Proba convenţiei de împrumut Contestarea contractu­lui. Neformularea unei cereri reconvenţionale. Lipsa stipulării unei dobânzi convenţionale. Acordarea dobânzii legale

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

1. Sancţiunea nerespectării formalităţilor cerute de art. 1180 C. civ. în cazul contratelor unilaterale având ca obiect o sumă de bani este aceea că înscrisul este lipsit de putere probatorie, ceea ce nu afectează convenţia ca act juridic, ce se poate dovedi prin alte mijloace de probă, chiar cu martori şi prezumţii, pentru că, deşi nul ca înscris, acesta constituie totuşi un început de dovadă scrisă.

în consecinţă, înscrisul reprezentând început de dovadă scrisă se completează cu răspunsurile la interogatoriu ale părţilor şi cu

declaraţiile martorilor, fiind astfel dovedite existenţa convenţiei de împrumut, precum şi clauzele acesteia privind cuantumul sumei împrumutate şi obligaţia de restituire a acesteia.

2. Aspectele învederate de pârât, relative la inducerea sa în eroare, la suma care în realitate ar fi fost împrumutată şi la scopul pentru care actul s-a încheiat, nu au relevanţă în cauză, în lipsa unei cereri reconvenţionale care să pună în discuţie valabilitatea contractului sau prin care să se ceară, eventual, constatarea simulaţiei actului public.

3. Suma solicitată de către reclamanţi cu titlu de dobândă de referinţă a B.N.R. aferentă anului 2006 nu poate fi acordată, întrucât nu a fost stipulată prin convenţia părţilor, potrivit art 1587 C. civ.

în consecinţă, reclamanţii împrumutători sunt în drept doar la plata dobânzii legale, calculate de la data introducerii acţiunii, potrivit art 1586 C. civ., ca urmare a nerestituirii sumei împrumu­tate la termenul stipulat

Trib. Braşov, decizia civila nr. 798/R din 30 octombrie 2007,

portal.just.ro

Prin sentinţa civilă nr. 132 din 4 aprilie 2007, pronunţată de Jude­cătoria Rupea, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii P.H.A. si P.C. împotriva pârâtului A.I. în nume propriu şi ca moştenitor al defunctei A.M., pârâtul fiind obligat să plătească reclamanţilor suma de 5.457.584 ROL (546 RON) cu titlu de împru­mut nerestituit.

Restul pretenţiilor reclamanţilor au fost respinse, iar pârâtul a fost obligat să achite reclamanţilor suma de 496.400 ROL (49,64 RON), reprezentând cheltuieli de judecată în limita pretenţiilor admise.

In final, reclamanţii au fost obligaţi în solidar să achite pârâtului suma de 1.000.000 lei (100 RON), cu titlu de cheltuieli de judecată în limita pretenţiilor admise.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut urmă­toarele:

Intre reclamanţi şi soţii A. a existat o înţelegere, în sensul ca recla­manţii să achite ratele contractului nr. 50/1997 încheiat în baza Legii nr. 112/1995, taxele şi impozitele aferente imobilului, urmând ca pârâ­ţii să le lase lor casa, sens în care s-au întocmit şi cele două testamente autentificate sub nr. 1481 şi nr. 1482 din 10 august 1998, prin care pârâţii îi instituiau ca legatari universali pe reclamanţi.

Pârâţii s-au răzgândit şi au revocat testamentele, astfel că la data de 11 februarie 2003 s-a întocmit actul sub semnătură privată intitulat „contract de împrumut", scris în totalitate de martora G.A.V. (decla­raţia acesteia şi a celorlalţi martori), din care reiese că pârâţii au fost beneficiarii sumei de 1.200 USD, reprezentând contravaloarea ratelor, taxelor şi impozitelor datorate Statului începând cu februarie 1997 şi până în „prezent", pe care P.H. le-a achitat „în vederea cumpărării" imobilului situat în R., str. C., nr. X.

Pârâţii s-au obligat să restituie banii în termen de 3 ani, în caz contrar urmând a ceda folosinţa imobilului dobândit în baza contrac­tului de vânzare-cumpărare nr. 50/1997.

Contractul este semnat de pârâţi şi de 4 martori.

Contractul având ca obiect o sumă de bani este unilateral, iar înscrisul doveditor, pentru a avea forţă probantă deplină ca înscris sub semnătură privată, trebuie să fie scris în întregime de către împrumutat sau cel puţin acesta să adauge, la finele actului, cuvintele „bun şi aprobat" ori o formulă similară, arătând în litere suma împrumutată şi să semneze.

