Raporturi patrimoniale dintre soţi. Inaplicabilitatea prezumţiei de mandat tacit reciproc în cazul datoriei contractate în temeiul art. 32 lit. b) din Codul familiei. Consecinţe
| Comentarii |
|
Datoriile comune ale soţilor sunt cele limitativ prevăzute de art. 32 din Codul familiei şi sunt considerate legal contractate chiar şi numai de către unul dintre soţi, în temeiul prezumţiei de mandat tacit reciproc.
Face excepţie de la aplicarea acestei prezumţii punctul b) al art. 32 din Codul familiei, care cere ca tranzacţia să fie încheiată de soţi "împreună".
în această situaţie, soţii pot să-şi asume obligaţii, fie participând în persoană la încheierea actului juridic, fie participând prin reprezentare. Cel care reprezintă poate fi chiar celălalt soţ. în acest caz, însă, împuternicirile de reprezentare trebuie să izvorască dintr-un mandat expres sau tacit, şi nu doar din calitatea de soţ, în temeiul prezumţiei de mandat reciproc între soţi.
(Decizia nr. 1383 din 28 iunie 2004 - Secţia a IV-a civilă)
Prin încheierea de admitere în principiu pronunţată la data de 8.10.2003, Judecătoria Alexandria a admis acţiunea de partaj formulată de reclamantul L.M.A. împotriva pârâtei B.R.E., a constatat că părţile au dobândit, în timpul căsătoriei, în cotă de 1/2 fiecare, apartamentul nr. 5 situat în Alexandria, şi o serie de bunuri mobile, a constatat că împrumutul în sumă de 4.000 USD contractat de reclamant este o datorie personală a acestuia, că cheltuielile de întreţinere pentru apartamentul în litigiu în cuantum de 6.000.000 lei au fost achitate de către reclamant, urmând ca pârâta să suporte cota de 1/2 din aceste cheltuieli, şi a fost numit un expert pentru evaluarea şi lotizarea bunurilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, sub aspectele vizate ulterior în calea de atac exercitată, că nu rezultă din înscrisurile depuse data contractării împrumutului de 4.000 USD, ci numai anul în care a fost restituit, nerezultând nici existenţa unui mandat expres sau tacit acordat de pârâtă reclamantului pentru contractarea acestui împrumut.
S-a mai reţinut că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 32 lit. c) din Codul familiei pentru a se considera că datoria asumată este una comună, astfel încât instanţa a apreciat că împrumutul în sumă de 4.000 USD contractat de reclamant reprezintă o datorie personală a acestuia.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, criticând hotărârea primei instanţe pentru următoarele considerente:
în mod greşit nu a fost inclus în masa partajabilă echivalentul în lei al împrumutului în sumă de 4.000 USD, contractat de foştii soţi în timpul căsătoriei şi restituit numai de către apelant după divorţ.
Se susţine că din declaraţia autentică şi olografă a împrumutătorului, din depoziţia martorei audiate, coroborată cu dispoziţiile art. 225 din Codul de procedură civilă, rezultă că ambii soţi au efectuat în timpul căsătoriei un împrumut în cuantum de 4.000 USD, pe care numai apelantul-reclamant l-a restituit.
Potrivit art. 32 lit. b) din Codul familiei, obligaţiile asumate de soţi împreună sunt obligaţii comune, chiar dacă nu au legătură cu nevoile căsătoriei, astfel încât se impune admiterea apelului, în sensul celor solicitate.
Analizând hotărârea în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, Curtea a reţinut că apelul declarat nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 32 lit. b) din Codul familiei, soţii răspund cu bunurile comune pentru "obligaţiile ce au contractat împreună".
în înţelesul acestui articol, datoria soţilor este comună dacă a fost asumată de ambii soţi. Aceştia pot să-şi asume obligaţia, fie participând personal la încheierea actului juridic, fie participând prin reprezentare, reprezentare ce poate fi asigurată chiar de către celălalt soţ. în acest caz, însă, împuternicirea de reprezentare trebuie să aibă la bază un mandat expres sau tacit, calitatea de soţ nefiind suficientă. Prezumţia de mandat reciproc între soţi operează doar în cazul prevăzut de art. 32 lit. a) din Codul familiei (fiind vorba de cheltuieli legate de administrarea bunurilor comune), iar nu şi în cel prevăzut de art. 32 lit. b) din Codul familiei.
Revenea, prin urmare, apelantului-reclamant sarcina de a proba că a avut un mandat din partea soţiei sale pentru contractarea unui împrumut în cuantum de 4.000 USD în timpul căsătoriei.
Curtea a apreciat că această dovadă nu a fost făcută în cauză.
Declaraţia împrumutătorului dată în faţa unui notariat din Germania şi datată 27.08.2003 este un înscris depus de apelantul-reclamant pro causa.
El urmează a fi apreciat ca atare atâta timp cât este ulterior introducerii acţiunii în prezenta cauză şi cât conţinutul său vădeşte preocuparea de a dovedi încunoştinţarea pârâtei despre acest împrumut, fără însă a conţine alte date elementare despre raporturile obligaţionale dintre părţi, cum ar fi data acordării împrumutului (declaraţia menţionând doar restituirea împrumutului în anul 2001).
Depoziţia martorei C.O.C. este o probă irelevantă sub aspectul criticat prin motivele de apel, deoarece, în privinţa stabilirii regimului juridic al împrumutului în cuantum de 4.000 USD, martora declară doar că "am auzit că părţile ar fi efectuat un împrumut şi bănuiesc că de la o persoană fizică, dar nu cunosc amănunte".
în condiţiile acestui material probator, aplicarea art. 225 din Codul de procedură civilă, de altfel facultativă, nu se justifică.
Doar prezumţia rezultată din lipsa la interogatoriu a părţii nu poate fundamenta o hotărâre. Instanţa trebuie să aibă în vedere toate probele administrate în cauză, iar, în prezentul litigiu, reclamantul nu a probat, deşi îi revenea această sarcină, că împreună cu soţia sa a contractat împrumutul în valoare de 4.000 USD.
Cum datoriile comune ale soţilor sunt limitativ reglementate de lege, rezultă că toate celelalte obligaţii contractate de unul din soţi în timpul căsătoriei sunt datorii personale care nu vor fi incluse în masa partajabilă.
Pentru considerentele expuse, nefiind dovedite condiţiile art. 32 lit. b) din Codul familiei, instanţa a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
| ← Anulare titlu de proprietate. Aplicarea art. 36 alin. 3 din... | Partaj bunuri comune. Stabilirea valorii imobilului supus... → |
|---|
