Incredinţare minor. Criterii obiective de apreciere a interesului minorului
| Comentarii |
|
Ataşamentul minorului faţă de unul dintre părinţi constituie doar unul dintre criteriile pe baza cărora se realizează aprecierea interesului major al copilului. Aceste criterii formează un ansamblu guvernat de principiul egalităţii, neputându-se reţine caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre criterii.
în luarea măsurii încredinţării minorului, instanţa de judecată enumeră criteriile avute în vedere la aprecierea interesului major al copilului de a fi încredinţat unuia dintre părinţi, iar nu motivele pentru care nu este încredinţat celuilalt.
Prin urmare, cât timp nu se invocă lipsa ataşamentului minorului faţă de unul dintre părinţi din motive imputabile acestuia ori dezinteresul faţă de îngrijirea, creşterea şi educarea minorului sau un comportament frecvent dăunător dezvoltării principiului interesului major al copilului, nu se poate reţine încălcarea acestui principiu.
Aprecierea respectării acestui principiu legal se realizează exclusiv în raport de criteriile avute în vedere pentru luarea măsurii încredinţării minorului unuia dintre părinţi, iar nu sub aspectul reevaluării criteriilor în raport de celălalt părinte.
(Decizia nr. 976 din 5 noiembrie 2004 - Secţia a lll-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, sub nr. 11009/23.10.2002, reclamantul C.D.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.(llinoiu)C., desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de 14.07.2000, încredinţarea minorului C.A.V., spre creştere şi educare, reclamantului, cu obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului, raportat la venitul minim pe economie şi reluarea de către pârâtă a numelui de familie purtat anterior căsătoriei.
în motivarea cererii se arată că, din luna august 2001, pârâta nu a revenit în domiciliul conjugal. La 4 - 5 luni după căsătorie, pârâta şi-a schimbat comportamentul, lipsind de acasă câte o săptămână, ducându-se la părinţii săi, revenind în domiciliul conjugal atunci când reclamantul se ducea să o ia. Uneori pârâta lua cu ea şi minorul; o dată copilul a căzut, fiind spitalizat. De la data acestui accident, minorul se află în îngrijirea reclamantului, pârâta nevenind să-l vadă.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională, solicitând desfacerea căsătoriei din culpa reclamantului-pârât, încredinţarea minorului C.A.V., născut la data de 08.05.2000, spre creştere şi educare, pârâtei-reclamante, cu obligarea reclamantului-pârât la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului şi reluarea numelui de familie purtat anterior căsătoriei, acela de "llinoiu".
în motivarea cererii reconvenţionale se arată că reclamantul-pârât a avut o atitudine insultătoare faţă de soţie, provocând certuri nejustificate care degenerau în violenţe fizice şi verbale şi de multe ori în alungarea pârâtei-reclamante din domiciliul conjugal. Ultima dată, acesta i-a cerut să părăsească domiciliul conjugal pentru a putea locui împreună cu concubina sa, cu care avea o relaţie extraconjugală.
Prin Sentinţa civilă nr. 2619 din 14.05.2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în Dosarul nr. 11009/2002, cererile au fost admise în parte, căsătoria fiind declarată desfăcută din culpa ambilor soţi. Pârâta a revenit la numele de familie purtat anterior căsătoriei, iar minorul a fost încredinţat spre creştere şi educare acesteia.
Pentru a hotărî asupra măsurii încredinţării minorului spre creştere şi educare pârâtei, instanţa de fond a apreciat că, în raport de vârsta acestuia, de faptul că, până la despărţirea în fapt şi o perioadă după acest moment, minorul a fost îngrijit de către mamă, este în interesul acestuia să fie încredinţat mamei. S-a reţinut că pârâta locuieşte împreună cu părinţii săi într-un apartament compus din două camere şi dependinţe, în timp ce reclamantul locuieşte într-un apartament cu trei camere, împreună cu părinţii săi, concubina sa şi copilul acesteia.
împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel motivat, în termen legal, criticând-o exclusiv sub aspectul măsurii încredinţării minorului.
Prin Decizia civilă nr. 22/A din 09.01.2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 3734/2003, apelul a fost respins ca nefondat, reţinându-se temeinicia considerentelor avute în vedere de către instanţa de fond. S-a apreciat că, în raport de criteriile enumerate, măsura încredinţării minorului pârâtei corespunde mai bine interesului acestuia, accidentul menţionat de către apelant nefiind apreciat ca neglijenţă în creşterea şi îngrijirea minorului.
Recursul declarat de către apelant a fost înregistrat iniţial pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 13874/A din 07.04.2004, ulterior fiind înaintat Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004.