în cauză nu au fost respectate aceste dispoziţii legale stabilite prin art. 1180 C. civ., înscrisul depus în cauză fiind nul ca înscris sub semnătură privată, neavând forţa probantă a unui astfel de înscris, ci valorând numai ca început de dovada scrisă.

Din probele administrate rezultă că actul a fost întocmit ulterior achitării sumelor cu titlu de rate, taxe şi impozite, ca atare, nu i se poate recunoaşte caracterul de înscris recognitiv, nefiind întrunite con­diţiile prevăzute de art. 1189 alin. (1) C. civ. Aparenţa unui act recog­nitiv a convenţiei încheiate este determinată de menţiunea că „pârâţii sunt beneficiari ai împrumutului de 1.200 USD", ceea ce tinde la a dovedi că au împrumutat această suma la o dată anterioară, fară a se încheia un înscris.

Pentru a putea constitui o probă, acest înscris de care se prevalează reclamanţii trebuie să cuprindă, pe lângă obiectul datoriei, şi titlul primordial, ceea ce nu s-a făcut în cauză, ca atare, el nu poate fi avut în vedere ca dovedind un împrumut al sumei de 1.200 USD.

Pârâtul a recunoscut la interogatoriu că reclamanţii au achitat ratele pentru locuinţa cumpărată în baza Legii nr. 112/1995, însă nu şi avansul şi celelalte taxe aferente, precum şi taxele şi impozitele pentru casă, el fiind de acord să restituie aceşti bani, precizând totodată că i-ar fi „împrumutat".

Recunoaşterea făcută de pârât reprezintă o mărturisire judiciară menită să producă consecinţe juridice împotriva sa.

Instanţa a reţinut că reclamanţii au achitat, cu titlu de rate, taxe şi impozite, suma totală de 14.549.164 ROL, din care au primit deja suma de 9.091.640 ROL, rămânând o diferenţa de 5.457.584 ROL, în limita actelor doveditoare depuse.

în ceea ce priveşte dobânda adăugată de reclamanţi la această sumă, prima instanţă a apreciat că nu poate fi avută în vedere, deoarece nu a fost stipulată printr-o clauză expresă în contractul de împrumut.

Dispoziţiile O.G. nr. 9/2000 ar putea fi aplicate numai de la data introducerii cererii de chemare în judecată, potrivit art. 1586 C. civ., iar nu calculate pentru o perioadă anterioară introducerii cererii de chemare în judecată.

în consecinţă, instanţa a apreciat că pretenţiile reclamanţilor sunt întemeiate numai în parte, cu privire la suma de 5.457.584 ROL.

Capătul de cerere privitor la obligarea pârâtului să predea recla­manţilor folosinţa imobilului a fost apreciat nefondat, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unui raport juridic translativ sau consti­tutiv al vreunui drept real de proprietate sau dezmembrământ al drep­tului de proprietate referitor la imobil. De asemenea, imobilul este supus interdicţiei de înstrăinare pe o perioada de 10 ani, fiind cum­părat de pârâţi în condiţiile prevederilor Legii nr. 112/1995.

împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii P.H.A. şi P.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Recursul este întemeiat.

Părţile au încheiat la data de 11 februarie 2003 un înscris sub sem­nătură privată, intitulat „contract de împrumut", în conţinutul căruia s-a stipulat că pârâţii A.I. şi A.M. - decedată pe parcursul soluţionării cauzei — sunt beneficiarii împrumutului de 1.200 USD, reprezentând contravaloarea ratelor, taxelor si impozitelor datorate statului începând cu luna februarie 1997 şi până în prezent, sume achitate de recla­mantul P.H., pentru imobilul situat în localitatea R, str. C., nr. X. Prin acelaşi înscris, pârâţii au recunoscut că reclamantul a achitat integral ratele, taxele şi impozitele menţionate, aferente imobilului, în vederea achiziţionării acestuia de la pârâţi şi s-au angajat să restituie suma de 1.200 USD în termen de trei ani, în caz contrar obligându-se să cedeze folosinţa asupra imobilului reclamanţilor.

