri reale între mamă şi fiică, ceea ce nu s-ar putea întâmpla în cadrul fixat de prima instanţă. Relaţia dintre acestea nu se desfăşoară în mediul de viaţă al mamei, în care să se integreze minora, iar prezenţa mamei în domiciliul celuilalt părinte ar putea deveni împovărătoare prin repetiţie şi monotonia mediului ambiant, ceea ce ar produce un efect contrar celui scontat.
Pe de altă parte, impunerea vizitelor în domiciliul tatălui, cu referire chiar şi la cele lunar fixate, are semnificaţia unei sancţiuni pentru mamă, deducându-se că relaţia cu minora trebuie să se desfăşoare sub supravegherea tatălui, dispoziţia de limitare în acest mod a dreptului fiind contrară finalităţii măsurii.
Probatoriul administrat în cauză nu a relevat un eventual pericol pentru dezvoltarea fizică ori psihică a minorei prin apropierea de mamă, altfel nu s-ar fi permis reclamantei exerciţiul dreptului la legături personale, după cum nici deplasarea în domiciliul mamei nu s-a dovedit a avea consecinţe vătămătoare asupra copilului.
Nu s-a probat împrejurarea pretinsă de pârât în cursul judecării fondului, în sensul că prezenţa în acea locuinţă a fratelui reclamantei, fapt recunoscut la interogatoriu, ar fi nocivă pentru minoră. Singura referire la acest aspect îi aparţine martorului audiat la propunerea pârâtului, M.A., care a arătat doar că fratele reclamantei a avut o tentativă de sinucidere.
Informaţia, sumară fiind şi neconfirmată prin alte probe, nu permite nici o prezumţie de impact negativ al prezenţei unchiului asupra minorei M.A., câtă vreme nu s-a relevat dacă acesta suferă de vreo boală psihică şi, chiar dacă lucrurile ar sta în acest fel, în ce modalitate ar fi afectată minora, în decursul vizitelor scurte bilunare ori chiar al celor mai lungi din vacanţe.
Cât despre comportamentul reclamantei însăşi, referinţele negative provin de la martorii propuşi de pârât, G.F. şi M.A., cumnatul acestuia, care au relatat aspecte din perioada convieţuirii părţilor, aşadar, din urmă cu peste 3 ani de la despărţirea acestora survenită în octombrie 2000 (după cum rezultă din cuprinsul Sentinţei civile nr. 4427 din 26.11.2002 a Judecătoriei Giurgiu, prin care s-a dispus încredinţarea minorei către tată), când copilul avea 2 ani.
Susţinerile acestor martori nu pot fi percepute drept un argument în sprijinul unui comportament agresiv al mamei faţă de minoră, câtă vreme nu se integrează în ansamblul probator administrat. Martora sus-menţionată este o fostă vecină care nu a vizitat prea des părţile, după cum a recunoscut ea însăşi, deci nu a avut posibilitatea să observe decât incidente izolate, în primii 2 ani de viaţă ai minorei, şi nu atitudinea de ansamblu a mamei, într-un exerciţiu zilnic şi îndelungat în timp.
Cât despre cumnatul pârâtului, acesta a relatat numai cele văzute în aceeaşi perioadă, cu ocazia vizitelor la ţară, la părinţii pârâtului. Din declaraţia acestuia reiese că atitudinea agresivă a reclamantei ("de multe ori, o bătea pe minoră") se manifesta exclusiv pe fondul certurilor din familie.
Cele relatate demonstrează, mai degrabă, atmosfera tensionată ce a caracterizat convieţuirea părţilor, mai ales în mediul familial al pârâtului, acela al părinţilor săi, dovedit ostil reclamantei. Acest fapt explică reţinerea reclamantei de a o vizita pe minoră în perioada în care aceasta se află la bunicii paterni şi, totodată, atitudinea minorei de respingere a mamei - descrisă de acelaşi martor M.A. - în prezenţa tatălui şi a bunicilor, ce este cert că va persista şi în perioada vizitelor încuviinţate de această instanţă, în cazul unui program care să includă exclusiv domiciliul pârâtului.
în acelaşi timp, reţinând comportamentul agresiv al reclamantei faţă de copil drept justificare a măsurii de vizitare a minorei doar în domiciliul tatălui, judecătoria a ignorat dovezile favorabile reclamantei, reprezentate de declaraţia fostei educatoare a minorei şi de referatul de anchetă socială efectuată la domiciliul reclamantei.
Astfel, martora C.G. a arătat că reclamanta a ţinut legătura cu minora permanent după despărţirea de pârât în anul 2000, vizitând-o la grădiniţă periodic; mai mult, a relatat că minora se bucura de vizitele mamei şi plângea după plecarea sa.
în contextul acestei mărturii aparţinând persoanei sub supravegherea căreia minora s-a aflat constant timp de aproximativ 2 ani, declaraţiile privind relaţia mamă - fiică desfăşurată în mediul familial al tatălui sunt neconcludente pe aspectul consistenţei acestei legături şi nu pot constitui un argument rezonabil pentru limitarea cadrului programului de vizitare pentru viitor numai la domiciliul tatălui.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât ancheta socială efectuată de Autoritatea Tutelară din Comuna B., judeţul Teleorman, a relevat că reclamanta este cunoscută drept o persoană cu un comportament civilizat, fiind capabilă de a se ocupa de creşterea şi educarea minorei.
Responsabilitatea maternă nu poate fi pusă la îndoială, din moment ce reclamanta mai are un copil în vârstă de circa 1 an, tot din afara căsătoriei, în legătură cu care martora L.E. a relatat că este bine îngrijit.
Conchizând asupra celor deja expuse, s-a constatat, din probatoriul administrat, astfel cum a fost redat prin prezentele considerente, că nu a rezultat necesitatea adoptării unei măsuri ce are forţa unei sancţiuni pentru mamă, aceea ca exerciţiul legăturilor personale cu minora să se realizeze sub supravegherea tatălui, la domiciliul acestuia, şi nu a reieşit că deplasarea minorei în afara locuinţei tatălui, fie la domiciliul mamei, fie într-un spaţiu străin, ar reprezenta un pericol pentru dezvoltarea sa fizică şi psihică, ci dimpotrivă, ar permite desfăşurarea firească a relaţiei parentale, în mediul de viaţă al mamei.
Constatându-se că programul de legături personale stabilit de instanţa de fond împiedică exercitarea normală a dreptului recunoscut, iar dispoziţia instanţei este contradictorie în conţinut şi neconformă probatoriului administrat, Curtea a apreciat că este în interesul minorei modificarea acestei dispoziţii, în urma admiterii apelului, în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă.
A fost dispusă schimbarea sentinţei în parte, menţinându-se întocmai programul legăturilor personale stabilit, ce urmează, însă, a avea loc la domiciliul reclamantei, cu obligarea acesteia de a readuce minora în domiciliul pârâtului la terminarea programului.
Conform art. 274 din Codul de procedură civilă, intimatul-pârât a fost obligat la plata a 88.000 lei cheltuieli de judecată.
| ← Incredinţare minor. Caracterul relativ al autorităţii... | Divorţ cu elemente de extraneitate. Competenţa generală a... → |
|---|
