Recurs. Neagravarea situaţiei în propria cale de atac. Critici de netemeinicie. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 296
Potrivit părţii finale a art. 296 C. proc. civ., apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată, principiu care face imposibilă înrăutăţirea situaţiei părţii în propria cale de atac.
După abrogarea punctelor 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. criticile de netemeinicie ale deciziei pronunţate de instanţa de apel nu mai pot constitui obiect de analiză pentru instanţa de recurs.
C.A Alba-lulia, Secţia civilă decizia nr. 358 din 11 septembrie 2007
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sibiu sub nr. 11313/2004, reclamanta D.S. a chemat în judecată pe pârâţii V.L., V.V. şi V.G. solicitând instanţei să dispună evacuarea acestora din imobilul situat administrativ în Ocna Sibiului, înscris în CF.
Pârâţii şi-au manifestat poziţia procesuală prin cererea reconven-ţională, solicitând obligarea pârâtei la plata contravalorii investiţiilor necesare şi utile efectuate asupra imobilului, instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului până la plata contravalorii investiţiilor, precum şi obligarea pârâtei reconvenţionale la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 9456/2005 Judecătoria Sibiu a admis în parte acţiunea principală şi cererea reconvenţională, a obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 3.054,32 lei cu titlu de folos de tras parţial, a obligat pârâta reconvenţională să plătească reclamanţilor reconvenţionali suma de 5.524 lei cu titlu de contravaloare investiţii, au fost compensate cele două sume, a fost instituit în favoarea reclamanţilor reconvenţionali un drept de retenţie asupra imobilului şi s-a dispus evacuarea pârâţilor din imobil.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că din momentul în care pârâţii au fost somaţi să predea imobilul şi au refuzat, aceştia datorează chirie, iar prin promovarea cererii reconvenţionale, pretenţiile reclamantei cu privire la chirie încetează.
împotriva hotărârii primei instanţe a declarat recurs reclamanta, care a fost admis prin decizia civilă nr. 694/2006 a Tribunalului Sibiu, a fost casată hotărârea primei instanţei şi a fost trimisă cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se că nu se arată în considerentele hotărârii motivele care au condus la formarea convingerii instanţei că cele două acţiuni sunt parţial întemeiate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub dosar nr. 553/306/2006, iar în rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 5672/2006 a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor V. în ceea ce priveşte acţiunea principală, cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei reclamante D. în ceea ce priveşte cererea reconvenţională.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamantă, dispunându-se evacuarea pârâţilor din imobilul în discuţie, cât şi obligarea acestora la plata contravalorii folosului de tras în sumă de
7.620,88 lei pentru perioada 11.07.2004-decembrie 2005 şi în sumă de 1.350 lei pentru perioada decembrie 2005-septembrie 2006.
Cererea reconvenţională a fost admisă în parte, fiind obligată recla-manta-pârâtă reconvenţională la plata contravalorii investiţiilor efectuate de pârâţii reclamanţi reconvenţionali la imobil în sumă de 5.524 lei, sumă ce urma să fie actualizată până la data efectuării plăţii.
Totodată s-a dispus compensarea creanţelor până la limita sumei de 5.524 lei, în final pârâţii fiind obligaţi la plata către reclamantă a sumei de 3.446 lei, sumă asupra căreia urma să opereze în continuare compensarea cu suma reprezentând actualizarea creanţei de 5.524 lei.
A fost respinsă cererea pentru instituirea dreptului de retenţie, iar cheltuielile de judecată au fost compensate până la limita sumei de 1.717 lei, pârâţii fiind obligaţi să plătească reclamantei cheltuieli parţiale de judecată în sumă de 1073 lei.
în motivarea sentinţei s-a reţinut calitatea reclamantei de proprietară asupra imobilului în discuţie şi faptul că, deşi pârâţii nu mai locuiesc efectiv în apartament, aceştia au încuiat locuinţa şi au păstrat cheile, cât şi împrejurarea că de la data notificării pârâţilor în vederea eliberării locuinţei, reclamanta este îndreptăţită la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului. Sub aspectul cuantumului folosului de tras, reţinând principiul că în propria cale de atac nu se poate crea o situaţie mai grea recurentului, principiu valabil şi la rejudecare după casare, judecătoria a apreciat că pentru perioada 11,07.2004-decembrie 2005 pârâţii datorează un folos de tras în cuantum de 7.620,88 lei, reprezentând cuantumul stabilit de instanţă înainte de casare.
