REÎNCREDINŢARE MINOR. INTERESUL COPILULUI. ÎNŢELES.
Comentarii |
|
Dacă minora încredinţată tatălui, locuieşte împreună cu acesta, urmează cursurile şcolare în Austria - având cetăţenie austriacă - şi este îngrijită în bune condiţii de tatăl său, nu se justifică reîncredinţarea sa mamei, câtă vreme nu s-a dovedit schimbarea esenţială a condiţiilor oferite de tată de la încredinţarea acesteia şi până la introducerea acţiunii de reîncredinţare.
Prin decizia civilă nr. 2.773/A din 10.12.1997, Tribunalul Bucureşti - secţia a lll-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul G.D. împotriva sentinţei civile nr. 5.755 din 19.03.1996, pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că reclamanta obţine venituri din muncă suficiente pentru întreţinerea minorei, este căsătorită şi poate oferi condiţii normale pentru minoră.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, critica privind faptul că instanţele nu au avut în vedere interesul copilului atunci când au dispus reîncredinţarea.
Reclamanta nu are o locuinţă legală, fiind tolerată la părinţii soţului, nu are un venit stabil şi mai are în întreţinere un copil născut din afara căsătoriei.
Recursul este fondat.
în cadrul acţiunii de reîncredinţare a copilului, reclamanta trebuia să facă dovada schimbării esenţiale a condiţiilor oferite minorei de tatăl său, în intervalul trecut de la încredinţarea acesteia prin sentinţa civilă nr. 7.003 din 30.06.1995 şi până la introducerea acţiunii de reîncredinţare, la 23.04.1996.
în cauză, nu s-au făcut probe în sensul că recurentul nu s-a îngrijit corespunzător de copil şi că nu are condiţii pentru ca minora să se dezvolte normal, din punct de vedere fizic şi psihic.
Minora locuieşte cu recurentul în Austria, fiind cetăţean austriac, urmează cursurile unei şcoli în Austria, iar tatăl său realizează un venit lunar de 22.000 ATS, fiind încadrat consultant de specialitate pentru produse farmaceutice şi aparatură medicală la firma „TRÂNTOR".
Din probele administrate rezultă, indubitabil, interesul minorei de a fi în continuare încredinţată tatălui, astfel încât se va admite recursul pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă, se va casa decizia şi pe fond va fi admis apelul pârâtului şi schimbată în tot sentinţa, în sensul respingerii acţiunii. (Judecator Mihaela Tabarca)
(Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 2.731/1999)
← PENSIE DE ÎNTRETINERE. LIPSA CAPACITĂTIIPROCE-SUALE DE... | SIMULATE. CONDIŢIA EXISTENTEI UNUI CONTRAÎNSCRIS. FORŢA... → |
---|