în motivarea recursului se arată că din luna octombrie 2000, de la vârsta de 4 luni, minorul s-a aflat în grija exclusivă a recurentului până în prezent, este foarte ataşat de recurent, că, din neglijenţa intimatei, minorul a suferit un accident, aceasta manifestând dezinteres sub aspectul încredinţării, întrucât din anul 2000, de când minorul se află în grija recurentului, aceasta nu a făcut nici un demers în acest sens. Recurentul concluzionează, în raport de cele arătate, greşita reţinere de către instanţă a faptului că minorul ar fi fost îngrijit cu prioritate de către mamă; recurentul este cel care a îngrijit minorul, de la vârsta de 4 luni, fără ajutor material şi moral din partea intimatei. Instanţele nu au ţinut cont şi nu s-au pronunţat asupra dovezilor administrate, care erau hotărâtoare asupra stabilirii faptului că minorului i-ar fi mai bine dacă ar fi încredinţat recurentului, datorită relaţiei puternice dintre aceştia. Numărul de camere al locuinţelor raportat la numărul locatarilor nu poate constitui un criteriu de bază. Trebuia avut în vedere ataşamentul minorului faţă de părinţi, precum şi condiţiile de creştere.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, încadrabile în dispoziţiile art. 306 alin. 3 din Codul de procedură civilă, în prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, sub aspectul respectării principiului interesului major al copilului, pe baza criteriilor de determinare, respectiv în prevederile art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut caracterul nefondat al recursului.
în ceea ce priveşte motivul de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă, ambele instanţe au apreciat coroborat întreg probatoriul administrat în cauză, critica recurentului, în sensul că nu ar fi fost avute în vedere probe hotărâtoare în aprecierea interesului copilului, fiind vădit nefondată, recurentul neindicând, de altfel, care sunt acele probe neapreciate. Pe de altă parte, nu se confundă nepronunţarea/neaprecierea unei probe, în sensul de mijloc de probă, cu reţinerea/aprecierea, pe baza probelor administrate, a altor fapte, stări, situaţii decât cele invocate de către partea care a propus proba respectivă.
Sub aspectul celui de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, iar nu pe prevederile art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, cum invocă recurentul, instanţele au avut în vedere criterii obiective transpuse în planul situaţiei de fapt dovedite în speţă: vârsta minorului, îngrijirea de care acesta a beneficiat din partea intimatei, condiţiile mai bune de locuit ale intimatei, raportând numărul locatarilor la numărul de camere.
Sub aspectul aprecierii interesului minorului, recurentul tinde la o reapreciere a probatoriului în faza procesuală a recursului, pentru a decide asupra temeiniciei măsurii încredinţării minorului. Or, recursul împotriva deciziei pronunţate în apel (spre deosebire de recursul ordinar şi devolutiv împotriva unei sentinţe, potrivit art. 3041 din Codul de procedură civilă) este o cale extraordinară de atac de reformare exclusiv pentru motive de nelegalitate, expres şi limitativ prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă, ce exclud o reapreciere a probatoriului şi reţinerea unei alte situaţii de fapt, precum şi orice apreciere a temeiniciei.
în ceea ce priveşte ataşamentul minorului faţă de recurent, în aprecierea interesului major al copilului, ataşamentul acestuia faţă de unul dintre părinţi constituie doar unul dintre criteriile pe baza cărora se realizează aprecierea. Aceste criterii formează însă un ansamblu guvernat de principiul egalităţii, neputându-se reţine caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre criterii. în luarea măsurii încredinţării minorului, instanţa de judecată enumeră criteriile avute în vedere la aprecierea interesului major al copilului de a fi încredinţat unuia dintre părinţi, iar nu motivele pentru care nu este încredinţat celuilalt. Prin urmare, cât timp nu s-a invocat lipsa ataşamentului minorului faţă de mamă din motive imputabile acesteia ori dezinteresul acesteia faţă de îngrijirea, creşterea şi educarea minorului sau un comportament frecvent dăunător dezvoltării fizico-psihice a minorului, aspecte care să denote încălcarea principiului interesului major al copilului, nu se poate reţine încălcarea acestui principiu. Aprecierea respectării acestui principiu legal se realizează exclusiv în raport de criteriile avute în vedere pentru luarea măsurii încredinţării unuia dintre părinţi, iar nu sub aspectul reevaluării criteriilor în raport de celălalt părinte.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat. (Judecator Ioana Surdescu)
| ← Partaj bunuri comune. Stabilirea valorii imobilului supus... | Incredinţare minor. Caracterul relativ al autorităţii... → |
|---|