în ceea ce priveşte perioada ulterioară pronunţării sentinţei civile casate, respectiv decembrie 2005-septembrie 2006, prima instanţă, înlăturând concluziile expertizei contabile efectuate în cauză pentru că nu se bazau pe criterii ştiinţifice incontestabile, a luat în considerare declaraţia martorei G.E. şi contractele de închiriere depuse de pârâţi, stabilind că suma de 150 lei lunar este suficientă pentru a acoperi lipsa de folosinţă pentru perioada respectivă.
Sub aspectul cererii reconvenţionale, judecătoria, faţă de dispoziţiile art. 43 din O.U.G. nr. 40/1999, a reţinut calitatea procesuală pasivă a pârâtei-reclamante reconvenţionale şi, ţinând cont de concluziile contra-expertizei efectuate în cauză a obligat pârâta reclamantă reconvenţională la suma de 5.524 lei reprezentând contravaloarea investiţiilor efectuate de pârâţi la imobil.
în fine, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1144 C. civ., a respins cererea pentru instituirea dreptului de retenţie având în vedere că între creanţele reciproce a operat compensaţia legală şi, deasemenea, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 152/2007 pronunţată de Tribunalul Sibiu, a fost admis apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, aceasta fiind schimbată în parte în sensul că pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamantei un folos de tras în sumă de 4610,32 lei, respectiv 180 lei lunar, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflaţie de la data scadenţei fiecărei sume datorate şi până la plata efectivă.
A fost respinsă cererea reconvenţională, iar pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parţiale în fond de 2871,14 lei.
Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi s-a respins apelul pârâţilor V.
Pârâţii intimaţi au fost obligaţi să plătească apelantei D.S. suma de 650,22 lei cheltuieli de judecată în apel.
în considerentele deciziei s-a reţinută că în condiţiile în care reclamanta este proprietară tabulară a imobilului, iar pârâţii, deşi au părăsit de bunăvoie imobilul, nu au predat reclamantei cheile şi mai au lucruri în locuinţă, se impune a se păstra dispoziţia primei instanţe privind evacuarea pârâţilor.
Având în vedere probele administrate în cauză şi în principal declaraţia martorei G.E., tribunalul a apreciat că pârâţii datorează o chirie de 180 lei lunar, iar suma totală pentru întreaga perioadă solicitată (12.08.2004 - 30.09.2006) este de 4610,32 lei, adică 4500 lei pentru 25 de luni şi 104,5 lei pentru perioada din lima august 2002.
Se arată în decizia instanţei de apel că prin această soluţie nu i se agravează reclamantei situaţia întrucât prima instanţa a acordat global o sumă mai mică, reţinând că nu se mai datorează folos de tras pentru perioada ulterioară formulării cererii.
Cu privire la cererea reconvenţională, s-a reţinut că aceasta a fost formulată la 11.02.2005, când era în vigoare Legea nr. 10/2001, astfel că, deşi imobilul a fost restituit în temeiul Legii nr. 112/1995, tribunalul a considerat că în speţă este aplicabil art. 49 din legea menţionată, astfel că cererea reconvenţională a fost respinsă întrucât nu fostul proprietar datorează despăgubirile solicitate de chiriaşi.
Apelul pârâţilor a fost apreciat ca fiind neîntemeiat, arătându-se că evacuarea acestora din spaţiu este justificată de faptul că aceştia nu au predat cheile locuinţei şi încă mai deţin lucruri în aceasta, iar, în ceea ce priveşte folosul de tras, raţionamentul tribunalului a fost expus pe larg în motivarea admiterii apelului reclamantei.
Susţinerile referitoare la greşita compensare a sumelor nu au mai fost analizate, ele fiind înlăturate de tribunal, care nu a mai reţinut datorii reciproce între părţi.
în ceea ce privesc cheltuielile de judecată efectuate la fondul cauzei, ca urmare a admiterii în parte a acţiunii principale şi a respingerii cererii reconvenţionale, pârâţii au fost obligaţi de tribunal să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parţiale de 2871,14 lei cuprinzând onorariul de avocat, onorariul expertului constructor şi cel al expertului contabil (200 de lei doar expertiza de reactualizare, cealaltă expertiză contabilă nefiind utilă cauzei) precum şi taxa judiciară de timbru la valoarea pretenţiilor admise, adică 536,14 lei.