Din probele administrate în cauză (declaraţiile martorilor P.M., G.A.V. şi S.D. depuse la dosarul de fond), precum şi din recunoaş­terile reclamanţilor, conţinute inclusiv în motivele de recurs, rezultă că

actul sub semnătură privată, intitulat „contract de împrumut", a fost încheiat ulterior achitării de către reclamanţi a ratelor, taxelor şi impo­zitelor aferente imobilului în litigiu, datorită neînţelegerilor apărute între părţi.

Astfel, scopul achitării de către reclamanţi a dărilor aferente imo­bilului proprietatea pârâţilor l-a reprezentat dobândirea în viitor de către aceştia a dreptului de proprietate asupra imobilului, conform tes­tamentelor autentificate sub nr. 1481 şi 1482 din 10 august 1998.

Pârâtul A.I. a recunoscut la interogatoriu că după achitarea de către reclamanţi a ratelor, taxelor şi impozitelor aferente imobilului nu a mai fost de acord ca acesta să devină proprietatea reclamanţilor, deoa­rece aceştia nu au mai avut grijă de el şi de soţia sa, pârâţii intenţio­nând să lase imobilul unor rude, respectiv martorilor G.A.V. şi S.D., martorii confirmând aceste împrejurări. în consecinţă, pentru a se asigura că îşi vor recupera sumele de bani achitate pentru imobilul pârâţilor, s-a încheiat între părţi actul sub semnătură privată intitulat „contract de împrumut".

Martora G.A.V., propusă de pârât, semnatară a actului de împru­mut în această calitate, a declarat că părţile s-au înţeles asupra sumei de 1.200 USD, sumă ce reprezintă taxele achitate de reclamanţi (rate pentru casă şi impozit pentru gradina şi casa pârâţilor), calculată la cursul dolarului.

Recurenţii-reclamanţi nu au susţinut niciodată existenţa unui înscris originar, pierdut ori distrus, pe care înscrisul sub semnătură privată invocat în cauză sa îl fi recunoscut. Drept urmare, argumentele relative la înscrisurile recognitive, prezentate de prima instanţă, nu au relevanţă în cauză şi sunt de prisos, deoarece, înscrisul sub semnătură privată invocat de reclamanţi nu este un înscris recognitiv şi nici nu s-a susţinut acest lucru de către părţile litigiului.

Pârâtul A.I. a susţinut prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond că este neştiutor de carte şi că a semnat actul de împrumut ca urmare a inducerii sale în eroare de către reclamanţi.

Martora G.A.V., propusă de pârât, a declarat că ea a redactat înscrisul sub semnătură privată intitulat „contract de împrumut", că pârâtului A.I. i s-a citit conţinutul înscrisului şi că acesta l-a semnat, ajutând-o şi pe soţia sa să îl semneze.

Câtă vreme pârâtul A.I. a susţinut că este analfabet, este expli­cabilă imposibilitatea acestuia de a redacta înscrisul sub semnătură privată şi lipsa formulei „bun si aprobat", urmată de arătarea în litere a sumei, înainte de semnare.

Sancţiunea nerespectării formalităţii cerute de art. 1180 C. civ. este aceea că înscrisul este lipsit de putere probatorie, ceea ce nu afectează convenţia ca act juridic, ce se poate dovedi prin alte mijloace de probă, chiar prin proba cu martori şi prezumţii, pentru că, deşi nul ca înscris, acesta constituie totuşi un început de dovadă scrisă.

Deşi prima instanţă a reţinut în mod corect aceste aspecte, iar nulitatea la care s-a referit în considerente viza înscrisul, iar nicidecum convenţia în sine (astfel că nu se pune problema pronunţării plus petita, după cum au susţinut eronat recurenţii), a omis să dea eficienţă înscrisului, ca început de dovadă scrisă, prin coroborarea acestuia cu celelalte probe administrate în cauză.

Prin răspunsurile la interogatoriu, pârâtul A.I. nu a recunoscut primirea sumei de 1.200 USD, cu toate că însăşi martora propusă de el a susţinut că părţile au convenit cu privire la această sumă, pretinzând că a primit de la reclamanţi numai suma de 7.000.000 ROL.

în consecinţă, înscrisul reprezentând început de dovada scrisă se completează cu răspunsurile la interogatoriu ale părţilor şi cu decla­raţiile martorilor. Instanţa apreciază că reclamanţii au dovedit exis­tenţa convenţiei de împrumut pe care au încheiat-o cu pârâţii, precum şi clauzele acesteia relative la cuantumul sumei împrumutate şi obligaţia de restituire a acesteia.

Drept urmare, susţinerile pârâtului, relative la cuantumul redus la 7.000.000 ROL al sumei împrumutate de reclamant, nu sunt probate.

