Rectificare de carte funciară. Competenţă
Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 1
Acţiunea în rectificare de C.F. făcută pe cale separată după pronunţarea de către tribunal a unei hotărâri de constatarea caducităţii decretului de expropriere cade în competenţa Judecătoriei, ca instanţa de fond potrivit art 1 C. proc. civ. şi nu a Tribunalului.
C.A Alba-lulia, Secţia civilă decizia nr. 188/A din 06 iunie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 1456 din 6 decembrie 2006 a Tribunalului Alba, pronunţată în dosar nr. 1259/107/2006 a fost respinsă acţiunea reclamantei C.L. împotriva pârâtului Statul Român prin M.F.P. pentru rectificare de C.F.
împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii.
Verificând competenţa de soluţionare a cauzei în fond, C.A. Alba Iulia şi după o prealabilă punere în discuţia contradictorie a părţilor, a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza Judecătoriei Alba Iulia pentru a se pronunţa asupra fondului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1542/2003 a Tribunalului Alba, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a constatat caducitatea decretului nr. 244/1988 în ce priveşte exproprierea terenului înscris în C.F., în suprafaţă de 237 mp, dar nu s-a dispus restituirea situaţiei anterioare de C.F., întrucât nu s-a cerut.
în aceste condiţii, cererea de rectificare de C.F. făcută ulterior şi separat are caracterul unei cereri principale şi nu a uneia accesorii, care atrage competenţa generală prevăzută de art. 1 C. proc. civ.
← Radierea dreptului de proprietate din Cartea funciară. Efecte | Recurs. Neagravarea situaţiei în propria cale de atac. Critici... → |
---|