Pârâţii au fost, deasemenea, obligaţi să plătească reclamantei 650,22 lei cheltuieli de judecată în apel.
împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta, cât şi pârâţii.
Prin recursul declarat, reclamanta a solicitat admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei recurate şi admiterea integrală a acţiunii formulate şi precizate.
în expunerea motivelor de recurs, reclamanta susţine că instanţa de apel nu a reţinut în totalitate stările de drept şi de fapt reale existente şi nu a ţinut seama de toate probele care au fost administrate.
Arată că, deşi i-a fost admis apelul, cuantumul lunar al folosului de tras a fost micşorat de la 400 lei la 180 lei, instanţa de apel greşit considerând că nu este vorba despre o încălcare a principiului neîngreunării situaţiei în propria cale de atac.
Mai precizează că înlăturarea concluziilor expertizei contabile s-a făcut în mod abuziv, motivele invocate fiind puerile şi contradictorii, greşit fiind reţinută suma de 180 lei lunar cu titlu de folos de tras.
Consideră că trebuia să-i fie acordate şi alte cheltuieli de judecată din cele efectuate la fond şi în căile de atac, în condiţiile în care ambele expertize contabile au fost admise de instanţă, iar prima expertiză este una utilă cauzei, chiar dată instanţa de apel nu a ţinut seama de concluziile acesteia.
Deasemenea, susţine că, potrivit contractului nr. 8/2004, intimaţii ar fi trebuit să predea imobilul la încetarea locaţiunii, pe bază de proces verbal, obligaţie pe care însă nu au îndeplinit-o până în prezent.
în drept se invocă art. 304 alin. (6), (7), (8), (9) şi urm. C. proc. civ. Recursul promovat de reclamantă este fondat în măsura şi pentru considerentele ce se vor arăta:
în aplicarea dispoziţiilor art. 296 teza a Il-a C. proc. civ. se impune a se reţine că prin admiterea apelului nu se poate face părţii al cărei apel s-a admis o situaţie mai grea decât aceea creată prin hotărârea primei instanţei în condiţiile în care apelul părţilor adverse a fost respins.
In speţă, prin sentinţa pronunţată în rejudecarea acţiunii şi a cererii reconvenţionale, Judecătoria Sibiu a stabilit că pentru perioada 11 iulie 2004 - decembrie 2005, interval asupra căruia instanţele s-au pronunţat şi înainte de casare, reclamanta este îndreptăţită la 400 lei lunar beneficiu nerealizat, respectiv 7.620,88 lei în total.
Stabilind pentru intervalul de timp menţionat anterior un cuantum al chiriei mai mic decât cel reţinut de prima instanţă, respectiv 180 lei lunar, tribunalul, prin decizia recurată, încalcă principiul enunţat de textul de lege arătat mai sus, înrăutăţind în mod evident situaţia reclamantei în contextul în care apelul pârâţilor a fost respins.
Argumentul invocat de instanţa apelului, în sensul că, prin soluţia adoptată nu se agravează reclamantei situaţia întrucât prima instanţă a acordat global o sumă mai mică (cu referire la soluţia primei instanţe, de dinainte de casare) nu poate fi reţinut întrucât în speţă, aplicarea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac trebuia făcută de tribunal prin raportare la hotărârea cu analizarea căreia a fost învestit, respectiv sentinţa pronunţată după casare, prin care reclamantei i s-a stabilit beneficiul nerealizat pentru perioada respectivă în cuantum de
7.620,88 lei.
Analizarea celorlalte critici formulate de reclamanta recurentă şi care vizează modul în care tribunalul a interpretat probele cauzei reţinând un cuantum al beneficiului nerealizat în sumă de 180 lei sau înlăturând din cuantumul cheltuielilor de judecată costul primei expertize contabile care nu a fost luată în considerare de instanţa apelului implică practic reanaliza-rea situaţiei de fapt în temeiul probatoriului deja administrat, control de netemeinicie a hotărârii care excede limitelor statuate de art. 304 C. proc. civ. şi care nu intră în atribuţiile instanţei de recurs.
| ← Rectificare de carte funciară. Competenţă | Repunere în termenul de recurs. Inexistenţa unor împrejurări... → |
|---|
