Incredinţare minor. Caracterul relativ al autorităţii lucrului judecat
| Comentarii |
|
Hotărârea definitivă şi irevocabilă prin care s-a dispus încredinţarea minorului la tată are autoritate de lucru judecat, fiind prezumată a fi dispusă în raport de analizarea interesului minorului.
Cu toate acestea, o nouă acţiune, având ca obiect reîncredinţarea minorului la mamă, nu poate fi respinsă ca intrată sub puterea lucrului judecat, cu condiţia ca reclamantul să dovedească existenţa unor împrejurări de fapt intervenite între momentul adoptării măsurii de încredinţare a minorului la tată şi momentul introducerii cererii de reîncredinţare, care să dovedească faptul că interesul minorului s-a schimbat.
Aceste modificări trebuie să fie ulterioare hotărârii de încredinţare şi semnificative pentru a nu se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri.
(Decizia nr. 1177 din 19 mai 2003 - Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată la data de 2.04.2002 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, reclamanta V.M. a chemat în judecată pe pârâtul I.S. şi Autoritatea Tutelară Sector 6 Bucureşti şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună reîncredinţarea minorului I.V. reclamantei spre creştere şi educare.
Prin Sentinţa civilă nr. 7574 din 28.06.2002, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a respins cererea ca neîntemeiată.
Hotărârea a fost menţinută de Tribunalul Bucureşti - Secţia a lll-a civilă, care, prin Decizia civilă nr. 40/A din 16.01.2003, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă V.M.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri, instanţele au reţinut că, prin probele administrate, reclamanta nu a dovedit, conform art. 44 din Codul familiei, schimbarea împrejurărilor de fapt avute în vedere de instanţe atunci când, prin Sentinţa civilă nr. 8204 din 9.10 2001 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, au dispus încredinţarea minorului spre creştere şi educare către tatăl său.
împotriva Deciziei civile nr. 40/A din 16.01.2003 a Tribunalului Bucureşti-Secţia a lll-a civilă, în termen legal, a declarat şi motivat recurs apelanta V.M.
Prin motivele de recurs formulate se critică hotărârea instanţei de apel pentru următoarele motive, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Se susţine că a fost făcută o greşită interpretare a dispoziţiilor Codului familiei, în sensul că, deşi acestea obligau instanţele să aibă în vedere interesul minorului atunci când dispun încredinţarea spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, acest aspect a fost ignorat prin hotărârile anterioare. Se mai arată că din toate probele administrate a rezultat că este în interesul minorului ca el să fie încredinţat spre creştere şi educare reclamantei-recurente.
Recursul nu este fondat.
Prin Sentinţa civilă nr. 8204 din 9.10.2001 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, minorul I.V., născut la 14.11.1997, a fost încredinţat spre creştere şi educare tatălui său.
Această măsură dispusă de instanţă, având în vedere efectele puterii lucrului judecat, este prezumată a fi fost dispusă în raport de interesul minorului, atâta timp cât hotărârea judecătorească menţionată a rămas definitivă şi irevocabilă.
Măsura încredinţării minorului ar putea fi schimbată prin prezentul litigiu, în condiţiile art. 44 din Codul familiei, adică în condiţiile în care reclamanta ar dovedi că s-au schimbat împrejurările avute în vedere de instanţă atunci când a apreciat că este în interesul minorului să fie încredinţat tatălui său spre creştere şi educare.
Prin urmare, revenea reclamantei sarcina de a proba că, în intervalul de timp cuprins între momentul adoptării măsurii de încredinţare a minorului către tatăl său (9.10.2001) şi momentul introducerii cererii de reîncredinţare (2.04.2002), împrejurările de fapt s-au schimbat, astfel încât nu ar mai fi în interesul minorului ca el să se afle în grija tatălui său.
Schimbarea acestor împrejurări trebuie să fie una semnificativă pentru a nu se ajunge, pe calea unei cereri de reîncredinţare a minorului, să se aducă atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii de încredinţare.
Prin probele administrate în cauză, reclamanta-recurentă nu a făcut dovada pretenţiilor sale.
Depoziţia martorei P.G., audiată de prima instanţă, cuprinde aspecte legate de perioade anterioare pronunţării hotărârii de încredinţare a minorului, arătând chiar că "de câte ori l-a văzut pe copil în ultima vreme, acesta era bine îngrijit", iar depoziţia martorului P.C., audiat de instanţa de apel, nu cuprinde constatări personale ale martorului, urmând a fi înlăturată din ansamblul materialului probator.
Prin urmare, recurenta nu a probat împrejurarea că în prezent interesul minorului este în sensul de a fi încredinţat mamei sale, având deschisă calea formulării unei astfel de cereri atunci când condiţiile art. 44 din Codul familiei vor fi îndeplinite în sensul schimbării semnificative a împrejurărilor avute în vedere de instanţe atunci când au dispus încredinţarea minorului spre creştere şi educare tatălui său.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 316 din codul de procedură civilă raportat la art. 296 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
| ← Incredinţare minor. Criterii obiective de apreciere a... | Drepturi părinteşti. Exercitare. Stabilirea unui program de... → |
|---|
