Reguli de interpretare comune contractelor consensuale. Acceptarea expresă a donatarului (arL 932 C. civ. fr.). Dacă este cerută ca o condiţiune de formă a donaţiunii (art. 814 C. civ.). Soluţie negativă. Condiţiile de fond ale unei donatiuni
| Comentarii |
|
C. civ., art. 814
(...) întrucât clauzele actului de donaţiune sunt contradictorii, unele privind pe reclamant ca soţ pentru autorizare, iar altele ca donator, alături de pârâtă, trebuie să ne servim de regulile de interpretare a actelor juridice, pentru a determina înţelesul actului.
(...) faţă de deosebirea de redactare a art. 932 C. civ. fr., care reproducând art. 6 al Ordonanţei din 1731, cere ca acceptarea să fie făcută în termeni expreşi, în sensul că acceptarea donatarului e indispensabilă nu numai cu manifestare de voinţă, ci în primul rând ca o condiţie de formă de solemnitate specială donaţiunii (Collin et Capitant, p. 767) şi a art. 814 C. civ., corespunzător textului francez, în cuprinsul căruia nu s-au mai trecut cuvintele „în termeni expreşi”, este învederat că legiuitorul român a înţeles să nu mai ceară formalitatea unei acceptări exprese, pentru a constitui o condiţiune de solemnitate mai mult peste celelalte condiţiuni de formă ale donaţiunii, cum e în dreptul civil francez, acceptarea în dreptul nostru putând deci rezulta, ca manifestare de voinţă, chiar din prezenţa donatarului la autentificare a soţului şi din faptul semnăturii sale, în cazul când s-ar prevede anume în act că el a acceptat donaţiunea (Alexandresco, voi. IV, p. 107), astfel că din acest punct de vedere lipsa unei acceptări în termeni expreşi din partea reclamantului în calitate de donatar, nu poate atrage nevalabilitatea donaţiunii în chestiune.
(...) în adevăr, legiuitorul a avut în vedere, atunci când a permis repararea viciilor unei donaţiuni prin cele confirmative, condiţiile
extrinsece, de formă necesare pentru validitatea unei donaţiuni, care sunt de esenţa donaţiunii şi îi dau caracterul de solemnitate, nu şi condiţiile intrinsece, de fond, ale unei donaţiuni, care fiind aceleaşi ca ale oricărui alt contract sinalagmatic, are a fi guvernate de regulile de interpretare comune acestor contracte.
(...) deci, dacă e constant în drept că viciile de consimţământ şi de capacitate ale unei donaţiuni pot fi reparate prin acte confirmative ulterioare actului de donaţiune, atunci a fortiori se poate stabili intenţia iniţială a părţilor contractante într-o donaţiune, cu elemente din acte ulterioare donaţiunii, când cu ajutorul lor putem explica în mod neîndoios voinţa comună a părţilor legal şi neviciat exprimată, încă din momentul naşterii contractului de donaţiune.
(...) numai faptul donatorilor soţi T. de a intenta acţiune în revocarea donaţiunii făcută reclamantului, confirmă în mod neîndoios voinţa iniţială a acestora de a dona reclamantului jumătate din averea în discuţiune prin însuşi actul de donaţiune a cărui revocare o cereau şi voinţa reclamantului de a accepta, ca donatar, această donaţiune.
(...) potrivit art. 794 C. civ., care enunţă condiţiile partajului de ascendent, limitează posibilitatea acestui partaj numai faţă de descendenţii acelora care fac împărţirea sub această formă şi, ca atare, reclamantul nefiind ascendent al donatorilor nu poate invoca beneficiul partajului de ascendent.
(...) de altfel este învederat că soţii T. n-ar mai fi putut dispune prin partajul de ascendent decât sub formă de testament, deci cu efect de transferare a proprietăţii după deschiderea succesiunii, de averea deja înstrăinată printr-o donaţiune.
Notă: în adevăr, forţa probantă a unui act autentic, chiar între părţi, nu împiedică ca judecătorul fondului, pentru a lămuri intenţiunile probabile ale contractanţilor şi a interpreta clauzele obscure sau echivoce, să admită proba testimonială a faptelor, care nu sunt în contradicţie cu enunţările acestui act autentic şi care tind nu a le modifica, ci a le interpreta (Fabreguettes, La logique judiciare et l’art de juger, p. 103-104).
Cu toate că în materie de interpretare atât a testamentelor, cât şi a donaţiunilor, misiunea judecătorului există în primul rând a căuta voinţa dispunătorului, deosebirea însă în interpretarea lor este importantă şi derivă din structura juridică diferită a acestor două acte juridice; voinţa testatorului se interpretează în favoarea moştenitorilor, adică în sensul în care poate avea un efect, ca şi în materia contractelor consensuale, pe când clauzele unei donaţiuni se interpreta, în caz de îndoială, încontra donatorului, deoarece liberalitatea nu se presupune: nemo censetur donare.
Trib. Vâlcea, sentinţa nr. 50 din 16 februarie 1926,D. Scărtătescu, Maria D. Scărtătescu, cu notă de E. Puşcariu, în P.R. nr. 6/2007
| ← Imobil expropriat în baza Decretului nr. 32/1983, cu plata... | Donaţie făcută statului. Consimţământul părţilor luat de... → |
|---|