Deşi a susţinut că a fost în eroare când a semnat actul, pârâtul nu a formulat cerere reconvenţionala prin care să solicite desfiinţarea aces­tuia. Simpla sa apărare în acest sens nu a fost probată, câtă vreme mar­torul pe care l-a propus a declarat că actul i-a fost citit înainte de a-l semna. Oricum, în lipsa unei cereri reconvenţionale, o astfel de apă­rare nu produce consecinţe cu privire la valabilitatea înscrisului.

Aspectele relative la suma care în realitate ar fi fost împrumutată şi la scopul pentru care actul s-a încheiat nu au relevanţă în cauză, în lipsa unei cereri reconvenţionale care să pună în discuţie valabilitatea acestuia sau, eventual, a unei cereri în constatarea simulaţiei actului public.

Câtă vreme a fost probată existenţa convenţiei de împrumut şi clauzele acesteia, toate elementele invocate de pârât în apărare nu au relevanţă, singurul aspect important fiind plăţile efectuate de acesta.

Astfel pârâtul a susţinut şi a probat că a restituit reclamanţilor suma de 9.855.000 ROL (mandatele poştale de expediere a sumei), împrejurare recunoscută şi de reclamanţi, care, prin precizarea de

acţiune, au indicat suma pretinsă de la pârâţi, cu excluderea celei resti­tuite. Prima instanţă a reţinut în mod eronat că pârâtul ar fi restituit suma de 9.091.640 ROL, în loc de suma de 9.855.000 ROL, care a fost precizată de ambele părţi şi care rezultă din totalizarea sumelor expediate cu mandatele poştale sus-menţionate.

Considerentele primei instanţe sunt contradictorii. Astfel, deşi instanţa reţine că înscrisul invocat de reclamanţi nu are forţa probantă a unui înscris sub semnătură privată şi nu probează convenţia de împrumut încheiată de părţi, obligă totuşi pârâtul să plătească recla­manţilor parte din suma pretinsă de aceştia în temeiul respectivului înscris, şi anume suma de 5.457.584 ROL, cu titlu de împrumut neres­tituit. Or, în aceste condiţii, instanţa nu este consecventă. Fie trebuia să coroboreze începutul de dovadă scrisă cu celelalte probe admi­nistrate şi să aprecieze ca fiind probată convenţia cu toate clauzele prevăzute în conţinutul său, fie să înlăture în întregime înscrisul şi să aprecieze că nu s-a probat raportul juridic dedus judecăţii de recla­manţi.

Câtă vreme prima instanţă a obligat pârâtul la plata unei sume de bani cu titlu de împrumut nerestituit, a pornit de la premisa că între părţi s-a încheiat convenţia de împrumut, astfel că instanţa nu putea aprecia că suma împrumutată ar fi fost alta decât cea stipulată de părţi în contract, cu atât mai mult cu cât nici din celelalte probe nu a rezultat o altă sumă. Recunoaşterea făcută de pârât în sensul că suma împrumutată a fost de 7.000.000 ROL, iar nu de 1.200 USD, nu este confirmată de celelalte probe administrate în cauză, astfel că această mărturisire nu putea avea valoare probatorie absolută.

Recunoaşterea pârâtului nu este una sinceră, câtă vreme chiar prima instanţă a reţinut că reclamanţii au achitat, cu titlu de rate, taxe şi impozite, suma totală de 14.549.164 ROL, conform chitanţelor depuse la dosarul cauzei. în plus, dacă, într-adevăr, pârâtul ar fi împrumutat numai suma de 7.000.000 lei, astfel cum a pretins, nu se explică de ce ar fi restituit reclamanţilor, în mod voluntar, o sumă mai mare, de 9.855.000 ROL.

Ceea ce nu a înţeles prima instanţă este că reclamanţii au exprimat în moneda USD, raportat la cursul mediu de schimb al pieţei valutare din anul în care s-a efectuat plata, sumele achitate de aceştia în lei cu titlu de rate, impozite şi taxe aferente imobilului proprietatea pârâţilor conform chitanţelor depuse la dosarul de fond. Calculul s-a realizat în urma comunicării cursului mediu de schimb al pieţei valutare pentru

perioada în care reclamanţii au efectuat plăţile, de către B.N.R. — Sucursala B.

Potrivit precizării pretenţiilor la fond, valoarea în moneda ame­ricană a acestor sume este de 1.069 USD (deşi suma pretinsă iniţial şi rezultată din convenţia probată era de 1.200 USD), din care recla­manţii au scăzut suma de 9.855.000 ROL, restituită de pârâţi şi care în moneda americană de la momentul plăţii este de 296 USD. Drept urmare, reclamanţii au pretins, suma de 19.979.731 ROL, reprezentând 773 USD, o sumă mai mică decât cea solicitată iniţial şi probată ca fiind împrumutată (1.200 USD - 296 USD = 904 USD). Despre aceeaşi sumă mai mică, la care au adăugat şi dobândă (suma totală solicitată) au făcut vorbire recurenţii şi prin motivele de recurs, relativ la această împrejurare, instanţa urmând a face aplicarea principiului disponibilităţii.

Dobânda de referinţă a B.N.R. aferentă anului 2006 şi care aplicată la suma pretinsă ar reprezenta 1.685.290 ROL nu poate fi acordată reclamanţilor, deoarece o astfel de dobândă nu a fost stipulată prin convenţia părţilor, potrivit art. 1587 C. civ.

în consecinţă, reclamanţii sunt în drept doar la plata de către pârât a dobânzii legale, calculată de la data introducerii acţiunii, potrivit art. 1586 C. civ., ca urmare a nerestituirii sumei împrumutate la ter­menul stipulat.

Deşi prima instanţă reţine acest aspect, nu acordă dobândă legală motivat de faptul că reclamanţii au solicitat-o de la o dată anterioară introducerii cererii de chemare în judecată. Considerentele instanţei nu sunt întemeiate, deoarece, câtă vreme dobânzile au fost solicitate, fap­tul că reclamanţii au indicat o perioadă mai mare de acordare a aces­tora nu ar fi împiedicat instanţa să o restrângă la perioada prevăzută de lege.

Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că recursul reclamanţilor este întemeiat, fiind admis, potrivit art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., raportat la art. 3041 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar sentinţa civilă recurată a fost modificată în parte, în sensul că pârâtul A.I. va fi obligat să plătească reclamanţilor P.H.A. şi P.C. suma de 1.997,97 lei RON (19.979.731 ROL), reprezentând contravaloarea a 773 USD, Ia cursul B.N.R. de 2,5847 lei RON/USD, conform precizării pretenţiilor depuse de reclamanţi la dosarul de fond, cu titlu de împrumut nerestituit.

în continuare, pârâtul a fost obligat să plătească reclamanţilor şi dobânda legală, potrivit O.G. nr. 9/2000, aplicată la suma menţionată

mai sus, începând cu data introducerii acţiunii - 20 martie 2006 — şi până la plata efectivă a sumei.

Celelalte dispoziţii ale sentinţei civile relative la admiterea în parte a acţiunii introductive astfel cum a fost precizată de reclamanţi şi la respingerea celorlalte pretenţii ale reclamanţilor ca neîntemeiate, au fost menţinute.

Astfel, pretenţiile relative la dobânda B.N.R. nu sunt întemeiate, după cum s-a argumentat mai sus, iar pretenţiile relative la predarea folosinţei imobilului au fost respinse de prima instanţă, iară ca acest aspect să fi fost criticat de către reclamanţi prin recursul declarat.

Faptul că recurenţii-reclamanţi au solicitat casarea sentinţei civile cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar instanţa de recurs a apreciat că nu sunt incidente în cauză motive de casare a hotărârii, ci doar de modificare a acesteia, nu poate conduce la respingerea recursului ca inadmisibil, astfel cum a susţinut intimatul-pârât prin întâmpinarea depusă. Aceasta deoarece sentinţa civilă este susceptibilă de a fi ata­cată cu recurs, faţă de dispoziţiile art 2821 C. proc. civ. iar indicarea greşită a motivelor de recurs nu produce consecinţe juridice, după cum dispune art. 306 alin. (3) C. proc. civ., dacă este posibilă încadrarea lor într-unui dintre motivele prevăzute de art. 304. în plus, recursul fiind declarat împotriva unei sentinţe civile care nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele (art. 3041 C. proc. civ.).

← Lipsa îndeplinirii cerinţei multiplului exemplar şi a...  început de dovadă scrisă. Cumul între dobândă şi... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Proba convenţiei de împrumut Contestarea contractu­lui. Neformularea unei cereri reconvenţionale. Lipsa stipulării unei dobânzi convenţionale. Acordarea dobânzii legale